
- 17-06-2024
- 0 Comentarii
- 149
- 0
Din punct de vedere politic, duminică, 9 iunie, în România a fost ziua alegerilor locale și parlamentare. Din punct de vedere religios, conform Calendarului creștin ortodox pe anul în curs, pe 9 iunie, Duminica a 6-a după Paști a fost denumită Duminica Vindecării orbului din naștere. Așa precum ne învață Evanghelia după Ioan, Mîntuitorul întîlnind un orb din naștere, i-a uns ochii cu tină și l-a trimis să se spele în scăldătoarea Siloamului. Orbul a făcut întocmai și a venit văzînd. Biblic vorbind, aceasta este una dintre multele minuni pe care le-a săvîrșit Isus pe pămînt, atît pînă la Răstignirea Sa, cît și după aceea, pînă la Înălțare.
Desigur, alegerea ca zi de votare nu are nicio conotație religioasă, totul fiind la voia întîmplării – întîmplare care, filtrată atăt prin realitatea din teren, cît și prin legătura simbolică gazetărească dintre Calendarul creștin ortodox și data respectivă – poate garanta un astfel de joc de cuvinte. Oricum ai interpreta sintagma din titlul de mai sus, rămînînd în contextul unor rezultate aproape neverosimile ale alegerilor locale de duminică, 9 iunie, într-o analiză la rece a unor rezultate, poți acredita ideea pe care ți-o sugerează exercitarea operațiunii de votare din partea unui nevăzător, pe o coală de hîrtie fără caracterele alfabetului Braille. Așadar, „Duminica orbului din naștere” a mai scris o pagină de istorie contestată în noua Carte a democrației de pe Dîmbovița. Să decupăm, în continuare, secvențe din prima etapă de alegeri din cele trei la care vom lua parte în acest an.
Premise nedemocratice
Încă de la debutul anului 2024, în condiții clare de criză economică și socială, accentuată pînă la extrem de războiul de la granițele României, în loc să vădească preocupări pentru rezolvarea acestor probleme grave, forțele politice din coaliția guvernamentală și-au concentrat atenția aproape în totalitate pe „aranjamentul” pregătirii celor trei runde de alegeri din acest an în România. Înfrîngîndu-și vechi orgolii și călcîndu-și cu o crasă nesimțire pe cuvîntul dat anterior, în bătălii politice mai vechi, atît PSD cît și PNL au făcut front comun spre a izola, pe cît posibil mai mult, Alianța pentru Unirea Românilor, încunoștiințați fiind despre valul de simpatii și de adeziuni din partea românilor care se alăturau generoasei idei de suveranism și de patriotism pe care AUR le promovează în dialogul cu Poporul.
După o serie de analize politice în centrul cărora s-a aflat „inovația” (cu două direcții): comasarea alegerilor locale cu cele parlamentare – devansînd cu 3 luni alegerea edililor, în încercarea de a bloca succesul AUR, și devansarea alegerilor prezidențiale, aici făcînd jocul meschin al lui Iohannis, pentru ca acesta să-și pregătească asaltul asupra unei înalte funcții la NATO sau la UE, PSD și PNL au elaborat documentele oficiale neținînd cont nici măcar de prevederile Constituției României. Deși legea prin care alegerile prezidențiale au fost devansate cu 3 luni a fost atacată la CCR, acest for a respins sesizarea pe motiv că... modificarea intervalului de timp în care poate fi fixată data alegerilor prezidențiale nu reprezintă o reformă a legislației naționale, ci doar un element tehnic. Făcînd jocul celor de la putere, CCR, motivînd că „recomandările Comisiei de la Veneția nu sînt obligatorii”, a dat undă verde unei campanii electorale haotice, mulată pe interesele coaliției PSD-PNL de a-și trage cenușa pe turta lor.
La această modificare de calendar a alegerilor din acest an s-au adăugat și alte elemente care au multiplicat premisele inegale ale partidelor politice de la noi în lupta electorală. Un exemplu este publicitatea electorală, România aflîndu-se în topul Uniunii Europene la acest capitol. Conform publicației americane Politico, care a analizat datele publice despre anunțuri Google și Meta, s-a constatat că politicienii și partidele au crescut investițiile în campaniile publicitare online în vederea alegerilor pentru Parlamentul European. Astfel cum a scris publicația menționată, topul european este deschis de Fidesz (Ungaria) – 230.000 de euro; urmat, la egalitate, de Noua Democrație (Grecia), AfD (Germania) – ambele cu cîte 110.000 de euro; pe locul 3 este România: PSD – 105.000 de euro; PNL – 98.700 de euro. Referitor la acest subiect, fără a cheltui bani pe o propagandă ieftină, bazată pe promisiuni golite de simțul realității, AUR și-a concentrat efortul spre contactul direct cu oamenii, Caravana PATRIOȚI ÎN EUROPA străbătînd Țara în lung și-n lat, în ciuda interzicerii acestor români inimoși de a manifesta în unele localități, astfel cum am arătat în articolul de acum două săptămâni, de parcă aceste zone din România (Suceava, Piatra Neamț, Brăila, Buzău) ar fi proprietatea privată a unor baroni locali de sub cupola PSD sau PNL.
Intimidarea adversarului
Lăsînd la o parte șicanarea de către forțele de ordine a Caravanei AUR, la comanda politicienilor din conducerea PSD și PNL, cu doar cîteva zile înainte de data alegerilor locale și europarlamentare, Parchetul General provoacă o undă de emoție generală printr-un act insolit, în care (neapărat!) trebuie să figureze președintele AUR, domnul George Simion. Am rămas siderați cînd, într-un dosar care avea legătură cu modul în care un candidat independent la alegerile europarlamentare (Silvestru Șoșoacă) a strîns semnăturile pe care le-a depus la Biroul Electoral Central, era invocat și numele președintelui AUR. Creionată în „stil Coldea”, învinuirea friza ridicolul, instituția în cauză crezînd că se adresează unui contingent de tîmpiți, arăta că liderul unui partid politic și deputat (Cinʼ să fie? Cinʼ să fie?) – normal, era vorba de George Simion – i-ar fi instigat direct și prin interpuși pe mai mulți membri ai partidului, dar și pe mai mulți angajați ai Parlamentului României care lucrează la grupurile parlamentare ale AUR, să „procedeze la falsificarea cîtorva mii de liste de semnături” necesare depunerii de către Silvestru Șoșoacă a candidaturii la alegerile parlamentare.
Pentru că doar enunțul nu era suficient pentru a crea valuri împotriva AUR și a președintelui său, procurorii descriu cu lux de amănunte un așa-zis proces de falsificare a acestor liste prin niște acțiuni halucinante. Cică, în 9 aprilie (apropo: Parchetul General a așteptat o lună de zile cu bomba dezamorsată ca să-i dea drumul acum, în prag de alegeri!), George Simion a mobilizat cîteva zeci de persoane la sediul partidului, unde i-a pus la muncă titanică: completarea listelor de susținători necesare candidaturii independentului Silvestru Șoțoacă la alegerile europarlamentare. Ei bine, iată un fel de rechizitoriu expediat în eter de oameni plătiți din banii Poporului spre a face dreptate Poporului, o pagină parcă ruptă din opera Kafkiană: „Pentru a-și conspira identitatea și activitățile ilicite, persoane implicate în procesul de falsificare efectivă a listelor au inserat în spațiile dedicate datelor de identificare ale celor care au întocmit listele, datele unor persoane reale, dar fără legătură cu demersul arătat, cărora le-au falsificat semnăturile...”. Și tot așa pînă la finalul apoteotic, adică la atingerea celor o sută de mii de semnături, în fals, bineînțeles!
Cum să emiți un asemenea Comunicat tu, Parchetul General, cu grave incriminări la adresa unui lider de partid – oprobiul aruncat în spațiul public – și să nu-l inviți la o discuție (confruntare) pe cel în cauză, adică pe George Simion? Ce spera organul judiciar? Că, pus în fața acestui act de încălcare gravă a legii, George Simion se va speria și, panicat, va face un gest „de onoare”, anunțîndu-și... demisia? Iată că lucrurile au luat o întorsătură neașteptată (pentru cei care nu îl cunosc pe președintele AUR în fibra lui de român patriot) – George Simion s-a prezentat din proprie inițiativă la Parchetul General, solicitînd, cu insistență, o întrevedere cu Procurorul General Alex Florin Florența, pentru explicații în legătură cu „incidentul” apărut în mass-media. Ce-ar fi făcut un Procuror General într-un asemenea caz, mai ales că era cu o zi înainte de alegeri? S-ar fi întîlnit în mod civilizat cu „petentul” și ar fi lămurit problema (reală sau închipuită), dînd apoi un comunicat pentru edificarea opiniei publice pusă, involuntar, în fața unei adevărate dileme. În cazul de față însă, domnul Procuror General n-a avut curajul și bărbăția de a se confrunta cu președintele AUR, lăsînd situația să plutească în sos propriu, tot sperînd că George Simion va renunța la demersul său curajos și democratic. După mai multe ore și după ce președintele AUR a declarat că intră în greva foamei și nu pleacă din incinta instituției pînă nu i se rezolvă doleanța, Parchetul General a desemnat un procuror ca interlocutor în cazul domnului George Simion.
Așa după cum știți, după intervenția forțelor de ordine, George Simion a fost obligat să părăsească instituția la care venise pentru lămurirea unei grave acuzații, întîmplarea de față înscriindu-se în politica de forță a Guvernului Ciolacu de a opri prin orice mijloace accederea la putere, în mod democratic, a Alianței pentru Unirea Românilor, în frunte cu președintele acestui partid, George Simion.
Ajuns în acest punct al articolului, pentru că am pomenit de reacția Guvernului Ciolacu în legătură cu intimidarea adversarului politic și inducerea în mentalul colectiv a ideii false că George Simion și, implicit, AUR, ar dori destabilizarea Țării printr-o apropiere neverosimilă cu Rusia lui Putin, aș vrea să consemnez un aspect de neînțeles în atitudinea premierului Marcel Ciolacu față de un partid parlamentar și față de președintele acestuia. Din reacția (cea de la suprafață, dar și cea mascată) a domnului Ciolacu față de activitatea AUR, în speță, a președintelui acestuia, domnul George Simion, deducem că am avea în față un dușman al poporului, nu un fiu din Vrancea, om dedicat eradicării unor rele din Țară, promovării unor principii conform cărora România să nu mai fie cenușăreasa Europei, fructificînd potențialul nostru economic și cultural în favoarea românilor, și punînd accent pe egalitatea în drepturi cu celelalte 26 de state din UE, cu păstrarea independenței și suveranității României. Dacă în toate aceste comandamente politice și sociale, generate de politica suveranistă a AUR, domnul Ciolacu vede un dușman, nu un colaborator, atunci înseamnă că ori nu pricepe nimic din politică, ori a vîndut Țara străinătății, și pe oricine se împotrivește îl strivește pur și simplu, reducîndu-l la tăcere, atît politic cît și fizic. Dar, orice nelegiuiri va inventa, în final tot va pierde.
Alegeri cu... derogări
Scriu acest material la trei zile de la închiderea urnelor, cînd situația rezultatelor, în multe secții de votare, este incertă. Asupra miilor de incidente semnalate la nivel național, în fața urnelor sau în perimetrul secțiilor de votare, nu are rost să insistăm, numărul acestora și împrejurările în care s-au produs ar fi insuficiente pentru o cronică a acestor alegeri întinsă pe cîteva săptămâni. Totuși, cîteva evenimente sau cîteva manifestări care au împietat procesul normal de desfășurare al acestor alegeri și care, chiar acum cînd scriu aceste rînduri, produc efecte nu prea democratice, ar trebui semnalate măcar pentru a genera dezbateri și măsuri în vederea organizării și desfășurării viitoarelor alegeri – doar mai avem două runde în acest an.
• Localitățile de frontieră din Vest au fost invadate de cetățeni din Ungaria (cu dublă cetățenie), care au votat pentru europarlamentare atît în România, cît și în țara de reședință;
• În multe localități mici din România care au pe listele electorale permanente sub 500 de alegători, s-a constatat cum în prima parte a anului 2024 au apărut roiuri de flotanți care, practic, au dublat numărul alegătorilor „indigeni”. Recordul îl deține (pînă la această oră) comuna Bara din județul Timiș, care a înregistrat un număr de 310 solicitări pentru viza de flotant, în timp ce localitatea nu are decît un număr de 288 de alegători de pe listele permanente. Iată un caz și mai nedemocratic: în comuna Oancea (județul Galați), cu o populație cu puțin peste 1.000 de locuitori, doar la o singură adresă au fost înregistrate... 1.100 de persoane cu regim de flotant! Înaine de a produce zîmbete și glume la adresa acestui obicei din provincie, trebuie să semnalăm că este una dintre metodele de fraudare a alegerilor, deci de fixare a unor ierarhii în alegerile din 9 iunie ireale, fiind rezultatul acestei acceptări tacite a unei reale metode de modificare a rezultatului alegerilor;
• Slaba pregătire a membrilor care au încadrat secțiile de votare, acest neajuns fiind dublat de relele intenții ale unor membri ai acestor entități (reprezentanți ai unor partide politice) care, în mod voluntar (dar, fraudulos), au făcut diferite mișmașuri în favoarea partidului pe care îl reprezentau, cum ar fi: inversarea unor cifre pe procesul verbal; predarea către un alegător a 5 buletine de vot numai pentru alegerea primarului; anularea buletinelor de vot găsite introduse în altă urnă decît în cea repartizată votului respectiv (primar, consiliul local, președinte consiliul județean, Parlamentul European), această greșeală fiind combătută chiar de președintele Autorității Electorale Permanente, Toni Greblă, care ne-a spus că s-au dat instrucțiuni anterior care prevedeau că, în cazul ivit mai sus, membrii secției de votare aveau obligația să aleagă buletinele de vot introduse greșit în altă urnă și să le pună la un loc cu cele care erau de aceeași natură;
• Deși a fost întrebat, domnul Greblă n-a reușit să ne ofere explicații pertinente vizavi de o problemă care pune multe semne de întrebare și care poate ascunde o serie de dedesubturi mergînd pînă la limita fraudării alegerilor: cum de s-a ajuns (premieră națională) la anularea unui total de aproape un milion de buletine de vot la care toate categoriile de vot din 9 iunie? Cine (și cînd) va fi în stare să justifice, oficial, că acest milion de buletine de vot, sau o parte dintre acestea, n-au fost anulate cu rea intenție, caz în care avem, oficial, deturnarea alegerilor, deci fraudarea lor;
• O situație gravă, imposibil de explicat de către autorități, a fost imaginea halucinantă, după închiderea urnelor, a predării sacilor cu buletinele de vot la secțiile birourilor electorale. Ceea ce ne-au arătat televiziunile, în mod repetat, era parcă desprins dintr-un film S.F.: saci cu buletine de vot abandonați pe trotuare; dubițe cu saci cu buletine de vot staționate în locuri improprii (dubioase), în jurul cărora se învîrteau mai multe persoane; cozi infernale la aceste birouri de primire a buletinelor de vot, cu șefii secțiilor de votare epuizați, așteptînd și 72 de ore preluarea acestor saci: obosiți, deshidratați, așteptînd în soare, la aproape 40 de grade Celsius, abandonați la propriu de administrația primăriilor care aveau obligația să asigure transportul, primirea și depozitarea sacilor cu buletinele de vot în condiții optime, adică umane;
• Situația renumărării voturilor – operațiune cerută de mulți primari în funcție, care au pierdut alegerile din 9 iunie, dar nu acceptă înfrîngerea. De aici o adevărată revoltă la multe secții de votare, cu argumente pro și contra, chiar cu scandaluri, fiind necesară intervenția forțelor de ordine. Sectoarele 1 și 2 din București, Tîrgu Jiu și alte localități fiind reprezentative pentru a ilustra această agățare de scaun a unui edil. În acest caz cu iz de scandal, dacă autoritățile oficiale, Biroul Electoral Central, Birourile Electorale sectoriale, Justiția (în caz că se apelează la ea) ar avea curaj și autoritate, ar rezolva situația pe loc, punînd următoarea întrebare acestor „nemulțumiți”: Ați avut delegat din partea partidului dumneavoastră la secția de votare? La răspunsul afirmativ (pentru că așa va fi), răspunsul să fie acesta: Atunci, la revedere! Ia-ți delegatul și spală-te cu el pe cap!
Deși ar mai fi unele elemente care converg spre a configra o listă mai amplă de nereguli și incidente semnalate la recentele alegeri, închei aici acest capitol, rezervînd un spațiu tipografic pentru a aduce în dezbatere o problemă gravă, pe de o parte, și inexplicabilă, pe de altă parte, la care vă invit să meditați.
Unde au fost românii?
Abordez subiectul generat de întrebarea din acest intertitlu după un șir de ezitări în a ataca, frontal, un capitol din Istoria României (veche și mai nouă), ezitări „instituite” de o morală nesigură a societății românești contemporane, la care se poate adăuga o reacție dintr-o gîndire superficială a unor marginalizați din anumite colectivități, cu o spoială de cultură istorică, dar cu un tupeu invers proporțional cu valoarea enunțată anterior. Deși aceste praguri rămîn în continuare în fața oricui încearcă să iasă dintr-un anumit clișeu, denunțînd practici în totală contradicție cu coordonatele unui cetățean român care nu vrea să plece fruntea (sîntem în anul 2024) în fața unui cetățean dintr-o țară poate mai dezvoltată ca a noastră, dar nici în fața unui cetățean român de altă naționalitate. Scriind acestea cred că am spus ceea ce este esențial, dar dacă nu ați înțeles, citiți ceea ce urmează.
Cu prilejul alegerilor de duminică, 9 iunie, la mai toate interviurile sau întrebările despre ce-și doresc de la aceste alegeri, atît candidații cît și politicienii au răspuns cu siguranță: Schimbare. O viață mai bună, nouă și copiilor noștri. Fără a blama stereotipia acestor răspunsuri, acum,
după alegeri, cînd, în multe localități în care edilii n-au avut cine știe ce realizări au fost realeși, o singură întrebare îți apare în minte: Care schimbare, dacă ei au votat pentru stagnare? Pentru că votul este un instrument de manifestare a democrației, nu te poți pune cu libertatea alegătorului în a-și alege candidatul preferat pe care să aplice șatampila. Bine, bine, pînă aici e bine, adică este un „bine” cu ghilimele, căci de coborîm în virtuțile celui pe care l-am votat constatăm că am votat pentru o „schimbare” nulă, adică din rău în și mai rău.
Să exemplificăm cu materialul clientului.
Primăria București, pentru că se detașează în... neschimbare. Pînă în preajma alegerilor primarul Nicușor Dan era considerat o umbră de Primar General. • Ani de zile nu l-a văzut la față niciun bucureștean, nu i-am auzit glăsciorul la nicio conferință de presă, nu l-am văzut în vreo vizită „de serviciu” prin Capitală; • Zeci de mii de bucureșteni și-au adus aminte de Nicușor Dan și l-au înjurat atunci cînd, în plină iarnă (chiar dacă nu a fost așa de friguroasă) mii de blocuri au rămas fără căldură și fără apă caldă; • Ne-am adus aminte de el atunci cînd ne-a tăiat din subvențiile pentru căldură, cît și pentru persoanele cu dizabilități; • În Primărie se blocase orice activitate în folosul cetățeanului, nimic nu se mișca – copie fidelă a Primarului General; • Nu s-a mai semnat nicio autorizație de construcție; domnul Dan s-a preocupat de rezolvarea celor 70 de dosare pe care le-a deschis pe rolul Judecătoriei Sectorului 5 din București și pe rolul Tribunalului din București, între anii 2021-2024, toate vizînd anularea proceselor verbale de amendă emise pe numele său de către Inspectoratul de Stat în Construcții (aceasta cu toate că instanța a decis că instituția primarului general nu are ce să caute în procesele persoanei fizice Nicușor Dan, cu avocați din afara Primăriei, dar plătiți din banii Primăriei). Lista cu nerealizări este interminabilă: canalizare, transport în comun, infrastructură (în București mai sînt sute de străzi de pămînt), anveloparea blocurilor vechi, nereabilitarea celor 2.400 de clădiri cu risc seismic ridicat, dintre care în clasa I de risc sînt 362 de imobile (la un cutremur ca cel din 1977, în București
vor muri peste 6.500 de oameni – dar, cui îi pasă?); parcurile; siguranța cetățeanului; ineficiența poliției locale etc., etc.
Rezultatul acestui catalog al repetenției la disciplina „Administarție locală”? Nicușor Dan a fost ales de aproape 50% dintre bucureștenii prezenți la vot! La iarnă, poate, vă veți aminti de călduroasa zi de 9 iunie, mai ales că subvenția la căldură va fi anulată 100%!
Un alt caz hamletian: Clotilde Armand, primărița de la Sectorul 1 din București. Penală, de mai multe ori (am detaliat cazul în articolul de acum două săptămîni), detonînd mitul „antipenali” al USR; realizări – zero (se laudă cu două bazine de înot din curtea a două școli din Sector. Acestea sînt construite de către Compania Națională de Investiții, după care au fost predate Primăriei Sectorului 1, conform procesului verbal nr. 3817 din data de 18 ianuarie 2022. Primărița le-a inaugurat de-abia acum, cu o săptămînă înainte de alegeri, dar n-a fost interesată, timp de 2 ani să obțină autorizație de funcționare ISU, ceea ce a dus la închiderea imediată a bazinelor în cauză!). Lipsuri, cu duiumul: • oprirea autorizațiilor de construcție; • sistarea unor ajutoare școlare; • întreruperea contractului cu firma de salubritate, ceea ce a făcut din cel mai frumos Sector din București cel mai mare maidan de gunoi și spațiu unde șobolanii erau atît de mulți și de agresivi încît au ajuns să pună pe fugă pisicile!; • menținerea unei atmosfere de scandal între edil și consilierii Primăriei proveniți de la alte partide în afară de USR; • conflict deschis cu Poliția locală (vă amintiți: o polițistă locală de la Sectorul 1, arestată în dosarul șpăgilor, a sărit de pe geam ca să scape de mascați, urlînd la telefon: „Vino și ia-mă că mă ridică!”; • a sustras bani din proiectele europene, faptă penală pentru care este trimisă în judecată; • din cauze generate de proasta administrare a sectorului mulți investitori au renunțat să se mai îndrepte către acest sector.
Rezultatul acestor 4 ani de ignoranță totală a cerințelor locuitorilor Sectorului 1, de sfidare a legilor Statului Român și a Constituției? Clotilde Armand a ieșit cu un procent în urma candidatului comun PSD-PNL, situație neacceptată de actuala primăriță. De aici doamna Armand a dezlănțuit un scandal monstru, care ține de 3 zile (și va mai dura), pentru că, în România Justiția Națională este timorată de țipetele într-o română stricată lansate de Clotilde Armand, care cere „renumerarea” voturilor de la unele „sexii” de votare, fiind sigură că a fost furată la vot. După cum știm cu toții actualul tupeu al acestei doamne născută în Guadalupa – un departament al Franței (un arhipelag) în partea estică a Caraibelor, venită să ne predea nouă lecții de democrație franceză, își are izvorul în alegerile de acum 4 ani. Filmată cînd umbla în sacii cu voturi, împreună cu soțul ei și cu o gașcă de USR-iști, cu plîngeri la organele competente, cu dovezi ale fraudării rezultatului alegerilor în urma cărora a fost aleasă să conducă cel mai bogat sector din București, franțuzoaica a scuipat pe justiția română, și, din scandal în scandal, a așteptat cu încredere aceste alegeri. Cine s-o oprească pe ea din mersul triumfal spre un nou mandat de primăriță? Locuitorii Sectorului (o parte), iubitori, probabil, de șobolani la vedere, au votat-o din nou, dar nu de ajuns ca să fie pe locul 1, dîndu-i acesteia apă la moară să dezlănțuie un scandal monstru, dezgustător și indecent, neavînd onoarea de a se recunoaște învinsă. În cazul impetuoasei doamne Clotilde Armand, care (încă o dovadă că ne consideră o țară dintr-un arhipelag de papuași), așa cum semnalează mass-media, a ajuns cu jalba pînă la Ambasada SUA de la Băneasa, se impun cîteva întrebări: 1. Dacă votanții sectorului 1 nu o mai preferau (cum ar fi fost normal, după rezultate), ce-ar fi făcut? 2. Dacă era candidată într-un arondisment din Paris tot circul acesta îl făcea?
Un nou caz atipic – primarul Timișoarei, Dominic Fritz. Născut în Germania (Lorrach, Baden-Wurttemberg), fost consilier personal și șef de cabinet al fostului Președinte al Germaniei, Horst Köhler, după ce vine în 2003 în Timișoara, într-o acțiune de un an de voluntariat, ca un fel de tatonare a terenului, apare la alegerile locale din 2020, și, mergînd la țintă, din partea USR, susținut de Forumul Democrat al Germanilor din România (n-ați uitat de Iohannis, nu?), ajunge primarul frumosului municipiu de pe Bega, Timișoara – localitate, într-adevăr, cu sași, dar, cu majoritatea români. Ei, tocmai aici se potrivește întrebarea din intertitlu, fiindcă iată compoziția etnică a Timișoarei, așa cum ne-o arară WIKIPEDIA: români = 81,35%; maghiari = 4,87%; germani = 1,31%; sîrbi = 1,51%; și alții. Și din punct de vedere confesional românii țin „fruncea”: ortodocși = 74,99%; romano-catolici = 7,1%; reformați = 1,3%; penticostali = 2,4%; greco-catolici = 1,14% etc.
De ce l-au ales românii pe Fritz, în defavoarea unui român neaoș de-al nostru? Nu contează dacă era Robu sau altul. Ce știau alegătorii din Timișoara despre neamțul din fosta RFG, Dominic Fritz? Întrebarea se poate repeta și în acest caz: ce realizări magnifice se leagă de primul mandat al domnului Fritz? Să nu-mi spuneți de Timișoara – Capitală Culturală Europeană, pentru că aici este efortul întregii culturi românești. Ceea ce cunosc este faptul că în campania electorală a mințit fără vreo remușcare, în speță, s-a lăudat cu recuperarea patrimoniului imobiliar al Timișoarei, preluat abuziv în 1990 de indivizi de etnie romă. Minciuna derivă din faptul că împăunarea lui Fritz cu aceste realizări nu este altceva decît punerea în executare a unor decizii judecătorești definitive pronunțate în procese demarate de Primăria Timișoara în perioada 2015-2019, pe vremea în care edil era
Nicolae Robu!
Judecînd după aceste aspecte (care pot fi completate cu altele, de altfel, dar tot în defavoarea celui reales), și adăugînd zvonistica mass-media precum că domnul Dominic Fritz, fiind acum pe val, ar avea intenția de a candida, în septembrie, la prezidențiale, apare tot mai pregnant ideea „dirijării” unor oameni politici din afara României ca să ne conducă. Lasă că nici din interior, neamțul Iohannis, nu s-a omorît cu onorarea înaltei funcții de șef de stat! Să fie oare tot vina „culorii” sîngelui pe care îl pompează inima în arterele acestor indivizi? Fără a intra pe vreun culoar al urii de rasă, e dureros că noi, românii, pășim dezorientați într-unele dintre cele mai luminoase porți ale redevenirii noastre ca Nație și ca Popor Român, din care dăm, orbește, în întunericul amăgitor!
Pînă să închei cu un poem de Adrian Păunescu – reflectare fidelă a anomaliei societății românești contemporane – stau și mă mir în fața hărții cu alegerea primarilor din unele municipii, capitale de județ, unde au ieșit învingători alogeni: Satu Mare (români – 52,44%; maghiari – 30,76%) – primar Kereskeniy Gabor; Municipiul Sibiu (români – 88,96%; maghiari – 1,47%; germani/ sași – 1,06%) – primar Astri Fodor din partea Forumului Democrat al Germanilor din România; Municipiul Tîrgu Mureș (români 50,34%; maghiari – 46,73%) – primar Soos Zoltan. E loc de mirare sau de întrebare?
CAPUL DE LA TORDA
Capul lui Mihai Viteazul de la Torda se ridică,
Și întreabă de ce țara a rămas așa de mică
Și cîmpia Tordei triste îi răspunde lui cu jale:
„Fiindcă astăzi ducem lipsa capului Măriei-Tale!”
Nu mai acuzați străinii că ne taie domnitorii,
Că intimidează țara cu guverne provizorii,
Eu atît aș vrea să aflu, arătîndu-ne obrazul:
Totuși, unde au fost românii, cînd a fost tăiat Viteazul?
Nu mai consuma otravă pentru nici un fel de Basta,
Totuși, unde-au fost ai noștri, și atunci, și-n vremea asta?
Cum se-ajunge pînʼ la gîtul voievodului de țară,
Dacă nu-s trădări acasă, lîngă ura de afară?
Capul lui Mihai Viteazul ne-a lăsat numai cu trupul,
Nu contează că străinii nu aveau nici un pic de scrupul,
Eu, de-o singură-ntrbare, mă scîrbesc și mă mai mînii:
Totuși, unde-au fost românii? Totuși, unde sînt românii?
GEO CIOLCAN
-2.7 C