Şi am furat, ba chiar ne-am prostituat

Iar toate astea, astăzi, se răzbună...”

Corneliu Vadim Tudor

Da, acesta este adevărul – după 30 de ani se poate spune că marele președinte, în opinia mea cel mai mare conducător din istoria României, a pierdut bătălia pentru România. Visul lui despre o Românie puternică, independentă, despre un om nou, patriot, dedicat muncii și spiritului evoluat – „revoluționar” – ei bine, acest vis s-a sfărîmat! Azi, la 30 de ani după asasinarea lui Nicolae Ceaușescu, putem pune cruce și visului său.

Mă uitam cum pe 21 decembrie, Gelu Voican Voiculescu un simbol al Revoluției, la fel de controversat ca însăși Revoluția, a fost agresat  violent, umplut de sînge, chiar cînd se ducea spre troița de la Universitate să pună o floare și să rostească o rugăciune! Agresiunea acestuia este simbolică și definitorie pentru ceea ce a rămas din spiritul de acum 30 de ani!  Știu, pare ciudat că eu, care îl apreciez enorm pe Nicolae Ceaușescu și realizările formidabile ale românilor în comunism, ei bine, îl apreciez mult și pe Gelu Voican, „teoreticianul” execuției marelui președinte și al interzicerii comunismului! Și da, să se mire cretinii, huliganii și impostorii care strigă isteric „Jos comunismul!” – l-au insultat și l-au umplut de sînge pe cel căruia i se datorează introducerea în Legea siguranței naționale a interzicerii partidelor de tip comunist! Deci voi, cei care urlați „Jos comunismul” - ce dovadă mai bună vreți că sînteți doar niște impostori și imbecili?

Nu, Revoluția NU a fost o înfrîngere a lui Ceaușescu – pentru că mulți dintre cei de atunci erau oameni adevărați, care puteau merge pe alt drum, dar către aceleași idealuri – o țară mîndră și puternică, pentru un popor creator, descătușat, cum sperau ei! Da, eu, „ceaușist” declarat, îi apreciez și pe revoluționarii adevărați sau pe mulți dintre cei care au preluat atunci puterea. Îl cunosc pe intelectualul generos Gelu Voican, l-am iubit ca pe un frate pe eroicul Dan Iosif, mă înclin în fața patosul inegalabil al lui Claudiu Iordache, a sufletului mare a lui Codrin Ștefănescu, Rebeca sau Nica Leon… Îi cunosc și știu că sînt sau au fost oameni adevărați - care cred sau au crezut cu adevărat în idealuri! Ei nu sînt huligani, impostori, provocatori, derbedei – precum aceia care, umplîndu-l de sînge pe Gelu Voican, sau insultînd și urlînd măscări, au anulat Revoluția - transformînd-o, iremediabil, în involuție! În Decembrie 1989 și mai înainte a fost România oamenilor adevărați. Acum e a acestor huligani impostori care au umplut de sînge un simbol – anulînd Revoluția Română – și, paradoxal, aducînd înfrîngerea lui Ceaușescu! 30 de ani de la Revoluție? Ce rușine!

Da, înfrîngerea lui Ceaușescu nu este răstur­narea și asasinarea lui, ci transformarea României într-o colonie, cu un popor de consumatori, nu de producători, compus în majoritate absolută din ascultători de manele și mizerii subumane americane. Înfrîngerea lui Ceaușescu este transformarea unui sfert dintre români în imigranți de mîna a treia prin Occident, de cerșetori de viză la americani, de femei traficate și umilite prin „lumea liberă”!  Înfrîngerea lui Ceaușescu este dominația bandelor, puterea lumii interlope, ajunsă model pentru tineri, prezentată „eroic” prin filme – vai, filme care se rezumă la viața mizerabilă moral a românului, la povești cu minorități șmechere, la bogăție acumulată prin înșelăciuni…, la crime!

Înfrîngerea lui Ceaușescu este damnarea națio­nalismului românesc, chiar și a ideii de suveranitate, este transformarea României și a poporului român într-un criminal odios, al doilea după Germania în cazul tragic al Holocaustului – este acuzația lui Elie Wiesel, rămasă fără replică, deși a fost spusă în fața președintelui statului -  „România a ucis, a ucis, a ucis!”. Bietul Ceaușescu, cred că aceste cuvinte l-ar fi durut mai tare decît gloanțele! De fapt, cine ar fi avut curaj să spună așa ceva în fața lui?… Dar acum el este înfrînt…

Argument al înfrîngerii lui Ceaușescu este transformarea trivialității în „manifestare de protest civic” – da, „Cîntarea României” a fost uitată, avem manifestări „artistice” în marile orașe, la care „muie” este cuvîntul cheie, este laitmotivul noii formule de manifestare a „intelectualilor” români! Asta e țara căreia Ceaușescu i-a construit mii de școli, licee, facultăți, case de cultură, cămine culturale!... Ce argument mai bun al înfrîngerii „dictatorului odios” vreți, decît „muia” noii generații de intelectuali „frumoși și liberi”?!

„Biserica ortodoxă română a susținut robia” – a spus ambasadorul SUA, iar conducătorii români l-au aprobat, ba chiar i-au dat și „Steaua României”, în grad de mare cruce (ironic, nu?) – după ce i-au luat-o celui mai capabil premier, distrus tot în urma insistențelor străinătății! Ceaușescu, unde ești să vezi cum te umilesc americanii, occidentalii și cozile lor de topor… chiar la tine acasă?!

Dar, mai e casa lui Nicolae Ceaușescu, mai e România? Nu, este „spațiul NATO”, este „teritoriul UE”, avem baze militare SUA pe teritoriul țării, unitățile militare ale armatei „noastre” poartă denumiri străine și luptă în războaie ale altora, peste mări și țări! Fondul „Proprietatea” este al străinilor, resursele naturale sînt ale lor, produsele agricole sînt străine – România importă produse agro-alimentare de bază! Nu, nu mai e România ta, Nicolae Ceaușescu! Este a unor impostori care își spun conducători, votați de un „electorat” căruia îi pute „escu”, și vrea Iohannis, Orban, Kövesi, Hellvig, Barna!...

Să nu o mai lungim – nimic din ce a lăsat Ceaușescu țării nu mai e – de la întreprinderi și uzine românești, flotă maritimă, aeriană, de transport feroviar – și pînă la obiceiuri, moralitate, tradiții, limbă (frumoasa romgleză a înlocuit româna „comunistă”), școala e facultativă și alternativă, analfabeții fac bani și sînt modele… Deci, ce să  mai, gata, Ceaușescu a pierdut pe toată linia! Cum spun unii „analiști”, comunismul, ceaușismul, s-a dovedit „neviabil”. „Falimentar”!

Și eu?... Eu ce sînt și cine mă cred să spun că Nicolae Ceaușescu a fost un mare, un uriaș conducător, o personalitate de nivel internațional a epocii sale? Vă spun eu cine sînt: un pasibil de condamnare (penală) pentru că elogiez un asemenea român! Aici am ajuns după 30 de ani.

E ultima ediție din acest an a Revistei „România Mare“. De aceea închei cu optimism: la 30 de ani de la revoluție, Ceaușescu a fost înfrînt, iar românii nu au atins culmea imbecilității și a decăderii.

Așa că, deh, La Mulți Ani! 

Dragoș Dumitriu