De fapt, legea 303/2004 reprezintă cea mai mare bătaie de joc la adresa echității sociale, beneficiarii ei fiind componenții acestui sistem satanic. Astfel, la art. 79, alin. 1 se spune că ,,Judecătorii și procurorii beneficiază anual de un concediu de odihnă plătit, ce însumează 35 de zile lucrătoare”, iar la alin. 5 este stipulat faptul că ,,Judecătorii și procurorii în activitate sau pensionari, precum și soții și copiii aflați în întreținerea acestora beneficiază în mod gratuit de asistență medicală, medicamente și proteze”. Mai mult, acești boieri bugetari beneficiază și de transport gratuit pentru șase călătorii pe teritoriul țării, cu trenul, mașina, avionul sau decontarea a 7.5 litri de combustibil la suta de km (Art. 80).

Să nu uităm faptul că lucrătorii în domeniul justiției au cele mai nesimțite pensii și salarii, totul în schimbul protecției în fața actului de justiție pentru toți cei care le sînt complici: Servicii, politicieni, clanuri ș.a.m.d. Așa au apărut celebrele protocoale care funcționează conform principiului ,,Ești om cu mine, sînt om cu tine!”. Oricum, este clar pentru toată lumea că ,,Lipsiți de conștiință, magistrați în robe pătați/ Își bat joc de cauze și oameni disperați/ În mîna lor Legea-i un moft, chiar nulă/ Păcat! Act al Dreptății, îți plîng de milă!” (subsemnatul).

Îmi aduc aminte de vremea în care președintele Traian Băsescu a fost acuzat de faptul că a încălcat Constituția țării de 21 de ori, motiv pentru care i s-a solicitat demisia. Curtea Constituțională a validat acuzațiile și urma să emită decizia oficială, moment în care Băsescu a ieșit public cu dosarele unor foști colaboratori ai Securității privind judecătorii C.C.R., decizia finală fiind întoarsă ca la Ploiești într-un mod jenant: ,,Da, Băsescu a încălcat Constituția, dar nu grav!”.

Sînt multe de spus, dar cert este că, în România, justiție nu a fost, nu este și nu va fi niciodată, iar pentru a mă exonera față de principiul ,,Actori incumbit probatiu” (,,Cel care acuză trebuie să probeze”), haideți să vedem ce a scris Mihai Eminescu în ziarul ,,Timpul”, în 1887: ,,Justiția subordonată politicii a devenit o ficțiune. Spre exemplu: un om e implicat într-o mare afacere pe cît se poate de scandaloasă și se denunță. Acest om este menținut în funcție, dirijează el însuși cercetările făcute contra sa; partidul ține morțiș a-l reabilita, alegîndu-l în Senat. Mita e-n stare să pătrundă orișiunde în țara aceasta; pentru mită, capetele cele de mai sus ale administrației vînd sîngele și averea unei generații. Oamenii care au comis crime grave se plimbă pe stradă, ocupă funcții înalte, în loc de a-și petrece viața la pușcărie... Funcțiunile publice sînt, adesea, în mîinile unor oameni stricați, loviți de sentințe judecătorești. Elemente economice nesănătoase, jucă­tori la bursă și întreprinzători șarlatani, se urcă cu repejune în clasele superioare ale societății omenești. Partidele, la noi, nu sînt partide de principii, ci de interese personale care calcă făgăduielile făcute nației în ajunul alegerilor și trec, totuși, drept reprezentanți ai voinței legale și sincere a țării. Cauza acestei organizări stricte e interesul bănesc, nu comunitatea de idei, organizare egală cu aceea a partidei ilustre Mafia și Camorra, care miroase de departe a pușcărie. Oare de ce constată, că, în timp ce zeci de mii de străini imigrează în fiece an, românii, din contră, părăsesc țara lor ca șoarecii o corabie care arde?”.

Așadar, tot ce a scris Eminescu în urmă cu 150 de ani reprezintă o copie fidelă a celor trăite astăzi, dar, pentru asta, marele geniu a plătit scump: a fost săltat de pe stradă, băgat în cămașă de forță, apoi ucis! Asemenea lucruri se petrec și în zilele noastre, dar trebuie să știm că nimeni nu va scăpa de Judecata de Apoi a Bunului Dumnezeu, mai ales că Justiția are un profund caracter divin, pe lîngă toate celelalte valori care o caracterizează: Dreptatea, Adevărul, Legea.

Nu putem spune că un act de justiție s-a înfăptuit legal, cînd, de exemplu, după ce eu, personal, am fost încătușat și dus la tribunal fiind acuzat de incest (?!), ulterior judecătorii au declarat că a fost vorba despre ,,mici greșeli”, și au propus ca celor implicați în acest dosar să le fie acordată distincția ,,Meritul juridic clasa I” chiar de către președintele țării. Cînd această poveste a ajuns la urechile ministrului Justiției din acea perioadă, acesta mi-a spus: ,,Nu credeam că în justiția din România își fac veacul asemenea imbecili”. Acest lucru mă duce cu gîndul la Napoleon Bonaparte, care a declarat: ,,Justiția ajunsă pe mîna nebunilor este vitriolul oricărei societăți”.

Recent, am primit la adresă o decizie definitivă privitoare la un recurs deschis în cauza Dosarului civil nr. 30218/300/2016, demers declarat nul de către judecătorii Curții de Apel București – Secția a IV-a civilă, motivația fiind aceea că ,,recursul a fost susținut doar scriptic”. Știind că orice acțiune în justiție se face doar în scris, iar în etapa recursului nu mai poți face uz de acte, martori, interogatorii, expertize etc., m-am întrebat cu ce altceva îmi puteam susține recursul. Sincer, mi-a fost greu să înțeleg, dar cînd mi-am amintit că trăiesc în România, mi-a ,,picat fisa”, cum se spune. Pur și simplu, judecătorii au cerut mită, citită printre rînduri și încasată, eventual, în gangurile de pe Șelari. Solicitarea s-a produs direct, cu mult tupeu, fapt ce-mi amintește de acel judecător de la T.M.B. care, uitînd că microfoanele din sala de judecată nu sînt închise, și-a acoperit fața cu un dosar și i-a spus colegului său: ,,Hai să amînăm pronunțarea, că am uitat ce parte ne-a dat șpagă!”. Ce mai putem spune despre acei judecători care au decis eliberarea unor violatori pe motiv că ,,minorele de 8-12 ani și-au dat acordul”? Amintiți-vă și cazul celor două judecătoare de la Curtea de Apel București, care emiteau decizii în funcție de blănurile și excursiile primite cadou. Concluzia: ,,Justiția noastră de rahat/ A stat capră, să ia ciubucul/ Asta-i țară? Ăsta-i stat?/ Cum de nu v-a înghițit pămîntul?”.

Și pentru că veni vorba de supunere, haideți să vedem ce a scris Mircea Chelaru în cartea sa, ,,România moluscă”: ,,Justiția este oarbă de-a binelea și asta pentru că mai întîi s-a lăsat pipăită, apoi s-a cerut violată cu voluptatea prostituatei de centură de către plătitorul politic. S-a pus sub comanda zilei cu o nonșalanță de budoar, păstrîndu-și duplicitatea. Ea însăși aparținea unui sistem cariat de elemente ordinare și corupte. Ridicolul a pus stăpînire pe întreaga tagmă, asasinînd nu numai încrederea în actul justiției, ci însăși conștiința dreptății”.

Ce să înțeleagă de aici bucureșteanul Virgil Bărbuia, de exemplu? Acesta are acte de proprietate pe o suprafață de 2.500 de metri pătrați, dar nu își poate întocmi cartea funciară deoarece peste terenul său se suprapune un alt proprietar (S.C. ELVILA S.A.) cu 1.600 de metri pătrați. Actele acestuia au fost anulate chiar de cei de la O.C.P.I., care acum declară că ,,nu există geometria terenului”. Păi, măi băieți, cum ați eliberat voi cartea funciară pentru cei de la S.C. ELVILA S.A. din moment ce vă lipsește harta zonei, din care se pot constata forma proprietății, vecinii, dimensiunile și poziționarea terenului, ca să nu mai vorbim de faptul că actele de proprietate ilegale au fost revocate chiar de voi? Vorba lui Petre Țuțea: ,,Statul, în loc să ne apere, prin instituțiile sale, de criminali, hoți, corupți, străini... îi apără pe ăștia de noi”. De fapt, vorbim despre o strategie veche de cînd lumea, și anume aceea de a intra în politică pentru a te salva de orice, după cum a constatat și Eminescu: ,,Partidul ține morțiș a-l reabilita, alegîndu-l în Senat”.

(va urma)

VALENTIN TURIGIOIU