Admiratorii Ursulei von der Leyen se pot bucura pe puterea pe care au de a contura o nouă Europă. Dar acest lucru nu ar trebui să dureze. Sînt vremuri grele pentru guvernele centriste din Europa de Vest, care se confruntă cu un blocaj în privința sprijinului extern, care a atras pierderea controlului în Germania, Franța și în alte state, în timp ce popoarele Europei spun „destul” instituției liberale. Totuși, un regim de centru-stînga pare cumva să înfrîngă tendința și să-și consolideze puterea: „guvernul” central al Uniunii Europene, condus de președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.
Pe măsură ce von der Leyen a făcut publică nominalizarea comisarilor pentru cel de-al doilea mandat săptămîna trecută, presa aservită a salutat ascensiunea ei cu titluri precum: „De la regina la împărăteasă”. Se pare că ar trebui să stăm în genunchi în fața Majestății Sale.
Dar, ca toate împărătesele – și spre deosebire de aliații ei din Berlin sau Paris – Ursula nu este aleasă de oameni, ca într-o democrație veritabilă. La adăpostul ușilor închise, elita de la Bruxelles presupune cu încredere că această lipsă de responsabilitate democratică îi izolează regimul de presiunea țăranilor aflați în afara zidurilor castelului. Ei vor afla destul de curînd, însă, că nu sînt imuni la revolta populistă a fermierilor, muncitorilor, tinerilor și a multor altor europeni împotriva politicilor teribile de migrație și a urmăririi nebune a țintelor Net Zero.
Mulți alegători poate nici nu și-au dat seama că această Comisie este acum guvernul central al UE, care conduce politica europeană. Poate că au crezut că este pur și simplu un organism tehnic, administrativ, o clădire plină de funcționari publici desemnați să îndeplinească dorințele statelor membre ale UE și ale Parlamentului. Dacă ar fi așa, ei nu ar fi putut acorda o atenție deosebită rolului politic al comisiei în inima UE, în special sub mandatul Ursulei din ultimii cinci ani, cu sprijinul mass-media „independente”.
Nu auziți adesea mass-media liberală sărbătorind puterea monarhiilor în aceste zile, dar a existat ceva înfiorător de reverențial în rapoartele despre modul în care von der Leyen și-a asigurat autoritatea în această săptămînă. Politico, ziarul de casă de la Bruxelles, a dat tonul cu titlul „De la regina la împărăteasă”. În alegerea celor 27 de comisari ai săi, au spus ei cu admirație, Ursula și-a promovat aliații și „cîinii de pază” loiali, i-a lăsat deoparte pe criticii primului mandat
și chiar l-a disciplinat pe vechiul ei prieten, președintele francez.
Drept urmare, împărăteasa Ursula a declarat că „ar avea control neîngrădit asupra politicii Uniunii Europene”. „Control neîngrădit” asupra politicii UE? Uniunea celor 27 de democrații parlamentare este acum o monarhie absolută, atunci? Instituția UE ar putea pretinde că apără valorile democratice împotriva „extremei drepte”, dar sistemul său este o batjocură completă a democrației.
Unde pretinde împărăteasa Ursula legitimitatea domniei sale? Nu de la Dumnezeu, ci, potrivit unui alt ziar fidel de la Bruxelles, Euractiv, de la „victoria politică uriașă a partidului său de centru-dreapta PPE la alegerile UE din iunie”. În ciuda faptului că este etichetat de „centru-dreapta”, Partidul Popular European (PPE) este în mare parte o colecție fals-conservatoare de centriști aliați cu Stînga și Verzii în Parlamentul European.
Trebuie să-și imagineze că avem memorie foarte scurtă. PPE a ieșit din alegerile din iunie drept cel mai mare grup din Parlamentul European, cu 188 din 720 de europarlamentari – o mare creștere față de alegerile din 2019. A reușit acest lucru prin cîștigarea a 23,5% din voturile exprimate. Cu o prezență totală la vot de 51%, aceasta înseamnă că PPE a cîștigat sprijinul a 11,99% din totalul electoratului UE. Totuși, săptămîna trecută, cînd von der Leyen și-a anunțat în sfîrșit componența noii Comisii Europene, Manfred Weber – liderul grupului PPE din Parlament – s-ar putea lăuda fără îndoială că „noi modelăm Europa”.
Pentru a dovedi acest lucru, PPE a postat cu mîndrie pe Twitter fotografii cu potențialii membri ai Comisiei: președintele Ursula, alături de cei 14 colegi PPE pe care i-a ales ca și comisari, reprezentînd puțin peste jumătate din totalul de 27.
Pe ce planetă obținerea a mai puțin de un sfert din voturi poate echivala cu o „victorie radicală”? Și numai în lumea fantastică a bulei de la Bruxelles cîștigarea voturilor a doar 12 din 100 de europeni ar putea echivala cu un mandat de „conturare a Europei” și de amestecare în treburile democrațiilor suverane.
După cum am subliniat în iunie, deși împărăteasa Ursula a avut curajul să mulțumească alegătorilor în noaptea alegerilor, acest președinte al UE nu a primit de fapt niciun vot de la popoarele Europei ale căror vieți ea acum caută să le modeleze. A fost realeasă pentru un al doilea mandat prin noroc.
Grupul PPE intenționează să guverneze din nou în coaliție cu stînga și Verzii – cei mai mari perdanți în iunie. Între timp, să nu uite nimeni, partidele suveraniste și populiste care au obținut cele mai mari cîștiguri în acele alegeri sînt ignorate.
Noii grupări Patrioți pentru Europa, acum al treilea grup ca mărime de europarlamentari, i s-a refuzat oricare dintre pozițiile în parlament la care are dreptul, izolată în spatele cordonului sanitar antidemocratic impus de PPE și de conspiratorii săi de stînga. Patrioții au fost alungați de la curtea împărătesei Ursula – împreună cu, și mai important, milioanele de patrioți de rînd care i-au votat. Aceste șmecherii elitiste contează mai mult decît oricînd. Pentru că Comisia Europeană are acum o influență mai mare decît oricînd asupra politicii UE și asupra vieții de zi cu zi a europenilor.
Comisia a fost întotdeauna mult mai mult decît un organism tehnic, administrativ, desigur. Deși nu este aleasă, este singura instituție a UE cu puterea de a iniția legi. Spre deosebire de adunările naționale suverane, Parlamentul European nu are puterea de a redacta și de a adopta legi fără acordul prealabil al Comisiei. Centralizarea puterii UE în Comisie s-a accelerat în ultimele două decenii, așa cum arată clar un raport important publicat luna aceasta de grupul de reflecție MCC Bruxelles. „Lovitura tăcută: puterea Comisiei Europene” explică modul în care „CE și-a folosit răspunsurile la o serie de crize – criza euro, Brexit, pandemia Covid-19, războiul din Ucraina – pentru a-și asuma mai multă autoritate și a face deciziile «de urgență», de exemplu cu privire la vacci­nuri sau sancțiuni, care con­duc la schimbări permanente în exercitarea puterii UE”. „Această utilizare a politicii crizei pentru a extinde sfera și puterea Comisiei a atins noi culmi sub regimul actualului președinte al CE, Ursula von der Leyen”.
Ne putem aștepta la mult mai mult de la împărăteasa Ursula și adepții ei în următorii cinci ani. Dar, deși pot scăpa cu această lovitură tăcută în interiorul bulei de la Bruxelles, ceea ce se întîmplă afară este o altă chestiune. Popoarele Europei se revoltă împotriva consecințelor distrugătoare ale societății ale politicilor centralizate ale UE, de la Pactul privind migrația pînă la Green Deal. Deja, noul guvern olandez a precizat că vrea să încalce regulile UE privind migrația, iar Ungaria lui Viktor Orbán va urma exemplul. Chiar și guvernul german, o coaliție „semafor” de roșii și verzi în inima UE, „granițele deschise” ale lui von der Leyen, a fost forțat să reimpună controalele la frontieră într-un efort disperat de a potoli furia publicului față de migrația necontrolată și criminalitate. Ca răspuns, elitele de la Bruxelles au început să facă zgomot legat de concesiile politice cu privire la agricultură și migrație. Dar de ce ar trebui cineva să le creadă? Domnia împărătesei Ursula continuă ca și cum nimic nu s-ar fi schimbat.
Acum este mai clar ca niciodată că există două Europe. Ceea ce avem nevoie nu este mai mult din Europa oficială guvernată de Comisia Europeană, ci mai multă suveranitate națională și mai multă democrație în Europa adevărată, în care milioane de oameni trăiesc și muncesc. Unii dintre noi ar putea crede că Uniunea împărătesei Ursula este dincolo de reformă. Dar, în orice caz, toți trebuie să luptăm pentru mai multă responsabilitate, mai mult control democratic și nu mai multe mușamalizări, acorduri de putere sau lovituri secrete.
Fanii lui von der Leyen se pot bucura, cîntărind „controlul neîngrădit asupra politicii UE” și puterea lor de a „contura Europa”. Dar nu ar trebui să se simtă prea confortabil pe acel tron. Revolta țăranilor populiști abia începe. Și la fel ca împăratul din povestea lui Hans Christian Andersen, hainele noi grandioase ale împărătesei ar putea să nu suporte o examinare critică mai atentă din partea popoarelor lipsite de drepturi ale Europei.
T.I