În Portugalia și Maroc (II)
  • 03-04-2024
  • 0 Comentarii
  • 81
  • 0

Mozaraba era limba oficială, iar islamul religia dominantă. Influența islamică este încă vizibilă în cartierul Alfama, care își trage numele din arăbescul al-hamma. Pentru scurtă vreme, între anii 1022 și 1094, Lisabona a fost un regat musulman independent, numit Taifa. În 1108 este cucerit de către norvegieni, apoi de almoravizi și în anul 1147 este recucerită de la arabi de către Alfonso I al Portugaliei în cadrul Reconquistei. De atunci, este înlăturată administrația, limba arabă și populația arabă care se va retrage în zonele controlate de către musulmanii din Spania actuală. Moscheile sînt distruse sau transformate în biserici.
Din cauza poziției sale centrale în mijlocul teritoriului portughez, Lisabona devine capitală în 1255, iar în 1290 s-a fondat prima universitate portugheză de către regele Denis I. Orașul se dezvoltă comercial și devine un important punct de negoț cu țările nord-uropene și orașele mediteraneene. Din Lisabona pornesc corăbiile în așa-numita Perioadă a Descoperirilor, cuprinsă între sfîrșitul Secolului al XV-lea și începutul Secolului al XVII-lea. Vorbim aici și de expediția peste ocean a lui Vasco da Gama din 1498.
Secolul al XVI-lea este considerat Epoca de Aur a Lisabonei fiindcă orașul era principala placă turnantă pentru comerțul desfășurat între Africa, India, Estul Îndepărtat și, mai tîrziu, Brazilia. Aceasta este perioada în care se ridică și se formează exuberantul stil arhitectural manuelin, care și-a lăsat amprenta pe multe clădiri ale Secolului XVI, incluzînd aici celebrele Turn Belem și Mînăstirea Ieronimilor din oraș. La
1 noiembrie 1755, un cutremur cu magnitudinea de 8,5 - 9 pe scara Richter distruge 85% din oraș, ucigînd 40.000 de oameni din totalul de 275.000. Acest dezastru lasă o profundă impresie în psihicul colectiv european, Voltaire scriind un poem despre dezastrul Lisabonei. După acest cataclism, orașul va fi reconsturit după planurile primului-ministru de atunci, pe numele său Sebastian Jose de Carvalho e Melo, primul marchiz de Pombal. Acesta, în loc să refacă vechiul oraș medieval, decide să demoleze ceea ce a mai rămas în picioare și să reconstruiacă orașul după modele de design urban ale vremii sale. Atunci se construiesc două din marile și foarte frumoasele piețe ale orașului: Piața de Rossio și Piața de Comerț.
În timpul celui de-al II-lea Război Mondial, Lisabona a fost unul dintre puținele porturi europene ce s-au menținut neutre astfel încît era plin de refugiați care doreau să ajungă în SUA și un rai pentru spioni. Pe timpul regimului denumit Noul Stat (1926-1974) s-au construit noi clădiri grvernamentale și rezidențiale. De asemenea, zona Belem a fost modificată pentru a găzdui Expoziția portugheză din 1940. Tot în aceeași perioadă se va inaugura podul peste rîul Tejo, care va conecta mai bine cele două maluri ale rîului. De asemenea, Lisabona a fost locul a trei revoluții desfășurate în Secolul XX.
Prima a avut loc pe 5 octombrie 1910 și a pus capăt monarhiei portugheze stabilind Prima Republică Portugheză. Aceasta, va fi abolită în 6 iunie 1926 și înlocuită cu Nol Stat sau cea de-a doua Republică Portugheză. Pe 25 aprilie 1974, Statul Nou de dreapta a fost înlocuit cu actualul regim, numit A Treia Republică Portugheză.
Alfama este cel mai vechi cartier al orașului, dezvoltat pe laturile sudice ale Castelului Sao Jorge către rîul Tejo. Numele său vine din arabul al-hamma, care înseamnă fîntîni sau băi. Pe timpul invaziei islamice Alfama a fost cea mai mare zonă a orașului. Astfel, acest cartier a fost populat de pescari și oamenii săraci, așa cum este și în ziua de astăzi. Cartierul a supraviețuit cutremurului din 1775 datorită labirintului compact de străduțe înguste și mici piețe.
M-am întors la hotel gata pentru ce avea să urmeze. A doua zi am plecat să vizităm Obidos, o stațiune de lux a aristocrației portugheze, un fel de Sinaia noastră, unde există un castel celebru pentru cele două turnuri sub formă de conuri, amplasate deasupra bucătăriei. Spun celebru pentru turnuri, fiindcă deși înăuntru am găsit mult lemn pictat și mobilă veche, am rămas la concluzia că tot Peleșul e mai frumos.
Numele de Obidos este derivat din celticul Eburobricio. Regiunea Obidos s-a extins de la Oceanul Atlantic către interiorul Provinciei Extremadura. Castelul Obidos a fost construit prima dată pe timpul regelui Dinis I, adică prin 1290. Construcția a fost elaborată în Secolul XIV de către Regele Fernando, iar prin 1535 castelul este reconstruit, iar cu ocazia cutremurului din 1755 suferă distrugeri de structură.
Castelul are o formă trapezoidală și este situat la înălțimea de 79 de metri peste nivelul mării. Arhitectura castelului are elemente romanice, gotice, baroce și manueline. Regina Ecaterina de Austria construiește în Secolul al XVI-lea un apeduct care să aducă apă în oraș din munții Usseira.
Plecăm de la Obidos și mergem spre Cabo da Roca, situat, cum spunea Camoes, „acolo unde se termină uscatul și începe marea”. Este cel mai vestic punct al continentului european, pe malul Oceanului Atlantic. Era prima dată cînd vedeam Atlanticul. Capul Pietrei (s-ar traduce în românește Cabo da Roca), este situat în Parcul Natural Sintra Cascais, la 42 de km distanță de orașul Lisabona. Coasta de vest este un amestec de plaje nisipoase și promontorii stîncoase. În jurul Cabo da Roca stîncile pot avea și 100 de metri înălțime.  Aceste roci sînt formate din sedimente ridicate prin orogeneză. Aceste blocuri înalte de stîncă sînt întrerupte de plaje. Se pare că zona s-a bucurat de activitate vulcanică acum miilioane de ani, dovadă fiind structura geologică a locului. Vegetația de aici este adaptată apei sărate și vîntului puternic. Una din plantele care crește peste tot în zonă se numește Carpobrotus Edulis, în românește plantă de gheață sau, popular, ghețe.
Pe drumul de întoarcere spre Lisabona urma să trecem prin Estoril, faimoasa stațiune unde a trăit o vreme, în exil, și regele nostru, Carol al II-lea. Pînă să ajungem acolo, ghidul ne întreabă dacă nu vrem să coborîm pe o plajă pentru a ne băga picioarele în apa oceanului. Ce era să zicem? Am răspuns afirmativ, însă cu rugămintea ghidului să nu venim cu nisip în autocar. Țineți minte acest aspect, pentru că este important. Oprește după o vreme și ne arată pe unde să coborîm pînă la plajă. Coborîm, ajungem, și acolo unii dintre turiștii mei, în loc să se mulțumească să își „bage picioarele în Oceanul Atlantic”, se dezbracă frumușel la slip și zdup în ocean să înoate! După ce ghidul ne spusese să nu venim în autocar cu nisip, ei săriseră în apă! Pentru mine, asta echivala în acel moment cu un dezastru! Dezastrul din capul meu a luat proporții cosmice cînd mi s-a părut că unul dintre ei a înotat prea departe de mal și, cum erau valuri mari, îl și vedeam înecat! Noroc că după ce am strigat din toți bojocii la el mi-am dat seama că nu era din grup și i-am dat pace, după care, împăcat cu soarta, m-am apropiat și eu de apă. Urmarea a fost un val care s-a spart de țărm și care m-a udat de m-a zăpăcit din cap pînă în picioare, așa că acum eram și eu în ton cu restul grupului! În 5 minute am ajuns cu toții uscați la autocar, datorită vîntului cald care bătea ca un feon uriaș! A fost fabulos!
Ziua următoare am plecat la Fatima, locul în care, pe la 1916, Fecioara Maria a apărut celor trei copii ce își pășteau vitele pe un cîmp din zonă. Ei bine, cînd ajungi în preajma vechii biserici înalțată în memoria acestui eveniment și care adăpostește mormintele celor trei martori, ți se taie răsuflarea. Platoul din fața bisericii este imens, echivalentul a două terenuri de fotbal! Biserica e foarte frumoasă, iar lîngă ea, pe acel platou, este un mic loc de rugăciune și un altar ridicat exact pe locul  unde Fecioara Maria a apărut celor trei copii. În partea opusă bisericii s-a construit biserica nouă, în stil modern, cu o capacitate de 9.000 de locuri!
Biserica și locul de pelerinaj creștin de aici s-au construit în urma apariției Fecioarei Maria unor copii. Pe 13 mai 1928 s-a pus piatra de construcție a Bisericii actuale și a Colonadei Fatima, ce s-a terminat în anul 1954. Doi ani mai tîrziu în 1956, cardinalul Angelo Roncalli, patriarh al Veneției și viitorul Papa Ioan al XXIII-lea, a prezidat aniversarea aparițiilor Mariei.
Biserica are o clopotniță așezată central, nava avînd 63 de metri înălțime, și este decorată cu o coroană de bronz ce cîntărește 7 tone, peste care se află o cruce. Arhitectul bisericii a fost Gerardus Samuel von Krieken din Olanda. Biserica are un carillon cu 62 de clopote creat de Jose Goncalves Coutinho din Braga. Cel mai mare clopot are 3 tone și o limbă de 90 de kg. Ceasul este creat de către Bento Rodrigues din Braga. Statuia Preacuratei inimi a Mariei are 4,73 metri și cîntărește 14 tone.
La intrarea în biserică există un mozaic reprezentînd Sfînta Treime încoronînd-o pe Maria. A fost făcut de meșteri aduși de la Vatican și binecuvîntat de viitorul papa Pius al XII-lea denumit și Papa de la Fatima. Statuia Mariei din nișa de deasupra intrării principale a fost sculptată de un american care a petrecut mult timp cu Lucia, unul dintre copii cărora le-a apărut Maria, astfel, că ea a putut să-i descrie extrem de detaliat felul în care Maria arăta. Orga are cinci secțiuni și este controlată de o zonă de 5 claviaturi și pedale. Are 152 de registre și aproximativ 12.000 de tuburi în care cel mai mare are 11 metri și cel mai mic 9 milimetri. Capela Aparițiilor este situată în centrul sanctuarului, locul aparițiilor fiind marcat de o coloană de piatră și închis într-o vitrină de sticlă cu imaginea Fecioarei Maria.
E fantastic tot acest spațiu și merită să-l explorați cît se poate de mult.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite