I.M.: Nichita Stănescu spunea: „Pentru mine problema alcătuirii unui nou volum de poezii este extrem de dificilă. Atît selecția, cît și construcția. Fiindcă orice volum de versuri este mai important în ansamblul lui decît în părțile componente. Cred că efortul de a construi o carte de poezie este absolut asemănător cu cel solicitat de un roman”. Pentru dvs. care sînt criteriile de „construire” a unei cărți personale? Porniți de la cauză, ca scop, sau aveți mai degrabă în vedere efectul, în general, asupra cititorului, ca importanță sau emoție? Cum comentați?
I. T. P.: Nichita Stănescu, marele poet, are dreptate. Alcătuirea unui volum de poezii este foarte dificilă, mai ales cînd te respecți ca autor și cînd îi respecți pe cititori. O poezie trece prin multe modificări cînd scriitorul vrea să-și atingă scopul. O atenție mare trebuie acordată și concordanței conținutului cu titlul pe care îl poartă volumul respectiv. Poezia, ca și proza, cere muncă și simțire.
I.M.: Credeți în critica literară?
I. T. P.: Cred într-o critică literară sinceră și constructivă. Mă deranjează unii critici, care, din dorința de a face reclamă unei scrieri sau alteia, prezintă o carte în culorile cele mai frumoase, dezamăgindu-l pe cititor cînd o parcurge. Am mare încredere într-un critic literar care spune adevărul, arătînd meritele cărții sau carențele. Spunîndu-se adevărul, scriitorul are două variante: să meargă înainte cu curaj și, în cazul lipsurilor, să se corecteze ori să se lase de scris. Nu e cazul să insiști de dragul de a-ți apărea numele pe o carte, care te poate compromite.
I.M.: Mai există critică literară profesionistă? În ultimul timp, auzim că literatura română ar duce lipsă de așa ceva, între scriitori existînd chiar o ruptură, din cauza înlocuirii cu oameni neprofesioniști.
I. T. P.: I-am admirat întotdeauna pe George Călinescu, Alexandru Piru, Eugen Simion, Nicolae Manolescu și pe alții, care au fost cu adevărat critici profesioniști. Unii dintre ei continuă, prin ceea ce au scris, să ne ofere lecții despre ceea ce înseamnă a fi un adevărat critic literar.
I.M.: Vorbiți-mi despre un critic literar profe­sionist, cu ștaif, care vă este la îndemînă, chiar dacă a scris sau nu despre cărțile dvs.
I. T. P.: Cu regret pot spune că astăzi sînt tot mai puțini critici cu adevărat profesioniști. Unii dintre ei sînt puțin cunoscuți, pentru că nu au susținere politică. Am avut totuși încredere în regretatul critic Alex Ștefănescu, în Daniel Cristea Enache și în alți cîțiva.
În ceea ce mă privește, apreciez foarte mult judecățile de valoare făcute de domnul Ion Machidon, cel care, lecturînd mii și mii de pagini, a scris prefețe pentru sute de cărți publicate la Editura ,,Amurg Sentimental”. În cuvinte sincere și precise, sînt arătate părțile bune și cele negative, în așa fel încît autorul știe care este poziția lui pe scara valorilor.
I.M.: Tot ce mi-ați spus pînă acum mă face să mă bucur și să apreciez momentele dvs. de sinceritate... Îndrăznesc totuși să vă întreb: credeți în rolul destinului, ca supervizare a creației unui scriitor, sau în cel al întîmplării? Iar de aici, următoarea întrebare: cum se împacă omul pe care-l am în fața mea cu scriitorul identificat prin cărțile pe care le-a publicat? Există vreo legătură  anume între ei, sau fiecare și-a urmat cursul vieții în mod separat? Nu vreau un răspuns filosofic sau academic, ci unul pe măsura talentului dvs. de povestitor.
I. T. P.: Cred în destin, dar și în întîmplare. Ambele se completează. Omul din fața dumneavoastră și scriitorul nu au un drum separat în viață. Ceea ce scrie scriitorul este trăirea pe care o are ca om. O carte fără o trăire puternică este lipsită de viață și de capacitatea de a trezi emoții puternice.
I.M.: Iată o întrebare care mă urmărește de cînd mă știu în lumea scriitorilor și pe care am pus-o și altor autori în diferite ocazii: scrieți ocazional sau aveți un program de lucru zilnic?... În ce constă el și cum vă petreceți timpul liber?
I. T. P.: Scriu ocazional. Cîndva, în tinerețe, îmi făcusem un obicei în a scrie zilnic. Aveam un program de lucru și progresam. Cu timpul, dezamăgirile, dar și implicarea în viața de familie și în munca mea de zi cu zi la școală m-au făcut să renunț la un program riguros în ceea ce privește scrisul. Am spus că acum scriu ocazional și atunci cînd am o trăire puternică sau cînd simt că există ceva ce trebuie împărtășit și altora.
I.M.: Care vă sînt cărțile preferate la lectură? Ce scriitor v-a influențat fie și în mod indirect, să scrieți literatură?
I. T. P.: Am preferat întotdeauna literatura română, care mi s-a părut destul de bogată și variată ca tematică. Nu am neglijat nici literatura universală și mai ales pe cea antică, plină de înțelepciune și de învățăminte. Mi-au plăcut eroii cărților care, prin efort și sacrificii, au obținut de la viață ce au visat. O să vă surprindă, dar, dintr-un exces de patriotism local, pe mine m-a impresionat scriitorul autodidact I.C. Vissarion, care, prin luptă, ambiție și voință, a arătat tuturor că în viață poți ocupa un loc onorabil. Pentru mine, I.C. Vissarion poate da oricui o lecție de viață.
I.M.: Credeți în obiectivitatea premiilor literare?
I. T. P.: Nu cred în obiectivitatea premiilor literare. Rareori cei care decid sînt oameni capabili să aprecieze corect o carte. De cele mai multe ori, dacă nu în majoritatea cazurilor, sînt promovate nonvalorile. Totul este să ai susținere și reclame zgomotoase.
I.M.: Iată că a trecut ceva timp de cînd conversăm... Stimată doamnă, vă întreb direct: credeți că literatura noastră autohtonă va mai fi ceea ce a fost cîndva, acum, în era globalizării și a internetului? V-am pus această întrebare, pornind de la faptul că rafturile librăriilor sînt pline de fel și fel de cărți traduse din scriitori străini, mai puțin autori români, fie clasici din secolele trecute, fie contemporani.
I. T. P.: Îmi pare rău s-o spun, dar literatura română nu este promovată cît trebuie. Avem scriitori de valoare, ale căror opere nu au mai fost reeditate. Generațiile care vor veni nici nu vor mai ști, poate, despre ei. Atenția cea mare este îndreptată spre literatura străină, traducîndu-se într-un ritm amețitor. Prin aceasta, promovăm alte literaturi în detrimentul celei autohtone.
I.M.: Mai este lumea interesată, în zilele noastre, de cartea tipărită?
I. T. P.: În foarte mică măsură. Rafturile librăriilor și ale bibliotecilor sînt pline, lipsesc însă cititorii.
I.M.: De ce? Care ar fi cauza?
I. T. P.: Pentru că oamenii au alte priorități, a dispărut parcă plăcerea de a citi. Nimeni nu se implică în educarea dragostei pentru lectură. E dureros s-o spun, dar nici școala nu se implică în această privință. Sînt foarte mulți copii care termină liceul fără să fi citit o carte. Spun aceasta, pentru că am întîlnit astfel de cazuri. Cei mai mulți se mulțumesc să învețe mecanic spusele profesorului sau să-și ia de pe internet datele despre conținutul cărții respective.
I.M.: Pentru că ne-am apropiat de finalul inter­viului nostru, ce doriți să le transmiteți cititorilor?
I. T. P.: Transmit cititorilor cele mai bune și mai frumoase gînduri, le doresc să fie alături de scriitori, că ei sînt purtătorii făcliei culturii, promotorii progresului și vestitorii vremurilor mai bune.
I.M.: Vă mulțumesc de colaborare.
I. T. P.: Și eu vă mulțumesc pentru că m-ați ales ca interlocutor sincer și devotat problemelor cu care se confruntă arta scriitoricească.
Sfîrșit
Interviu realizat de ION MACHIDON,
directorul Revistei „Amurg sentimental”