,,Istorie şi civilizaţie” – o adevărată carte  de învăţătură românească şi de patriotism (II)

A doua parte a cărții se intitulează Între Apollo și Clio și cuprinde o suită de eseuri, recenzii și interviuri.
Capitolul Presa și educația aduce în atenție una dintre cele mai vii forme ale spiritualității românești din ultimii 150 de ani – presa. De la primele gazete, vegheate de către niște împătimiți ai emancipării naționale – Ion Heliade Rădulescu, Gheorghe Asachi, George Barițiu, Mihail Kogălniceanu, Iosif Vulcan, pînă în zilele noastre, presa a contribuit la educarea poporului în spiritul iubirii de patrie.
În capitolul Steaua di dor, Corneliu Vadim Tudor aduce un adînc omagiu acestor copii minunați ai poporului român, care sînt aromânii, și înzestratei poete Kira Iorgoveanu.
În capitolul Escale și fascinație, autorul face referire la cartea Escale în Africa și Orient, de Doina Topor și George Sprințeroiu, lucrare care ne apare ca o mică solie de pace și prietenie a spiritului românesc. Aflăm din această carte că orașul celor 1.000 de moschei, Cairo, își trage numele din Al Qahira (care în arabă înseamnă Victoriosul), că Dakarul (care, prin cele 3.040 de ore cu soare pe an, e cel mai însorit oraș din lume) a fost cuprins prima dată pe hartă în anul 1068 de către celebrul geograf arab Al Bakir.
Capitolul Anul editorial 1982 evidențiază cel mai fertil an din perioada de după al II-lea război mondial. Pe lîngă alte opere importante, în acel an s-au editat 10 opere fundamentale care pot îmbogăți biblioteca fiecărui patriot: Istoria literaturii române de la origini pînă în prezent de George Călinescu; Getica de Vasile Pîrvan; Poezii populare române de G. Dem Teodorescu după ediția Princeps de la 1885; Opere economice de Nicolae Iorga, în două volume; Enciclopedia geografică a României; Marele atlas istoric al României; Didahiile lui Antim Ivireanul; Psihologia consonantistă a făuritorului ciberneticii, Ștefan Odobleja; 1848 la români de Cornelia Bodea; Opere complete de Nicolae Bălcescu, care reunește scrierile din exil ale marelui revoluționar.
Capitolul Judecata domnească face o analiză a cărții cu acest nume, apărută sub semnătura a doi cercetători: Valentin Al. Georgescu și Petre Strihan. Un capitol special este consacrat reformei judecătorești înfăptuite de Constantin Mavrocordat, domnitor adept al iluminismului european.
Capitolul Anul 1848 ne arată că acest an este una dintre cele mai temeinice pietre de hotar ale istoriei românești. Din cartea Corneliei Bodea (1848 la români. O istorie în date și mărturii), semnalăm importanța discursului lui Simion Bărnuțiu, monument unic al conștiinței naționale și al umanismului românesc din toate timpurile.
Capitolul Civilizație românească este închinat memoriei fondatorului și teoreticianului noii științe, balcanologia, aromânul Victor Papacostea (1902-1962). Cartea Civilizație românească și civilizație balcanică subliniază contribuția de o valoare inestimabilă pe care au avut-o românii în sud-estul Europei. Perioada la care s-a oprit cel mai mult autorul au fost Secolele XVII – XVIII. V. Papacostea precizează că sub domnia lui Șerban Cantacuzino, care a patronat apariția, la 1688, a vestitei Biblii de la București, ,,Bucureștii deveniseră, mai mult decît Constantinopolul, centrul politic al ortodoxiei”. Mai spune că ,,Henric al IV-lea în Occident, iar Mihai Viteazul în Orient au contribuit prin cariera lor politică și militară la lichidarea așezămintelor medievale și au vestit, înaintea lui Cromwell, lumea cea nouă“.
Capitolul Monumentele Bucureștilor prezintă statuia Leul din Cotroceni, închinată eroilor geniști care au contribuit la formarea României Mari. Legendarul leu din bronz are lungimea de 5,40 m, înălțimea de 4,40 m și masa de 6.000 kg. Cele patru statui din colțurile monumentului, care măsoară fiecare 2,20 m înălțime și au cîte 1.200 kg fiecare, reprezintă componenții armei geniului: pionierul, pontonierul, transmisionistul și feroviarul.
În capitolul Studii prețioase, Corneliu Vadim Tudor elogiază valoarea excepțională a Anuarului Institutului de cercetări etnologie și dialectologice din București. Cele trei tipărituri apărute pînă atunci aduc contribuții substanțiale la mai buna cunoaștere și propagare a culturii populare românești.
În capitolul Byzanț după Byzanț, se arată că prin decizia lui Constantin cel Mare de a muta capitala Imperiului Roman pe locurile vechii colonii megariene întemeiate de tracul Byzas (capitală inaugurată festiv la 11 mai 330 d.Chr.) se intra într-o nouă epocă, se dădea contur unei verigi durabile atît între lumea antică și cea modernă, cît și între plăcile tectonice ale celor două mari spiritualități pînă atunci aproape incompatibile: apuseană și răsăriteană. Prin mutarea centrului de greutate al Imperiului Roman, a avut loc întîia mare prăbușire a Occidentului, pecetluită în anul 476, prin căderea Imperiului Roman de Apus. În acest capitol, sînt menționate izvoarele byzantine și grecești despre români (valahi) și se arată importanța luptelor duse de frații Asănești, Mircea cel Bătrîn, Vlad Țepeș, Ștefan cel Mare și Iancu de Hunedoara în stăvilirea expansiunii otomane și salvarea Occidentului.
În capitolul intitulat Fiecare țară trebuie să-și conceapă singură viitorul, Corneliu Vadim Tudor prezintă interviul pe care i l-a acordat marele futurolog ame­rican Alvin Toffler, autorul celebrei lucrări Șocul viitorului.
În capitolul cu titlul În S.U.A. se manifestă un mare interes pentru istoria și cultura poporului român, se arată că în zilele de 12 și 13 iulie 1976 a avut loc, la București, Sesiunea științifică organizată cu prilejul Bicentenarului Independenței S.U.A. – manifestare care s-a bucurat de participarea unor valoroși oameni de știință din cele două țări. La încheierea lucrărilor, sînt prezentate cîteva declarații ale unor personalități americane, interesate de istoria și civilizația românească: prof. dr. Richard V. Burks, de la Universitatea Wayne, statul Indiana; prof. dr. Radu Florescu, de la Boston College, statul Massachusetts; prof. dr. Walter C. Bacon, de la Universitatea Stanford – California; prof. dr. Kemal H. Karpat, șeful catedrei de istorie a Universității statului Wisconsin; prof. dr. Vasile C. Bîrsan de la Universitatea Manketo, statul Minnesota.
În capitolul România – un exemplu de soluționare a problemelor dezvoltării economice și sociale, Corneliu Vadim Tudor prezintă interviul pe care i l-a luat cunoscutului om de știință norvegian, Johan Galtung, matematician și sociolog, președinte al Federației mondiale de studiere a viitorului, care a avut onoarea de a fi primit în aprilie 1976 de președintele Nicolae Ceaușescu.
În capitolul Istoria parlamentului se fac referiri la cartea Istoria Parlamentului și a vieții parlamentare din România pînă la 1918, apărută la Editura Academiei. Se arată în această carte că întîia formulare a ideii de Parlament o găsim chiar la Tudor Vladimirescu, făuritor al Adunării Norodului. Ulterior, după restabilirea domniilor pămîntene, o mare parte dintre deputații Adunărilor obștești din Moldova și Țara Românească au acționat în sensul accelerării procesului Unirii. La 1848, are loc abrogarea Regulamentului organic, memorabilă fiind scena arderii exemplarelor acestuia și a Arhondologiei. Sînt prezentate în continuare contribuțiile unor parlamentari de marcă la Unirea cea Mare: Alexandru Ioan Cuza, Mihail Kogălniceanu, I. C. Brătianu, Titu Maiorescu, Constantin Stere, Nicolae Iorga, Barbu Ștefănescu-Delavrancea, socialistul V. Gh. Morțun. Memorabilă intervenția lui I. G. Duca după marile frămîntări din anul 1907: ,,De vreo 20 de ani am înaintat țăranilor cu o mînă gloanțe și cu mîna cealaltă porumb”. Se remarcă deosebita capacitate politică a marelui premier care a fost I. G. Duca, dar și oratoria electrizantă, aptă de a mobiliza masele, a lui Nicolae Iorga.
În capitolul Din nou despre anul literar 1982, autorul scrie că e de datoria scriitorilor și istoricilor a arăta viitorimii ceea ce se întîmplă în zilele noastre, așa cum au făcut Eminescu și Blaga, Iorga și Goga, Pârvan și Călinescu la timpul lor. Corneliu Vadim Tudor este pentru o profundă moralitate, arătînd că ,,numai într-o țară ca Franța o anumită categorie de public poate privi cu oarecare simpatie viciile și decăderea marelui poet care a fost François Villon”; sau: ,,În Anglia însă, Byron n-a fost iertat niciodată pentru modul în care s-a purtat cu fiica sa, Ada”.
Chiar în absența capodoperelor, anul literar 1982 a fost o rodnică perioadă a acumulărilor și tatonărilor.
În capitolul O oglindă strîmbă, Corneliu Vadim Tudor critică modul deformat în care este prezentat fenomenul poetic în cartea apărută la Editura Junimea, în ediția bilingvă română-engleză, intitulată 100 de ani de poezie românească, ai căror antologi sînt soții Stavros și Ioana Deligiorgis. Se arată că în această antologie nu sînt prezenți poeți importanți ai ultimului secol, precum Octavian Goga și George Coșbuc. În schimb apar mulți anonimi cu cîte 2-3 poezii. La fel, se constată carențe în legătură cu traducerea unor poezii de Blaga sau Bacovia în limba engleză.
În capitolul Noutăți despre Eminescu, fratele său Mateiu și alte multe întîmplări, Corneliu Vadim Tudor prezintă convorbirea pe care a avut-o cu colonelul Gheorghe Eminescu, autorul interesantei monografii Napoleon, ultimul descendent apropiat și purtător pe linie masculină al numelui Eminescu, ca fiu al căpitanului Mateiu Eminescu, fratele poetului național.
În capitolul Nevoia de umor, se arată că poporul român (chiar prin strămoșii săi, dacii și romanii) are un umor extraordinar, nativ, dar și nutrit din belșug de veacuri întregi de experiență. Noblețea noastră trece și prin magistratura rîsului, scrie Vadim, iar între Zamolxis și Mitică al lui Caragiale surîde, hîtru și melancolic, Păcală. Un gen de umor, autentic, suculent, plin de bun simț și speranță practică Dan Gr. Mihăescu în volumul său de schițe, În căutarea umorului pierdut.
În capitolul Cîntarea României, se arată rolul important pe care-l joacă acest festival în cultivarea tradițiilor strămoșești și a folclorului românesc. Corneliu Vadim Tudor deplînge totuși inexistența unei Mari enciclopedii folclorice românești, în stare să tezaurizeze și să reflecte valorile înțelepciunii noastre milenare.
Interesantă, consideră autorul, este și comparația între învîrtita ardelenească și ceardașul maghiar, făcută de regretatul profesor Ioan Lupaș: ,,Ceardașul e vijelios, învîrtita e sprintenă. Ceardașul e dezlănțuirea de sînge clocotit. El se joacă cu o singură fată, iar mîinile feciorului sînt așezate pe șoldurile ei. Învîrtita e dragoste și lege socială în același timp, căci se joacă cu două fete, ținute pe subsuoară. În atari condiții, chiar șoapta, nu numai strîngerea corpului, trebuie să fie cum se cade “.
În capitolul Școala românească, Corneliu Vadim Tudor salută generalizarea învățămîntului de 10 ani. El arată în continuare că limba latină nu trebuie prevăzută la rubrica limbi străine și că este necesară introducerea unei noi materii, Enciclopedie românească. Capitolul se încheie cu splendidul articol Dascălii, scris în anul 1931 de marele patriot Octavian Goga.
Capitolul Gînduri despre Transilvania face referiri la cartea marelui cărturar patriot, academicianul Ștefan Pascu, Ce este Transilvania? Civilizația transilvană în cadrul civilizației românești, publicată în ediție bilingvă româno-germană.
Învățatul german Albrecht Wirt îi considera pe români, la anul 1916, drept poporul cel mai rezistent din lume. La 1568, umanistul italian Antonio Bonfini afirma că românii s-au luptat pentru păstrarea limbii mai mult decît pentru apărarea vieții, iar iluministul maghiar Iosif Benkő scria la Viena în anul 1778 că mai ușor s-ar fi putut smulge ghioaga din mîinile lui Hercule decît datinile și obiceiurile din conștiința poporului român. Alte informații relevate de autorul cărții: * Puțini dintre nespecialiști cunosc că numai româna și reto-româna păstrează cuvîntul biserică în forma sa latină, în vreme ce toate celelalte popoare neo-latine au adoptat cuvîntul grecesc ecclesia.
* În anul 1848, istoricul maghiar Kővari Laszlo este nevoit să recunoască: ,,Poți călători zile întregi în Transilvania fără să auzi un singur cuvînt unguresc, îți vine să crezi că ești în Țara Românească”. * Nicolae Bălcescu spune: ,,Ardealul este o țară mîndră și binecuvîntată între toate țările semănate de Domnul pe pămînt!”.
În capitolul Dincolo de cultură, Corneliu Vadim Tudor face o critică severă pseudo-cărții Dincolo de iubire, a prozatorului Petre Anghel, apărută la Editura ieșeană Junimea. Se observă foarte multe lacune în cultura harnicului reporter de la radio, remarcă Vadim.
În capitolul Deodamdată, nu !, autorul critică, de această dată, romanul apărut sub semnătura lui Vasile Obadă, Iubitorul de arginți, arătînd că e păcat că într-o vatră atît de veche și strălucită a culturii române, cum este Iașiul, pot apărea asemenea produse poluante.
În capitolul Ideologia necesară se arată nevoia existenței permanente a ideologiei naționale, îndemn politic împărtășit și de Simion Bărnuțiu, și de Bălcescu, și reactivat de Nicolae Ceaușescu, pentru că, scrie Corneliu Vadim Tudor, ,,limba și naționalitatea, dacă le-ai pierdut, nu le mai poți cuceri niciodată”.
Sîrșit
MIRCEA PÎRLEA
IOAN CORNEANU