
- 04-06-2024
- 0 Comentarii
- 108
- 0
Motto: ,,Întrebare: Cine este cel mai tare la beție? – Răspuns: Asfaltul!” (umor românesc)
Cu siguranță că titlul acestui articol vă duce cu gîndul la perioada în care, copii de școală fiind, puneam întrebări doar pentru a ne afla în treabă, intrînd de multe ori în zona așa-numitelor întrebări absurde, sau ,,prostești”, cum li se mai zice. După vîrsta de 14-15 ani, întrebările veneau mai mult din direcția părinților și a dascălilor, urmînd ca noi să răspundem, dar nu oricum. Atunci, răspunsurile noastre depindeau de maturizarea noastră, de cunoștințele căpătate și personalitatea fiecăruia și, nu în ultimul rînd, de inteligența înnăscută, cuantificată potrivit factorului IQ.
Important de reținut este faptul că tînăra generație din România posedă un IQ de top la nivel mondial, și asta nu de ieri-de azi. Din păcate, această comoară a inteligenței a fost lăsată, cu mici excepții, la voia întîmplării, ceea ce consider că este o adevărată... crimă! Mai mult, observați că inteligența nativă a generației tinere românești (v. rezultatele la olimpiadele școlare internaționale) a făcut, mai totdeauna, casă bună cu talentul înnăscut (v. prestațiile excepționale de la concursuri precum ,,Românii au talent”, ,,Vocea României, ,,X Factor” etc.).
În susținerea acestor afirmații, o să vă prezint răspunsurile unor elevi de liceu care au primit nota 4, deși ar fi meritat 10:
● Întrebare: În ce bătălie a murit Alexandru Macedon?
Răspuns: În ultima sa bătălie.
● Dacă la opt oameni le-au fost necesare 8 ore ca să clădească un zid, cît timp le-ar trebui la patru oameni să facă același lucru?
Nici un pic de timp – zidul a fost deja făcut.
● Dacă ai avea trei portocale și patru mere într-o mînă și patru portocale și trei mere în cealaltă mînă, ce ar însemna că ai?
Niște mîini foarte mari.
● Cum poți arunca un ou pe o pardoseală de beton, fără să crape?
Pardoseala de beton e greu de crăpat cu un ou.
● Cum se poate ridica un elefant, cu o singură mînă?
Nu veți găsi nicăieri un elefant cu o singură mînă.
● Cu ce se aseamănă o jumătate de măr?
Cu cealaltă jumătate.
● Cum poate un om să reziste opt zile fără să doarmă?
Foarte simplu – doarme noaptea.
Aceste răspunsuri m-au făcut să-mi reamintesc ce m-a întrebat tata, în glumă, cînd aveam vreo 10 ani: ,,Cum arată oul unui avion?”. Răspunsul meu a fost, pentru el, de-a dreptul surprinzător: ,,Așa cum arată icrele unui submarin!”. Adevărul este că și la școală devenisem enervant pentru toți profesorii, cărora le răspundeam în stilul exemplelor anterioare.
Odată, la ora de chimie, profesoara m-a întrebat ce reprezintă CaC03, de marmură fiind vorba, dar eu i-am răspuns: ,,Formula chimică a cacofoniei”. La ora de istorie am spus că ,,Ștefan cel mare avea cizmele de la genunchi în jos”, deși ar fi trebuit să răspund că le-avea de la un celebru cizmar polonez. Nota 4 am luat și atunci cînd am spus că ,,Vlad Țepeș a murit în timp ce trăia”, iar la geografie am fost notat la fel pentru următorul răspuns: ,,Galileo Galilei a spus că Pămîntul se învîrte atunci cînd tocmai ieșise de la cîrciumă”.
Revenind la lucruri serioase, mă voi referi la concluzia cercetătorului rus Boris Mentiakov, potrivit căruia întrebările sînt de trei ori mai multe decît răspunsurile, ceea ce înseamnă că, la 66% din întrebări, nu se răspunde, motivul majoritar fiind, firește, necunoașterea. Așa se face că mulți oameni care, spre exemplu, stau în pat, cu ochii în tavan și își pun tot soiul de întrebări, vor rămîne în minte doar cu un nesemnificativ semn al întrebării. Aici se mai poate spune că răspunsurile clare, punctuale și precise sînt cu mult sub totalul celor neașteptate. Sînt cazuri în care, atunci cînd adresezi o întrebare, trebuie să-ți asumi anumite riscuri, în sensul că îl poți jigni pe cel întrebat sau îl poți deranja într-un fel sau altul pînă-n adîncul sufletului său. Nu trebuie să vă mai spun ce s-ar întîmpla dacă, de pildă, pe o doamnă în vîrstă și urîtă o vei întreba cîți ani are, sau la ce cantină mănîncă de e așa frumoasă. Surprize se pot ivi și în sens invers, adică răspunsul primit să te ducă în postura de a cădea cerul pe tine, cum se mai spune. Un astfel de răspuns l-a dat Corneliu Vadim Tudor cînd procurorul Joița l-a întrebat dacă poate veni la Parchet pentru a fi audiat într-un dosar penal, care fusese inventat din ordin politic împotriva sa: ,,Auzi, măi măscăriciule, la singurul bou din lume care are nume de vacă, eu n-am ce căuta!”.
Aici se mai poate da ca exemplu și răspunsul pe care Florin Piersic, aflat la un examen ținut la IATC, l-a dat unui membru al comisiei care îl întrebase dacă poate să-l facă pe acesta să plîngă: ,,Se poate, chiar și în numai zece secunde...”. După care, a luat stiloul cu peniță de aur al profesorului, a strivit penița, lovind cu ea biroul, apoi a rupt stiloul în două, moment în care picăturile de cerneală i-au transformat pe toți cei din comisie în dalmațieni. Bineînțeles că îndrăgitul actor a trecut examenul cu brio, dar proprietarul acelui stilou cred că plînge și acum.
Și, dacă tot am vorbit de examen, să vă spun cîte ceva despre profesorul Grigore Moisil, unul dintre cei mai de seamă matematicieni specializați în Teoria probabilității. Se știe că omul era extrem de drastic cu studenții săi, iar dacă nu puneau mîna pe carte, nu aveau nici o șansă să ia notă de trecere la examene. Totuși, la un moment dat, cînd în fața sa a apărut un student care picase de vreo 6-7 ani la rînd, profesorului i s-a înmuiat sufletul și i-a pus o întrebare ce părea destul de ușoară: ,,Cîte becuri sînt în încăperea aceasta?”. Firesc, studentul a rămas perplex, dar pentru ca nu cumva profesorul să se răzgîndească, a numărat rapid toate becurile din tavanul încăperii și a răspuns: ,,Aici sînt fix 10 becuri”. ,,Bravo, băiete, dar ai aplicat corect teoria probabilității?”, l-a întrebat renumitul matematician. Și, în timp ce vorbea, din geanta de pe masă a scos un bec, zicînd: ,,Iată, cu acest bec din geantă, totalul a ajuns la 11, deci nu-ți pot acorda notă de trecere”.
După un an, distinsul profesor i-a pus studentului ghinionist aceeași întrebare, numai că răspunsul a fost puțin diferit față de data trecută: ,,În această încăpere sînt 11 becuri”, deși, în tavan, erau montate 10, ca și anul precedent. Reacția savantului Grigore Moisil a fost firească atunci cînd a întrebat: ,,Eu văd doar 10 și tu spui că sînt 11”. Numai că studentul, zîmbind pe sub mustăți, a crezut că a dat lovitura scoțînd din buzunar un bec de lanternă. Da, așa erau 11 becuri, dar ce să vezi și să nu crezi? Profesorul și-a deschis geanta și din ea a scos la vedere... al 12-lea bec, ceea ce l-a făcut pe student să înțeleagă că va veni și anul următor la examen.
După cum se poate constata, relația dintre întrebare și răspuns nu are nici un principiu, regulă sau limită, și e normal să fie așa, pentru că fiecare are libertatea de a întreba ce vrea, iar cel care răspunde e liber să spună orice. Cîndva, s-a încercat să se facă puțină ordine în această relație, apărînd regula de a nu se răspunde la o întrebare tot printr-o întrebare, dar cînd și unde s-a respectat așa ceva? Spre exemplu, soția mea, observînd că pe nepoata cea mică (8 ani) trebuie s-o iau cu arcanul să facem temele, a purtat cu ea o discuție ,,serioasă”, ca între oameni maturi, explicîndu-i că elevii care muncesc, care sînt ambițioși și iau premiu anual, încasează lunar o bursă de cîteva sute de lei. La final, cînd a fost întrebată dacă vrea și ea să bursă precum sora sa, a răspuns, contrar ,,regulii” de mai sus, tot printr-o întrebare: ,,Și unde ține banii sora mea?”.
Prin urmare, în relația întrebare-răspuns se potrivește mănușă zicala ,,unde dai și unde crapă”, neprevăzutul fiind genericul acestui haos unanim recunoscut. Despre aceste aspecte am discutat cîndva cu celebrul avocat Nicolae Cerveni, profund mîhnit de faptul că, în Justiție, locul unde ar fi trebuit să se lămurească și să se limpezească multe lucruri legate de Adevăr și Dreptate, nu se mai înțelegea om cu om. Una se vorbea, și alta se înțelegea, sau una se întreba, și alta se răspundea. Maestrul Cerveni a intrat în istorie cu celebra concluzie: ,,Martorii sînt de două feluri – 10% dintre ei mint de îngheață apele, iar 90% mănîncă c...t!”.
Ce mai, sînt multe de spus, dar voi încheia prin a vă prezenta cîteva întrebări și răspunsuri pline de tîlc și umor pur românesc:
■ Care este diferența dintr-o sticlă și o femeie?
Sticla o vrei plină, iar femeia... goală.
■ De ce divorțul costă atît de mult?
Pentru că merită.
■ Care este cea mai rapidă cale de ieșire a românilor din criză?
Aeroportul Otopeni.
■ Care e diferența dintre vină și păcat?
E o vină să te culci cu nevasta altuia, dar e păcat să ratezi ocazia.
■ De ce atît de multe femei simulează orgasmul?
Pentru că atît de mulți bărbați simulează preludiul.
■ Căsătoria este o loterie?
Nu, la loterie se mai și cîștigă.
■ De ce nu se fac prezervative de culoare neagră?
Pentru că negrul subțiază.
■ De ce polițiștii au salariu?
Pentru că prostia se plătește.
■ Cum schimbă o femeie frumoasă un bec ars?
,,Iubitule, trebuie să cumperi un apartament nou!”
■ Cum se numește un bărbat care nu știe să folosească prezervativul?
Tată.
■ Ce reprezintă burta la bărbați?
Monumentul ridicat în cinstea eroului căzut.
■ Care este culmea fidelității?
Să nu-ți înșeli amanta nici cu propria nevastă.
■ Cum se poate ridica economia României de trei ori?
Înmulțim zero cu trei.
■ Care este deosebirea dintre un om și o cămilă?
Cămila poate să lucreze o săptămînă fără să bea, iar omul poate să bea o săptămînă fără să lucreze.
■ Cum te poate tunde frizerul ca să pleci mulțumit?
Gratis!
■ Cînd este felicitat cineva pentru greșeala lui?
Cînd se căsătorește.
■ Care este culmea meteorologiei?
Să plouă cu bani.
Și, la final, care credeți că sînt cele mai inofensive întrebări? Răspuns: cele pe care ți le pui în gînd.
VALENTIN TURIGIOIU
3.0 C