Flashuri cu Cristian Sima

(Fragmente din lucrarea ,,Marea spoveanie a brokerului fugar”, 2015)
Un lingău de superclasă
,,Vladimir Matroșenco – celebru profesor de Matematică în Bucureștii de dinainte de 1989 și de după, și un lingău de superclasă. Amușinînd în special lumea impenetrabilă a nomenclaturiștilor. Ani de zile, profesor în specialitate la Liceul «24» (actualmente «Jean Monet»). Semănînd uimitor cu actorul american Clark Gable, natural, unele încurcături cu niște cîrlane de eleve. Dar, află Leana, care-l dă afară. Împodobit cu niște coarne de arivist ieșit din comun, omul rupe norii și iată-l din nou director, de data aceasta, la «Sf. Sava». După 1989, bineînțeles, monarhist cu spume la gură, cînd le-a invitat pe majestățile lor în celebra sală de festivități a liceului și i-a pus pe elevi să le cînte: «Trăiască regele în pace și onor, în veci învingător»”.
Legarea de glie, din nou la modă
,,Creditul bancar este legarea de glie modernă. Cînd datorezi băncii dobînzi de 80% din veniturile tale salariale, nu poți să-ți contrazici șeful sau, mai rău, să-ți dai demisia. Dacă ți-ai pierdut slujba și, în 3 luni, nu ți-ai găsit alta, ca să-ți achiți ratele, banca îți bate toba și te dă afară din casa abia cumpărată. Asta după ce ți-a subevaluat-o și te obligă să plătești mai departe ratele”.
Între securiștii vechi și noi
,,S-a spus de atîtea ori că bancurile politice ne-au ajutat să suportăm mai ușor ororile dictaturii. Greșit. Bășcălia politică ne-a împiedicat să ne revoltăm. Dacă n-am fi avut umor, cu siguranță, am fi avut curaj. Războaiele și revoluțiile se cîștigă cu sacrificii și cu sînge, nu cu glume și miștocării, forme de manifestare a lașității. Dacă n-am fi făcut bășcălie de conducătorii noștri, am fi înțeles că sîntem mai mulți și mai buni decît ei și i-am fi măturat. Spre deosebire de anii ’50, cînd Securitatea lui Alexandru Drăghici, formată, în mare parte, din analfabeți care nu urmăreau decît să suprime bancurile politice, Securitatea lui Ceaușescu s-a ocupat cu lucruri serioase: cum să-i împiedice pe oameni să iasă în stradă și să protesteze. Iar cea de astăzi, cum să cucerească România metru-cu-metru și să o jefuiască cu metodă”.
În anul 2000, trebuia să iasă Vadim
,,În 1990, trebuia să iasă președinte Ion Rațiu, care trăise 40 de ani în Marea Britanie, și dacă nici el nu știa ce înseamnă democrația, nu mai știa nimeni. Ion Rațiu a fost singurul politician care a salutat reînființarea PCR. În anul 2000, trebuia să iasă Vadim, nu tot Iliescu. Cît despre Băsescu, un securist notoriu, bețiv, curvar și analfabet, ce să mai vorbim. În 10 ani de ședere la Cotroceni, n-a fost în stare să citească «Levantul», cartea pe care Mircea Cărtărescu i-o dăruise cu dedicație, în speranța că va primi și el o sinecură, ceva, un oscior de supt, căci leafa de profesor universitar este o mizerie”.
Unde ne sînt elitele?
,,În anii ’50-’60, bolșevicii ne-au nimicit elitele la Canal și la Sighet și, în locul lor, au adus troglodiți care nu-și terminaseră nici măcar școala primară. În 1990, chiar pe 1 ianuarie, a plecat primul mare val de intelectuali. Din promoția de 180 de absolvenți ai Facultății de Matematică din București, 120 au plecat chiar atunci. Apoi, alții, și alții pe care chiar Băsescu îi învăța să plece spre zări mai bune. Și, uite-așa, au rămas universitățile doar cu profesori mediocri, care au pregătit studenți tot mai slabi, încît astăzi nu mai ai cu cine să încropești un liceu mai acătării”.
Marea cacealma a lui Ceaușescu
,,Prin marea cacealma politică din vara anului 1968, realizată în urma unei înțelegeri cu Brejnev, cînd a refuzat să participe la invadarea Cehoslovaciei, Ceaușescu a reușit să obțină cu ușurință credite externe pentru planul său de industrializare a României. Dar, pe la jumătatea anilor ’70, Occidentul s-a prins de țeapă și a instituit embargoul bancar. Atunci a intrat în scenă Pacepa, care l-a sfătuit pe Ceaușescu să fenteze embargoul, înființînd societăți cu capital mixt (româno-american, sau româno-german etc.), în care oamenii Securității să dețină controlul. Tot comerțul exterior al României se desfășura prin ele. Același Pacepa a racolat tot ce avea învățămîntul universitar economic mai valoros, formînd divizia lupilor tineri din structurile financiaro-securiste distribuite prin firme precum «Crescent», «Dunărea», «Tehnoforestimportexport», «Tractorexport» etc. Și așa s-au lansat tinerii capitaliști și generali de astăzi: R. Tmeșan, C. Păunescu, D. Dăianu, M. Negrițoiu, D. Voiculescu, D. Patriciu, D. Pascariu, V. Soare, P. Popoviciu, N. Badea, C. Anghelache, I. Nicolae, C. Copos. Vremea securiștilor plugari, recrutați de Al. Drăghici, bețivi, analfabeți și bătuți în cap, trecuse. Acum era vremea absolvenților universitari isteți și cu dosare-beton. Toți aceștia au păcălit embargoul financiaro-bancar occidental și vor avea un rol activ în viața politico-financiară postdecembristă. Acolo erau ascunși banii României, care au intrat în buzunarele acestor hoți cu școală înaltă, agenți ai SIE. În ianuarie 1990, cînd lumea se bucura pe străzi că scăpaserăm de Ceaușești, acești lupi tineri deja ciordiseră banii și li se scurgeau ochii după bunurile economiei socialiste. Unii s-au băgat în politică, alții au devenit oameni de afaceri. Pe toți i-a unit lăcomia după averi. Banii lui Ceaușescu, după care începuseră unii să alerge, erau aceia din societățile mixte. De fapt, toată România era a lui”.
O bursă de studii pe post de șpagă
,,În anul 2007, prințul Dimitrie Sturza (strănepotul liberalului Dimitrie Sturza, de patru ori prim-ministru al României înainte de primul război mondial) instituie o bursă de studii pentru un copil român, care să studieze la Liceul «Alpinum» din Elveția. Taxa de liceu pe an era 80.000 CHF. Bursa, iaca poznă, o cîștiga Mihnea Năstase, care va studia acolo în anii 2007-2011. Tata Adrian venea periodic în vizită la școală și bătea cu pumnul în masă, căci Mihnea avea note mici și absențe nemotivate. La sfîrșit, fiindcă era un mediocru, Mihnea n-a putut să meargă la Cambridge, unde dorea tăticu. Iarăși scandal, amenințări etc., dar tot degeaba. Tot cam atunci s-a desființat și bursa care fusese inventată doar pentru un singur elev. Pentru cine a uitat, prințul Sturza era profund implicat în retrocedările din România, aproape toată Moldova, sub directa coordonare a «Guzganului rozaliu»”.
Politikie cu damfuri fanariote
,,Pe scurt, despre afacerea IAI – Ministerul Apărării Naționale și recondiționarea celebrului «MIG». Șpaga a fost un Modgliani cumpărat la «Sotheby’s», care, deși atîrna pe un perete la Cornu, toate actele însoțitoare se găsesc în posesia unui stomatolog israelian, care a intermediat afacerea, omul cu primul Rolls din București. De fapt, un șantaj perpetuu, asta dacă tabloul n-ar fi ars între timp. Altă afacere. Prințul Sturza și-a desfășurat escrocheriile ajutat fiind de numitul Dan Odobescu, cumnatul lui Năstase, însurat cu Rodica, sora mai cunoscutei Dana. Acest Odobescu, avocat de meserie (de fapt, ofițer acoperit), a trăit în Germania, unde are un copil de vreo 20 de ani. Întors în țară în 1997, a deschis un magazin de antichități și un birou de avocatură. S-a apucat de asigurări și a făcut bani mulți asigurînd TAROM-ul, unde Rodica era director-general. A intrat în afaceri cu Sturza, deținînd împreună mai multe magazine de cosmetice. Și uite așa, împreună cu Năstase, a cumpărat vreo sută de case la adăpostul firmei de avocatură «Năstase-Odobescu»”.
Klaus Iohannis în fața oglinzii
,,Am trăit mai mult de 3 ani la Sibiu și, inevitabil, m-am ciocnit cu Klaus, dar și mai mult cu interesele sale în zonă și direct cu trezorierul partidului etnicilor germani, Werner Kuehl. Spre deosebire de mulți alți germani, Klaus a aplicat în orașul său, cu multă grijă, ce a văzut în orașele germane. A pus accentul pe Centrul Vechi Istoric ca un Burgmeiser fără egal. La Sibiu, spre deosebire de orașele moldovene și muntene, comuniștii nu au distrus clădirile vechi. Le-au abdandonat. Klaus le-a renovat, respectînd arhitectura din Secolul al XVIII-lea, cu urmele Habsburgilor și ale Sfîntului Imperiu Roman la tot pasul. Renovarea clădirilor vechi pare impecabilă pentru turiști, dar nu și pentru localnici. Am locuit într-o astfel de clădire lipită de Muzeul Brukenthal și pot să vă mărturisesc că, acolo unde există și o curte interioară, zidurile nu au mai văzut bidineaua de multă vreme. La fel cum a făcut Vanghelie cînd a vopsit blocurile din Ferentari, doar la stradă...
În același timp, la fel ca toți sașii, el este adeptul averii transmisă din generație în generație, precum Krupp sau Quandt, indiferent cum a fost făcută și pe cîte mii de cadavre se sprijină. Nu se îmbracă după ultimele branduri, dar la el în anticameră găsești o bibliotecă cu cărți rare și piese de mobilier alese cu mult bun-gust. Cînd a spus «ghinion», a spus-o ca un neamț. Adică e un ghinion că ceilalți profesori nu s-au descurcat să aibă 6 case, ca el. Neamțul strînge cureaua să facă avere, să facă active, nu ca valahul.
Ce viitor poate avea Iohannis? Nu va fi Carol I, pentru că nu are cultura, anvergura și educația unui Hohenzollern. Nu va dovedi flexibilitate în cazurile speciale, dar nici nu va trăda poporul român. Pentru a nu se pune într-o lumină nefavorabilă, nu-și va lua consilieri deștepți. El a rămas un acultural și profesional complexat, un profesor mediocru de liceu. Nu are umor, și asta e tragic la români. Și nu este nici un interlocutor simpatic, nici măcar pentru doamna Merkel. Comparativ cu un popor care trădează de sute de ani, Iohannis, cu coloana lui vertebrală solidă, pare ceea ce ne trebuie. Dar asta numai pînă nu vom găsi la timp un Mareșal Antonescu integru, un abil ca Iuliu Maniu sau unul cu principiile Brătienilor. Pînă atunci, nu strică să avem și un neamț la Cotroceni, să vedem de ce e în stare. Odată, ca președinte al Bursei din Sibiu, am stat de vorbă cu Iohannis. Eu eram foarte direct și dispus să abordez orice discuție, pe orice subiect. Rar mi-a fost dat să văd pe cineva uitîndu-se la mine (de fapt, prin mine) fără să schițeze vreun zîmbet sau încruntare. Ori era blocat, ori îl plictiseam cu vorbele mele și abia aștepta să plec. Părerea mea, și atunci, și acum, cînd îl văd la televizor, este că vorbește rar nu pentru a cîștiga timp de gîndire, ci pentru că nu reușește să se concentreze pentru a spune precis și coerent ce are de spus. Ne-am despărțit cu promisiunea că mă va suna în chestiunea cu care venisem la el. Nu m-a sunat nici în ziua de azi. Poate i-am făcut impresia unui escroc sau poate am folosit prea multe cuvinte deodată... Cu timpul voi afla!
Iohannis are, însă, o mare calitate: e poate singurul primar care nu negociază. Din relatările sibienilor, el îți spune ori «da» din prima, ori rămîne «nu» și s-a mîntuit”.
PAUL SUDITU