Ioan Sebastian Bara, un mecena al cărții
  • 28-05-2021
  • 0 Comentarii
  • 584
  • 0

A trecut ceva vreme de cînd nu l-am mai văzut pe domnul Ioan Sebastian Bara, un om deosebit, de la care am învățat, în primul rînd, cum să devii prietenul cărții și un bun cititor... Este ceea ce îl îndreptățește pe eroul nostru să fie model pentru cei care vor să devină bibliotecari, dar și pentru cei care lucrează în această nobilă meserie. Și nu o spunem din complezență, ci plecînd de la funcția dumnealui, de director al Bibliotecii Județene ,,Ovidiu Densusianu” din Deva, județul Hunedoara, pe care o ocupă de o viață. Vorba vine, căci domnul Ioan Sebastian Bara e încă tînăr, avînd suficient timp ca, și de-acum înainte, să-și poată duce la îndeplinire proiectele pe linie profesională. Îndemnul său către semeni este unul nobil, și anume, de a citi și a prețui cartea, pentru că numai așa poți avea o minte sănătoasă, iar de aici, să te poți bucura de realizări frumoase, care țin de sufletul omului, pentru că între suflet și trup există o corelație bine închegată de divinitate. Prin urmare, cu cît ești mai evoluat, cu atît ai mai mult de cîștigat pe această lume pămînteană... Nu vrem să filozofăm prin ceea ce spunem aici. Sînt fapte reale de viață, pe care le trăim, fiecare, la nivelul nostru de a percepe lumea atît ca materie, dar mai ales ca spirit... Că degeaba ai casa cu pereții plini de cărți dacă nu are cine le răsfoi, pentru că omul, în general, luat de greutățile cotidiene, nu prea își face timp și pentru lectură... Tocmai de aceea, domnul Ioan Sebastian Bara încearcă să insufle dragostea de carte, mai ales în rîndul tinerilor. De pe poziția aceasta l-am cunoscut la Deva, la Tîrgul de Carte pe care l-a organizat în cadrul Bibliotecii ,,Ovid Densusianu”, în toamna anului 2019. La acel eveniment am participat și noi, alături de alte aproape 200 de edituri din toată țara, prilej cu care am descoperit în acest om pe profesionistul-dascăl, care vorbea cu pasiunea celui dăruit cărții și celor care o scriu. Dorința sa fiind aceea ca, prin manifestările culturale pe care le organizează, să înfiripe o legătură specială între editori, scriitori și cititori. Datorită anvergurii lansărilor de carte realizate în cadrul bibliotecii, dumnealui a reușit cu certitudine, nu doar în calitate de custode, ci și de prezentator prin excelență, arătînd că este la curent cu tema în dezbatere și cartea ce urma a fi lansată. Iată de ce ne vine a zice, de fiecare dată cînd întîlnim astfel de personaje, că ,,omul sfințește locul”. Ioan Sebastian Bara face parte din această categorie de oameni, fascinîndu-te cu vorba lui de ardelean inimos, dar cît se poate ferm cînd vine vorba de luat decizii.

Parcă ieri a fost ziua în care am luat trenul pentru prima oară din București cu destinația Deva, fără să fi știut că aveam să cunoaștem un asemenea om deosebit. Un prieten și un slujitor al culturii... Un Mecena al cărții în adevăratul sens al cuvîntului. A fost o călătorie pe care nu o vom uita vreodată, ci o vom purta în suflet mereu vie... Ne-a oferit atîtea amintiri frumoase, despre care vom vorbi ori de cîte ori se va ivi ocazia, fiindcă e bine ca lumea să știe că pe pămîntul acesta mai sînt oameni de bine cărora le pasă de țara asta, de cultura ei... Ioan Sebastian Bara este un exemplu de român de ,,viță veche” și de brav cărturar. Din păcate, oameni asemenea lui sînt prea puțini. Acesta este și motivul pentru care el trebuie cunoscut de români, și mai ales de locuitorii orașului Deva, ca un erou al vremurilor noastre, acaparate de un capitalism nu tocmai prietenos cu omul de rînd și indiferent la problemele culturale ale țării.

După cum am spus, atunci cînd l-am cunoscut pe domnul Ioan Sebastian Bara era toamnă, o toamnă cu frunzele pistruiate de bruma argintie de peste noapte, și care, în căderea lor leneșă, dădeau naștere celei mai frumoase simfonii a naturii. Acum e sfîrșit de primăvară, iar lumea nu mai e aceea din anul 2019, pandemia de coronavirus obligînd oamenii să trăiască după reguli stricte. Sîntem încă departe de revenirea la viața de odinioară, cînd oamenii se întîlneau, se îmbrățișau... Iată un motiv în plus de a mă gîndi cu emoție la zilele petrecute la Deva, la Tîrgul de Carte organizat de inimosul nostru călăuzitor într-ale cărții: Ioan Sebastian Bara.

Deie Domnul vremuri mai bune, să ne putem întîlni ca altădată... Istoria se scrie cu oameni, cu ajutorul oamenilor... La Deva, eroul nostru tocmai acest lucru înfăptuiește. Pentru toate acestea, îl asigurăm de toată gratitudinea și prietenia noastră, cu amendamentul că lumea trece, dar rămîn lucrurile frumoase, generatoare de emoții profunde, ale timpului prezent.


ION MACHIDON,

directorul revistei ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite