Se pare că rugăciunile unora dintre noi au fost ascultate, iar un investitor străin, care are acces la industria militară ucrainiană, a încercat să propună ROMARM şi celorlalte instituţii abilitate o serie de contracte de producţie, dar şi investiţii în unele unităţi de producţie româneşti, care ştim cu toţii că nu au mai fost retehnologizate de decenii bune.

Ce se întîmplă?

Aşa cum, de altfel, şi noi prevedeam, ucrainienii au ajuns la fundul gropii cu capacităţile proprii de producţie militară. Semne au apărut de acum cîţiva ani, cînd contractul pentru transportoare BTR-4E destinate irakienilor a început să scîrţîie pe motive de calitate a tablei, dar şi mai recent, cînd contractul pentru T-84 Oplot tailandeze a acumulat întîrzieri de livrare, sau cînd ucrainienii s-au întors către polonezi, cu care au semnat mai multe contracte, inclusiv modernizarea T-72. La această problemă se adaugă necesitatea stringentă a ucrainienilor de a-şi pune pe picioare, cît mai rapid, înzestrarea armatei proprii, abandonată de decenii în aer liber, prin bălăriile nord-pontice. Or, propriile uzine şi ateliere de reparaţii nu fac faţă la ritmul cerut, nemaiavînd personal şi dotare pentru producţie la scară mare, dar nici acces la anumite piese şi subansamble livrate în trecut de Rusia. Aşadar, contractele lor de export s-au cam dezumflat! Şi atunci, apar noi nişe, în care ne putem strecura şi noi, cu firava noastră industrie. În fine, să ajungem şi la ştire! Un investitor străin a depus pe masa ROMARM un proiect de colaborare cu industria militară, în care să furnizăm subansamble, componente, muniţii, sau chiar anumite produse finite. Iar proiectul nu consta doar în producerea de echipamente, ci şi în infuzia de investiţii în liniile tehnologice româneşti. Printre produsele vizate se află: evoluţii ale BTR-80 (B-33 Zimbru) cu turele de origine ucrainiană (Shturm etc.), alături de o posibilă propunere de export a SAUR 2 cu astfel de turele, componente pentru blindate, pulberi şi muniţii. Practic, cea mai mare parte a documentaţiei aferente propunerii este pregătită pentru discuţiile detaliate şi semnarea înţelegerii de colaborare, iar uzinele sînt gata să se apuce de treabă, capacitatea noastră industrială fiind încă la nivelul cerut de străini. Însă conducerea ROMARM, în speţă doamna general Floarea Şerban, a refuzat, din motive doar de dînsa ştiute, să aibă măcar o întîlnire cu delegaţia străină, măcar o simplă discuţie! Practic, directoarea ROMARM refuză o uriaşă oportunitate pentru industria naţională de Apărare! Comanditarii doreau să producă în capacităţiile noastre de producţie inclusiv pulberi (pe care astăzi noi le importăm din Serbia şi Cehia!), doreau să creeze circumstanţele necesare pentru vînzarea SAUR 2 peste hotare, dotat cu sisteme de armament ucrainiene, produse şi ele tot la noi, doreau să importe cantităţi mari de subansamble, piese de schimb, muniţie etc. Cert este faptul că avem o fereastră de oportunitate extrem de îngustă, iar dacă în zilele următoare ROMARM şi ministerele de resort nu arată mai multă receptivitate faţă de această propunere, este posibil ca şi aceasta, posibil una dintre ultimele şanse de a relansa anumite domenii ale industriei militare româneşti, să se ducă pe Apa Sîmbetei, alături de competiţia pentru Columbia, sau cea pentru Irak.

Colaborarea (sabotată) cu Statele Unite, pe masa ROMARM şi a Ministerului Economiei

Şi dacă pînă acum nu am reuşit să vă convingem de reaua-credinţă (sinonimă cu înalta-trădare) a actualei conduceri a ROMARM (pe numele ei Floarea Şerban!), mergem mai departe şi vă informăm că în luna octombrie 2015, pe adresa aceleiaşi ROMARM a venit o cerere din partea Statelor Unite pentru furnizarea a 24 de tancuri româneşti TR 85M1! Da! Aţi citit foarte bine! Americanii doreau să cumpere din România 24 de tancuri (pentru început!) TR 85M1, maşini de luptă care urmau mai apoi să fie transferate către armata irakiană, pe modelul contractelor dintre Pentagon şi Roman Braşov, în care americanii au cumpărat sute de camioane Roman şi le-au trimis mai apoi în Irak. Motivaţia acestui gest este mai complicată şi are legătură cu situaţia geopolitică din nordul Irakului, acolo unde armata guvernului de la Bagdad a pierdut cantităţi impresionante (dubios de impresionante!) de tehnică de luptă în favoarea islamiştilor, inclusiv un număr de peste 200 de tancuri Abrams. O parte importantă a acestora – şi altă tehnică de luptă grea – a ajuns şi în mîna kurzilor, ori problema Kurdistanului irakian este una extrem, extrem de fierbinte în relaţiile dintre Washington şi Ankara. Se pare chiar că raidurile aeriene ale aviaţiei turce în nordul Irakului, ca şi avansul trupelor terestre turce, sînt în directă legătură tocmai cu noua dotare a kurzilor, turcii avînd ca pricipal scop distrugerea tehnicii de luptă irakiene (americane) capturată de kurzi. De aici şi propunerea americanilor, care au considerat că TR 85M1 cu tun de 100 mm (poate 105 mm) ar fi mai mult decît perfect pentru nevoile de astăzi ale armatei irakiene (Abramsul nu se justifica, în zonă nu sînt lupte tanc vs tanc), iar dacă TR 85 ar fi căzut în mîinile kurzilor, acest tanc nu ar fi creat panică la Ankara. Uzina Mecanică Bucureşti a înaintat imediat MApN-ului o cerere pentru a primi din stoc un număr suficient de TR 85, tancuri care urmau să intre la modernizare conform cerinţelor caietului de sarcini… Din păcate, contractul a fost respins de ROMARM (pur şi simplu, nu l-au băgat în seamă), la indicaţia (foarte preţioasă) a directoarei acestei instituţii – general în rezervă Floarea Şerban!

V-am promis dovezi clare de înaltă trădare, de rea-voinţă, de distrugere cu discernămînt a industriei naţionale de apărare şi astăzi vi le-am oferit! Din păcate, această industrie nu mai are mult de trăit şi, spre mulţumirea unora, va dispărea încet, încet, spre marea bucurie a importatorilor, a lobby-ştilor (care ne tot explică pe site-uri cum că nimic din ceea ce facem noi nu-i bun), a „comisionarilor“ (adică politiceni corupţi) etc.

România Military îşi va susţine industria atît timp cît aceasta va mai sufla, alături de mînă de oameni care ne este alături, şi ne vom bate pentru slujbele noastre, pentru industria noastră, pentru viitorul Armatei Române, atît cît vom putea, deşi putinţa noastră nu este deloc mare, DAR, dacă fiecare ar face cîte puţin, lucrurile ar sta foarte diferit astăzi. Faţă de SAUR 2, ei bine, ucrainienii – care sînt în război – nu l-au considerat deloc un transportor prost, ci dimpotrivă, o platformă foarte fiabilă, ieftin de întreţinut şi uşor de up-gradat pentru nevoile utilizatorului final, doar la noi SAUR 2 este considerat prost, pe singurul motiv că-i românesc… Din păcate, lecţiile Istoriei nu au fost învăţate de conducerea noastră politică şi facem din nou aceeaşi greşeală ca în preajma celui de-al II-lea război mondial, cînd importam cam tot, inclusiv muniţia. Şi atunci, tot corupţia şi incompetenţa politicienilor şi generalilor noştri ne-au fost fatale, iar cînd ne-am trezit – din visare şi alianţe – cu ruşii pe graniţe am cedat fără luptă – nici n-am fi avut cu ce lupta – şi astfel România Mare a trăit doar 22 de ani numai şi numai din vina celor care, în perioada interbelică, s-au ocupat de siguranţa naţională. Dar noi încă mai sperăm ca măcar în ceasul al 11-lea decidenţii din poziţiile-cheie ale Statului Român să aibă în vedere Interesul Naţional şi măcar să aibă bunăvoinţa să analizeze în detaliu această propunere!

(va urma)