I-au dat drumul Elenei Udrea. Era şi cazul. Ce făcuse sărmana Nimfă din Pleşcoi? Mai nimic. Furase şi ea, acolo, niscaiva milioane de euro din truda prostitului popor. Ce, nu merita să stea în arest la domiciliu, şi, de curînd, în control judiciar (adică să se deplaseze, liberă, oriunde şi oricînd, pe teritoriul ţării)? Ba bine că nu. Merita din plin, dragi prieteni. Cît a muncit ea, cu Cocoşelul ei, să adune leu cu leu, să pună euro peste euro şi dolar peste dolar. Într-un deceniu, ambii au agonisit cîte o avere frumuşică… Biata Elena a muncit şi, mai ales, s-a spetit să-i fie consilieră şi ,,sursă alternativă de informaţii“ celui mai revoluţionar şi mai jucător preşedinte, pe care l-a slujit cu credinţă, chiar şi din pîrnaie, cînd a stat într-o celulă insalubră, nedemnă de nasul ei fin şi frumos. Ce se mai ostenea ea să ne spună: ,,De la Traian ne tragem!“. Ştia bine ce vorbeşte, din nopţile grele, pe cînd urca Dealul Cotrocenilor, ca să-l ajute pe Traian Chioran, ori să discute cu el vrute şi nevrute, sau, pur şi simplu, să muncească. Fiindcă ea toată viaţa a muncit din greu. Şi a iubit. Cum adică, pe cine? Pe Cocoşelul ei, care nu mai e înăuntru, ci a ieşit, şi el, afară, după ce instanţa a decis, recent, să-l pună sub control judiciar. De îndată ce a părăsit închisoarea, Elena s-a gîndit să-şi renoveze căsuţa în care avea să-şi petreacă zilele de arest la domiciliu. Fiindcă bani are! I-au mai rămas. Păcat, însă, că, deşi acum e liberă, nu mai poate da o raită pe la Paris, cu prietena ei, Bică…

Dar, e bine şi-aşa. Pînă va scăpa şi de alte dosare, întrucît răul de Coldea şi invidioasa aia de Kövesi o pot persecuta un timp, dar nu veşnic. Trebuie să se facă dreptate. Justiţia să facă dreptate. Ea are încă încredere, că doar e nevinovată. Ea, zeiţa adorată, e total neprihănită. A spus-o şi Traian, cel care ne-a urat, rînjind: ,,Să trăiţi bine!“. Tot el, Strîmbă-lemne, ne-a zis, atunci cînd ne cam revoltaserăm, pentru că ne tăiase salariile şi pensiile: ,,Bă, linişte, ce dracu!“. Păi, nu? Linişte, să poată fura el şi-ai lui în voie. Şi, tot în linişte, să ne omoare cu zile. Adică, pardon, să ne reformeze.

Da’ ce-a spus, totuşi, Băsescu? A spus că protejata lui întotdeauna a fost cinstită. A zis apăsat: „Această femeie nu minte!“. După care, şefa de la Înalta Curte, doamna aia căreia, la petrecerea de adio, îi spunea, afectuos, „Sărut mîna!“, şi pe care o îmbrăţişa cu foc, l-a răsplătit, oferindu-i nimfei lui preferate o pedeapsă ceva mai blîndă: într-o primă fază, arestul la domiciliu, adică în viloiul ei de lux, cu piscină şi toate cele. Normal, ca să poată fi vizitată de toţi prietenii şi, mai ales, de Traian, cu care să se mai sfătuiască, să tragă nişte sfori, să mai consulte nişte dosare puse de el la păstrare, fiindcă nu trebuie să mai intre la răcoare. Că e nevinovată, păsărica tatii. Ca şi el. Iar acum, e în libertate. Ca şi el. Vinovaţi sîntem noi, că i-am ales şi i-am suportat atîta timp. Ce, pentru faptul că ne-au călărit şi ne-au deşelat trebuie să facă puşcărie? Nicidecum. Fiindcă de furat, nici vorbă. Doar ne-au prostit. Deh: ei sînt nişte zeităţi, iar noi sîntem nişte lighioane. Trezeşte-te, Gheorghe! Trezeşte-te, Ioane!, ca să parafrazăm celebrele versuri ale poetului legionar, care a ispăşit ani grei de puşcărie în anii stalinismului, Radu Gyr.

Hai sictir!

GEORGE MILITARU