Imaginea în piatră a Marii Profesoare Zoe Dumitrescu-Bușulenga
  • 05-05-2021
  • 0 Comentarii
  • 200
  • 0

Marea profesoară Zoe Dumitrescu-Bușulenga – cărturar român care se naște o dată la o sută de ani – s-a născut la București, la 20 august 1920 și s-a mutat la cele veșnice pe 5 mai 2006, la puțin timp după Sfintele Paști. Sînt și astăzi lupi care și-au întors blana pe dos, critică acum ,,comunismul” și pretind că, vezi Doamne, această mare profesoară ,,s-ar fi dat” cu Ceaușescu. Înțeleptul filozof (sic!) Mircea Flonta (n. 1932, în Supuru de Sus, județul Satu Mare, Membru corespondent al Academiei române, 1992) aduce limpezire privind consimțămîntul înalților oameni de cultură de a accepta responsabilități privind îndrumarea/conducerea unor instituții culturale: „Dacă oamenii responsabili, care aparțin elitei în domeniul lor de activitate, își dau seama că un sistem dictatorial a cîștigat un anumit grad de stabilitate și că, prin urmare, opoziția fățișă față de sistem nu poate aduce rezultatele dorite, ei nu vor putea exercita o influență pozitivă decît în cazul în care au încrederea autorităților politice. Cu alte cuvinte, dacă fac unele concesii în lucruri mai puțin importante, vor putea exercita influența în cele mai importante” (Cf. Radu Voinea, Crîmpeie de viață, vol. I, p.159). Facem această precizare pentru cei care nu sînt bine informați privind personalitatea acestui greu de egalat reprezentant al culturii române, dar și pentru mințile înguste care denigrează valorile naționale. Ceea ce vreau să „spun” este că Marea mea Profesoară de la Filologia bucureșteană, care-și petrecea verile la Văratec – locul mirific plin de sfințenie, devenit un adevărat templu al culturii care aduna intelectuali uniți de spiritul înalt, dragostea de Țară și Dumnezeu –, a-mbrăcat haina monahală la Mînăstirea Petru Vodă de lîngă Piatra Neamț, după o pregătire de doi ani, sub numele de Maica Benedicta. Părintele Iustin Pîrvu i-a spus: „Ne vom ruga împreună vreme de doi ani și, de va fi să primesc un semn divin, vă voi anunța”. L-a primit și a anunțat-o la Văratec. A respectat, deci, sacralitatea primirii hainei monahale. Slujba de tundere în monahism a fost oficiată de Părintele Iustin Pîrvu. A avut binecuvîntarea Prea Fericitului Părinte Patriarh Teoctist. Era în anul 2002 (mai multe lucruri privind acest subiect și multe altele, nespuse pînă acum, cred că putem afla dintr-o carte, scrisă tot de un fost student al Marii mele Profesoare Zoe Dumitrescu-Bușulenga, Anton Fabian, despre care mi-a vorbit custodele Muzeului „Constantin Brâncoveanu” de la Brebu – jud. Prahova, Răzvan Radu, unde am făcut o vizită pe 21 iulie 2018). Maica Benedicta n-a purtat hainele monahale decît la ocazii speciale și după ce a trecut hotarul vieții pămîntești. Și, cum lucrurile s-au petrecut la altă mînăstire, „la ceremonia religioasă de la Putna, reprezentantele Mînăstirii Văratic nu au întreprins nimic din ritualul religios care să legitimeze călugăria, așa cum, din exces de zel și apetit pentru pitorescul facil și de circumstanță, unele publicații au lăsat să se înțeleagă” (MONITORUL din Tîrgu Neamț, 13 mai 2006, articol semnat de Ioan Amironoaie).

Marea Profesoară lăsase o noti­ficare testamentară în care își exprima dorința ca, în funcție de locul unde se va întîmpla „evenimentul”, să fie înmormîntată la Mînăstirea Cernica, acolo unde-și doarme somnul de veci Părintele scriitor Gala Galaction, sau la Mînăstirea Putna, acolo unde veghează Ștefan cel Mare și Sfînt asupra întregii Țări Românești.

Demn de știut este și faptul că Maica Benedicta i-a servit drept mo­del sculptorului Gh. Anghel (1904-1966), pentru o statuetă pe care acesta o voia la mormîntul său de la Mînăstirea Pasărea. E sculptorul care a executat, printre altele, statuia lui Eminescu din fața Ateneului Român (el a gîndit statuia respectivă ca fiind amplasată în fața Bisericii Crețulescu), precum și „Cărturarul” – Monsegnorul Ghica (lucrarea a intitulat-o astfel la o expoziție retrospectivă), „Maternitate” etc.

Statueta, pusă inițial la mormîntul sculptorului, reprezintă o călugăriță, în haine monahale, într-o atitu­dine pioasă, ducînd mîna spre frunte, cu cele trei degete împreunate, pentru a-și face semnul sfintei cruci. Profesorul meu, Șt. Cazimir, a văzut-o acolo și a mărturisit, ca om avizat, asemănarea cu Doamna Zoe – cum o numea Mihai Zamfir, colegul meu de an de la Filologie.

Pentru încheierea lucrării noastre „Lumină din Lumină. Marea Profesoară Zoe Dumitrescu-Bușulenga” (apărută în 2007 la Ed. Printeuro din Ploiești), m-am dus înarmată cu un aparat de fotografiat la Mînăstirea Pasărea, unde mergeam încă din anii studenției, să-i sărut mîna PĂRINTELUI Petru, ocrotitorul familiei mele, cu 7 copii, pe vremea cînd își îndeplinea sarcinile primite de la Patriarhie, la via de pe Valea Popii din Valea Călugărească, vie vecină cu a bunicilor mei. Atunci am cunoscut-o pe Măicuța Lucia Dumbravă pe care, apoi, o vizitam în mod curent; a fost stareța Sfintei Mînăstiri timp de 40 de ani (1966-2006) și, în acest context, i-am cerul ajutorul. Am solicitat-o și pe Maica Mihaela Costache, stareță de curînd (atunci) a Mînăstirii; cu multă amabilitate, m-au lămurit: cu doi-trei ani înainte, niște hoți au reușit „să-i păcălească” pe paznici și au furat obiectele metalice din cimitir, precum lanțurile grele de bronz ce împrejmuiau monumentul de marmură neagră al colonelului Macca, dar și statueta de pe mormîntul sculptorului. Din fericire, cum prada era prea grea, au ascuns statueta în spatele bisericuței (capelei) din cimitir, probabil cu gîndul s-o recupereze. Măicuțele, care trebăluiesc zilnic pentru menținerea în bună stare a cimitirului, au descoperit-o la timp și au pus-o la loc sigur, în muzeul Mînăstirii, unde mi s-a permis s-o fotografiez și s-o includ în volumul închinat Marii mele Profesoare. Pe mormîntul sculptorului, a fost așezată o statuie albă, o copie a „Maternității”, pentru care a servit ca model o călugăriță catolică. Pe 30 iunie 2018, am vizitat-o pe Măicuța Lucia Dumbravă, care s-a sculat cu greu din pat, s-a îmbrăcat ,,cum se cuvine” (sînt cuvintele stavroforei) și m-a primit, ca totdeauna, cu prietenie și cu laude (în exces, zic eu) pentru scrierile mele. La cei aproape 89 de ani, gîndirea, credința în Dumnezeu și cuvioșia îi erau neștirbite. Am amintit de Doamna Zoe, pe care o regreta, aceasta a fost de multe ori la Mînăstirea Pasărea; acum e prezentă în muzeu, unde, cu capul plecat, ridică mîna spre a-și face semnul crucii.

Dr. ELIS RÂPEANU

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite