Iulia Toma Pîrvu (1)

Scriitoarea deportărilor şi cumplitelor umilinţe

Prin faptele sale literare şi didactice, Iulia Toma Pîrvu se arată a fi un model de viaţă împlinit, sub arcada timpului, străbătut mai mult de nori negri de zgură decît de un cer înstelat, pentru cei care doresc să aibă un model de om integru. Cu discreţia ce o caracterizează, spre împăcarea sufletului său, a umplut sute de pagini cu amintiri din viaţa personală, descriind, cu mare grijă, evenimente prin care a trecut, şi participînd, în mod direct, la acestea. Putem spune că avem de-a face cu o poetă sensibilă, la care sinceritatea vocii transmite bucurie celor mici, după cum se remarcă şi în volumul său „Poeziile Dianei”, apărut în anul 2012. Lectura se poate face cu multă uşurinţă, datorită mesajului său direct, ca o plonjare în apa caldă a mării, sau ca o răsucire voioasă pe plaja însorită. Este cel mai frumos lucru pe care-l poate face un poet pentru cei mici. Din nefericire, nu toţi cei care scriu astfel de versuri reuşesc să-şi valorifice inspiraţia, în aşa fel încît să scoată, din condeiul lor, acea strălucire de diamant, de care cei mici să se bucure, ca de un dar aparte, oferit de părinţii lor. Iulia Toma Pîrvu, trecînd prin şcoala vieţii, a acumulat multe cunoştinţe, transmiţîndu-le, de-a lungul existenţei, şi cititorilor săi, îndemnuri demne de urmat şi de studiat de către tînăra generaţie, în aproape toate scrierile ei scoţînd în evidenţă mîndria de a fi român. Proza şi poezia scrise de aceasta au o consistenţă aparte, sînt izvoare de descrieri în mod substanţial, urmare a evenimentelor pe care scriitoarea le-a trăit şi pe care le prezintă, atît de viu, în limba poporului său, un popor care a avut parte numai de sudălmi şi minciuni din partea oamenilor politici şi de la care, de-a lungul Istoriei, nu a obţinut decît legi de asuprire. Durerea eroilor săi, din paginile volumului „Întoarcere la rădăcini”, apărut în anul 2013, nu este descrisă la întîmplare, sau redată din poveştile auzite de la alţii, ci este trăită de ea însăşi, ca fiică a Basarabiei. Puţini dintre noi cunosc adevărul, însă mulţi au avut de suferit din cauza dezlănţuirii furtunii despărţitoare a fraţilor acestei ţări. Iulia Toma Pîrvu, prin această carte de memorialistică, îşi prezintă strigătul de durere, care nu este numai al său, ci şi al tuturor românilor ce au cunoscut cumplite umilinţe în deportările lor, fără ca vreunul dintre cei vinovaţi să plătească, în vreun fel, nici pînă în zilele noastre. Autoarea acestui volum nu este o analistă propriu-zisă a oamenilor, spre deosebire de alţi scriitori, care adîncesc firul povestirilor pînă la epuizarea totală a acţiunii, ea redînd faptele aşa cum s-au petrecut, scoţînd în evidenţă oamenii şi întîmplările lor de viaţă. Mai mult, putem afirma că această fostă învăţătoare dintr-un orăşel de provincie, precum Titu, a crezut şi a sperat că îşi va putea tipări cărţile. Miracolul avea să se întîmple, în cazul său, în perioada postdecembristă, cum de altfel cei mai mulţi dintre noi am putut beneficia de bucuria pe care o emană lecturarea cărţilor scriitorilor Neamului Românesc.

(va urma)

Ion Machidon,

Preşedintele Cenaclului „Amurg sentimental”