Să scrii despre Părintele Nicolae Bordașiu constituie o sarcină de mare importanță, de responsabilitate, dar și de onoare. Numele său se adaugă celorlalte nume de oameni de frunte ai zonei Bihorului, personalități-simbol ale neamului, ale istoriei și culturii românești, precum Iosif Vulcan (care a publicat prima poezie a lui Eminescu), Samuil Vulcan (care a construit, în 1828, liceul din Beiuș), Acad. Marius Sala, marele chirurg Ioan Pop de Popa, Al. Andrițoiu, Acad. Mircea Malița, Acad. Ion Țepelea, Miron Pompiliu, neuitata interpretă a cîntecului popular bihorean prof. Florica Ungur ș.a. Ca Preot-model și ca Profesor la Catedra Seminarului Teologic din București, Părintele Bordașiu l-a slujit pe Dumnezeu, a-ngenuncheat în fața lui Hristos și a Sfinților, a apărat Credința noastră Ortodoxă și neamul românesc. A fost un Părinte care-l înțelegea pe fiecare om, intuindu-i felul de a fi, pătrundea în gîndirea lui și, astfel, sfaturile, îndrumările date erau parcă un ecou al căinței celui care-și destăinuia păcatele, pentru a-i fi iertate. A fost persecutat de regimul impus de cei veniți din Est pe tancuri, a fost întemnițat, umilit, dar ruga sa către Domnul, către Hristos și Maica Domnului i-a dat putere să îndure torturile la care era supus. 

Articolele lui Laurențiu Cosmoiu din Ziarul LUMINA (9 noiembrie 2023 și 23 mai 2024) ne fac cunoscută trăirea Părintelui cînd, aflat în temniță, se simțea ca într-o atmosferă de mînăstire. Or, asemenea gîndire și simțire, putere de îndurare îl caracterizează pe cel dăruit, cu întreaga ființă, lui Dumnezeu. 

L-am cunoscut într-o toamnă, la Biserica ,,Sf. Silvestru” din Capitală. Slujba se terminase și Părintele era într-un loc retras, pe un scaun. În fața Sfinției Sale era o persoană îngenuncheată, cu patrafirul pe creștet. Am înțeles că cineva se spovedea. După ce omul s-a sculat (era un bărbat în vîrstă), i-a sărutat Părintelui mîna și a plecat. Sfinția Sa m-a invitat să mă așez în genunchi, dar i-am spus că nu pentru spovedit am venit, m-am recomandat și m-a întrebat de cînd nu m-am mai împărtășit. I-am răspuns că nu mai știu și că-l rog să asculte o rugăminte a mea. A devenit foarte atent la fiecare cuvînt al meu. I-am spus că vreau să scriu despre Părintele Galeriu, pe care l-am cunoscut din anii copilăriei și ai adolescenței petrecuți la Ploiești și că aș avea nevoie de părerile Sfinției Sale, de materiale din care să mă informez și să mă inspir. M-a-ntrebat de ce mai am nevoie de materiale, din moment ce l-am cunoscut, încă din copilărie, la Biserica ,,Sf. Vasile”. I-am spus că nu pot să scriu doar amintirile mele, prin profesie, sînt ,,un condei” care se documentează. I-am sărutat mîna și a urmat mai mult decît o spovedanie. N-am avut caiet la mine să notez măcar cîteva idei, dar m-am trezit într-un univers care-mi amintea de momentele petrecute la Biblioteca Sfîntului Sinod, unde Părintele Arhimandrit Grigore Băbuș (despre care am scris) îmi permitea să-mi spun părerile – și mi le corecta sau mi le completa – despre Valea Călugărească (meleagul meu natal), localitate care nu degeaba își poartă și azi numele de ,,Călugărească”. I-am mulțumit cu plecăciune, dar și cu hotărîrea de a scrie o lucrare mai amplă despre Părintele Galeriu care, sînt sigură, s-a bucurat și Sfinția Sa, din mormîntul aflat în dreapta Bisericii în care eram, auzind cuvintele de laudă ale Părintelui Bordașiu la adresa sa. M-a îndemnat să procur și filmul documentar-biografic ,,PĂRINTELE GALERIU”, realizat de Ștefania Coșuleanu, un CD, producător fiind TRINITAS TV. I-am ascultat sfaturile și, din cînd în cînd, i-am dat cîte un telefon, iar după cîțiva ani, am realizat volumul ,,Vrednicul Părinte Galeriu”, cu titlu preluat de la prefața scrisă de Mircea Ionescu-Quintus. E o carte de 273 de pagini, apărută în 2015, la Editura Semne, după ce am reușit să strîng și banii necesari pentru tipărirea ei. Dar am avut un ghinion, că altfel nu pot să-l numesc. Am programat o lansare de zile mari la Biblioteca Județeană ,,N. Iorga” din Ploiești, și doamna directoare Mihaela Radu mi-a promis că pune la dispoziție Sala Mare a Bibliotecii, dar... vorba francezului, ,,il y a toujours un mais”: cineva din familia Galeriu a găsit unele ,,abateri în materie” și m-a avertizat că mă dă în judecată, interzicîndu-mi evenimentul de lansare. Or, se făcuse o amplă mobilizare: pe lîngă membrii familiei mele, fostele colege de școală și de liceu din Ploieștiul meu drag și cetățeni ai orașului care nu-l puteau uita pe Părintele de la Biserica ,,Sf. Vasile”, fuseseră anunțate și multe Fețe Bisericești – în primul rînd Părintele Mihăiță de la Biserica ,,Sf. Vasile”, Părintele Ștefan Alexandru Săvulescu, de la Biserica ,,Adormirea Maicii Domnului”, prezent în carte cu o pagină de scrisoare scanată, Părintele Florian de la Catedrala ,,Sf. Ioan”, Părintele Gabriel Săvulescu de la Bălțești (PH), prezent la lansarea cărții mele ,,Eminescu și Credința sa ortodoxă”, care a avut loc la Crama doamnei notar Aristița Adina Ioniță, la Valea Călugărească, Părintele Dorian din Valea Călugărească ș.a. Deci, iată-mă prăbușită, din bucuria pe care o aveam pentru realizarea cărții, într-o stare pe care nici nu pot s-o descriu. Am stat cu capu-n mîini cîteva ore. Mi-am revenit cît de cît și i-am telefonat Părintelui Bordașiu. Cu un ton și cu vorbe care mi-au mers la suflet, mi-a spus să mă liniștesc, să nu-mi fac probleme, iar, dacă va fi un proces, Sfinția Sa va veni ca martor al meu, că de scris am scris ca orice om de cultură și am realizat o carte care lumina personalitatea Părintelui Galeriu. Oare mai e necesar să mai subliniez, în cuvinte, omenia acestui slujitor al Bisericii? Am anulat lansarea și am zăcut mai mult de două săptămîni. Dumnezeu m-a ocrotit și, încetul cu încetul, mi-am revenit. Am realizat alte cărți cu puterea pe care mi-a dat-o Părintele și, iată, am pus mîna pe condei. Am citit în Ziarul LUMINA (23 mai 2024, p. 9), în articolul semnat de Laurențiu Cosmoiu, că Părintele Bordașiu care, pe 9 noiembrie 2018, ,,nu a mai zăbovit, a plecat grăbit să sărbătorească momentul întru veșnicie, alături de Hristos, de cel pe care L-a iubit atît de mult și pe care L-a slujit cu devotament pînă la capăt”, ar fi împlinit – pe 22 mai 2024 (a doua zi după sărbătoarea Sfinților Constantin și Elena) – 100 de ani. Atunci, condeiul a pornit parcă mînat de suflet să scriu despre acest Slujitor al Sfîntului lăcaș timp de mai bine de trei decenii, care a fost și Profesor și, să nu uităm, membru al Grupării ,,Rugul aprins”, suferind ani grei de detenție.

Despre originea, viața și activitatea Părintelui s-au scris numeroase materiale; multe lucruri interesante aflăm din volumul ,,In Momoriam Părintelui Nicolae Bordașiu” (Editura Ama Aediting, București, 2019), de Cristina Liana Pușcaș. Părintele s-a născut, după cum am spus, pe 22 mai 1924, într-un sat din județul Bihor – Săbolciu, în familia preotului și învățătorului Gh. Bordașiu (n. 1 febr. 1899) și a Mariei, nepoată de văr a Mitropolitului Vasile Mangra din Sibiu. Tatăl, născut în Husasăul de Criș, ,,a fost recrutat în Armata Austro-Ungară și trimis ca ofițer pe frontul din Italia. Revenit pe meleagurile natale, se alătură luptei naționale a românilor din Ardeal pentru unitate. Alături de alți intelectuali din sat, a participat la Marea Adunare din Alba Iulia, unde a rostit cel dintîi Amin! din strana Bisericii Reîntregirii Neamului”. Pe lîngă fiul Nicolale, a mai avut o fiică – Lucia Bordașiu, căsătorită cu avocatul Ioan Vlad, fost, și el, deținut politic.

A urmat primii ani de școală în satul natal, apoi alți cinci ani a frecventat cursurile Liceului „Emanoil Gojdu” din Oradea. Cedarea Ardealului în 1940 a însemnat refugiul la Beiuș, acolo unde și-a susținut examenul de absolvent de liceu. S-a înscris la Facultatea de Farmacie din București (care era facultate militarizată și, astfel, a evitat recrutarea în armată în timpul războiului), urmînd, în paralel, cursurile Facultății de Teologie. A frecventat Mînăstirea Sf. Antim, unde s-a născut mișcarea spirituală ,,Rugul Aprins”, datorită lui Sandu Tudor (Alexandru Teodorescu), viitorul Părinte Daniil, poet și jurnalist. În 1943 face primul pas. Începînd cu 1945, intră în Comitetul care-și propune restaurarea Mînăstirii Antim. Se va retrage ca frate la această Mînăstire, locuind în clopotniță. Întîlnirile au loc, începînd cu 1945, joia, la biblioteca sau în pridvorul lăcașului. Din 1946, împreună cu ceilalți membri, încearcă să-i dea o formă organizată: un grup format din Sandu Tudor (inițiator), Vasile Voiculescu, Alex. Mironescu, Gh. Dabija, Paul Sterian, ajutați de starețul Mînăstirii (Vasile Vasilachi), trimite o cerere către Patriarhul Nicodim, solicitînd binecuvîntarea acestuia pentru funcționarea Grupului ,,Rugul Aprins al Maicii Domnului”. Primesc această binecuvîntare și participă, alături de alți clerici, Pr. Arsenie Papacioc și Pr. Dumitru Stăniloae.

(va urma)

ELIS RÂPEANU