Dacă te uitai atent, vara era pe sfîrșite sau poate, ca să fim mai exacți, aveam parte de o toamnă precoce și luminoasă. Frunzele castanilor din parcuri și grădini începuseră să pălească, și în oraș se deschiseseră primele mustării. Era aproape ora prînzului și, în acest decor, Ștrandul Băneasa, inaugurat cîndva de Carol al II-lea, era aproape pustiu, deși soarele își mai făcea datoria. Un miros de pește stricat plutea peste lac, semn că undeva se dăduse drumul la vreun stăvilar. Pe malul celălalt al lacului, deschis la începutul verii, palpită fratele său mai tînăr, Ștrandul Băneasta – UTC. ,,Depeche-Mode”, ,,ABBA” și ,,Scorpions” se rînduiesc la megafoane, grătarele fumegă, bărci și hidrobiciclete se leagănă leneșe în debarcadere. Dincolo de o perdea încă verde de lemn-cîinesc, se întrevăd terenurile de tenis roșcate și se aud mingi pocnite cu furie și cîteodată strigăte. La intrarea în ștrand, un zdrahon în pantaloni bleumarin și tricou cu ecuson controlează legitimații și scrutează atent chipuri, căci clienți sînt destui, și vigilența nu trebuie să adoarmă niciodată. Milu și Nicușor locuiesc pe aceeași stradă. Milu lucrează la TAROM și se duce la aeroport să-și ia leafa. Iese din curte și se uită de-a lungul străzii cu garduri colorate, mulțumit de viață. Nicușor tocmai se întorcea de la tutungerie și nu lua leafă de nicăieri. Era caciorît rău, căci picase la Litere și aștepta să plece în armată... Halt! Zdrahonul ridică palma cît scutul lui Gerulla.

- Sînt pilotul Argeșanu de la escadrila de elicoptere, zice Milu cu sictir și arată o legitimație albastră.

- Să trăiți!...

- A-ăă, dumnealui este copilotul meu.

Copilotul se caută de legitimație... Lăsați!...

De fapt, Milu era doar mecanic la sol, mai precis mățar, adică se ocupa cu tot ce înseamnă instalații pe un avion – curent electric, kilometri de cabluri și conducte... După liceu, ca să nu-l ia în armată, că picase la Politehnică, a fugit la Mediaș, unde era o școală de aviație de 2 ani. Pe urmă, făcuse armata, dar la parașutiști, o armată dulce, care nu se compara cu ce făceau artileriștii și infanteriștii, scoși la muncă în agricultură, și s-a angajat la TAROM. Mai departe, în buna tradiție, îi urăște pe toți piloții - fără noi, ăștia sînt morți. În schimb, se uită lung după stewardese, căci nu e deloc urît, și el știe asta. De azi, Milu a intrat în concediu și se duce să-și ia leafa. Și dacă s-a întîlnit cu Nicu, hai să-l cinstească, mai ales că Nicu are o soră frumoasă, elevă de liceu, și nu e bine să-l ocolească...

Lui nea Mitică îi trecuse supărarea că n-a tras lozul cîștigător. În ultima clasă de liceu, băgase destui bani în curul băiatului, cu meditațiile, dar acum se resemnase.

- Deh, mă Nicușoare, cartea nu e pentru oricine... Du-te să te încalțe ăia, ai grijă cum te porți și vezi să faci școala de gradați, că doar ai liceul. Și cînd o fi să te lași la vatră, ieși la raport și ceri să te reangajezi - sergent-major, comandant de pluton sau altceva... Leafa-leafă, uniformă și bocanci gratis, masa la popotă, îți dau și pușcă... Ai să-mi pupi mîna. Și mai încolo, dacă o fi să te mai coci la minte, faci școala de ofițeri. Cine o să mai fie ca tine?... Și cînd oi veni să ne mai vezi, vecinii or să se întrebe, dar cine o fi locotinentul ăsta țațoș? E băiatul lui nea Mitică de pe strada noastră. Cine dom’le, haimanaua aia? Da, haimanaua aia, uite că armata l-a făcut om...

...’Te-n aripă de securist bășit!, îl blagslovește mărunt Nicușor pe malacul cu ecuson, căruia nu-i pasă și se învîrte odată cu pămîntul. Pe terasă mai sînt locuri libere.

- Ce dorește domnii?

- Bagă-ne două tuborguri, și să fie reci.

- Se poate? Marfă a-ntîia, garantată... Dar niște crenvurști, ca la mama lor, merge? I-am pus la foc mic...

- Bine, arde-ne cîte două perechi...

Milu și Nicu sînt relaxați. Soare, muzică... Instinctiv, întorc capul spre terenurile de tenis, unde niște cîrlane de fete aleargă numai în costume de baie.

În fața lor, la altă masă, doi tipi joacă table. Unul e mai bătrîn, jerpelit și cocîrjat. Trage dintr-o țigară și tușește. Mai degrabă e boschetar, cum o fi intrat? Celălalt e un tovarăș lat în spinare, tuns scurt și cu niște ochi verzi bătînd spre alb. Jerpelea joacă-n spume, că dă numai 2-1. În schimb, umflatul e numai cîntec, joc și voie-bună: azi dă, ca la balamuc, numai 6-6 și 6-5. E în bulan, ce mai...

- Unde-ai băgat, nepoate, laba aia păroasă?...

Cîțiva uteciști s-au adunat în jurul mesei și se uită curioși la tovarășul cu munci de răspundere. Dar tovarășul cu ceafa numai cute rîde îngăduitor. Viața lui se scurge ca o romanță, mîngîindu-i obrazul. Aurolacul dă iarăși 2-1, cum e mai rău la table.

- Ptiu, mai dă-te-n kilu’ meu de băftos!

Schimbul de mîine scapă un rîs prudent. Rîde și Nicușor, care n-a mai auzit o asemenea înjurătură croită să provoace un conflict între clasele sociale. La el, în Chitila, circulau tot felul de înjurături și alte vorbe mai deocheate, născocite de țigani, și confirmîndu-l pe Fănuș Neagu, care spunea că expresiile cele mai crude ale limbii le auzi prin cîrciumi, piețe și pe stadioane. Țac-pac!, cad zarurile: gherlă. Țac-pac!: dublă...

- Ptiu, da-ți-ar Dumnezeu bubă și mîinile scurte să nu poți să te scarpini!

Peste cîteva minute – Țac-pac!: 2-1... Țac-pac!: 6-4, poartă-n casă... Amărîtul ăla își pierde mințile și nu mai știe nici de frică:

- Mai du-te dracu’ de băftos!

Tovarășul se încruntă în sfîrșit. Tribuna îl ia de guler pe intrus și îl aruncă pe poartă afară. Iar Nicușor, ținînd morțiș să nu uite înjurăturile, cere un pix de la ospătar și le notează pe un șervețel, avînd grijă să pună cratimele la locul lor, că nu degeaba căzuse la Litere, după ce luase un promițător 6,42 la scris și îi mai trebuia 8 la oral, dar a luat 6, și uite-l acum în situația să plece poimîine la Ciulnița, să facă armata într-un regiment de infanterie mecanizată.

P.S.