Ion Creangă și obiceiurile lui culinare
  • 12-10-2020
  • 0 Comentarii
  • 272
  • 4

Despre autorul celebrelor ,,Amintiri din copilărie” s-a scris mult, unii ocupîndu-se de opera sa, alții de lucruri mai puțin știute din viața scriitorului sau despre prietenia cu Mihai Eminescu. Însă Ion Creangă era și un strașnic mîncău și, dat fiind că era un veritabil cunoscător al gustului bucatelor, întotdeauna, mesele lui erau impresionante.

Nestăvilita poftă de mîncare a povestitorului din Humulești era legendară în epocă. Despre ea aflăm din descrierea extrem de plastică, aparținînd marelui critic și istoric literar George Călinescu, din lucrarea sa, „Viața și opera lui Ion Creangă“.

Mînca asemeni unui lup flămînd

Cînd se așeza la masă, Creangă nu ierta nimic, pofta lui de mîncare era nestăvilită, așa cum ne relatează academicianul: ,,După ce-și puse, ca Ștefan a Petrei, curechi în putină și mușchi afumat de porc în podul șindrilit al casei, mîncă bucate humuleștene, însă mai ales sarmale și plăcinte cu poale-n brîu făcute cu julfă. Hîlpavul care în sat făcea ochi dulci fetelor fecioare, înveselindu-le cu dinții de fasole și barbă de lînă, spre a le mînca purceii fripți și alivencile, mînca asemeni unui lup flămînd. Spre a se deosebi de «firlifușii de pe la tîrguri, crescuți în bumbac», ca adevărat «românaș», face isprăvi nemaiauzite, de basm, care-i dădură o faimă de Flămînzilă”.

Înfuleca uriașe cantități de mîncare, 
cu o imensă plăcere

De la același autor aflăm că vestitul humuleștean nu se folosea de ,,finețuri” la masă, asemeni ,,boierilor sfrijiți”, și consuma cantități impresionante de mîncare. După cîte un post impus de doctori sau după scaldă, în zilele toride de vară, era și mai pofticios. ,,Nu-și pierde vremea cu o «zămoreală». El nu se-ncurcă, asemeni boierilor sfrijiți, rupînd cu degele-i groase picioarele subțiri ale racului. El trage tot castronul cu raci înainte-i, vîră mîna păroasă în el, scoate pumnul plin, ducîndu-l la gură, apoi ronțăie racul, zvîrlind cojile afară, cum aruncă rîșnița pleava. El mănîncă o dată zece ouă, o strachină de prune, o oală de porumb fiert, doar pentru deschiderea poftei de mîncare, cu acea plăcere de a amesteca alimente de tot felul care este a mîncăcioșilor și a vitelor. Ca și Flămînzilă, el mistuie în cinci fripturi toată carnea birtașului înspămîntat și țipă că-i e foame. Cere toate mîncările ospătarului, înghițind cîte două fierturi, mai multe soiuri de fripturi, bînd o carafă de vin și o cofiță de apă rece și se scoală ușurat de la masă, zglobiu. (...) Slăbit de post doftoricesc, cere o pîine întreagă, o găină fiartă cu usturoi, un castron cu sarmale, opt plăcinte cu caș și o ocă de vin. După scaldă e mai pofticios. Atunci mănîncă tot ce găsește la han, bea de la o țărancă o oală de lapte dulce, mînîncă de la un ovrei un ceaun de păpușoi fierți, gronțăind boabele ca mascurii, apoi se aruncă în apă și se bălăcește mulțumit. Unui prieten îi vine leșin de această priveliște nemaivăzută”.

Ciulamaua ,,otrăvită”  de la Mînăstirea Neamț

G. Călinescu povestește apoi o pățanie de-a lui Creangă la Mînăstirea Neamț, acolo unde poposea adesea. După ce colindase pădurile dimprejur, a strîns niște ciuperci, cerînd călugărilor să-i prepare o ciulama. Deși s-a delectat copios cu bureți nebuni, el n-a avut nici o problemă, spre deosebire de cei care mai apucaseră să guste din ei.

,,La Neamț, la mînăstire, strînge bureți și-i dă rudelor să-i gătească. Mănîncă lacom, neinvitînd pe nici unul, spre a nu i se împuțina porția, apoi toți, afară de el, dau semne de otrăvire. Creangă cheamă doctorii de la spital cu fluierul, strîngînd vardiștii din tîrg, își duce băiatul în cîrcă la spital, e deznădăjduit, dar la stomac se simte bine”.

Și acasă, mînca la fel de ,,cumpătat”

Cît de gurmand era Creangă reiese și din fragmentul în care G. Călinescu descrie cu ce se ospăta povestitorul acasă, la bojdeuca din Țicău. Doar acolo hîtrul dă semne de ,,cumpătare”, stîrnind hazul vreunui junimist care îl vizita, arareori, în bojdeucă: ,,La masă, Creangă nu mînca mai mult decît o oală de găluște făcute cu păsat de mei și cu bucăți de slănină, o găină friptă pe țiglă de lemn și undită cu mujdei de usturoi, iar pe deasupra șindilea cu o strachină de plăcinte moldovenești, zise cu poalele-n brîu, însă ca băutură el se mulțumea cu o cofiță de vin amescat cu apă”.

Din aceeași lucrare, în capitolul „În Țicău“, aflăm efectele ospețelor pantagruelice asupra constituției gurmandului autor al ,,Amintirilor din copilărie”: ,,Către patruzeci de ani, trupul lui Creangă începe să se umfle. Subțirele diacon de altădată, cu ochii albaștri pătrunzători și bărbiță mătăsoasă de faun, se puhăvește la față și capătă ochi mici osînzoși. Părul, încă lung, dat popește pe spate, și hainele groase de șeiac îi dau înfățișarea greoaie de matahală. Cu pălăria mare pe ceafă, cu bățul cioturos în mînă, el merge drept...”.

R.M.

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite