scriam cu stiloul și cu pixul și cu creionul

în acel miez de noapte de martie

eram de o calmitate debordantă

de pus la zid

cum i-au pus pe Ceaușescu și pe Elena

într-o zi de Crăciun nu știu care zi

în noaptea dinaintea acelui miez de noapte dinaintea

zilei ce avea să urmeze

scriam nu știam ce are să se-ntîmple

a doua zi a doua zi am bătut același drum bătătorit spre

școală am

venit în același mijloc de transport cu aceiași

oameni plictisiți parcă de viață sau de nu știu ce

am deschis televizorul știrile nu

mai erau aceleași

am primit un apel de la mama cineva

apropiat nu știu cine nu îl

cunoscusem decît la o nuntă și oricum nu

vorbisem prea mult

avea virusul acela nu știu care virus

eu sînt din România China e

departe și oricum nu aș

fi putut ajunge

la știri au

anunțat că vom sta acasă o perioadă scurtă

așa spuneau ei așa spuneau

se credeau binefăcători eroi poate erau

a doua zi am plecat acasă veseli credeam că

va dura doar o săptămînă o săptămînă nu știu cîte

luni are are multe sau nu știu

știam nu știam știam știam

știam ce va urma cel puțin

anticipam după acea săptămînă

totul avea să reintre la

normal la normal dar la care normal

eu încă aștept să se termine săptămîna săptămîna

aceea eu nu cred în covid nu cred nu cred decît în

poezie sau în ce mai scriu eu

TIMEEA IVAN, elevă liceu