Iarna foamei noastre... (I)
  • 14-12-2021
  • 0 Comentarii
  • 609
  • 1


Motto: „O revoluțiune nu se justifică decît prin îmbunătățirile care se fac. Cînd văd că interesele economice ale țării mele trec în mîinile străinilor, mă preocup foarte mult ca aceste interese să le păstrez și să se dezvolte în mîinile conaționalilor mei” – Mihail Kogălniceanu

A venit toamna. Părăsiți, în numai cîteva zile, și de frunze, și de păsări, copacii s-au transformat din temple vii – în spînzurători. Anotimpul care prilejuia, odinioară, bucuria recoltei, culesul strugurilor, fierberea mustului, cromatica paradisiacă a parcurilor, melancolia florilor și burnița argintie peste creștetele perechilor de îndrăgostiți, s-a transformat, pe nebăgate de seamă, într-un coșmar. Fiindcă nu-i mai arde nimănui de poezie cînd e frig în casă, nu mai ajung banii de întreținere și chirie, iar foametea iese la drumul mare, ca o lupoaică lihnită și cu ochii dilatați de pîndă. Pentru prima dată după decembrie 1989, am convingerea că sărăcia s-a instalat, temeinic, în societatea românească. În afara unor îmbuibați care, pur și simplu, sfidează populația cu un lux și o opulență strigătoare la cer, deplasîndu-se cu elicoptere personale și învîrtind miliardele de lei așa cum învîrt milioane de oameni lingura în ciorba săracului, restul Poporului Român e sărac. E sărac muncitorul, e sărac țăranul, e sărac funcționarul, e sărac militarul, e sărac preotul, e sărac pensionarul, e sărac studentul, e sărac dascălul, e sărac omul de știință sau de cultură. Nimeni nu se mai ajunge cu banii. Ceea ce numeam, în 1990, „avalanșa prețurilor”, s-a transformat în „explozia prețurilor” pentru ca, mai nou, în acest blestemat an, să devină „demența prețurilor”. Am colindat multe țări ale lumii, dar niciodată nu mi-aș fi putut închipui că voi trăi ziua în care prețurile din România – la mîncare, în special – să fie mai mari decît prețurile din cele mai scumpe țări ale Planetei. Cum de s-a ajuns aici? Eu cred că din pricina combinației sinistre dintre lăcomie și anarhie. Și nici nu ne puteam aștepta la altceva, de vreme ce echipe de aventurieri și agenți cu plată au lucrat, de zor, la pulverizarea tuturor funcțiilor statului. Cine să mai controleze morișca infernală a prețurilor? Piața? Parcă așa spuneau, în urmă cu cîțiva ani, diletanții care ne-au fericit cu aplicarea unor lecturi nedigerate despre „economia de piață”. Am rămas cu piața, dar ne-am distrus economia. „Terapia de șoc” impusă de F.M.I. și Banca Mondială a fost o crimă cu premeditare. Astăzi se știe, cu exactitate, de ce s-a comandat economistului evreu Geoffrey Sachs, din S.U.A., în 1990, elaborarea unei astfel de teorii. Pentru că oligarhia financiară care domină lumea a fost șocată de „boom”-ul economic înregistrat în Asia de Sud-Est în anii ’80, în special de China, Hong-Kong, Taiwan, Indonezia, Malayezia, ca să nu mai vorbim de mai vechile miracole din Japonia și Coreea de Sud. Un asemenea fenomen nu trebuia să se repete în Europa de Est, după prăbușirea Zidului Berlinului. Așa că, sub aparența că aceste țări sînt ajutate, în realitate s-a făcut tot ce este posibil pentru șantajarea lor, pentru înlănțuirea lor, pentru distrugerea capacităților de producție și anihilarea exporturilor. Aceia care dau ca exemple de „reușită” Polonia, Cehia și Ungaria fac parte din mecanismele internaționale ale dezinformării. Nu numai că în fiecare dintre cele 3 țări criza este profundă, dar ele au acumulat datorii fără precedent în toată Istoria lor: Cehia 20 de miliarde de dolari, Ungaria peste
32 de miliarde, iar Polonia, Dumnezeu cu mila, nici ea nu mai știe la ce prag a ajuns, decît că din
vreo 40 de miliarde de dolari a fost „iertată” de jumătate. Pe de altă parte, o țară care nu s-a lăsat indusă în eroare și și-a văzut de treabă – Slovacia – are un nivel de trai ridicat și, mare surpriză, nu cunoaște ce înseamnă grevele!
Dar, să zăbovim puțin asupra Mafiei Transnaționale. În imensa lor majoritate, politicienii și diplomații străini pe care îi vedeți la televizor sînt niște hoți. Da, ați citit bine: niște hoți. Își închipuie cineva că ei trăiesc numai din salariul de șef de Stat, sau de ministru de Externe, ori de ambasador? Hai să fim serioși! Întîmplarea că numai în Coreea de Sud au fost băgați la închisoare vreo 2-3 (vorba lui Adrian Severin) ex-președinți ai țării nu înseamnă, automat, că numai acolo se fură la nivel înalt. Înseamnă, de fapt, că numai acolo există curajul civic de a-i pedepsi pe călăii Poporului, nu atît în virtutea legilor, cît, mai ales, datorită presiunii pe care o exercită tradiția, cutumele, austeritatea arhaică a unei populații care trăiește în cultul muncii și al cinstei. Zilele trecute, m-a vizitat un fost coleg de facultate, actualmente ofițer superior cu însărcinări deosebite pe linia unui Serviciu Secret al statului. Din vorbă-n vorbă, acesta mi-a destăinuit: „Ți-aș spune ceva, care îmi stă pe limbă. Dar n-ai curajul să publici”. Am rîs mînzește. „Așa mă cunoști tu, amice? Eu să n-am curaj? Ce e oare, toată viața mea, decît succesiunea unor acte de un curaj nebun? Hai, dă-i drumul!”. Ceea ce aveam să aud m-a cutremurat, prin proporțiile fabuloase ale cifrelor: „Ei, bine, atunci ascultă. Tu ai vrut-o, Georges Dandin. Îți aduci aminte că, pe la începutul anilor ’90, George Sörös a dat o uriașă lovitură la Bursa Angliei, un fel de speculație fără precedent, din care a realizat un profit net de 2 miliarde de dolari. Aceea a fost cea mai mare lovitură bancară a secolului. Și acum, ține-te bine. Știi cîți bani i-au revenit lui Sörös? Numai... 100 milioane de dolari! Restul i-a dat acelora care l-au ajutat să «spargă banca»: 1 miliard de dolari tizului său, George Bush-senior, și 900 de milioane pe la tot felul de mafioți politici din S.U.A. și de prin alte țări”. Da, e o informație de senzație! Atunci mi-am adus aminte că am văzut numele lui Bush în lucrarea „Societățile Secrete și puterea lor în Secolul XX”, de Jan van Helsing, figurînd prin mai toate organizațiile „Iluminaților”: ca membru al Comitetului celor 300 (pg. 295), al Organizației Bilderberg (pg. 301), al Comisiei Trilaterale (pg. 305, alături de Bill Clinton, Henry Kissinger, David Rockefeller) etc. Faptul că George Bush și fiul său sînt implicați în dezastrul financiar de la Banca Dacia Felix, din Cluj, dar și de la Credit Bank, din București, arată pînă unde ajung ramificațiile Mafiei politico-financiare. Dacă Poporul Român nu înțelege că lumea e condusă de asemenea „lipitori” și că noi, patrioții cinstiți, am devenit ,,extremiști” și „șovini” imediat cum le-am demascat și le-am împiedicat să mai jefuiască țara – atunci își merită soarta. În mintea acestor gangsteri de profesie, totul se reduce la BANI: și primirea de noi membri în NATO, și traficul de armament, și instituirea sau ridicarea monitorizărilor etc. Imediat cum plătești „taxa de protecție”, devii democrat, partener viabil, te afli „pe drumul cel bun”. Între țiganii din Tei sau Ferentari, care îi terorizează pe oamenii cinstiți ca să le dea o cotă parte și să bea și ei „un șpriț de vermut” – și marii politicieni ai lumii occidentale, care îți vîră pe gît afaceri murdare, de genul „Bell Helicopters”, cu complicitatea unor infractori băștinași, care au încasat comisioane și acum sînt strìnși cu ușa, dau din colț în colț – nu e nici o diferență de esență.
Revenind la România, se observă o discriminare negativă, exercitată de forurile diriguitoare ale politicii și economiei mondiale. Guvernul Văcăroiu a căutat să țină în frîu, cît a putut, pretențiile aberante ale F.M.I. și Băncii Mondiale. Acum îmi dau seama că și Guvernul, și
Țara ar fi fost cu mult mai cîștigate dacă, la primele pusee demolatoare ale celor două instituții de terorism financiar, s-ar fi reziliat acordurile cu ele. Nu s-ar fi pierdut nimic, dimpotrivă. Puneți în balanță cîți bani am primit noi de la respectivii cămătari (nu gratis, ci ca împrumuturi cu dobînzi mari), precum și banii pe care i-am fi cîștigat dacă am fi produs, am fi exportat, am fi asaltat noi piața externă cu mărfurile noastre, în pofida tuturor riscurilor și a șantajului. Am fi ieșit, per total, mult mai bine. Astăzi, tare îmi este teamă că, sub ochii noștri, se produce ireparabilul. Un Guvern de ageamii, condus de un ins profund bolnav, a scos cuiul grenadei și a aruncat totul în aer. Dintr-o varietate remarcabilă de trasee economice, membrii Cabinetului Ciorbea au ales varianta cea mai primitivă și mai păguboasă pentru țară: LICHIDAREA. Și, văzînd că mămăliga nu face explozie, au trecut de la lichidarea întreprinderilor la lichidarea unor întregi ramuri economice. Patru dintre ele se cunosc: petrochimia, mineritul, zootehnia și industria de armament. Ca mîine, vor veni altele la rînd. Iar ceea ce nu se lichidează se vinde. La repezeală, fără prea multe mofturi. Guvernul apare, săptămînal, pe posturile de Televiziune, ca o craincă ciufulită și cu sîrma-n ureche, și anunță, cu un aer triumfalist, că a mai măritat o uzină, un combinat, o rafinărie. Noroc că nu e gata Centrala Nucleară de la Cernavodă, că i se găsea și ei un proprietar, ba Shapiro, ba Rozenfeld. Nu voi înceta niciodată să mă minunez în fața acestei inconștiențe criminale, care a spart toate frontierele paranoiei. Apare tot mai des, pe micile ecrane, un tuciuriu cu mutră de gropar și cu fibrilație în glas, fiindcă știe și el că face rău – numele lui e Sorin Dumitriu, uns de noua Putere ca președinte al Fondului Proprietății de Stat, adică vătaf peste cea mai mare parte a Patrimoniului Național. Cine l-a împuternicit pe tebecistul ăsta să vîndă avuția țării, ce învîrteli face el în sfaturile de taină pe care le are cu gangsterii străini, ce porție de dolari își trage înainte de a bea adălmașul și cît la sută dă el mai departe, la stăpînii care l-au trimis la furat?! Le vom afla, pe toate, mai curînd decît bănuiesc cioclii economiei naționale. Opinia publică e intoxicată cu informații de genul: „Vînzarea Combinatului de Ciment ROMCIM e un mare succes!” – sau „Privatizarea Petromidiei Năvodari e împiedicată de o firmă fantomă, din România”. Nimeni, niciodată n-a făcut un calcul cinstit cu privire la beneficiile pe care le-ar fi adus aceste unități gigantice dacă ar fi rămas în Patrimoniul Statului. Referitor la scandalul (neprevăzut!) declanșat în jurul Rafinăriei de la Năvodari, de către o firmă românească, s-a ajuns la proces. Știți cine face presiuni, telefonic, pentru ca instanța să dea cîștig de cauză F.P.S.-ului, ca acesta să vîndă repede Rafinăria? Nimeni altul decît ministrul Justiției, Valeriu Stoica! Și știți cine e avocatul aceluiași F.P.S. în diverse procese? Nimeni alta decît nevasta ministrului Justiției, Irinel Stoica (am toate documentele). Și, atunci, la ce să ne așteptăm de la asemenea escroci? Și cum o să fie elaborată și votată Legea Patrimoniului Național, de vreme ce încă n-a fost sfeterisit totul în țara asta și străinii n-au pus gheara pe ceea ce e mai valoros, în cîrdășie cu niște borfași băștinași, care își zic demnitari?
L-am urmărit și eu, ca atîția oameni, pe Emil Constantinescu, la Conferința de Presă desfășurată miercuri seara, la Palatul Cotroceni. Parcă citea din „România Mare”! Aproape toate cazurile relatate de el au fost demascate, cu probe de necontestat, în paginile revistei mele. Privatizarea Combinatului Azomureș s-a făcut ilegal, de către Banca Columna, în spatele căreia se află Virgil Măgureanu – așa e, am scris înaintea tuturor, degeaba se împăunează „Adevărul” și „Evenimentul zilei”. Țin minte că, la începutul acestui an, a venit în biroul meu de la Senat președintele F.P.S. de la acea dată, Emil Dima (erau ultimele lui zile în funcție), și mi-a spus cam așa: „Gîndiți-vă bine înainte de a publica vreun material. Firma care a cumpărat Combinatul e românească, pe cînd cea care a pierdut licitația, deși s-au făcut mari presiuni, e turcească. În curînd, n-o să mai fie nici urmă de capital autohton”. Așa e, d-le senator? Buun, deci EUROTRADING a cîștigat licitația.
(va urma)
CORNELIU VADIM TUDOR
(„România Mare”, 3 octombrie 1997)

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite