Povestea noastră este despre un bărbat, Ion, care, cu veacuri în urmă, s-a căsătorit cu ea, o prea frumoasă fată, cu zestre bogată, pe nume Maria. Și trăiau fericiți, cu bune, cu rele, în funcție de vremuri, de stări, de păreri, de vecini și de toanele lui Ion, un bărbat la locul lui, dar plin de ifose uneori, de furie, de frustrare sau doar de indiferență. Pentru că, așa cum se întîmplă adesea, fie că vorbim de căsnicie, fie că vorbim doar de relații în general, în viață apar provocări, oportunități, crize, separări sau uniri temporare.

Și Ion, acest bărbat plin de surprize, își iubea femeia, pe Maria, și chiar credea că ea este fericită cu el, chiar dacă pe această temă el nu prea ținea cont de dorințele ei, de nevoile ei, de dragostea ei. În mintea lui îngustă, Ion era fericit, chiar dacă Maria nu de puține ori îi spunea că se simte singură, exploatată, rănită și lipsită de viitor. Ion era surd la strigătele ei și fericit că, pe altarul suferinței ei, el își clădea o liniște aparentă, fiind incapabil să înțeleagă că, ignorîndu-și consoarta, își pune în pericol căsnicia, casa, micul lui univers bine încadrat de un gard din lemn, găurit și plin de căpușe. Zestrea primită de la Maria se subția, pentru că el, Ion, nu doar că o oferea celor interesați, la valori mult subapreciate, dar cu timpul, ajunse el la concluzia că, dacă își oferea nevasta și altora, liniștea lui aparentă era asigurată.

Și Ion avea multe cunoștințe, fie că se numeau ele Vladimir sau Donald, Emmanuel, Angela sau Osman. Și ei, acești amici de pahar, puși pe luat și pe mințit, îi luau nevasta lui Ion, fie pentru picnicuri sau distracție, fie pentru fală, sau doar pentru zestrea ei. Și Ion era fericit, pentru că, în funcție de cum bătea vîntul, el își oferea nevasta celor mai puternici, timp în care le striga celor care voiau să îl asculte că aceasta este cea mai bună soluție și că, în final, Maria e fericită, uitînd că menirea unei soții și temelia unei căsnicii trainice nu este adulterul, ci însăși loialitatea și dragostea dintre cei aflați în sfînta comuniune. Dar el, Ion, era fericit crezînd, în prostia lui, că dacă Maria era violată de John și nu de Sasha, de exemplu, totul era bine, uitînd în schimb că Maria era și este soția lui, familia lui, temelia lui existențială. Ion se lăuda peste tot că violul occidental este plin de culori și că stelele strălucitoare pe care Maria le tot vede acum în relația cu John sînt cu mult mai bune decît secera și ciocanul pe care, cu ani în urmă, aceeași Maria le încasa de la Sasha, ignorînd total strigătele ei disperate și dorința de a fi lăsată să fie o soție devotată. Ion, însă, nu doar că o ignoră, dar își face din asta un mod de viață, oferindu-și soția tuturor, doar pentru ca el să fie liniștit.

Cam asta este povestea de dragoste dintre un Ion – poporul român, cu tot cu politicieni, și o Maria – o țară oferită pe tavă celor care tînjesc la nurii ei. Pentru că Ion se bucură că acum Trump este cel care se culcă cu soția lui, și nu Putin, uitînd că, de fapt, realitatea este că soția lui trebuie să fie doar a lui, și nu a tuturor celor care îi bat la ușă, rupți în fund, cerînd și ei cîte o ,,tură” cu ea, Maria – această țară aflată acum în pragul unui divorț imenent.

Aș vrea să vă reamintesc vouă, românilor, că președintele reales acum cu peste 60% din voturi declara la Iași, în urmă cu ceva timp, că e mai bine ca țara să fie ,,slugă” la americani, decît la ruși, uitînd că, în mod normal, firesc și categoric, țara asta, România, nu este sluga nimănui, și ea trebuie să fie a noastră, a românilor.

Tano