Omul nu mai scotea un cuvînt. Stătea cu privirea pironită către un punct fix, în tavanul casei, în care numai el știa ce vedea și cu cine vorbea. Din cînd în cînd, doar buzele i se mișcau... Se gîndea poate la somnul de peste noapte, deși numai somn nu i-a fost după ce i se întîmplase cu o seară în urmă cînd, dintr-o ceartă cu sine, era cît pe-aci să pună punct ultimului fir de iarbă crescut anapoda pe pajiști cu melci zurlii și ploi sihastre. Reflecta la toți cei pe care îi ajutase fie cu o vorbă bună, fie cu bani, ba chiar oferindu-le adăpost, în casa lui, unor rude, dîndu-le cîte un pat cald și un blid cu mîncare... Așa a crezut el că e bine să facă, respectînd cu sfințenie religia în care s-a născut și pe care o moștenise de la ai lui, de pe vremea cînd era copil și învăța alfabetul fluturilor și cîntecul greierilor din talpa casei părintești... Acum, toate acestea îi trec prin minte ca imaginile unui film de război... De aici îi vin toate neînțelegerile cu oamenii pe care i-a cunoscut și care l-au tras pe sfoară, amăgindu-l cu una, cu alta, încît azi, din cauza bunătății lui, a ajuns la margine de prăpastie, plîngîndu-și singur de milă. Și omul, ca un înger, zi de zi, ceas de ceas, s-a rugat pentru dînsul și pentru cei apropiați, ca bunul Dumnezeu să le poarte de grijă întru sănătate și bucurie... Din nefericire pentru el, ca om bun și milostiv, de toată agoniseala lui din decursul anilor s-a ales praful. Poate că făcuse prea mult bine, dînd din buzunarele lui ultimii bănuți celor care îi cereau. Poate aici greșise, încît astăzi, cu ochii tulburi de nesomn, nu-și mai găsea liniștea, gîndindu-se cu tristețe la tot ce-a fost, știind că viața lui nu va mai fi ca înainte. O viață în care mai mereu a căzut la pămînt, dar de fiecare dată s-a ridicat ca un brav învingător, pentru a continua lupta cu ea. Prietenii lui au fost acei oameni care au știut a se folosi mereu de el, dar, pentru aceștia, persoana lui nu a mai contat, mai ales în ultimul timp, cînd puterile l-au lăsat, iar anii s-au așternut peste trupul său firav, lovit de necazuri, de trădări și umilințe, pînă ce a ajuns de nerecunoscut... Dintr-un bărbat frumos și voinic cum a fost, acum este o mînă de carne depozitată pe niște oase măcinate de boli... Se gîndește cu reproș că nu a fost în stare să trăiască în demnitate și să nu dea importanță lucrurilor care nu i-au făcut bine niciodată, dimpotrivă, și acum, parcă toate s-au întors mai abitir împotriva lui. Pînă și păsările din frunzișul copacului de sub geamul casei nu se mai aud cîntînd ca odinioară. Acum e acasă, într-o locuință închiriată, într-un cartier cu oameni sărmani, petrecîndu-și timpul cu cititul Bibliei... Așa a văzut el în casa copilărirei sale, cu părinți de la care nu a primit nimic, doar viața pe care i-au dat-o și cu care, în aceste momente de cumpănă, chiar că nu mai are ce să facă... La ce să fie bună, într-un trup ca o fîntînă părăsită la margine de drum, sau ca o livadă invadată de omizi?... Și omul fusese frumos, ca o rugăciune de seară, ca un pom în floare, ca un izvor cu apă limpede... Copleșit de gînduri, caută răspuns la toate acestea, certîndu-se cu nenorocul său în viață, iar acum, cînd lumina soarelui e tot mai palidă pentru el, că abia o mai zărește prin ochelarii cu multe dioptrii, pare că toate s-au întors la el, ca un bumerang întru suferință. Lozul lui a fost necîștigător la venirea sa pe lume. Cu toate acestea, nu a stat departe de semeni și de natură, ci, atît cît i-au permis împrejurările, a privit cu încredere la tot ce i-a oferit lumea, societatea, fără să se fi gîndit măcar o clipă că oamenii sînt lași, trădători, profitori... Soarta i-a scos în cale tocmai pe aceia care astăzi i-au întors spatele, făcîndu-l să se gîndească dacă merită să mai fii om al acestui pămînt... Și plouă cu raze de stele, și ninge cu petale de curcubeu peste zbuciumata lui ființă, venită parcă din lumi împărătești spre a se spovedi aici de toate păcatele. Și să o ia mereu de la capăt, în infinitul albastrului etern... Așa i-a fost lui dat să pătimească pe această lume nepămînteană!

ION MACHIDON,

directorul revistei ,,Amurg sentimental”