Iarna foamei noastre... (II)
  • 20-12-2021
  • 0 Comentarii
  • 567
  • 0

Motto: „O revoluțiune nu se justifică decît prin îmbunătățirile care se fac. Cînd văd că interesele economice ale țării mele trec în mîinile străinilor, mă preocup foarte mult ca aceste interese să le păstrez și să se dezvolte în mîinile conaționalilor mei” – Mihail Kogălniceanu

Dar vine acum noua conducere a F.P.S.-ului, care îl antrenează în chestiuni de privatizare cu cîntec și pe șeful statului (?!), și declanșează o întreagă anchetă. N-aș avea nimic împotrivă, dacă n-aș fi sigur, sută la sută, că mișcarea următoare va fi aceasta: marele Combinat de îngrășăminte chimice va fi scos din proprietatea firmei românești și va fi vîndut unor străini! Acesta este, de altfel, mobilul scandalului. Din pricina asta au și fost arestați, zilele trecute, directorii unui alt mare Combinat, cel de la Turnu Măgurele. Sceneta e simplă, ca la un Teatru de Marionete, din iarmaroacele copilăriei: Emil Constantinescu amenință cu degetul, Valeriu Stoica sîsîie ceva din Codul Penal, iar Gavril Dejeu zornăie cătușele. Și ei pretind că luptă împotriva corupției! La amintita Conferință de Presă, Emil Constantinescu n-a pronunțat nici un nume, după cum s-a observat. Dar asta nu pentru că a respectat „prezumția de nevinovăție”, cum afirma un ziarist din liota de lătrăi care îi ling pantofii, ci pentru că, referindu-se și la anii 1990-1991 (vînzarea Flotei, a șinelor de cale ferată etc.), ar fi fost obligat să îi acuze pe marii infractori care au dat tonul jafului: Petre Roman, Traian Băsescu și mulți alții, aflați astăzi în coaliția Puterii. Eventualitate în care societatea românească ar fi fost zguduită de un scandal „Valerian Stan” la cub. Indiferent ce pretexte ar invoca organizatorul Conferinței de Presă, el nu mă poate induce în eroare. Pe urmă, n-am mai înțeles un lucru: de ce a simțit președintele nevoia să fie flancat la prezidiu de ministrul de Interne, de ministrul Justiției și de procurorul general? Ca, prin funcțiile și figurile încruntate ale acestora, să dea mai multă greutate Raportului pe care l-a citit? Dar unde au trăit cei 3 în toată această perioadă, de aproape 8 ani? Au fost parașutați, cumva, pe acoperișul Palatului Cotroceni dintr-o navă extraterestră? După cîte știu eu, Stoica și Moisescu au fost judecători, iar Dejeu a fost deputat, în mai multe legislaturi. Ce-au păzit ei pînă acum? Se cunoaște vreo acțiune, sau vreo atitudine publică a lor față de cazurile incriminate de Emil Constantinescu? Unde era Gavril Dejeu, în mai 1993, cînd eu am fost atacat pe holul Camerei Deputaților de doi huligani de la P.D.-F.S.N., după ce demascasem, la microfon, fărădelegile bandei lui Petre Roman? Și de ce oare n-a făcut referire titularul de la Cotroceni la cel mai autorizat document în materie – Raportul Anticorupție, elaborat de Parlamentul României și îngropat, imediat, chiar de partidele care aveau să-l aducă pe el la Putere? Dar, chestiunea cea mai gravă mi se pare alta: domnule Emil Constantinescu, ce credibilitate credeți că aveți la populație dacă vă afișați în public, la un asemenea „spectacol de sunet și lumină”, cu unul dintre cei mai necinstiți oameni din istoria post-decembristă a României, pe nume Valeriu Stoica? Nu știu dacă ați ajuns să mă cunoașteți, cît de cît, dar eu voi rămîne constant și fidel principiilor mele, așa că, fără să clipesc și fără să mă tem de ceva, vă voi spune următoarele: prin implicarea lui în traficul internațional de copii, prin pretinderea și primirea de mită de la numeroși români, stabiliți în străinătate (există plîngeri scrise, una am publicat-o chiar noi, de la o femeie din Germania), prin contribuția la evacuarea a sute de chiriași, prin apărarea intereselor unui terorist grec, pe nume Kanaghines, prin înăbușirea în sînge a revoltei deținuților de la Jilava, în februarie 1997 – Valeriu Stoica este un MAFIOT ÎNRĂIT. Dar știți cum? Unul din ăia tocmai buni de pus pe scaunul electric, dacă ar trăi în S.U.A. Cu un asemenea gangster vă afișați dvs., domnule președinte? Păi cei doi tizi, Fane Căpățînă și Fane Spoitoru, sînt copii de țîță față de ăsta, un fel de Romulus și Remus ceva mai bronzați, dar fără a beneficia de pîrghiile și adăpostul Puterii. Și mai e o problemă: marele, cumplitul, apocalipticul jaf se desfășoară în România acestor zile sub oblăduirea dvs., d-le președinte. Pentru că nu e hoție și nu e crimă mai teribilă decît dinamitarea economiei naționale, vinderea pe nimic a celor mai redutabile unități, protocoalele foarte costisitoare, care sînt prilejuite de vizitele agasante ale fostului rege Mihai de Hohenzollern și de intrarea vijelioasă, în politică, a nevestei dvs. și a nevestei primului-ministru, aflate acum la... Strasbourg! Nicolae Ceaușescu și-a băgat soția în politică după 7 ani de la venirea în fruntea țării, pe cînd Emil Constantinescu arde etapele, în stilul său repezit, făcîndu-și soția politiciană după 7 luni. Ori poate el crede că lumea nu observă și nu comentează? Oho, și încă cum! Am avut toată simpatia față de acest om care, în comparație cu alții, e mai civilizat și acceptă dialogul – dar cred că tot femeia care l-a ajutat să vină la Putere, Zoe Petre, o să-l și doboare, împingîndu-l să facă mari greșeli, să calce în străchini. Desfășurarea Conferinței de Presă de la Palatul Cotroceni a fost o încercare disperată a lui Emil Constantinescu de a arăta Poporului că el face treabă, că își ține promisiunile electorale și că, în definitiv, ce se tot plînge lumea de foame, fiindcă adevăratul vinovat e... Văcăroiu! L-am observat cu atenție pe vorbitor: el interpreta un rol, vorbea deja din amvonul Istoriei, cu un ton patetic, studiat, punctînd pasajele mai spectaculoase cu intonații actoricești și semnalizări cu ochelarii în mînă. Mai lipsea Călugărul Vasile și ne-am fi situat în plin coșmar al campaniei electorale. Firește, mă aștept de la oamenii lui Emil Constantinescu să probeze că și eu aș fi un corupt, sau un colaborator al Securității, ori vreun agent străin, fiindcă tot ne aflăm în plină vînătoare de oameni. Tot ce e posibil. Numai că populația nu-l mai crede pe fostul secretar P.C.R. de la Facultatea de Geologie. Adulterul s-a consumat – adică lumea fusese curioasă să vadă și cum e cu „ceilalți”, după care a revenit la „bărbatul cu cununie”, deci la forțele naționale. Am spus-o încă din noiembrie 1996 și mă văd nevoit să o repet acum: Emil Constantinescu va duce România spre o tragedie! Iar această tragedie este FOAMETEA. Chiar dacă se pompează bani cu nemiluita în consum, chiar dacă s-a închis gura unor categorii de nemulțumiți sau a șomerilor aruncați în stradă, este la mintea cocoșului că pomana asta nu se poate transforma într-un perpetuum-mobile. Puterea actuală mizează pe faptul că oamenii care protestează nu se află la un loc, n-au nici un fel de coagulare. Desigur, ea se înșeală. Poporul Român e abisal și, evident, imprevizibil. El are tot dreptul să facă ce-o ști mai bine. E matur. A împlinit vîrsta de 2.000 de ani. Mai e și vaccinat – împotriva leprei, a rîiei, a turbării, a poliomielitei politice. Nu poți vitupera împotriva corupției altora, cînd și tu, ca președinte, și celălalt nefericit, ca prim-ministru, vă amenajați vile somptuoase, pentru a vă muta în ele, și, mai mult ca sigur, pentru a le cumpăra. E imoral, d-le Emil Constantinescu, să promiți în campania electorală 10.000 de locuri în cămine, pentru studenți, dar, odată ajuns la Putere, singurele spații amenajate cu tot dichisul, cu faianță albastră, cu marmură, să fie cele ale vilelor de protocol. Mai pe românește spus, ca să înțeleagă tot omul simplu: matale ești cam șugubăț – vorba lui Ion lliescu în dialog cu Valentin Gabrielescu în pridvorul casei de la Scornicești (pardon, de la Brădet, dar seamănă atît de mult). Patriarhul Teoctist l-a comparat pe Emil Constantinescu cu Mircea cel Bătrân și Ștefan cel Mare, mamele celor trei fiind, în mintea lui, precum cele „Trei surori”, de Cehov. Și uite așa se naște – din interese, din politețe, din confundarea copiei cu originalul – cultul personalității. Am contribuit, în felul meu, la escaladarea acestui cult, în tinerețe. Gata, mi-ajunge, am greșit, am exagerat, la un al doilea cult al personalității nu voi mai lua parte. Nici măcar dacă ar fi vorba de cultul personalității mele.
A venit toamna. În munți, a căzut prima zăpadă. În clasa I A, unde învață fetița mea mai mare, astăzi a vomat un copil, o spumă albă. „A vărsat de foame, tati!” – îmi spune Lidia. Ca el, cîte sute de mii de copii or fi în toată țara? „Copiii noștri”, nu-i așa, parcă astfel se numea programul umanitar încredințat de președinte propriului său fiu. Pînă acum, nimic concret, numai poze de grup, flori, propagandă ieftină. În condiții de sărăcie maximă, se înmulțesc sinuciderile. Dar și tîlhăriile, crimele, pruncuciderile. Oameni cu frica lui Dumnezeu au ajuns să iasă la drumul mare și să dea în cap, fiindcă le plîng copiii de foame. Pentru dezastrul ăsta pe toată linia nu mai e de vină nici o moștenire – nici a lui Ceaușescu, nici a lui Văcăroiu. E de vină prostia colosală a Puterii actuale. E de vină lichelismul ei, de a se menține la cîrmă cu orice preț. E de vină trădarea Interesului Național. Ce-are comun cu țara asta ministrul Turismului, Akoș Birtalan? Ce-l leagă de Poporul Român pe Victor Ciorbea, care, la cîteva zile de la instalare, a făcut un prim drum la... Budapesta, promițîndu-le ungurilor și ceea ce n-au cerut? Ce-o fi fost în mintea francmasonului ucrainian Victor Babiuc, cînd i-a propus ministrului Apărării din Ungaria ca ambele Armate să lupte împotriva partidelor naționaliste? Adică ce-o să facă masonul ăsta ratat, o să pună tunurile, aviația și submarinele pe noi? Cine știe, poate că, peste secole, în cronicile timpului se va citi despre iarna dintre 1997 și 1998 cam așa cum citesc eu acum în „Talismanul ceresc”, o cronologie a calamităților, care comprimă timpul și mă înfioară: „În vremea marii secete din anul 1549, în Ardeal au secat fîntînile și rîurile, iar din cauza căldurii s-au aprins pădurile. În timpul iernii grele din anul 1589, în multe orașe și sate au murit mulți oameni, fiind găsiți înghețați pe străzi și ulițe. În vremea năpraznicei foamete din anul 1601, cînd a fost ucis Mihai Vodă, au fost întîmplări cînd, din pricina disperării și a pierderii minții, în unele locuri, s-au consumat chiar cadavrele celor morți. În timpul verii fierbinți din 1607, în Ardeal și Muntenia s-au aprins țarinile, arzînd holdele de grîne. În 1716, cînd a fost molimă între animale, în multe sate și tîrguri n-au mai rămas animale în viață. Peste numai doi ani, în 1718, din cauza secetei, pămîntul arăta ca ars, iar apă nu se mai găsea decît în bălțile mari și în izvoare ascunse. În 1740, a fost cutremur puternic și ciumă năpraznică, încît nici la biserică nu se mai adunau oamenii. Peste opt ani, în 1748, a avut loc o întunecime de Soare, ce a ținut două ore, încît se vedeau stelele pe cer, iar mulți oameni, din cauza spaimei ce a cuprins lumea, s-au îmbolnăvit. Roiurile de lăcuste, din anul 1778, care au distrus țarinile, au ajuns de la Dunăre pînă în părțile Maramureșului. Marele cutremur de pămînt din anul 1802 a dărîmat cetăți, biserici și case, printre care și Turnul Colței. În vremea marii foamete din anii 1814-1817 au ajuns oamenii să mănînce coajă de copac și buruieni, iar de disperare părăseau satele, murind pe drumuri și neavînd cine să-i îngroape. În iarna lui 1917 a fost jale mare, și foamete, și tifos exantematic, și țara ciuntită...”.
Doamne, apără și ferește Poporul meu!
Sfîrșit
CORNELIU VADIM TUDOR
(„România Mare”, 3 octombrie 1997)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite