În 1990, la primele alegeri libere care au avut loc tot în „duminica orbului”, am ales, cu largă majoritate, FSN-ul condus de Ion Iliescu, ignorînd faptul că era, așa cum s-a scris de nenumărate ori după aceea, un amic al rușilor care își dorea să continue linia comunistă, nicidecum să promoveze capitalismul și interesele țării. Ne-am purtat atunci ca niște ignoranți, oameni neștiutori, fără cunoștințe elementare în ale politicii. Ieșisem de puțin timp din comunismul care ne impusese timp de 45 de ani un fel de a gîndi și de a simți, care nu ne-a permis să ne dăm seama că Ion Rațiu avea alt set de valori și altă gîndire decît oamenii din linia a doua a Partidului Comunist Român care luaseră puterea.
Nu am reacționat cînd primul-ministru de atunci a considerat că e necesar să cumpere avioane civile, dacă-mi aduc bine aminte, și pentru asta a accesat un nou credit, deși țara tocmai se eliberase de povara datoriilor după 10 ani de sacrificii și lipsuri și ar fi trebuit să-și păstreze libertatea financiară greu cucerită, nu să fie înrobită din nou finanței internaționale. În felul acesta, guvernul de atunci a arătat o profundă lipsă de respect, ca să nu zic mai rău, față de sacrificiile și suferințele unei națiuni întregi. Nu mai vorbesc de felul în care s-a privatizat economia și, de unde toți așteptam progres tehnologic și mai mulți bani aduși în țară prin exporturi, ne-am trezit deposedați de tot ceea se construisem cu trudă în 45 de ani de comunism.
Am pățit toate astea din ignoranță și după primii ani de tranziție ne-am uitat unii la alții considerîndu-ne proștii proștilor și promițîndu-ne să fim mai atenți data viitoare. Această ocazie a venit prin 1996, cînd Convenția Democratică a reaprins speranțele într-o viață mai bună, mai ales că ne promisese 15.000 de specialiști, iar noi i-am crezut, ignorînd faptul că nu aveau de unde să-i scoată. Ne-am prins tîrziu de păcăleală, am înghițit gălușca și am mai socotit o mineriadă. Ultima.
Au venit peste 4 ani alegerile din 2000 și, ca de obicei, bătălia s-a dat la funcția de președinte al țării, nu la cea pentru Parlament. Acolo, au cîștigat tot cei din PSD secondați de PRM-ul lui Vadim Tudor, care se afla pe val în acel moment. Nu a fost însă suficient, pentru că am fost iar ignoranți și ne-am lăsat păcăliți de „focul de baraj” ridicat contra lui Vadim de către presă, care din extremist, xenofob și organizator de execuții pe stadioane nu l-a scos, iar noi am crezut ce zice presa, semn că la 10 ani de la revoluție încă ne uitam la televizor și la ce se spunea acolo ca la o sursă infailibilă. Am ratat ocazia de a-l face președinte pe Vadim și de a da PRM-ului voturile care să-i permită să formeze un guvern.
Lipsa de cunoștințe și mai ales de profunzime ne-a făcut să votăm cu Ion Iliescu fiindcă multora li s-a părut a fi „răul cel mai mic”, o altă vorbă proastă a poporului nostru, la fel ca și cea care zice: „ce țară frumoasă, păcat că-i locuită”! Cînd ai de ales între două rele nu alegi nici unul, fiindcă răul, fie el și mic, nu e deloc bun. Se vede treaba că, după mulți ani de comunism, ne-am obișnuit cu ideea de „tătuc al națiunii” întruchipat de președintele țării, deși în regimul nostru politic cel mai important om în stat este primul-ministru, nu președintele, fiindcă el, primul-ministru, ne dă salarii, pensii și mîncărică. El e șeful Executivului care face toate astea, nu președintele. Președintele, la noi, are rol mai mult decorativ, nu ca în SUA, sau Franța, ale căror regimuri prezidențiale fac din acesta șeful Executivului, ba-i dau și drept de veto în anumite situații.
Ca să știe asta, alegătorii români ar trebui să mai citească și altceva decît titlurile sau descrierile articolelor, cum ar fi niște literatură politică, și să-și folosească din plin gîndirea critică întrebîndu-se mai ales „de ce” și căutînd răspunsuri pe cont propriu, nu de la televizor.
După ce a condus pentru ultima oară România, „răul cel mai mic”, celebrul „Johnny – trei mandate” cum i se spunea în epocă, s-a retras și am avut de ales între un profesor universitar de Drept Internațional și diplomat de carieră – Adrian Năstase și un fost căpitan de navă comercială – Traian Băsescu. Brutal spus – între un intelectual și un șmecheraș. Ce au ales românii cu multă însuflețire? Intelectualul? Nu, că nu-i înțelegeau ideile și logica. Au ales șmecherașul care vorbea pe limba multora.
Au fost iar ignoranți ca în 1990, cînd în loc să alegem intelectualul care era Ion Rațiu, l-am ales pe activistul comunist și, conform domnului Grigore Cartianu, cît și altora,  mai mult decît prieten al sovieticilor. Am dovedit în 2004 că lozincile care au însoțit voturile entuziaste pentru Iliescu, de tipul „Noi muncim, nu gîndim” sau „Intelectualii – afară din țară” erau extrem de actuale și atunci.
Prin urmare, l-am dat afară din politică pe intelectualul Năstase și l-am pus pe marinarul Băsescu. Atît de tare ne-a plăcut de Băsescu, încît ne-am lăsat aburiți de comportamentul lui, i-am admirat chiolhanurile de la „Golden Blitz” unde ne învăța cum se bea whisky și glumele nesărate, trecîndu-i cu vederea derapajele verbale gen „țigancă împuțită”. Cînd a fost să se aleagă a doua oară am dansat și am cîntat cu entuziasm pe ritmurile manelei „Hai, Băsescu la putere, scapă țara de lichele, de perverși și mafioți, pune-i la respect pe toți”. Vă amintiți?
Nu a mai contat că l-a pleznit pe copilul ăla la un meeting electoral, fiindcă din ignoranță și naivitate, mulți, prea mulți dintre noi, au crezut în teoria cu „pixelul albastru” care încerca să ne demonstreze că, de fapt, lovitura aplicată copilului fusese o iluzie optică, nu ceva ce văzusem cu toții. Performanța de a prosti o țară întreagă și de a o face să creadă vorba aceea dintr-un film că: „ceea ce vezi nu e adevărat, e o eroare”, trebuie evidențiată! Treʼ să fi șmecher rău ca să faci asta, dar și să ai cu cine.
După ce s-a ales președinte, pe la ultimul an de mandat, tot sub influența presei, dar și a majorității parlamentare, s-a dispus suspendarea din funcție a „marinarului”. Credeți că l-au suspendat? Aiurea! A găsit el o modalitate de a ne aburi din nou și de a scăpa basma curată. Noi ce-am făcut? Am făcut mărunt din buze și ne-am propus ca data viitoare să fim mai atenți.
A venit data viitoare, cînd tot la președinție am avut de ales între Victor Ponta, primul-ministru de pînă atunci, care prin măsurile luate mișcase lucrurile în economie, colecta la bugetul de stat mai multe taxe și impozite ca pînă atunci prin măsurile fiscale pe care le luase, dovedind că e competent să conducă o țară ca președinte. Era un tip care „avea față de președinte”. Ce-a făcut onoratul electorat românesc? L-a ales pe Iohannis, și s-a repezit să-i cumpere minunata carte, pe care mărturisesc că nu m-a interesat să o citesc, fiindcă de prostii și minciuni aveam podul plin la ora aceea.
De ce l-am ales pe Iohannis? Fiindcă televiziunile ne-au spus că guvernul lui Ponta nu-i lasă pe românii din diaspora să voteze, asta după ce nu am mișcat un deget atunci cînd ni s-a dovedit că la alegerea lui Traian Băsescu în Ambasada României din Paris votase un român pe secundă. Credeți că a stat cineva să intre în profunzimea știrii privind blocarea votului românilor din Diaspora? A analizat vreun român lucrurile să vadă dacă sînt adevărate? Nu. Ne-a luat valul de indignare, crezînd iarăși din ignoranță ceea ce ne spunea presa și ne-am dus buluc să-l votăm pe Iohannis pentru a-l înjura cu foc după aceea și a-l vota încă o dată pentru alți 4 ani. Dumneavoastră înțelegeți ceva din toate astea? Eu nu.
Recapitulînd: în 1990 l-am ales pe Iliescu din ignoranță, în 1992 am ales tot Iliescu fiindcă încă nu învățasem nimic, prin 1996 ne-am luat iarăși țeapă cu cei 15.000 de specialiști, iar în 2000 am ales „răul cel mai mic”, desigur tot de informați și competenți ce eram. Ne-am dat apoi seama că alternanța la putere nu e bună, așa că ne-am găsit un președinte pe gustul majorității căruia i-am dat țara pe mînă pentru zece ani, deși puteam să-l trimitem acasă după primii 4, dar am fost din nou ignoranți amintindu-ne scandarea plină de înțelepciune pe care am adaptat-o astfel: „Noi privim, nu gîndim”.
Am ajuns în anul de grație 2014 și ce-am făcut? Ne-am dus iar după fentă, că de ce să ne documentăm noi despre ce înseamnă cu adevărat cuvinte ca: „xenofobie”, „rasism”, „extrema dreaptă”, „fascism”, și să vedem dacă chiar se potrivesc celor cărora le sînt lipite pe frunte ca niște etichete. E greu să studiezi, să te întrebi sau să citești în întregime un articol de ziar în care ți se explică pe larg ce înseamnă toate cuvintele astea.
Cuvintele – mai treacă meargă, dar încă nu am înțeles că alegerile europarlamentare sînt cele mai importante și numai după aceea vin cele parlamentare, locale și abia la urmă prezidențialele. De ce? Fiindcă ceea ce se hotărăște la Bruxelles ni se aplică și nouă și cînd o să începeți, dragi români, să comentați că sînteți închiși în orașe de 15 minute, sau că vi se vor scoate din meniu carnea, ouăle și laptele, și cînd veți fi obligați să executați și alte ordine tembele venite din capitala UE, să vă amintiți că votînd PSD, PNL și USR la alegereile europarlamentare ați înmulțit numărul parlamentarilor din Partidul Popular al „damei de pică” Ursula, din Partidul Socialist și Renew, fiind de acord cu toate lucrurile de mai sus, pe care acești europarlamentari le vor vota, fiindcă acolo votul e vot: se execută, nu se discută! Ce ar fi trebuit să fi votat? – vă întrebați. Un partid românesc care își trimite europarlamentarii în Grupul Conservatorilor și Reformiștilor.
Așadar, din nou ignoranți. A șaptea oară, dacă am numărat bine, în ultimii 34 de ani. Dacă la început mai aveam o scuză, acum nu mai avem nici una, fiindcă sursele de informație ne sînt în vîrful degetelor, adică pe telefonul mobil conectat la internet.
Cu toate astea, ne e lene să citim, să ne documentăm și să gîndim, motivînd că nu e timp. Dar să stăm și să căscăm gura la aceleași posturi TV unde nu vedem altceva decît scandal, circ, jumătăți de adevăr și informații care se contrazic, avem? Avem. De ce? Că ne place și e mai ușor.
Mai avem o șansă la alegerile parlamentare și la cele prezidențiale din toamnă-iarnă. Cum s-ar zice în mediul universitar, ne prezentăm la sesiunea de restanțe din toamnă ca să trecem anul.
Pe ce punem pariu că rămînem repetenți?
IOAN TEODOR