Despre Maroc am aflat că are o populație de aproape 33 de milioane de locuitori și o suprafață de 710,850 km² incluzînd disputata Sahara de Vest, care este în principal sub administrație marocană. Marocul are o coastă la Oceanul Atlantic, care ajunge dincolo de Strîmtoarea Gibraltar în Marea Mediterană. Are graniță cu Spania la nord (o graniță maritimă prin Strîmtoare și frontierele terestre cu trei mici enclave controlate de spanioli: Ceuta, Melilla și Peñón de Vélez de la Gomera), Algeria la est și Mauritania la sud.  
Maroc este o monarhie constituțională de jure, cu un parlament ales. Regele Marocului deține puteri vaste executive, inclusiv poate dizolva parlamentul cînd dorește. Puterea executivă este exercitată de către guvern și de rege, de asemenea. Puterea legislativă este învestită atît guvernului cît și celor două Camere ale Parlamentului, Adunarea Reprezentanților și Adunarea Consilierilor. Regele poate emite decrete numite dahir, care au puterea unei legi. Alegerile parlamentare au avut loc în Maroc, la 7 septembrie 2007, și au fost considerate de unii observatori neutri ca fiind libere și corecte; deși prezența la vot a fost estimată la 37%, cea mai mică din ultimele decenii. Capitala politică este Rabat, iar cel mai mare oraș este Casablanca; alte mari orașe sînt: Marrakech, Tetouan, Tanger, Salé, Fes, Agadir, Meknes și Oujda.
Istoria țării se întinde de-a lungul a peste 8000 de ani, și a fost fondată de berberi, care sînt locuitori originali. Cel mai cunoscut stat independent marocan a fost Regatul Berber de Mauretania condus de regele Bocchus I. Acest Regat Berber de Mauretania (acum nordul Marocului) datează cel puțin de la 110 î.Chr.  
Arabii omeiazi au cucerit această regiune în Secolul VII, aducînd limba lor, sistemul lor de guvernare și islamul, la care mulți dintre berberi încet s-au convertit, mai ales după ce arabii s-au retras. În era islamică primul stat marocan musulman, independent de Imperiul Arab, a fost Regatul Nekor, un emirat în zona Rif. A fost fondat de un imigrant din Yemen, Salih I ibn Mansur în anul 710.
În sfîrșit am ajuns la hotel. Ca toate locurile unde am fost cazați pe parcursul călătoriei noastre prin Maroc, avea clasificare de 5 stele. Răcoare, bine, elegant și, cel mai important, masa ne aștepta pusă. Firește, fără carne de porc. Pui, legume, fructe și, în mod excepțional, pentru niște necredincioși ca noi, un aliment esențial: bere!
Am mîncat și am aterizat direct în pat să mă odihnesc după atîtea peripeții de care avusesem parte în ziua aceea. M-am trezit a doua zi odihnit și gata de aventură. Am încărcat bagajele și am pornit prin Rabat. Văzînd cum se circula și ce mașini erau pe șosea, comparînd cu orașele de la noi, mi  s-a părut că sîntem o țară occidentală extrem de civilizată. Nu prea aveam timp să admir peisajul, fiindcă eram acolo la muncă, nu la huzur, așa că aveam de tradus informațiile oferite din engleza ghidului local în româna turiștilor.
Am oprit direct la Mausoleul lui Mahomed al V-lea, locul în care este înmormîntat conducătorul Egiptului, împreună cu fii săi. Clădirea în sine pe dinafară nu spune mare lucru, dar cînd intri, mulțimea și strălucirea mozaicurilor cît și sculpturile în marmură te uimesc. Firește, mormintele importantelor personalități marocane se află în mijlocul mausoleului, iar turiștii le privesc de la înălțimea unui balcon ce înconjoara sala principală. Mausoleul a fost construit în stil tradițional arabo-musulman pe o suprafață de 1500 de metri pătrați. La exterior, monumentul este construit din marmură italiană albă și acoperit cu un acoperiș piramidal cu gresie verde, precum verdele stelei de pe steagul marocan, simbol al regalității alauite. Pereții sînt realizați la interior cu cali­grafie coranică și acoperite cu mozaic tradițional. Cupola este făcută din cedru de Atlas acoperit cu foiță aurită și din mahon pictat; sub cupolă se află sarcofagul regal de onix alb pakistanez, care conține rămășițele lui Mohammed al V-lea (1909-1961). În colțuri se găsesc mormintele prințului Moulay Abdellah (1935-1983), cel mai tînăr fiu al lui Mohammed al V-lea, și al fratelui lui, Hassan al II-lea, regele Marocului în perioada 1961-1999.
Lîngă mausoleu se găsește Turnul Hassan, un minaret istoric neterminat, situat în Rabat. Această clădire trebuia să fie nu numai cea mai mare moschee din lume, dar și cel mai mare monument religios din lume, în Secolul al XII-lea.
Lucrările la această construcție au început în 1196 sub inițiativa Sultanului Abu Yusuf Yaqub al-Mansur (1184-1199), nepotul lui Abd al-Mumin, fondatorul orașului imperial Rabat în 1150, sultanul dorind ca Rabat să fie capitala imperiului său în Secolul al XII-lea, care se întindea de la Tripoli (Libia) pînă în Castilia (Spania). Cu toate acestea, lucrarea a fost abandonată imediat după moartea sultanului în 1199. Turnul trebuia să aibă mai mult de 80 de metri, dar a ajuns la doar 44 de metri. Clădirea a fost apoi ignorată de către succesorii lui Yaqub Al-Mansour și s-a deteriorat odată cu trecerea timpului. În 1755, cutremurul de la Lisabona a afectat și Rabatul și a distrus cu totul colonadele esplanadei. Spațiul din jurul Turnului Hassan a fost restaurat din anii 1960 ai Secolului al XX-lea.
Plecăm de aici către Volubilis, un fost oraș roman. Între anii 40 și 280 Volubilis (reședința administrativă a provinciei romane Mauretania-Tingitana) a fost o localitate de cca 20.000 locuitori (în perioada de maximă înflorire), dotată cu atributele unei așezări romane dezvoltate (Capitol, Forum, Basilică, Arc de Triumf, terme, mozaicuri etc).  În jurul anului 280, în urma invaziilor berbere repetate, romanii au abandonat localitatea, mutînd centrul administrativ al provinciei la Tingis (azi: Tanger). Cele mai de preț resturi romane sînt mozaicurile de paviment, foarte bine conservate, din casele unor locuitori înstăriți. Nu am apucat să vizităm situl arheologic, pentru că la peste 40 de grade Celsius, pe o căldură uscată, fiindcă ne aflam în interiorul continentului, nu pe malul mării, tot grupul a renunțat la vizită fiindcă nu aveau chef să umble pe jos să vadă pietre.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN