Intrăm în război?
  • 01-11-2022
  • 0 Comentarii
  • 505
  • 1

„România îşi întăreşte apărarea cu sprijinul aliaţilor. Blindate franceze de infanterie au intrat aseară în ţară, prin Vama Nădlac. Ele sînt în drum spre Cincu, acolo unde vor ajunge luna viitoare şi 12 tancuri de ultimă generaţie ale armatei din Hexagon. Iar la Constanţa, celebra Divizie 101 Aeropurtată, intrată în istorie pentru debarcarea în Normandia, se antrenează din greu la doar cîţiva kilometri de graniţa cu Ucraina”. Această știre a fost difuzată la jurnalul de știri Observator, în data de 21 octombrie a.c.
Lăsînd la o parte exprimarea defectuoasă „blindate de infanterie” – fiindcă eu nu am auzit niciodată în viața mea de „blindate de in­fanterie”, ci doar de blindate – m-am mirat la auzul faptului că o parte a luptătorilor din celebra divizie ce a debarcat în Normandia se află la Constanța. Nu m-am putut abține să nu-mi pun problema unde vor să debarce de data asta. În Crimeea? Apoi, am aflat de la jurnalul de știri al Pro Tv că respectivele blindate franceze sînt de tip Leclerc, adică niște tancuri performante cu care nu te aperi, ci, îndeobște, ataci.
Toate știrile ne comunicau faptul că aceste arme și acești soldați au fost aduși aici pentru a întări apărarea flancului NATO. Cum adică? Noi ne apărăm cu trupe antrenate pentru atac? E ca și cum la fotbal te-ai apăra cu atacanții și ai ataca cu fundașii, ar ieși o catastrofă! Bănuind că generalii alianței militare NATO nu sînt incompetenți, rămîne varianta potrivit căreia toți acești băieți au fost aduși aici, cu pușcoacele lor cu tot, ca să facă ceea ce știu ei mai bine: să atace inamicul, adică Rusia.
Ca să nu credeți că bat cîmpii, să vedem ce scrie site-ul CBS News  despre aceste lucruri. „Mihail Kogălniceanu, România – Divizia 101 Aeropurtată a Armatei SUA a fost desfășurată în Europa pentru prima dată în aproape 80 de ani, pe fondul tensiunilor crescînde dintre Rusia și alianța militară NATO condusă de americani. Unitatea de infanterie ușoară, supranumită Screaming Eagles, este pregătită să se desfășoare pe orice cîmp de luptă din lume în cîteva ore, gata de atac”.
CBS News s-a alăturat comandantului adjunct al diviziei, generalul de brigadă John Lubas, și colonelului Edwin Matthaidess, comandantul echipei de luptă a Brigăzii a 2-a, într-un elicopter Black Hawk pentru călătoria de o oră pînă la marginea teritoriului NATO – la doar aproximativ trei mile de Granița României cu Ucraina. Această amenințare a avansului trupelor ruse în Ucraina, atît de aproape de teritoriul NATO din România, este motivul pentru care a fost trimisă aici una dintre diviziile de elită de asalt din America, deplasînd un număr de 4.700 de militari. „Sîntem gata să apărăm fiecare centimetru de sol NATO”, a declarat Lubas pentru CBS News. „Sîntem o forță de infanterie ușoară, dar, din nou, aducem această mobilitate cu noi, pentru avioanele noastre și atacurile aeriene”.
Întorcîndu-se spre nord, de-a lungul coastei României la Marea Neagră, Black Hawk a aterizat în cele din urmă pe un loc (...) unde trupele americane și române loveau ținte în timpul unui exercițiu comun de asalt aerian și terestru. Cartușele de tanc și focul de artilerie erau reale. Exercițiul a fost menit să recreeze bătăliile pe care forțele ucrainene le duc în fiecare zi împotriva trupelor ruse, chiar peste graniță. Antrenamentele cu muniție de război atît de aproape de această graniță sînt un mesaj clar pentru Rusia și pentru aliații NATO ai Americii, că armata SUA este aici. Matthaidess a declarat pentru CBS News că el și trupele sale au fost cele mai apropiate forțe americane de luptele din Ucraina. Din punctul lor de vedere, ei au „vizionat îndeaproape” forțele ruse, „și-au construit obiective împotriva cărora să se exerseze” și au efectuat exerciții care „replică exact ceea ce se întîmplă” în război. Comandanții „Screaming Eagles” au spus în mod repetat pentru CBS News că sînt întotdeauna „gata să lupte în seara asta” și, în timp ce sînt acolo pentru a apăra teritoriul NATO, dacă luptele escaladează sau există vreun atac asupra NATO, „sînt pe deplin pregătiți să traverseze frontiera cu Ucraina”.
Aceste ultime declarații ale comandaților militari mă cam îngrijorează: la ce bun să exersezi metode de asalt aerian si terestru dacă nu ai de gînd să le aplici? Cît despre pregătirea lor de a traversa frontiera cu Ucraina, în cazul unui atac asupra NATO, iarăși e un semnal că ceva se pregătește. O să vă gîndiți că sînt paranoic și îmi imaginez lucruri. Așa am zis și eu despre observatorii care avertizau asupra exercițiilor militare pe care le executa Putin la granița cu Ucraina, crezînd că nu se va întîmpla nimic. Iată-ne în plin război. Acum două luni, chinezii făceau manevre militare în strîmtoarea Taiwan și nu m-ar mira ca la un moment dat să declanșeze ocuparea acestei insule.
Să adăugăm la aceste fapte și demisia Ministrului român al Apărării, Vasile Dîncu, demisie motivată prin „perspectiva imposibilității colaborării cu Președintele României, comandantul suprem al Armatei”. De asemenea, fostul ministru afirmă că această retragere din funcție este necesară „pentru a nu prejudicia în nici un fel procesele de decizie și programele care necesită fluiditate pe întreg lanțul de comandă și pentru a nu bloca o serie de proiecte necesare pentru funcționarea optimă a Ministerului Apărării”.
De ce, dintr-o dată, ministrul nu mai poate să colaboreze cu comandantul său suprem – nu ne spune nimeni. Nu am văzut nici o declarație din partea președintelui României pe această temă, nu am văzut discuții la televiziuni despre asta, nu am auzit explicații. Știm, însă, tot ce face Putin, cîte arme mai are în stoc, de cîte ori e pe moarte, cîte victorii glorioase obține armata ucraineană, ce pijamale poartă noaptea Zelenski, însă habar nu avem de ce a demisionat Ministrul Apărării cînd la granița României se întîmplă lucruri periculoase pentru noi. Klaus Iohannis nu ne explică ce s-a întîmplat, fiindcă alege să vorbească, în general, doar despre război, probabil fiindcă în calitate de comandant suprem al armatei dorește să fie în fruntea soldaților pe cîmpul de luptă contra rușilor și să moară glorios pentru Ucraina – pardon! România – fiindcă asta face un comandant suprem: dă exemplul personal soldaților pe care-i conduce.
În opinia mea, dat fiind profilul nostru de țară mică, ar fi trebuit să stăm deoparte și, în afară de ajutorul umanitar acordat ucrainenilor, să nu fim așa de „războinici” la nivel de declarații, ci din contră, mult mai ponderați. Conducerea României ar trebui să vegheze asupra intereselor statale și ale cetățenilor, nu ale președintelui Zelenski sau ale aliaților noștri americani. Noi am intrat în această alianță militară ca să fim apărați pentru prima dată în istorie, nu ca să ne punem la dispoziție teritoriul pentru atacarea altor state care deocamdată nu ne-au fost ostile în nici un fel. S-ar putea întîmpla diverse scenarii, care să provoace și să justifice intrarea în Ucraina a trupelor americane de pe teritoriul nostru, ceea ce ar duce la un moment dat SUA în stare de război cu Rusia, pentru că vor avea loc confruntări reale între americani și ruși, în pofida faptului că pînă și unii membri ai Partidului Democrat din SUA, care-l susține pe președintele Joe Biden, au spus că acesta ar trebui să înceapă să ia în calcul începerea unor negocieri de pace cu Vladimir Putin. Am spus „pînă și unii membri ai Partidului Democrat” fiindcă republicanii au această poziție anti război de ceva vreme și din partea lor nu m-ar fi mirat această inițiativă.
Mă gîndesc la această intrare a trupelor americane în Ucraina pentru sprijinirea oamenilor lui Zelenski, fiindcă, la cum arată acum teatrul militar, pare singura soluție de a-l înfrînge pe Putin și de a termina războiul. Dacă teritoriul nostru va fi folosit de americani ca să intre în Ucraina, asta nu va fi însă bine pentru noi, fiindcă Rusia nu pleacă nicăieri, pe cînd aeropurtații americani se vor duce de unde au venit, iar noi vom rămîne singuri in vecinătatea marelui și periculosului nostru vecin. Spun asta în ideea că cei mari se pot înțelege oricînd peste capetele noastre, cum au mai făcut-o, lăsîndu-ne descoperiți.
În concluzie, aș fi dorit ca trupele americane să intre în Ucraina venind din Polonia, că tot au fost polonezii extrem de gălăgioși militaricește pînă acum, nu din România, ai cărei conducători ar fi trebuit să dea dovadă de mai multă verticalitate, echilibru și prudență în declarații. Mă refer în primul rînd la președintele Iohannis, care ar fi trebuit să se gîndească în primul rînd la noi, nu la Zelenski sau, și mai rău la sine însuși și la dorința de a fi numit secretar general al NATO, astfel încît e dispus să le facă aliaților americani orice fel de servicii, chiar dacă ar prejudicia interesele României. Poate că nu ar fi rău ca președintele nostru să fie promovat în această înaltă demnitate de „șef al NATO”, fiindcă asta ne-ar aduce alegeri anticipate și implicit un alt conducător, sper eu mai patriot și mai înțelept.
NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite