Halucinant, ăsta e cel mai potrivit cuvînt pentru prestaţia preşedintelui Iohannis la întîlnirea cu manifestanţii din Piaţa Universităţii de duminică seară, 8 noiembrie 2015. Halucinant pentru că, după un an de domnie liniştită, pigmentată cu plimbări şi ieşiri mondene, după o activitate intensă pe Facebook, după drama fără sfîrşit cauzată de incendiul de la Colectiv şi după toate convulsiile din ultimele zile, el se rezumă să spună, pe un ton neutru, apatic şi deja foarte sîcîitor, doar atît: „Am reţinut ideea!”. El e perfect de acord cu Piaţa, dar cei de acolo aşteptau poate soluţii, măcar promisiuni, ceva idei din capul preşedintelui care să-i anime, dar, de fapt, tot ei sînt cei care-i sugerează şefului de stat ce trebuie făcut şi acesta, ca un Robocop updatat, repetă după ei ceva de genul: „Da, şi eu cred că nu-i cazul de alegeri anticipate!“.

Din momentul în care a luat decizia să vină în Piaţa Universităţii, chiar atunci cînd a anunţat acest lucru, Iohannis a făcut o greşeală care nu ştim pe seama cărui factor s-o punem; el a spus, redăm cu aproximaţie, că va veni în Piaţă să se vadă cu protestatarii într-o zi şi la o oră care nu vor fi anunţate, evitînd astfel să se expună în mass-media. Preşedintele ori n-are noţiunea şi semnificaţia termenilor, ori ne crede pe noi toţi nişte proşti… Cum poţi spune că eviţi mass-media, din moment ce toată lumea ştie că acolo erau zeci de care de reportaj ale tuturor televiziunilor importante şi alte zeci de ziarişti printre manifestanţi?! În acel moment, trebuia să devină clar pentru toată lumea că el urma să mai facă iar o baie de mulţime şi, sincer, spunem că nu era deloc cazul, nu trebuie să ieşi tu bine, ridicîndu-te pe durerea sfîşietoare pricinuită de dispariţia şi suferinţa atîtor tineri! Asta n-a fost deloc un lucru bine făcut, domnule preşedinte!

Dar, de fapt, ce a făcut Iohannis bine în primul an de mandat, sau chiar înainte?! Încă înaintea campaniei electorale, se ştiau „lucruri“ mai mult sau mai puţin probate despre el, cum că ar fi implicat în trafic de copii, meditaţii care îţi aduc averi, probleme în Consiliul Local la Sibiu, se mai ştia că e neamţ şi că ăştia fac lucruri temeinice, „ein Mann, ein Wort“. Sibiul era un model de oraş, dar nu neapărat model de Administraţie, recenta descoperire că timp de ani de zile clădiri importante nu aveau aviz ISU argumentează afirmaţia… Şi cîte alte „nerezolvate“ or mai fi fost acolo! Molcomul Klaus atrăgea, însă, simpatii tocmai pentru că era molcom, vorbea rar, apăsat, dar nicidecum foarte convingător, stîrnea zîmbete, el, chipurile, făcea… „lucrul bine făcut“! A instrumentat ciudat de perfect campania electorală… spunem ciudat, pentru că sigur factorul extern a avut rolul său, şi aşa a ajuns în turul II în luptă cu Ponta, un mediocru, dar care avea un partid puternic de corupţi în spate şi nimeni nu se îndoia că noul Titulescu n-ar ieşi preşedinte, mai ales că şi sondajele îl dădeau cîştigător detaşat.

Desemnarea sibianului a venit într-o mutare la plic… Să nu spună nimeni că cei cîteva sute de mii de votanţi din Diaspora au fost cu toţii de partea neamţului, dar chiar şi aşa dacă era, tot nu iese socoteala!

A doua zi după alegeri, tot românul şi-a dat seama cu cine are de-a face în momentul cînd noul ales a spus: „Vreau să fac guvernul meu“. Afirmase asta şi-n campanie, dar nu-l lua nimeni în serios, pentru că nu-l vedeau să ajungă preşedinte. Acum, el făcea ceea ce nu se face niciodată din cea mai înaltă demnitate a statului, el era, pe faţă, cu formaţiunea care l-a susţinut. Asta nu se face într-o democraţie adevărată: el trebuia să reprezinte interesele întregului popor şi să se delimiteze de acţiunile şi interesele partidelor politice. N-a făcut asta nici atunci, imediat după alegeri, şi nici pînă astăzi! Imensă greşeală!

Cei tineri, care acum sînt în Piaţă şi cer demisia întregii clase politice, au fost cei care l-au votat cu entuziasm, au sperat, au aşteptat rezultate, asteaptă şi azi, dar situaţia e din ce în ce mai instabilă. Domnul preşedinte comunică pe Facebook cu noi şi vine 23 de minute într-o piaţă deşertică, în comparaţie cu serile cînd erau acolo cîteva zeci de mii. I-a ieşit şi de această dată calculul, la rece, german. Va putea spune oricui că el e omul dialogului, dovadă fiind faptul că a fost prezent în mijlocul mulţimilor revoltate şi că a reuşit să creeze „punţile de comunicare de care avem nevoie“. Chiar şi aşa, puţini cîţi au fost duminică seară în Piaţa Universităţii – nici unul dintre demonstranţi, chiar partizani înfocaţi ai lui, care, la alegeri, ziceai că-s în transă – deci nimeni n-a mai fost sedus de puţinele, dar „adîncile“ monosilabice vorbe ale Marelui Centaur! Ei se lămuriseră cu două zile înainte, atunci cînd Klaus anunţase mare party la Cotroceni. Putea veni oricine: şi eu, şi tu, şi el, adică membrii societăţii civile, oricine… dar nici chiar aşa! S-a trecut la trierea celor 5.000 de candidaţi, de fapt, el ştia cine va fi prezent înainte de a rosti public intenţia de a chema reprezentanţii străzii la consultări. Au fost acolo indivizi care-şi afirmau independenţa totală, ei se revendicau doar dintre oamenii Pieţei, dar, uşor-uşor, apăreau date depre neprihăniţii care aveau în spate ONG-uri şi alte susţineri, care mai de care mai scabroase, de la Mungiu-Pippidi la Sörös sau la alţi guvernatori ai Deltei!

Cam ăsta era tabloul idilic în care preşedintele Iohannis plasa societatea civilă de la noi. Oamenii nu-s proşti, aşa cum crede el, în tăcerea lui superioară. Oamenii şi-au dat seama de manipularea ordinară de la Cotroceni şi l-au taxat imediat, au fost din ce în ce mai puţini în Piaţă; ei clamau cu forţă că nu se identifică cu cei primiţi la Palat, erau scîrbiţi să constate inutilitatea mesajelor lor, ştiau că acestea nu vor avea nici un ecou.

Într-un dispreţ total, preşedintele a neglijat membrii adevăratelor organizaţii ale forţelor civice naţionale, cum a fost şi Federaţia „Societatea Civilă Românească“. Neavînd verde pentru marea dezbatere, am stat pe la porţi, alături de alţi 5.000, şi nu ne-a rămas decît să mergem seară de seară în Piaţă şi să sperăm că Mesia din Cotroceni va coborî, totuşi, printre noi. După suspensul creat de preşedinte că vine incognito într-o zi şi la o oră secretă, ar fi trebuit să ne simţim mîndri că ne face o astfel de onoare, nu!? Spunem aici că el ar trebui să se simtă onorat că duminică a mai găsit cîţiva înfriguraţi acolo!

Ca de obicei, preşedintele nu vorbeşte mult, el e un bun ascultător şi duminică, înconjurat de mai mulţi oameni ai Serviciilor Secrete decît de oameni ai Pieţei, a răspuns acestora în stilul lui. I s-a cerut imperativ să reducă numărul aleşilor de la 600 la 300. A fost de acord! La fel şi cu anticipatele. A fost şi aici aproximativ de acord. Un tînăr l-a abordat tranşant şi i-a recomandat preşedintelui să treacă de la pasivitate la acţiune. În această frază-cheie, găsim întregul spectru al activităţii sale timp de un an de zile în cea mai înaltă funcţie de Stat. Practic, tînărul a spus-o din convingere şi a subliniat cu asta că preşedintele său n-a făcut nimic, a fost pasiv, şi că ar fi cazul, totuşi, să mai şi muncească, să acţioneze! Aşa am decriptat noi. Dacă altcineva are altă părere, să ne spună! Ce credeţi că a răspuns Iohannis la crucialul îndemn „Să treceţi de la pasivitate la acţiune“? Răspuns: „Am reţinut ideea!”. Genial!

Ar fi genial dacă n-ar fi foarte periculos şi condamnabil. Putem oricînd să asociem acest răspuns ironic, în doi peri, fără alte lămuriri (deh, preşedintele nostru e un tăcut!) cu o sfidare la adresa celui care i-a făcut această recomandare şi, prin extensie, la întreaga Naţiune. Preşedintele nostru nu-i deloc atent la subiecte sensibile, nici la nuanţe, şi nu e bine. Dar dacă, totuşi, e convins că le controlează şi doar răspunde cinic, atunci e o problemă, el e cel deştept şi noi sîntem cei proşti!

Într-un astfel de climat îi va fi din ce în ce mai greu să conducă ţara, iar pentru omul de rînd care l-a votat va fi o mare dezamăgire. El este preşedintele tuturor românilor, nu trebuie să se înconjoare numai de oamenii unei singure laturi a scenei politice, chiar trebuie să ignore apartenenţele şi să promoveze competitivitatea, pe care atît de mult a invocat-o în campania electorală.

Strada şi societatea civilă au cerut schimbarea întregii clase politice, el crede că nu trebuie să se simtă vizat, dar trebuie să ţină cont că se află în fruntea acestei clase politice şi că va veni sigur o zi cînd va trebui să dea socoteală în faţă întregii Naţiuni pentru tot ceea ce se întîmplă, şi nu-i vor ajunge 23 de minute ca să facă acest lucru! Societatea Civilă Românească aşteaptă de la preşedinte să-i reţină ideile exprimate verbal şi în scris cu ocazia întîlnirilor de la Cotroceni, din 6 noiembrie 2015 şi din stradă.

Moţiunea societăţii civile către toţi politicienii şi guvernanţii României, inclusiv pentru domnul preşedinte a fost înmînată consilierilor dînsului şi este tabu în relaţionarea poporului şi „aleşi“ de acum înainte.

În ceea ce priveşte propuşii la funcţia de prim-ministru, am spus-o şi la Cotroceni, şi o mai repetăm şi acum: ţara, strada şi societatea civilă doresc şi au nevoie, în acest moment, de un independent şi un tehnocrat care să scoată ţara din situaţia catastrofală în care se află. Din lista scurtă prezentată de mass-media, cel mai potrivit ar fi dr. Călin Georgescu.

Sperăm să reţină şi această idee!

Dipl. Ec. Petre RĂCĂNEL,

preşedinte Federaţia Societatea Civilă Românească