
- 10-07-2024
- 0 Comentarii
- 162
- 1
Deunăzi am poposit în Parcul Alei din județul Giurgiu. Era o zi de basm... Parfumul teilor se răspîndise peste toată Valea Burnasului, iar noi, o mînă de oameni, ne aflam acolo ca să-l comemorăm pe cel care a fost Mihai Eminescu, poetul nostru drag, de care ne leagă atîtea bucurii și atîtea lecturi valoroase din creația sa...
Eminescu este cel mai valoros poet, care ne-a deschis spiritul către literatura universală, către marea literatură a lumii... Evocîndu-l în acea zi de mijloc de iunie, acolo, la Giurgiu, evocam, de fapt, întregul nostru popor, pentru că el face parte din fibra acestuia. A venit din inima universului pentru a rămîne universal și a cîntat aceste plaiuri plecînd în eternitate cu cele mai frumoase gînduri despre inima românului îndrăgitor de țara sa.
Pentru mine, ziua de 15 iunie, celebrată la Giurgiu, va rămîne una dintre cele mai frumoase sărbători lirice, pentru că venind în Parcul Alei, am avut marea bucurie să mă întîlnesc cu colegii și prietenii mei de condei giurgiuveni, fiecare aducînd un omagiu nemuritorului Mihai Eminescu, universul nostru poetic, reprezentant al culturii și al neamului românesc, prin limba pe care a cîntat-o pentru viitorime. Opera sa de o rară frumusețe poetică, cu un pronunțat caracter filozofic, tradusă în zeci de limbi, i-a creat eternitatea și universalitatea.
Nu încape îndoială că Eminescu este vîrful însorit dominînd munții noștri de cărți, de pe acest pămînt milenar, despre care noi, astăzi, vorbim atît de frumos și cu atîta căldură despre el.
Eminescu este limba noastră cea de toate zilele, așa cum este rugăciunea adresată, în fiecare seară, bunului nostru Tată ceresc, ca în fiecare moment din zi să ne aducem aminte de toți înaintașii noștri care și-au slujit țara cu devotament și dragoste, cu arma în mînă, dar și cu condeiul. Că niciodată un popor nu va fi puternic cîtă vreme nu va avea mînuitori ai condeiului de toată isprava, care, cu slova lor, să se dedice țării. Astăzi trăim cu toții într-o epocă a minciunii și a duplicității, în falsitate și prefăcătorie. Eminescu a avut parte și el de toate acestea, dar cu meșteșugul său scriitoricesc, le-a dezvăluit în
toată hidoșenia lor, ceea ce astăzi nu se mai întîmplă, pentru că scriitori cu dragoste de țară nu prea mai există printre contemporanii noștri. Cîți dintre ei se încumetă să cînte aceste locuri pitorești, pline de istorie, de basme, doine și cîntece, sufletul românesc, înrădăcinat temeinic în valorile perene ale neamului, așa cum a făcut-o cel dintîi stătător și făuritor de limbă română, Mihai Eminescu? De aceea sîntem datori să îi închinăm toate obiceiurile noastre frumoase, cu lumina din candelele sufletului, cu orice prilej de comemorare și de aducere aminte a sa, iar poporul român să-i vegheze veșnic posteritatea.
Prezența mea, în Parcul Alei, s-a datorat poetului care a poposit cîndva aici, geniul nostru bun, geniul nostru tutelar, cel care a îmbogățit frumusețea cuvîntului și a graiului românesc cu cele mai frumoase metafore. Ori de cîte ori vom privi minunile naturii peste care s-a revărsat strălucirea versului eminescian, teiul, pădurea, lacul și izvoarele, ne vom simți întotdeauna încărcați de un farmec inedit, pe care îl datorăm regelui limbii române, Mihai Eminescu.
ION MACHIDON,
directorul Revistei „Amurg sentimental”
-3.1 C