Înflorirea caricaturii românești (II)
  • 26-11-2023
  • 0 Comentarii
  • 214
  • 1

Nicolae Ioniță are mari merite, amintesc doar faptul că a făcut neamul cunoscut în lumea întreagă prin colecția de portrete intitulată chiar Neamul românesc în grafica mondială, care prezintă aproape 20.000 de portrete ale celor mai importante personalități ale românilor, dintre care se desprind cele ale lui Eminescu și Caragiale, realizate de peste 1.500 de artiști din 142 de țări. E rezultatul muncii, timp de 30 de ani, al acestui artist, dedicat imaginii vare vorbește de la sine. Acum [articolul este datat 14 decembrie 2022, n.red.] lucrează, în colaborare cu revista de înaltă cultură Curtea de la Argeş, cu implicarea Bibliotecii Academiei Române și a Muzeului Literaturii Române, la o serie de manifestări pentru comemorarea lui Urmuz (1883-1923) la 140 de ani de la naștere și la 100 de ani de cînd a plecat la cele veșnice. Va fi tipărit un album cu lucrări
(așa cum îl văd artiștii lumii pe acest scriitor român deosebit) și se va deschide o expoziție, Curtea de Argeş, apoi la Biblioteca Academiei Române și la Muzeul Literaturii.
Iulian Pena-PAI și Mihai Ignat sînt dintre cei mai premiați caricaturiști ploieșteni la marile saloane internaționale. Să nu-l uităm pe Marian Avramescu pe care l-am vizitat în Sîngeru (jud. Prahova) împreună cu Mădălina Lică – bibliotecara din Valea Călugărească. M-au impresionat lucrările expuse în casa de pe deal, la parter și la mansardă: portrete și caricaturi colorate, impresionante prin arta lor; o asemenea imagine/portret/caricatură sintetizează, dintr-o privire, mai mult decît ar spune autorul în limbaj. În 2022 a fost unul dintre cele mai frecvente prezența la festivalurile internaționale, afirmîndu-se plenar în ultimul timp. La fel de talentați sînt atîția și atîția, e greu să mă refer la toți.
Romeo Răileanu (București) se înrudește în arta deosebită a portretului cu cei mai mari caricaturiști. A participat la pictarea Mînăstirii „Dealul”, a publicat volume (Ipostaze, 2011), a vernisat la Timișoara o expoziție personală de portrete și caricaturi dedicate unui eveniment sportiv, mi-a înnobilat singurul meu roman (Băiatul cu mingea, 2008), e mereu alături de scriitori și-i prețuiește mult pe epigramiștii adevărați.
Cristinel Vecerdea, cel născut la Sibiu, ofițer, șeful Cercului Militar din Lugoj, cu expoziții în România și în străinătate, meritele fiindu-i răsplătite cu nenumărate premii.
Liviu Stănilă (din Deva) – marele cîștigător la Salonul Internațional de Caricatură de la Vaslui, ediția a XXVII-a.
Costel Pătrășcanu, din Brăila, care ilustrează cărțile noastre de epigrame. A crescut odată cu Cenaclul „Ștefan Tropcea”, s-a inspirat din „bîzdîcul” epigramelor, e cîștigătorul a 40 de premii internaționale și 70 de premii naționale. Nota personală a caricaturilor sale stîrnesc umorul dus pînă la comic.
Cornel Chiorean, din Rîmnicu Vîlcea, Bogdan Popian, din Vîlcea, Adrian Bighei, din Brașov.
Cătălin Zaharia, din Brașov, căruia-i mulțumesc și azi pentru portretul expresiv pe care mi l-a făcut.
Viorel Bacui (născut la Botoșani, venit la Galați la 6 ani), nominalizat de Ministrul Elen al Culturii printre primii 10 portretiști politici din țările balcanice. A obținut zeci de premii, nu-i place să iasă în față, definește caricatura drept „surîsul inteligent al vieții” și adaugă: „Eu nu sînt un vînător de premii, sînt un vînător al unei metafore în care să rămînă ceva după mine”.
Leonte Năstase, de la Constanța, născut în Dolj, a luat parte la festivaluri de artă din întreaga lume, e membru al juriului Festivalului bianual „Constantin Tănase” de la Vaslui. E prezent cu un grupaj de caricaturi în volumul colectiv Containerul de umor al Clubului Umoriștilor Constănțeni. Revista Moftul român din 2003 l-a declarat Cetățean de onoare al umorului românesc. În 2004, Președintele României i-a înmînat medalia „Meritul Cultural” Clasa I.
În ultimul timp îi duc lipsa marelui caricaturist
Mihai Pânzaru-PIM, născut la București și devenit mol­do­vean. Nu l-am mai întîlnit la festivaluri, deși înainte, îl vedeai la o masă, pe sală, și „amatorii” de portrete stăteau la rînd să-i încondeieze, cel nelipsit la peste 150 de întîlniri la saloane naționale de umor și cu tot atîtea participări la cele internaționale în peste 20 de țări din 5 continente. Peste 1000 de lucrări executate de dînsul se află în colecții particulare. Septuagenarul de astăzi, care a debutat la 24 de ani la Urzica, a realizat peste 25.000 de lucrări – grafică umoristică, portrete, ilustrații de carte. A fost o cinste să fim alături la festivalurile de umor la care era nelipsit.
Cu prețuire, îl amintesc aici și pe cel care, la 18 ani, a fost prezent la festivalul de umor de la Reșița, inițiat de neuitatul Mircea Cavadia (1950-2015), fiind încurajat de Valentin Silvestru: e vorba de Gogu Neagoe, născut în Osica de Jos, Olt. E deja cunoscut, operele sale au ajuns în zeci de țări din Europa și de pe alte continente. De curînd, l-am ascultat la o emisiune TV unde și-a manifestat atașamentul față de acest produs de artă. A inițiat concursul de creație plastică „Școala mea cea mai frumoasă” pentru elevii cu vîrste între 6 și 16 ani, care a avut loc la Slatina.
Acestea sînt foarte scurte prezentări care s-au limitat, uneori, la menționarea numelui, dar e bine să fie amintiți și cei pe care nu i-am cunoscut.
Caricatura evoluează în mod normal, sperăm ca acest produs al artei plastice, apreciat și în cadrul Uniunii Artiștilor Plastici, asociată cu gluma și bancul (cum s-a întîmplat în alte țări europene), să nu „acopere” epigrama. S-a publicat și se publică, în mod curent, caricaturi și ilustrații nu numai în reviste de profil ci și în aproape toate publicațiile naționale și zonale – reviste și cotidiene – ca Urzica, Magazin, Viaţa studenţească, Steaua, Luceafărul, Papagalul, Iaşul Literar, Baricada etc. A existat chiar o revistă bazată mai mult de jumătate pe caricaturi cu texte umoristice sub desene: e vorba de Nastratin. Abecedarul de umor, fondat de Vlad Hogea, fostul parlamentar, care ne-a părăsit la doar 37 de ani, în 2014, și de caricaturistul Mihai Matei, care ocupa mai mult de jumătate din revista (sub formă de carte) în care semna și Elis R., Adrian Mărăcineanu, G. Corbu, Nicolae Paul Mihail (Nicomah), Mircea Coșea ș.a. Și în trecut, și azi, unii practică „umorul negru”, în imagini, cu moartea cu coasa, cu spînzurați etc. Arta plastică are o largă tematică și se manifestă sub diverse aspecte, unele de mare ingeniozitate, avînd real impact asupra privitorului. Mă gîndesc la un caricaturist special pe care l-am cunoscut la Bistrița, la Festivalul de Umor „Mărul de aur”, fiind invitată de onoare: e vorba de Lucian Dobârtă, cel care a evoluat în arta plastică, ajungînd „deliberat, în ultimii ani, să practice ceea ce s-ar numi Metafora vizuală (chiar MetAforisme după un termen inspirat, folosit și ca titlu de expoziție)” – cum scrie Marian Nencescu în Curtea de la Argeş din decembrie 2022, p. 38. Însuși artistul consideră că e „Un dans imagistic uneori sofisticat, alteori auster, în care asocierile de tip clasic, contemporan, contrastante și șocante abundă.” E încă o dovadă că metafora nu aparține numai poeziei. De fapt, ea a fost folosită, iniţial, în oratorie. Important este rolul pe care-l joacă metafora: în poezie-ți înalță spiritul în sfera imaginarului, te-nalță pe curcubeie de gînduri, iar în epigramă te coboară în realitatea pe care o vizează cu ingeniozitate. Gîndurile lui Lucian Dobârtă (LuciD), metaforele lui văzute constituie obiectul volumului Arta în conversație publicat de Elena Mitru în 2022.
Este o deschidere ingenioasă a desenului, a ima­ginii, care, într-un fel, se abate de la caricatură proiec­tînd realitatea în sfera imaginarului.
Să ne oprim, cu prețuire, la contribuția, în domeniu, a lui Ștefan Popa POPA’S, ale cărui lucrări care au surprins prin valoare și ale cărui „performanțe artistice sînt o referință pe plan mondial” (Antonio Calderon de Jesus din Spania, în articolul lui Ion Jianu din Flacăra lui Adrian Păunescu, 25 noiembrie – 8 decembrie, 2022, p. 13). Pentru cei care au uitat, amintim faptul că e cel mai rapid caricaturist din lume. A fost mereu alături de epigramiști, chiar și la Caransebeș unde s-a născut, deși originea lui e oltenească și nu și-o dezminte. Dar să ne-ntoarcem la festivalurile de acum mai bine de un sfert de secol, cînd, pe planșe mari, ne făcea, cu artă, portretele pe care le-am pus în cărți și pe care le păstrăm ca pe niște comori.
Cel care a subliniat meritele, locul pe care-l ocupă Ștefan Popa Popa’S în cultura românească, a fost omul providențial pentru festivalurile noastre – Valentin Silvestru (1924-1996). El a subliniat totdeauna valoarea caricaturii pentru umorul românesc, saltul pe care l-a făcut Popa’S în domeniul caricaturii. În 1978, Val. Silvestru a luat Premiul pentru Critica teatrală din partea A.T.M., dar umorul îl avea în sînge – nu putem uita „Ora veselă” de la Radio. A vorbit mult despre caricatură la Festivalul de Umor de la Vaslui care se ține din doi în doi ani și poartă numele marelui actor Constantin Tănase (1880-1945). În 1996, la ediția a XIV-a, a spus: „Festivalul ne adună pe toți, e o mare densitate de intelectuali, e singurul festival de asemenea anvergură din Europa. La momentul oportunist (sic!), a devenit leagănul umorului românesc”.
Ștefan Popa Popa’S, în cuvîntul său, subliniază faptul că, incontestabil, caricatura a căpătat o impor­tanță deosebită – e cunoscută în străinătate mai mult decît pictura și a adus României mai multe medalii decît sportul românesc.
La acest festival (din 1996), a fost încurajată, de la început, creația de grafică satirică: „De peste un sfert de veac – spune Val. Silvestru – sprijină, ajută această ramură, fără această manifestare, n-ar fi avut această evoluție”. Au fost premiați, atunci, printre alții, la grafică satirică, Viorel Baciu, Costel Pătrășcanu, precum și regretatul Viziteu din Plopeni – PH, care, prin „creșterea” lor în domeniu, au demonstrat că au meritat, cu prisosință, aprecierea juriului; la portrete-șarjă au fost premiați Virgil Tomuleț din Cluj-Napoca, Albert Poch și Dan Turculeț din București.
S-a afirmat calitatea de artă, prin excelență a caricaturii, artă insurgentă, revoluționară, dar devenită aristocrată pentru că are (avea!) castel la Macea. „Popa’S a înnobilat acel loc – a spus Val. Silvestru. Plebeii pot sta în somptuoasele dormitoare de altădată ale grofilor. (Să nu uităm că acest avantaj fusese acordat în vremea „blamatului comunism”). Prin concursuri se ridică nivelul caricaturii, se încarcă de idei, ingeniozitatea depășește cu mult nivelul oamenilor obișnuiți și inteligenți”.
Ștefan Popa Popa’S propune înființarea unui Muzeu al Caricaturii la Vaslui. „Încep să se înmulțească asociațiile de caricaturiști și umoriști care induc emulație și obligă să fie mai atenți cu ceea ce produc și expun. Un actor foarte talentat – Horațiu Mălăele e și caricaturist, așa cum Al. Clenciu e la fel de puternic ca epigramist și caricaturist; chiar și Șt. Cazimir scrie și epigrame, precum și academicienii Vasile Bogrea (1881-1926), Gabriel Țepelea (1916-2012), Gh. Păun, fondatorul revistei de înalt nivel Curtea de la Argeş, care a găzduit și o suită de articole despre epigramă.”
Despre acest „rege al caricaturii”, cum îl numește presa ame­ricană, Constantin Jichița a scris un prim volum – Popa’S /
Dimensiunea geniului, Ed. Waldpress, Timișoara, 2017.
Val. Silvestru subliniază, de asemenea, calitatea crea­țiilor lui A. Poch care a realizat, prin portretele, cu mai multe variante, adevărată veselie oamenilor de toate vîrstele, caricaturile sale fiind comunicative, cu umor debordant, iar ascuțișul lui le-a asigurat o popularitate extraordinară. Cam jumătate din ce a produs era interzis. „Mari satisfacții, mari necazuri!” „Domnul Silvestru – a afirmat Albert Poch – a descoperit mai multe lucruri despre mine decît mine”.
Să nu-l uităm pe Al. Clenciu, renumit pentru portetele-șarjă, care a fost contemporan și cu regretatul Matty care publica „Una pe zi”.
Bădia Sandu, care ne-a părăsit în anul 2000, la 87 de ani, era prețuit de Popa’S, acest inegalabil caricaturist, care a realizat sute de mii de lucrări și a inaugurat, în 2017, singurul muzeu în domeniu, care-i poartă numele. Val. Ciucă l-a numit pe Popa’S „campionul mondial al caricaturii. Are o capacitate europeană de marketing cultural, aparține învingătorilor. Îți dă vagul sentiment că te-ai apropiat de esența desenului, apoi îți scapă și mergi spre alte esențe. E o instituție, un fenomen, un fenomen care se exersează cu o capacitate de a se exercita profund. De el nu te poți ascunde, vede tot, e peste tot, are ochi la spate, are 5 puncte cardinale și 5 anotimpuri. Desenele sale sînt ipostaze și ipoteze asupra unora dintre semenii noștri. Nu-i face mai frumoși sau mai urîți. Ci așa cum s-ar vrea sau nu s-ar vrea să se vadă. E o natură stihială cu o imaginație cuceritoare. Va impune un al șaptelea continent – continentul Popa’S care va fi nu numai o clipă, ci o eternitate.”
Expunerea despre caricatură ar merita amploare, dar cum poți să cobori cu parașuta de „sus”, de la 10 metri? E o creație importantă care a căpătat, odată cu dezvoltarea sa, și importanță: e o manifestare indispensabilă a umorului românesc, de grandoare numerică și valorică. Prin opiniile sale la ediția a XIV-a a a festivalului de la Vaslui, ultima la care a participat, Valentin Silvestru i-a ridicat prestigiul. De fapt, caricatura însăși s-a ridicat azi la nivelul de moralitate pe plan social.
Doresc ca aceste rînduri să constituie dovada prețuirii față de caricatură – arta care s-a impus în spiritul tuturor popoarelor și care a căpătat o mare dezvoltare și la români. Îmi exprim, de asemenea, prețuirea și admirația față de caricaturiști, care se înfrățesc cu noi, epigramiștii.
ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite