- 25-03-2024
- 0 Comentarii
- 458
- 3
Cînd s-a terminat Războiul Rece și lumea a respirat ușurată, oamenii s-au gîndit că va fi pace. Nu mai exista motiv de amenințare pentru lumea eliberată de comunism. Ne-am relaxat cu toții și am privit cu bucurie la împrietenirea SUA cu URSS, inclusiv prin conferințe de tipul NATO-Rusia. În Rusia, năvăliseră firmele occidentale cu hamburgeri și zeamă de Cola, ca să-i cucerească pe ruși, iar o vreme le-a ieșit asta foarte bine, mai ales că președinte a fost ba Elțîn, ba Ruțkoi, ba Cernomîrdin, toți numai oameni unul și unul. Dacă mai aveați nevoie de o dovadă că pentru a distruge o țară e suficient ca aceasta să aibă conducători incompetenți, o aveți acum. Apoi, la putere a venit Vladimir Putin și lucrurile
s-au schimbat. Putem privi și comenta schimbarea asta din două puncte de vedere: unul occidental și altul rus.
Din punct de vedere occidental, venirea lui Putin s-a dovedit a fi în cele din urmă un dezastru, fiindcă le-a stricat americanilor interesele în Rusia, o țară întinsă pe două continente cu ieșiri la oceane și mări, plină de importante bogății naturale aflate în subsol. Ce interese? – o să vă întrebați. Păi ce face un cuceritor după ce-și înfrînge oponentul? Îl jefuiește, normal. Dacă poate, îi rupe posesiunile în bucăți și le dă credincioșilor săi să le mulgă cum știu mai bine.
În felul acesta dușmanul său e îngenuncheat pentru decenii sau chiar secole, iar el stă liniștit.Astfel, odată cu prăbușirea comunismului prin agentul occidental Gorbaciov, americanii și vest europenii și-au frecat palmele gîndindu-se cum vor pune ei mîna pe bogățiile și teritoriile Rusiei.
Firește că venirea la putere a lui Putin le-a stricat jocurile, deși au încercat să-l curteze aplicînd aceeași metodă plictisitoare din anii ʼ30, cînd Stalin și poporul sovietic erau prezentați în presa anglo-americană drept niște oameni la fel de civilizați și minunați ca ei. Cînd și-au dat seama, după război, că Stalin plănuia să elibereze Europa de nazism pînă la Atlantic, a devenit brusc inamicul lor cel mai mare pentru că le amenința ograda proprie.
Prin urmare, au înființat NATO, i-au portretizat pe ruși în presa vest-europeană drept niște nenorociți, un pericol pentru civilizație, împotriva cărora trebuiau luate urgent măsuri economice și mai ales militare de înarmare, ceea ce a băgat mulți bani în buzunarele industriei de război americane, franceze, britanice și germane.
Scenariul s-a repetat și în cazul lui Putin, care a devenit brusc inamicul public al civilizației atunci cînd s-a împotrivit planurilor alianței de a integra Ucraina în NATO, ba mai mult, a invadat-o ca să fie sigur că nu se apropie nimeni de el.
Din punctul de vedere al Rusiei, Gorbaciov a trădat nu doar interesele URSS, dar și pe cele ale rușilor din Rusia, care s-au văzut curînd navigînd pe o mare furtunoasă fără căpitan și în pericol să se zdrobească de stînci. Venirea lui Putin le-a redat mîndria imperială și i-a determinat să zică, la fel ca părinții lor: „Cine-s, mă, americanii ăștia pînă la urmă?”. Cînd NATO s-a apropiat de ei, președintele lor a luat măsuri și le-a motivat luptele din Ucraina prin recuperarea teritoriilor rusești pierdute pe vremea comunismului și prin lupta contra nazismului ucrainean susținut de nazismul german, care – iată, dragi cetățeni – a trimis contra noastră tancurile cu crucea neagră pe turelă! Ce impuls mai bun vreți pentru un rus care s-a născut și a crescut legănat de legendele Marelui Război Pentru Apărarea Patriei ca să se ducă să dea cu ucrainenii de pămînt! Impuls care i-a fost pus pe tavă lui Putin de competenții conducători de la Bruxelles și de la Washington.
În momentul de față a pornit iar goarna pericolului rusesc, care o să vină peste noi cu tancurile și o să ne omoare și o să ne cucerească și... văleu, ca să ne apărăm trebuie să dăm mulți bani pe arme și mai ales pe muniție pentru că alea de le-am avut le-au prăpădit ucrainenii degeaba în ultimii doi ani.
Carevasăzică, inamicul de rezervă al Occidentului a fost reactivat. Păi cum să ții societatea sub ascultare dacă nu ai un „bau-bau” să i-l fluturi pe la nas? La fel ca la copii: nu le spui că îi plesnești cu joarda la fund, ți se urcă-n cap. Acum joarda e Rusia. Prin urmare, vorba „tovarășului”, „așezați-vă liniștiți” și ascultați ce vi se spune.
„Era la sfîrșitul lunii iunie 2022 – scrie Modern Diplomacy – cînd SUA, împreună cu membrii Organizației Tratatului Atlanticului de Nord (NATO), au pus Rusia în fruntea listei de amenințări și au desemnat-o drept «amenințarea cea mai semnificativă și directă» la adresa păcii și securității membrilor săi. Conform Conceptului strategic al NATO din ianuarie 2024, Rusia reprezintă cea mai importantă amenințare la adresa siguranței Aliaților și a stabilității regiunii euro-atlantice. De asemenea, susține că «constrîngerea, subversia și atacul sînt toate mijloacele prin care Rusia încearcă să guverneze alte națiuni și să creeze sfere de influență» (cînd asta vrem să facem noi – n.m.). Nu este foarte greu de înțeles că invazia rusă a Ucrainei din 2022 a activat percepția preexistentă a țărilor occidentale ale Rusiei cu un nou stimul. Cu toate acestea, de atunci, țările conduse de NATO au avertizat din ce în ce mai mult Rusia și par să fie sub presiune pentru a crește cheltuielile pentru apărare ca răspuns la noile evaluări ale puterii militare a Rusiei și a pericolelor pe care aceasta le prezintă pentru securitatea NATO. În plus, bugetele de apărare ale statelor membre NATO europene au crescut cu aproximativ o treime în ultimul deceniu, mai multe țări și-au mărit bugetele substanțial ca răspuns la atacul militar al Rusiei. În mod similar, un oficial militar britanic a declarat că «țările NATO trăiesc în vremuri extrem de periculoase și într-un stadiu în care violența la scară largă este mai probabilă decît a fost în istoria recentă».
Dimpotrivă, unele declarații recente făcute de secretarul general al NATO, Jens Stoltenberg, la Conferința de securitate de la München, sugerează că «nici un partener NATO nu este sub amenințare imediată din partea Rusiei». El a adăugat că NATO, desigur, supraveghează cu atenție Rusia și au fost mai vigilenți și prezenți în porțiunea de est a liniilor alianței, dar scopul lor a fost să prevină un atac asupra unui partener NATO. Cu toate acestea, în afară de aceste puncte de vedere care trec prin suișuri și coborîșuri bazate pe mediul intens al politicii, există o percepție comună în știința Occidentului care privește Rusia ca pe o amenințare rigidă pentru Occident, care nu poate fi îmblînzită în scurt timp. Cu toate acestea, relația dintre Rusia și Occident nu a fost întotdeauna atît de dură și aspră! Pentru a investiga dinamica, nu putem decît să amintim cîteva evoluții istorice care au condus traiectoria raportului”.
Din punct de vedere al confruntării economice lucrurile nu sînt de așa natură încît Rusia să constituie o amenințare pentru țările NATO în condițiile în care „după estimarea Economiei Mondiale, cu echivalentul a de zece ori PIB-ul Rusiei, în martie 2024, țările NATO dețin împreună o economie de peste 54 de trilioane de dolari în termeni de paritate a puterii de cumpărare (PPP), în timp ce Rusia are o economie de doar 6 trilioane de dolari. Aceste vulnerabilități economice ar putea limita capacitatea Rusiei de a proiecta putere și influență la scară globală, atenuînd eventual orice amenințare pe care aceasta ar putea-o reprezenta pentru NATO.
De cînd a început războiul din Ucraina, au existat restricții majore la exportul de bunuri vitale, inclusiv tehnologie și piese de schimb, și înghețarea a peste 300 de miliarde de dolari în active deținute de Banca Centrală Rusă și de alte mari instituții ruse. Chiar dacă a avut dificultăți, în mod ciudat, economia Rusiei a crescut cu 3,6% în 2023, depășind atît Europa, cît și SUA. Oficialii și analiștii au prezis colapsul acesteia. Analiza Consiliului Atlantic arată că după invazia din februarie 2022, comerțul s-a extins cu mai multe națiuni, inclusiv cu unele membre ale Uniunii Europene și NATO. Cu toate acestea, resursele economice strategice ale Rusiei și dorința sa de a le valorifica ca instrumente de putere națională nu pot fi ignorate. Fiind unul dintre cei mai mari producători și exportatori de petrol și gaze naturale din lume, Rusia păstrează o influență considerabilă asupra piețelor energetice și capacitatea de a perturba lanțurile de aprovizionare. Această «armă energetică» a fost mînuită de Rusia în trecut, inclusiv în timpul disputelor cu Ucraina și cu alte națiuni europene, și ar putea fi folosită pentru a exercita presiuni asupra membrilor NATO care se bazează foarte mult pe importurile rusești de energie. În timp ce aceste eforturi au dat rezultate mixte pînă acum, o economie rusă mai rezistentă și mai autosuficientă ar putea să-și întărească capacitatea de a rezista presiunii economice și sancțiunilor din Occident, reducînd astfel eficiența acestor instrumente în modelarea comportamentului rus.
În evaluarea puterii economice a Rusiei și a potențialei sale amenințări la adresa NATO, este esențial să luăm în considerare nuanțele și complexitățile din acest domeniu cu mai multe fațete. În timp ce provocările și vulnerabilitățile economice ale Rusiei îi pot limita capacitatea de a proiecta puterea la scară globală, resursele sale strategice, pîrghia financiară și eforturile de a se încrede în sine economic, combinate cu disponibilitatea sa de a utiliza instrumente economice pentru cîștig geopolitic, nu pot fi considerate potențiale surse de influenţă şi
presiune asupra statelor membre NATO”, scrie Modern Diplomacy.
Aspectele geopolitice fac din Rusia o amenințare pentru interesele NATO în lume din cauza mărimii sale considerabile și a faptului că se întinde pe două continente, cum spuneam mai sus. Mai mult decît atît, legăturile istorice și culturale ale Rusiei cu fostele republici sovietice și țările din Pactul de la Varșovia din Europa de Est și Asia Centrală îi conferă, de asemenea, un grad de influență în „apropierea sa de străinătate”. Prin cooperare economică, politică și militară, Rusia a căutat să mențină o sferă de interese privilegiate în această regiune, uneori în conflict cu interesele și aspirațiile membrilor și partenerilor NATO. Cu toate acestea, intervențiile Rusiei în Georgia în 2008 și în Ucraina în 2014, precum și sprijinul său pentru mișcările separatiste din estul Ucrainei, pot fi privite ca încercări de a-și reafirma influența și de a preveni încălcarea în continuare a NATO în teritoriile pe care le consideră pe orbita sa geopolitică. Aceste acțiuni au demonstrat dorința Rusiei de a folosi forța pentru a-și proteja interesele percepute, stîrnind îngrijorări în rîndul membrilor NATO cu privire la potențialul unor intervenții similare în alte țări vecine.
Cei de la Modern Diplomacy mai scriu că „poziția geopolitică a Rusiei prezintă și vulnerabilități care ar putea modera orice amenințare pe care o reprezintă pentru NATO. Teritoriul său vast și granițele întinse creează provocări semnificative în ceea ce privește apărarea și securitatea, necesitînd alocarea de resurse substanțiale pentru a menține controlul și a proiecta puterea pe mai multe fronturi. În plus, provocările demografice ale Rusiei, inclusiv o populație în scădere și o forță de muncă îmbătrînită, ar putea limita capacitatea acesteia de a susține ambițiile geopolitice pe termen lung. Extinderea NATO, în special aderarea fostelor țări din Pactul de la Varșovia, precum Polonia, Ungaria și Republica Cehă, a fost percepută de Rusia ca o încălcare a sferei sale tradiționale de influență și o amenințare la adresa securității sale. Cu toate acestea, această expansiune a întărit, de asemenea, capacitățile de descurajare ale NATO și capacitatea sa de a proiecta putere și influență în regiunile vecine cu Rusia”.
Adăugînd la toate acestea capabilitățile militare și eforturile de modernizare ale Rusiei, aceasta fiind o putere nucleară și una dintre cele mai mari și mai avansate forțe militare din lume, țara posedă capacități militare formidabile ca mare putere. Forțele nucleare strategice ale Rusiei, cuprinzînd rachete balistice intercontinentale, rachete balistice lansate de submarine și bombardiere cu rază lungă de acțiune, reprezintă un factor de descurajare semnificativ și o potențială amenințare pentru statele membre NATO. Deși probabilitatea unui schimb nuclear direct între Rusia și NATO rămîne scăzută, existența acestor capacități și riscul de escaladare în perioade de criză nu pot fi ignorate.
În concluzie, în timp ce acțiunile Rusiei din ultimii ani, inclusiv intervențiile sale în Georgia și Ucraina, eforturile sale de modernizare militară și poziția sa fermă de politică externă, au stîrnit îngrijorări în cadrul alianței NATO, este esențial să recunoaștem că amenințarea pe care o reprezintă Rusia nu este unidimensională.
Cred că relația dintre Rusia și NATO va continua să evolueze, influențată de schimbările geopolitice, dinamica economică, progresele tehnologice și acțiunile liderilor politici de ambele părți. Prin adoptarea unei abordări nuanțate și contextualizate pentru evaluarea potențialelor amenințări și oportunități, factorii de decizie politică și analiștii pot naviga pe acest teren complex cu o perspectivă mai mare și o previziune, contribuind în cele din urmă la o ordine internațională mai stabilă și mai sigură.
IOAN TEODOR
11.8 C