În numele adevărului, transcriem!
  • 27-09-2023
  • 0 Comentarii
  • 164
  • 1

Mai zilele trecute am fost invitați la o școală din București, unde să le vorbim copiilor despre poveștile cu care aveam să creștem în copilăria noastră... Ne-am simțit bine în mijlocul micuților și, în compania lor, parcă regăseam copilul de odinioară din noi... Am observat cu plăcere cum unii dintre școlari erau mult mai receptivi decît ne așteptaserăm, ascultînd cu atenție vorbele noastre șugubețe, care le crea bună dispoziție... Și le povesteam lucruri cu tîlc, despre care ei nu știau aproape nimic, sau foarte vag... Profitînd de momentul întîlnirii, le-am vorbit despre Ion Creangă, Emil Gârleanu, Elena Farago și faimoasa ei poezie, ,,Cățelușul șchiop”, sau despre ,,Zdreanță” a lui Tudor Arghezi... În cuvîntul său, învățătoarea ne-a susținut opiniile, întărind, la rîndul ei, îndemnurile noastre repetate către copii: să-și iubească părinții, dascălii, școala, iar rezultatele lor la învățătură să fie pe măsura unei educații frumoase, fiindcă, în felul acesta, cînd vor crește mari, vor fi bucuria părinților și a societății. Din cînd în cînd, învățătoarea le amintea că în clasă mai sînt elevi care uneori întîrzie la ore, găsind, de fiecare dată, cîte un motiv, cum că, de pildă, nu a venit autobuzul la timp ori că au trebuit să stea la rînd să-și ia sandvișul. Chestiuni mărunte, care la prima vedere par a fi minore, dar care, în timp, devin de importanță majoră pentru educația unui copil care se îndreaptă pe un drum bun în viață... Vorbind despre aceste lucruri, învățătoarea era bine intenționată și, amintindu-le că ulciorul nu merge de multe ori la apă și că minciuna are picioare scurte, le atrăgea atenția să nu pățească și ei cum a pățit-o Ionică cel mincinos... Povestea aceasta am auzit-o adeseori și noi, de la părinții noștri, de la dascălul de la școala din sat, de la sătenii care, la rîndul lor, își povățuiau copiii să nu mintă, dacă nu vor să pățească la fel ca Ion cel mincinos. Acel șugubăț care, aflat cu turma de oi pe un vîrf de deal, vrînd să rîdă de stăpînii oilor, a început să strige din răsputeri că lupul a dat iama la oi... Auzindu-l sătenii pe Ionică răcnind ca din ghearele fiarelor, cu mic, cu mare, au apucat-o spre locul cu pricina. Doar că, acolo, îl găsiră pe Ionică rîzînd cu gura pînă la urechi... Și farsa lui se repetă de cîteva ori, păcălindu-i de fiecare dată pe săteni, pînă într-o zi, cînd lupii au venit la oi de-adevăratelea. Doar că, de data aceasta, nimeni nu i-a mai sărit în ajutor... Însă, deși noi, copiii de altădată, aflaserăm povestea, nimeni nu ne spusese cine este autorul, cine o scrisese și de unde știau sătenii de ea, dacă majoritatea erau neștiutori de carte... Cu timpul, citind multă literatură, aveam să aflăm că această povestire nu face parte din folclorul nostru, dar a devenit cunoscută pe cale orală, transmisă din generație în generație, pînă în zilele noastre cînd, pe ici, pe colo, se mai amintește de ea. Această povestire, de fapt,
face parte din creația scriitorului rus Lev Tolstoi (1828-1910) și este intitulată ,,Mincinosul”. Ea a ajuns pînă în satul nostru și în alte sate, la multe generații de copii... În susținerea celor spuse de noi, publicăm integral povestirea care face obiectul discuției noastre: ,,Un flăcăiaș păștea oile și prinse a striga, chipurile, că văzuse un lup:
- Ajutor, lupul! Lupul!
Țăranii veniră în fugă, dar se dumiriră că fuseseră păcăliți. Flăcăiașul mai făcu de două sau de trei ori isprava asta, dar o dată se întîmplă ca lupul să dea cu adevărat iama în oi.
Flăcăiașul strigă iar:
- Săriți, săriți că a dat lupul!
Țăranii se gîndiră că iar vrea să-i păcălească și nu mai veniră la chemarea lui. Cît despre lup, văzînd că nu are de cine să se teamă, sfîșie toată turma, după plac”.
Interesant este că această povestire educativă, în felul ei, a rezistat timpului pînă în zilele noastre, iar astăzi, auzind-o pe distinsa profesoară dînd ca exemplu pe Ionică cel mincinos elevilor săi, pe noi ne-a emoționat, trezind în sufletul nostru nostalgiile copilăriei de odinioară, care nu au grad de comparație cu ceea ce înseamnă copilăria de azi.
Iar dacă noi scriem despre această întîlnire și despre învățătoarea și inițiatoarea acesteia, o facem din două motive: mai întîi, pentru a sublinia  că micuții elevi au putut astfel să ia cunoștință despre cum arată un scriitor și felul lui de a povesti și, apoi, pentru a arăta că dialogul purtat cu acest prilej poate stîrni curiozitatea copiilor pentru lectură, îndemnîndu-i să citească, chiar și cu glas tare, sub îndrumarea distinsei lor dăscălițe, din creațiile celor mai reprezentativi scriitori de literatură pentru copii, cum ar fi ,,Dumbrava minunată” a lui Mihail Sadoveanu, sau basmele inegalabile ale celui care a fost numit ,,părintele basmului românesc”, Petre Ispirescu, continuînd cu lecturi din operele altor scriitori clasici sau moderni.
ION MACHIDON,
directorul Revistei ,,Amurg sentimental”

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite