
- 17-11-2021
- 1 Comentariu
- 479
- 3
Dragoș Dumitriu, jurnalist de marcă și patriot implicat în demersurile actuale ale Revistei ,,România Mare”, răpus acum cîteva zile de nemilosul Covid, la puțin timp după ce redacția a mai pierdut un alt jurnalist și scriitor din marea noastră familie, Dan Alexandru Tano.
De ce, Doamne?
De ce, Doamne, ne-ai adus urgia
Secerîndu-ne ca spice-n lan,
Ne-am stricat viața cu pandemia
Și din doctor ne-am făcut dușman
N-am fost pregătiți de-această soartă
Ce ne-apasă umerii, prea grea.
Cum preferi acum, o lume moartă
Decît una vie chiar mai rea?
Ce pedeapsă ne aplici, în mare,
La grămadă, fără nici un rost?
Lumea-i un pustiu de disperare
Azi, cînd învățatul moare prost,
Și nu poate viața să-și salveze
Cu un cîrd de medici în decor,
De doi ani, suiți pe metereze,
Dar, degeaba. Și medicii mor!
De ce, Doamne, ne încerci credința
Și ne iei pe cei mai buni din rînd?
Moartea adîncește suferința,
Mai ales că ne-om vedea curînd!
Astăzi am pierdut încă un frate,
Om integru, patriot distins,
L-ai trecut pe listă și, prin moarte,
Flacăra iubirii Tu ne-ai stins!
Cît a ars în jar de România
Cu al său suflet de român curat,
Ai venit acum cu pandemia
Și o viață demnă i-ai curmat.
De-acum mîna nu mai poate scrie
Despre Țară și despre Popor,
Vom citi în stele și-n făclie
Ce scria despre durerea lor.
Vom citi pe gînduri nerostite
Ce n-a apucat să scrie, viu,
Dar răceala curge-n stalagmite
Și, vai Doamne, fi-va prea tîrziu!
Chiar și-acuma, cînd închei plîngînd,
Blestemînd ce ne-au hărăzit sorții,
Mă revolt, în literă și-n gînd:
De ce, Doamne, ne iei PATRIOȚII?
GEO CIOLCAN
25.2 C