Înțelege-ți corpul, spiritul și sufletul
  • 15-05-2023
  • 0 Comentarii
  • 103
  • 0

„Schimbă-ți gîndurile și îți vei transforma viața” – spune o veche zicală. Indiferent de domeniul de activitate în care activăm, atunci cînd lucrurile nu mai funcționează în parametri optimi, ne situăm la o răscruce, punct în care sîntem nevoiți să luăm anumite hotarîri. Astrologia, o știință care are la bază matematica, ne anunță că, după 27 de ani, planeta Saturn se reîntoarce în Pești. Planeta Saturn are mare legătură cu trecutul nostru din viața actuală dar și din alte vieți. Nu trebuie să construim ziduri în jurul nostru (nici măcar din gînduri), deoarece ne vom simți izolați. Putem alege, în schimb, să construim o punte prin verbalizarea lucrurilor care ne-au supărat. Următorii ani sînt prielnici pentru a ieși din confortul emoțional, a învăța să ne arătăm și să ne împărtășim emoțiile, chiar dacă în ochii celorlați facem ceva greșit. Planeta Saturn în Pești ne îndeamnă la o curățire spirituală, astfel că vom fi nevoiți să punem un accent deosebit pe modul în care ne raportăm la sănătatea noastră, cum ne odihnim, cum ne încărcăm „bateriile” și cum trăim conduși de iluzii.
Este foarte important să alegem să trăim un stil de viață echilibrat, să cultivăm bunăvoința și empatia, credința, respectarea legilor umane și universale. Trebuie să înțelegem că trăim secundă de secundă sub controlul cerului și, chiar dacă uneori considerăm că facem totul în ascuns, viața ne va demonstra că nu este așa.
Saturn are o influență foarte puternică asupra noastră și, dacă ne aliniem principiilor lui, ne va răsplăti. Indiferent dacă conștientizăm sau nu, acest tranzit sturnian ne poate ajuta să ne eliberăm de poverile și de bagajele karmice. Lecția cea mai profundă pe care trebuie să o învățăm este că mai devreme sau mai tîrziu trebuie să renunțăm la egoism, la temeri, la victimizări și să cooperăm cu voința divină.
Ascultați-vă corpul, care este ca un fel de manager al dumneavoastră. El funcționează 24 de ore zilnic, atîta timp cît sîntem treji, dar și în timpul somnului. El ne dă puterea de care avem nevoie, dar și relaxarea. Este important să ne detoxifiem energetic periodic, să ne alegem un loc în care să putem intra în contact cu natura, să îi mulțumim corpului pentru tot ce face pentru noi și să conștientizăm ce îi lipsește. Cu cît vom face asta mai des, cu atît mai mult îl vom înțelege și îi vom respecta dorințele și necesitățile. În cazul anumitor probleme de sănătate, cu ajutorul gîndirii pozitive, putem intra în contact cu organul bolnav. Este dovedit științific faptul că gîndirea pozitivă ne ajută să eliminăm stresul din celulele corpului, dîndu-i șansa să se refacă.
Medicina energo-informațională este o medicină modernă, blîndă, care se bazează în diagnosticarea enegetică și în tratamente pe informația energetică a pacientului, în scop terapeutic. Este o disciplină care are rădăcini în medicina alternativă chineză, de mii de ani, adaptată tehnologiei moderne a Vestului. Fiecare terapie este personalizată, în funcție de energia corpului, care astăzi poate fi măsurată; blocajele energetice dispar, corpul recîștigîndu-și balanța energetică. Procesul de autodistrugere a corpului este astfel întrerupt, iar cel de autovindecare activat.
FLORICA MUNTEANU,
specialist în medicina energo-informațională, membru al Societății Naturiștilor din Germania, membră B.I.T. (Biorezonanz International Therapie), psiholog

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite