„Pe malul drept al Niprului, pe două coline înverzite, se întinde marea Lavra Pecerska, loc de pelerinaj vestit în întreaga lume. Lavra Pecerska sau Lavra Peșterilor este înscrisă ca ansamblu pe lista Patrimoniului mondial al UNESCO. Pe o suprafață de 28 de hectare se află peste 100 de edificii, biserici de suprafață și subterane, două peșteri cu moaște de sfinți, clopotnițe, fortificații, grote cu lungimea de peste 1000 de metri, muzee, chilii ale călugărilor, ateliere de pictură și de croitorie pentru veșminte preoțești, Academia de Teologie, un Seminar teologic și multe altele, toate acestea într-o armonie arhitectonică dominată de albul zidurilor, de cupolele aurite și impregnată de sunetele celeste ale clopotelor și de vocile fantastice ale corurilor.
În jurul anului 1000, un tînăr din ținutul nou creștinat, pe nume Antipa, născut în localitatea Liubeci, auzind chemarea Evangheliei împărăției, se hotărăște să meargă la Muntele Athos. După ce trece prin Constantinopol, ajunge la Sf. Munte și cere să fie călugărit. Auzind de minunile care se făceau în Rusia (icoane ce își luau zborul din Constantinopol și se arătau în văzduh cu multă strălucire, deasupra multor sate și orașe, unde coborau și se întemeiau mînăstiri), egumenul, după ce l-a primit în viața monahală, vede în tînărul Antipa un viitor Antonie al ținutului slavilor și așa îl și numește.
Antonie caută să fie bine plăcut lui Dumnezeu în post, ascultare și smerenie. După mai mulți ani de ședere în Sfîntul Munte, egumenul îl trimite pe Antonie în țara sa, la descoperirea făcută lui de Dumnezeu. Ajuns în localitatea Berestovo, acesta află o peșteră a varegilor, în care se sălăsluiește, ducînd aceeași viață aspră ca și în Sf. Munte. Datorită unor tulburări din Rusia Mică, Antonie se reîntoarce la Athos și, după ce mai stă o perioadă aici, este trimis din nou în patria sa de către egumen“.
„În 1028, ajungînd la Kiev, a aflat o peșteră pe Nipru, săpată de către preotul Ilarion, în care se așază, trăind numai cu pîine și apă. I s-au alăturat îndată alți 12 frați rîvnitori pentru Christos, printre care: Nikon, Leontie și Teodosie. Mărindu-se numărul fraților la o sută și nemaiavînd loc în peșteri, la slujbele ce se țineau în bisericuțele subterane, s-a construit o primă biserică din lemn, la suprafață, cu hramul Adormirii Maicii Domnului. Părinții se nevoiau însă tot în peșteri, cu rugăciune și post.
Biserica din lemn construită deasupra peșterilor a devenit la fel de neîncăpătoare pentru toți cei care veneau la slujbele de la Lavra. Atunci Maica Domnului a lucrat în chip minunat la construirea bisericii celei mari a Pecerskăi, arătîndu-se în vremea Sfinților Antonie și Teodosie unor zidari, pe care i-a chemat Preacurata la biserica din Vlaherne, în Constantinopol, zicîndu-le: «Voiesc să-mi zidesc o biserică în orașul Kiev din Rusia. Luați-vă aur pentru trei ani și mergeți să lucrați în acel loc». Le-a spus apoi că vor fi întîmpinați de către Antonie și Teodosie și că vor fi răsplătiți cum se cuvine. Tot atunci au primit părticele din moaștele Sfinților Mucenici Artemie, Areta, Acachie, Iacov, Leontie, Policnet și Teodor, pentru a fi așezate la temelia bisericii. Le-a mai dat, de asemenea, o icoană cu Adormirea Maicii Domnului, pentru hram.
Meșterii au pornit după porunca Maicii Domnului și, după zece zile, au ajuns la Kiev și au aflat pe preacuvioșii Antonie și Teodosie de la Pecerska. Acestora le-a cerut să le arate locul construirii bisericii, însă ei nu pricepeau nimic. Și adunîndu-se toți frații, meșterii au povestit în fața tuturor cele întîmplate. Rugîndu-se trei zile, Sf. Antonie i-a cerut lui Dumnezeu să fie peste tot locul rouă, iar pe locul unde trebuia construită biserica să nu fie umezeală. Și Dumnezeu i-a ascultat rugăciunea. A doua oară s-a rugat să fie rouă pe locul unde se va construi biserica, iar în jur să fie pămîntul uscat. A treia oară, ca să se înțeleagă de către toți că acel loc este bine plăcut lui Dumnezeu, la rugăciunea Sf. Antonie s-a pogorît foc din cer cît măsura bisericii, săpîndu-se în jurul locului șanțuri adînci. Biserica aceasta minunată a fost sfințită în anul 1089, de către Mitropolitul Ioan, la mult timp după plecarea la cer a Sf. Antonie și Teodosie”.
Am început editorialul cu acest lung citat din două articole preluate de pe site-ul crestinortodox.ro despre Lavra Pecerskaia, fiindcă miercuri, 29 martie 2023, mînăstirea a fost evacuată de către autoritățile ucrainene. Presa occidentală folosește prilejul pentru a-l comenta din punct de vedere laic, fără să aibă habar de organizarea Bisericii creștin-ortodoxe, considerînd Biserica o altă instituție laică de felul parlamentelor, primăriilor, poliției sau școlii, iar pe slujitorii săi niște funcționari publici. Nu mai vorbesc despre faptul că, în opinia lor, Dumnezeu e o poveste inventată, în care cred doar proștii.
În acest fel, ziarul Politico comentează acest eveniment prin prisma luptei poporului ucrainean contra agresiunii ruse. Citez: „Miercuri este termenul limită pentru ca cei 1.000 de locuitori ai mînăstirii să-și  părăsească casa. Poliția a inspectat vehiculele care plecau pentru a se asigura că nici unul nu era încărcat cu cele peste 800 de icoane, cruci și alte artefacte de neprețuit depozitate în complexul religios. (...) Expulzările din Lavra vin, din punct de vedere tehnic, ca parte a rezilierii unui acord vechi de 10 ani privind folosirea gratuită a clădirilor religioase și a altor proprietăți de stat pe care mînăstirea l-a semnat în 2013. Acest contract a fost încheiat după ce s-a aflat de numeroase încălcări ale condițiilor de chirie de către sfinții chiriași. În realitate (recunoaște ziarul germano-american), chestiunea este extrem de politizată, din cauză că unii clerici din Biserica Ortodoxă Ucraineană au colaborat cu invadatorii ruși. (...) «Nimeni nu plănuiește să plece. Scoatem unele lucruri în cazul în care va avea loc o evacuare forțată sau capturare. Doar ca să ne asigurăm că măcar sanctuarele și alte lucruri nu sînt deteriorate», a declarat pentru POLITICO Arhiepiscopul Iona, șeful departamentului de tineret din cadrul bisericii. «Acum peșterile sînt pline de oameni care se roagă. Unii vor să petreacă noaptea aici. Nu a existat un apel deschis pentru apărarea Lavrei. Dar dacă există, va veni toată Ucraina».
Ministrul ucrainean al Culturii, Oleksandr Tkachenko, a ordonat călugărilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene să părăsească toate incintele Lavrei, dar a spus că autoritățile ucrainene nu vor folosi forța împotriva călugărilor dacă nu respectă termenul. El a mai spus că, dacă călugării vor să rămînă, trebuie doar să-și transfere loialitatea față de Biserica Ortodoxă din Ucraina. Pînă pe 26 martie, peste 1.236 de comunități religioase și mînăstiri au anunțat trecerea de la Biserica Ortodoxă Ucraineană (Patriarhia Moscovei) la Biserica Ortodoxă a Ucrainei. Doar aproximativ 4% dintre credincioșii ortodocși se identifică acum cu Patriarhia Moscovei, potrivit unui studiu al Institutului Internațional de Sociologie de la Kiev. Majoritatea clericilor din Biserica Patriarhiei Lavra Moscovei încă nu recunosc Biserica Ortodoxă a Ucrainei, chiar dacă Patriarhul Constantinopolului Bartolomeu i-a acordat independența în 2019.
Oleksandr Tkachenko a ordonat călugărilor Bisericii Ortodoxe Ucrainene să părăsească toate incintele Lavrei. Mitropolitul Onufriy al Bisericii Ortodoxe Ucrainene, legată de Rusia, susține că biserica sa este singura autentică din Ucraina, judecîndu-i pe alții drept schismatici. De îndată ce a început invazia rusă pe scară largă, el a condamnat-o public. În mai anul trecut, Biserica Ortodoxă Ucraineană a anunțat că s-a despărțit de Patriarhia Rusă și a încetat să se mai roage pentru Patriarhul Rusiei Kiril, a spus Arhiepiscopul Iona. «A fost uciderea fratelui său de către Cain», a spus Iona, spunînd despre Ucraina și Rusia că sînt națiuni surori”.
Că jurnaliștii de la Politico nu cunosc regulile Bisericii ortodoxe nu mă miră, dar că nu și-au dat osteneala să afle punctul de vedere al acesteia, ca jurnaliști respectabili ce se consideră, asta mă miră. Astfel, pentru aceștia și pentru cei de la Emerging Europe, schisma petrecută în anul 2018 între Biserica Ucraineană și Patriarhia Moscovei e ca și cum primăria unui sat din județul Brașov s-ar fi separat administrativ de Prefectură, devenind de sine stătătoare. Ziariștii occidentali s-au bazat în aprecierile lor pe faptul că Patriarhia Constantinopolului le-a acordat în 2019 dreptul de autocefalie celor din Biserica Ucraineană, iar asta era suficient. Greșit. Dacă ar fi cercetat lucrurile mai îndeaproape, ar fi aflat că Patriarhia de la Constantinopol nu mai poate sub nici o formă interveni în chestiunile ce se află sub autoritatea Patriarhului Chiril.
Fiindcă eu nu sînt jurnalist, ci doar un ghid de turism care a ajuns să scrie la ziar, pentru a nu greși, m-am documentat de la sursă. Astfel, am găsit pe site-ul marturisireaortodoxa.ro o scrisoare din anul 2019 a unei Sinaxe Interortodoxe de la Botoșani, adresată Sinodului B.O.R. pe tema schismei Bisericii Ortodoxe Ucrainene. Iată ce scrie acolo: „Astfel, interpretînd forțat sfintele canoane 9, 17, 28 ale sinodului al IV-lea ecumenic, care permit sinodului din Constantinopol să judece pricini bisericești ale Bisericii din epoca în care au fost emise acele canoane, Patriarhul ecumenic și sinodul pe care îl conduce au decis să ofere autocefalie unor grupări schismatice din Ucraina, ignorînd faptul că actuala configurație a Bisericilor Ortodoxe locale, alcătuită pe temeiul canoanelor 34 apostolic și al celorlalte canoane care statornicesc principiul autocefaliei și al jurisdicției depline a Bisericii Autocefale pe teritoriul său canonic, nu permite Patriarhiei Ecumenice să intervină în problemele interne ale unei Biserici locale. În acțiunea sa, Patriarhia Ecumenică s-a prevalat de faptul că a avut jurisdicție în trecut asupra Mitropoliei Kievului, pe care a predat-o Patriarhiei Rusiei în 1686, aceasta din urmă administrînd Biserica Ucraineană pînă în zilele noastre fără întrerupere.
Pretenția Patriarhiei Constantinopolului de auto­ritate canonică asupra Ucrainei după trei secole este neîntemeiată din mai multe motive. Mai întîi, pentru că nu respectă canonul 17 al sinodului al IV-lea ecumenic, care statornicește că după treizeci de ani de stăpînire necontenită și netulburată a unui teritoriu canonic acela revine celui care îl stăpînește, nemaiputînd fi revendicat de către cel care l-a cedat. În al doilea rînd, continuatoarea de drept a Mitropoliei Kievului din 1686 este actuala Biserică Ortodoxă a Ucrainei a Patriarhiei Rusiei, iar nu grupările schismatice create după 1990 pe teritoriul acestei țări. Juridic și canonic ar fi fost corect ca Patriarhia Ecumenică să acționeze în sprijinul acestei Biserici, dacă ea ar fi cerut revenirea la Biserica Constantinopolului. Biserica Ortodoxă Ucraineană însă se opune acestei schimbări de jurisdicție și rămîne atașată de actuala sa stare canonică, bucurîndu-se de o largă autonomie în interiorul Bisericii Ortodoxe Ruse, care îi permite să își facă nestingherită datoria față de poporul său, alcătuit în acel teritoriu atît din cetățeni de origine ucraineană, cît și din ruși.
Prin urmare, în pretenția sa de a prelua conducerea Bisericii Ortodoxe Ucrainene Patriarhia Ecumenică a întemeiat în teritoriul canonic al Bisericii Ortodoxe Ruse o entitate nouă, care nu are nimic de a face cu entitatea juridică aflată pînă în Secolul al XVII-lea sub ascultarea sa canonică. Prin această acțiune, Patriarhul Ecumenic și sinodul constantinopolitan au încălcat canoanele 34, 35 apostolic, 2 sin. II ec., 8 sin. III ec., 17 sin. VI ec., 13 Antiohia, 56 Cartagina, care pedepsesc cu caterisirea episcopul ce se implică abuziv în viața altei eparhii.
În acțiunea sa, Patriarhia Ecumenică a folosit intens sprijinul puterii politice de la Kiev, pentru care Chestiunea Tomosului de Autocefalie depășește cu mult viața bisericească, de vreme ce statul s-a implicat în ea. Este o chestiune ce ține de independența noastră. Este o chestiune de siguranță națională. Este o chestiune de statalitate. Este o chestiune ce ține de geopolitica globală… Autocefalia este parte componentă a stra­tegiei pro-europene și pro-ucrainene, pe care o implementăm constant în ultimii patru ani și, subliniez, o vom implementa și pe mai departe. Este temelia drumului pe care ne vom dezvolta ca Stat al Ucrainei și națiune ucraineană. Tomosul este de fapt o nouă Declarație de Independență a Ucrainei. Imperiul și-a pierdut ultimele butoane de control în fosta colonie.
Implicarea politicului în problemele bisericești se vede din dezvoltările ulterioare, în care statul a început o persecuție fără precedent în ultimele decenii în lumea ortodoxă împotriva celor ce refuză aderarea la gruparea schismatică nou creată. Acțiunile serviciilor ucrainene de securitate denotă că în Ucraina cei ce se opun noii structuri religioase sînt asociați dușmanilor țării și persecutați ca infractori. În același timp, noua structură răsplătește electoral sprijinul pe care l-a primit din partea statului, existînd preoți care afirmă că cine nu votează la alegeri cu președintele care a condus campania de obținere a tomosului autocefaliei «va arde în iad».
Cu toate acestea, artizanii politici ai acestei construcții schismatice au pierdut de curînd puterea în favoarea unui actor de comedie, ale cărui planuri politice s-ar putea să nu coincidă cu ale celor care au creat gruparea schismatică recunoscută oficial de către Fanar. (cît de exact au văzut viitorul preoții care au scris această scrisoare în anul 2019) Prin acțiunea sa, Patriarhia Ecumenică încalcă și canonul 12 de la sinodul al IV-lea ecumenic, care interzice folosirea puterii politice pentru a rupe o mitropolie în două și a înscăuna doi mitropoliți în același timp. Canonul recomandă ca în astfel de situații mitropolitul ilegitim să rămînă cu un titlu onorific, mitropolia inițială să își reia funcțiunea firească, iar episcopul care a îndrăznit să facă acest lucru «să cadă din spița sa»”.
După cum vedeți, problema nu e deloc așa cum o prezintă presa occidentală, dar în lumea asta guvernată de bani și putere cine să se mai uite la niște detalii neimportante ale unei instituții care și așa, din punctul lor de vedere e cam degeaba pe planetă?
Am scris în titlu că istoria se repetă, referindu-mă la oprimarea Bisericii Ortodoxe care a mai avut loc în istoria Ucrainei de la vest de Nipru, așa cum puteți citi în seria mea de articole intitulate „Rădăcinile unui război”. Așadar, nimic nou sau imprevizibil sub soare și dacă lucrurile vor continua ca atunci cînd ortodocșii  au fost aduși sub ascultarea bisericii unite cu Roma, adică greco-catolică, vorbele scrise de același site ortodox citat mai sus în octombrie 2019 despre acordarea Tomos-ului de către Patriarhia Constantinopolitană capătă o altă greutate, a cărei veridicitate se va vedea în următorii ani: „Cum s-a putut acorda autocefalie unei structuri eclesiale despre care se știe că se află în atenția unui proiect papistaș mai larg, de creare a unei Biserici Ucrainene binecuvîntate și de Roma și de Constantinopol, care să cuprindă ramura occidentală și orientală, adică ortodocși și greco-catolici?”.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA