În urmă cu 10 ani expresia aceasta avea sens pentru cei care își arătau solidaritatea cu ziariștii francezi uciși cu focuri de Kalașnikov în mijlocul Parisului pentru că, prin caricaturile lor, îl ofensaseră pe profetul Mahomed, lucru pe care musulmanii nu l-au iertat. Obrăznicii din astea au mai comis francezii de-a lungul anilor inclusiv cu noi, românii. Pe Hagi l-au făcut țigan, actorii lor de comedie ne batjocoreau prin spectacole sugerînd că sîntem un popor de cerșetori și, cu toate acestea, nu am zis nimic. Nu că n-am fi vrut, dar vocile care trebuiau să vorbească în locul nostru erau la fel de molîi ca cele de acum.
Aroganța și superioritatea – aș putea spune rasială, a francezilor – nu mi-au plăcut niciodată, i-am considerat mereu niște indivizi cu tupeu, care, prin comportamentul lor, cer palme. Văzînd ceea ce s-a întîmplat în pandemie, cînd guvernul lui Emmanuel Macron i-a altoit în toate formele pe cei care îndrăzneau să zică ceva contra măsurilor impuse ba cu bastoanele, ba cu concedierile, stăteam și mă întrebam cum e cu Franța aia care ne dădea exemple de democrație, drepturile omului și civilizație, dacă se comporta mai rău ca Miliția de acum 50 de ani. După pandemie, cînd același popor francez s-a ridicat împotriva legii care îl obliga să muncească pînă la moarte, nu cumva măreața republică cocoșească să le plătească pensii, poliția s-a comportat din nou violent și i-a fugărit cu bastoanele peste tot pe unde ieșeau să protesteze. Dacă în pandemie am crezut că o fi fost așa, o excepție din cauza situației noi și excepționale, de data asta recidiva reprimării brutale a demonstranților semăna mult prea tare cu ceea ce am văzut în 1989 pe străzile orașelor românești care s-au ridicat contra dictaturii.
Acum cîteva zile aflu dintr-o parte a presei străine că, în sînul bravei națiuni cocoșești, e din nou deranj mare. Spun „dintr-o parte a presei” fiindcă marea ei majoritate se preocupa de urmările răzmeriței lui Prigojin și de cît de terminat este Putin, făcîndu-se că nu vede gravele probleme cu care se confruntă, din nou, Franța.
Ce s-a întîmplat? Să ne amintim împreună. Pe data de 28 iunie, un polițist francez a ucis un tînăr de 17 ani. Conform videoclipului care s-a răspîndit aproape imediat pe rețelele de socializare – citez din World Street Journal – „doi ofițeri stau lîngă o mașină oprită și unul își îndreaptă arma spre geamul șoferului. Mașina începe apoi să se îndepărteze, iar ofițerul trage un foc în șofer. Tînărul șofer a fost identifcat ca fiind Nahel M. Acesta conducea fără permis, au spus autoritățile. Franța le permite oamenilor să obțină permise de conducere doar începînd cu vîrsta de 18 ani. Cu puțin timp înainte de scena din videoclip, poliția a încercat să-l oprească pe adolescent pentru încălcări ale legilor traficului, dar el a continuat să conducă. Celebritățile și politicienii francezi au condamnat uciderea adolescentului, ceea ce a reaprins criticile conform cărora poliția țării este prea agresivă. Sute de demonstranți au fost răniți în lunile de proteste repetate pentru revizuirea pensiilor lui Macron. Alte  zeci au fost răniți în timpul confruntărilor dintre poliție și ecologiști din vestul Franței, în martie”.
După ce am citit știrea m-am întrebat: de l-a ucis ofițerul de poliție pe tînăr? Oricîte fapte penale ar fi avut în dosar, oricîtă bătaie de cap le-ar fi dat polițiștilor în trecut, nu îl ucizi! Vrea să te sfideze și să plece cu mașina? Tragi în cauciucuri, îl dai jos și îl imobilizi. Vrea să fugă? Tragi la picioare, dar nu îl omori, mai ales că este încă un copil! Nu știu ce școală și ce tip educație au absolvit polițiștii francezi, dar e clar că cel care a tras nu era printre premianți. Totuși, mi se confirmă ceea ce constatasem de la pandemie încoace, și anume faptul că – citez din WSJ – „modul în care poliția tratează minoritățile în Franța a fost supus unei atenții sporite în ultimii ani. Un studiu din 2017, realizat de organul de supraveghere independent al drepturilor civile din Franța, a constatat că bărbații percepuți a fi de origine africană sau arabă aveau de aproximativ trei ori mai multe șanse decît bărbații albi să fie opriti la un control al poliției în ultimii cinci ani. Uciderea lui George Floyd din Minneapolis în 2020 a alimentat noi dezbateri în Franța despre tacticile poliției, și zeci de mii de protestatari au ieșit în stradă. Guvernul lui Macron a negat că există o problemă de rasism în poliție. Mai tîrziu în acel an, poliția a fost filmată bătîndu-l pe Michel Zecler, un producător de muzică de culoare, în studioul său din Franța. Zecler a spus că unul dintre ofițeri l-a numit «murdar» în franceză, în timp ce îl lovea. Macron a spus la acea vreme că imaginile erau «rușinoase pentru noi toți».
În ciuda criticilor, poliția franceză ucide mult mai puține persoane decît omologii lor din SUA. Poliția națională franceză și jandarmii care supraveghează zonele rurale ale Franței au ucis un total de 26 de persoane în 2019, potrivit BastaMag, o organizație media franceză. Forțele de poliție americane au ucis 1.098 de persoane în acel an, potrivit Mapping Police Violence, un grup care urmărește crimele comise de poliție. Adică de opt ori mai multe ucideri decît Franța pe cap de locuitor”.
Carevasăzică, poliția franceză e una foarte brutală. De data asta, brutalitatea se manifestă în special contra tinerilor din suburbiile unde trăiesc în general magrebienii ajunși la muncă, mulți dintre ei născuți în Franța din părinți emigranți, însă, urmare directă a acestui fapt, cetățeni francezi cu drepturi depline. Acum, cetățenii aceștia francezi se revoltă pentru că unul de-al lor a fost ucis de forțele de ordine. Se pare că relațiile dintre poliție și francezii care trăiesc în adevărate enclave musulmane la periferiile orașelor franceze nu sînt amicale din cauza infracționalității crescute din interiorul acestora. Citez din WSJ: „Poliția franceză spune că aceste cartiere necesită o supraveghere intensă, pentru că sînt pline de trafic de droguri, activități ale bandelor și violență, nu din cauza rasei rezidenților lor. Guvernul francez spune că forțele sale de poliție nu sînt rasiste. Tinerii de origine africană și arabă din Franța, trăitori în aceste cartiere mărginașe, se plîng de abuzuri persistente ale poliției, de la profilare rasială și hărțuire, pînă la atacuri și împușcături în banlieues sau suburbii ale clasei muncitoare, unde trăiesc multe dintre minoritățile Franței.
În capitala Franței au fost dislocați ofițeri specializați. De cînd eram mici, este la fel pentru noi toți: cînd sîntem opriți de poliție, avem acest sentiment de frică, un nod în stomac, a spus fiul lui Telhaoui, acum în vîrstă de 26 de ani. «La un moment dat, ne vom exprima furia»”.
Cu siguranță lucrurile se vor liniști la un moment dat cu condiția ca poliția franceză să nu mai facă și alte victime, fiindcă atunci există posibilitatea ca lucrurile să degenereze.
Aș fi vrut să pot spune „je suis... ceva”, însă nu știu de partea cui să mă situez – a poliției sau a demonstranților – fiindcă nici unii, nici alții nu au avut reacții civilizate demne de țara în care trăiesc. Așa că nu am să spun nimic, ci am să mă rog ca lucrurile să se liniștească și statul francez să-și corecteze pe viitor comportamentul, deși mă cam îndoiesc că președintele Macron se va lăsa intimidat în vreun fel de ceva sau cineva.
Singura șansă a francezilor ar fi ca la alegerile viitoare să aleagă corect gîndind și analizînd cu capul propriu, nu mergînd pe ce le spunea propaganda oficială. Iată unde i-a dus ignoranța, iar noi, românii, știm asta mai bine ca ei și, cu toate acestea, continuăm să repetăm la nesfîrșit aceleași greșeli.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA