Între ieri și azi
  • 23-05-2022
  • 0 Comentarii
  • 234
  • 1

,,Non, je ne regrette rien. Am trăit cît două vieți, acum pot să mor”, spunea, cu ultimele cuvinte din viața sa, celebra cîntăreață Edith Piaf.
Am umblat și eu, pe urmele pașilor ei, în vremea ,,Epocii de aur”, care, pentru mine, chiar a fost o perioadă ,,de aur”. Nu aveam grija zilei de mîine, iar strălucirea i-o dădeau tinerețea și speranța. Nu m-am gîndit niciodată că voi trăi vremea în care, în plină libertate, voi fi catalogată ca ,,defavorizată”, după o viață de muncă, iar un anume ,,Petrov” să-și dorească, nici mai mult, nici mai puțin, decît ieșirea vîrstnicilor ,,din sistem”. În 2010, el spunea astfel: ,,O Românie modernă nu trebuie să mai aibă peste 1,6 milioane de pensionari! Statul nostru nu îi poate susține fără a intra în incapacitate de plată, iar împrumuturile nu-s deloc o soluție pe termen mediu. Reforma mea prevede IEȘIREA DIN SISTEM, prin liberalizări de utilități, încît tiptil-tiptil, se reduc pe cale naturală cca. 380.000 de pensionari/an”... Iadul cu Satana în frunte n-ar fi putut aduna la un loc atîția corupți, atîta dezmăț, dar și nepăsarea unor politicieni care înoată împotriva curentului, adică a normalității, pentru a ne îneca pe toți la mal, distrugînd cu furie tot ce a realizat generația ,,defavorizată”.
Personal, nu regret ce-am trăit ,,Ieri”, regret ceea ce trăiesc AZI, cînd se taie panglici, cu mare pompă, pentru inaugurarea a 15 km de asfalt sau a unui ponton care, după cîteva zile, s-a scufundat. Sau cînd trebuie să plătesc căldura din caloriferele reci, ori să fac față prețurilor care cresc în mod galopant, la utilități și la alimente. Ca să nu mai vorbesc de faptul că, la munte și la mare, pot merge doar prin intermediul micilor ecrane, pe care, acum, au năvălit și Craii de la Răsărit.
Nu pot însă să nu regret că din IERI am alunecat în AZI, cu lacrimile pe obraz. ,,Ieri”, călătoream pe urmele pașilor lui Edith Piaf, AZI, doar pe micul-ecran. În zadar sînt granițele deschise cînd, ca ,,defavorizat”, nu-ți permiți o friptură miel în ziua Sfintelor Paști, în timp ce miliardarii noștri se răsfață în Dubai. De unde au ei atîția bani? Probabil au tot strîns în buzunare, de la Marea Privatizare...
Revenind la vremurile trăite ,,Ieri”, am zburat pe aripile Păsării de fier, între Pămînt și Cer, peste norii de argint, visînd... Nu era vis, era o lume necunoscută, pe care o descopeream cînd am aterizat din ,,întuneric” în ,,lumină”. Port și acum în suflet, din comoara amintirilor, șiragul de perle veritabile înșirate de-a lungul Senei: Arcul de Triumf, Catedrala Notre Dame, Castelul Louvre, podurile monumentale și cochetele bateaux-mouches din Paris. Acolo s-a născut povestea celebrităților, a muzeelor și a vieții fără început și sfîrșit, cu personajele ei: iubire, amăgire, disperare, dreptate, nedreptate, speranță, lupta cu Eternitatea.
La Fontainbleau și Versailles am dat mîna cu Istoria, cînd am atins Tronul lui Napoleon, iar în rue Pigalle, mă opream adeseori în fața unor cabarete, imaginîndu-mi că o voi vedea intrînd acolo pe Edith Piaf. Și chiar mi se părea că o văd așa cum era la începtul vieții ei de artistă, o tînără micuță, amărîtă și zdrențăroasă, dar cu o voință puternică de a reuși, conștientă fiind că, deși, într-o zi, va pleca în Infinit, VOCEA ei va dăinui pe Pămînt. Nu s-a înșelat, VOCEA sa este de neuitat.
A fost odată, ca niciodată...
LILIANA TETELEA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite