Probabil, seara, se-ntîmplă fiecăruia dintre noi să mai ,,arunce” o privire spre Cer, poate pentru a-I mulțumi lui Dumnezeu că a trecut ziua în pace. Cînd afară e senin, harta cerului pare destul de clară, dar nu se compară cu aceea pe care o priveam în copilărie, ,,sus la munte, la izvor”, unde Luna și stelele scoteau ,,scîntei”, iar cerul limpede, nepoluat, își etala întreaga splendoare.
Îmi amintesc cu nostalgie de cerul din copilărie, cînd vara mergeam pe Plaiul Rodului, unde aveam o mică ,,moșie” de cca. 2 ha, pentru cositul fînului de peste vară, al cărui ,,parfum” rivaliza cu cele mai fine esențe. Coliba părea Casa Piticilor, în care se găseau o masă și 2 scaune improvizate din butuci groși, o mică plită pentru preparat mămăliga, și un pat cu salteaua umplută cu paie. Eu, însă, mă culcam în podul căsuței, de unde îmi plăcea să privesc harta cerului, cu stelele ce străluceau jucăușe pe bolta de catifea albastră, precum nestematele pe mantia straielor împărătești. Atît de înstelat era cerul, în aerul pur și limpede (pe atunci!), încît noaptea părea zi.
Îmi plăcea să dorm în culcușul de fîn cu miresme îmbătătoare, unde aveam parte de ,,concertul” greierilor, iar ,,muzica” lor mă purta parcă pe un alt tărîm. De basm... Așteptam cu nerăbdare dimineața, pentru a alerga printre pîlcurile de brazi și fagi în căutare de fragi, mure, alune, dar și de ciuperci care, după ploaie, se găseau din belșug. Un adevărat rai...
Cerul nepoluat, aerul curat, parfumul de brad, nimic din toate acestea nu am mai regăsit în prezent... Nimic nu mai e ca atunci, nici mămăliga nu mai are aroma de altădată, iar lalptele ,,smîntînit” de azi are gust de apă...
Cînd mă întorc cu gîndul în trecut, îmi vine să plîng. Totul s-a schimbat în rău, ceea ce a fost mai de preț în existența noastră s-a destrămat ca fumul după pîrjol, acum, dolarul ne dirijează viața pe Planeta Albastră, iar leul nostru, fiind în cușcă, nu mai mușcă. Nu mai are nici o valoare și asta doare.
Privind în urmă și văzînd ce se întîmplă azi, ochii mi se împăienjenesc de lacrimi după tot ce-a fost și nu mai este. A rămas doar o poveste cu ,,A fost odată ca niciodată”... O vară pe plajă la mare, mutată în prezent pe micile ecrane. Nu pot să închei punînd PUNCT. Mai degrabă virgulă, căci virgula e punctul care plînge.
LILIANA TETELEA