Guvernul trage în noi cu PM-ul
  • 08-08-2023
  • 0 Comentarii
  • 472
  • 1
Nu obișnuiesc să scriu despre politica internă decît arareori, în special cînd consider că lucrurile petrecute trebuie semnalate cumva. Astfel, am citit zilele trecute, în ziuanews.ro, știrea conform căreia premierul Marcel Ciolacu și miniștrii săi analizează un plan de măsuri prin care să reducă deficitul bugetar, dar și cheltuilelile statului.  Din cîte am învățat eu prin școală, dar și din experiența acumulată de-a lungul anilor, e foarte adevărat că o soluție pentru a avea mai mulți bani este reducerea cheltuielilor, dar cea mai bună este aceea de a cîștiga mai mulți bani decît cheltui. Primul-ministru discută despre un Plan cu 16 măsuri prin care vor fi desființate posturi în sistemul bugetar, deși eu știam că în sistemul bugetar se aștepta deblocarea de noi posturi, și nu desființarea celor existente.
Propun să citim împreună care sînt măsurile la care s-a gîndit PM-ul nostru.
1. Crearea cadrului legal pentru consorții/parte­neriate de achiziții centralizate, la nivelul ministerelor cu OPC, precum și între UAT-uri județene și instituțiile publice subordonate din responsabilitatea altor UAT-uri (de exemplu achiziția de medicamente necesare funcționării spitalelor de către Consiliile Județene în parteneriat cu spitalele din județ și testarea unor proiecte pilot).
2. Reducerea cu 30% a numărului de secretari de stat/subsecretari de stat.
Reducînd numărul, și nu și sarcinile, acestea vor rămîne pe spatele celor din sistem care vor avea mai mult de lucru, iar asta va avea drept consecință întîrzieri și scăderea calității muncii depuse.
3. Reducerea numărului de funcții de conducere de la 12% în prezent la 8% din numărul total de funcții publice.
Ca și la punctul anterior, funcționarii rămași nu vor putea procesa toate sarcinile, iar asta nu va îmbunătăți funcționarea administrației ci dimpotrivă.
4. Pentru situațiile în care normativele de personal nu permit aplicarea acestora pentru constituirea serviciilor, direcțiilor și direcțiilor generale (de exemplu în sănătate, educație, apărare națională etc.). Obligația se aplică în privința funcțiilor de conducere, respectiv un procent de funcții de conducere de maxim 8%.
5. Acordarea voucherelor de vacanță numai pentru funcționarii publici cu un venit sub nivelul salariului brut de 10.000 lei.
Mai bine le scotea cu totul; ce s-o mai fi încurcat cu prevederea asta? De ce să ajute turismul intern să se dezvolte?
6. Comasarea/desființarea instituțiilor subordonate Ministerelor/ Guvernului/ Parlamentului după regula generală: „Fiecare minister are în teritoriu la nivel național/județean o singură autoritate națională/deconcentrată” și reduce cheltuielile de personal și funcționare cu min. 15%.  Impact pe digitalizare și pe simplificarea procedurilor.
Da, mare economie și aici. Adevărul e că digitalizarea la nivelul țării funcționează ireproșabil, iar site-urile instituțiilor de stat de asemenea. Sînt ironic, desigur, fiindcă site-uri mai greoi de gestionat nu am văzut
nicăieri în internetul românesc și credeți-mă cînd vă spun, fiindcă 90% din activitatea mea profesională se desfășoară pe internet.
7. Descentralizarea serviciilor publice de la nivel central către autoritățile publice locale, acolo unde este posibil: sport, cultură, direcțiile de sănătate publică, direcțiile județene sanitar-veterinare, inspectorate școlare și trecerea lor în subordonarea/ coordonarea/autoritatea autorităților publice locale.
Adică aducem sub conducerea autorităților publice locale instituții unde lucrează o grămadă de oameni cu probleme de rezolvat, în condițiile în care la pct. 3 se prevede reducerea funcțiilor de conducere. Păi și cine coordonează și conduce noile servicii publice dacă nu vor mai fi oameni fiindcă li s-a desființat postul?
8. Suspendarea pe o perioadă de un an de zile a programelor de investiții finanțate exclusiv din fonduri ale bugetului de stat de tipul: săli de sport, cămine de cultură, bazine de înot, complexe sportive, săli polivalente etc. pentru proiecte aflate în stadiul de organizare a procedurilor de achiziție publică.
Spre exemplu, am început să construim o sală de sport sau polivalentă din bani publici, cum e cazul la Brașov. Ce facem? Abandonăm lucrarea în stadiul actual și o lăsăm să se degradeze în speranța că o vom relua la anul? Dacă la anul nu vor fi bani (...și sigur nu vor fi) ce facem? Prelungim perioada? Pînă cînd? Pînă se distruge ceea ce începuserăm să lucrăm și abandonăm proiectul pe motiv că și așa sîntem săraci? Domnul PM, dumneavoastră la ce v-ați gîndit cînd ați pus acest punct pe hîrtie? La nimic probabil.
9. Stabilirea de limite pentru deschiderea de credite bugetare lunar pentru cheltuieli de personal, materiale, și servicii și investiții numai în limita evoluției lunare a soldului deficitului bugetar.
Cu alte cuvinte, veți obliga multe instituții să nu-și poată desfășura activitatea din lipsa cheltuielilor de personal și a materialelor. Felicitări, domnule Ciolacu!
10. Instituțiile publice de subordonare centrală/ locală aflate sub autoritatea/coordonarea/subordonarea autorităților centrale/locale trebuie să aibă un număr de peste 50 de posturi ocupate, cu atribuții care NU se suprapun cu ale altor instituții/autorități publice. Eventuala comasare a instituțiilor publice existente trebuie să conducă la o reducere a cheltuielilor de personal și funcționare cu 15% și a numărului de posturi efectiv ocupate de 50%.
Dacă nu le au, ce facem? Inventăm posturile astea doar așa, ca să respectăm legea?
11. Reducerea cu 50% a consilierilor directorilor generali și directorilor generali adjuncți ai companiilor de stat/locale.
Domnule prim-ministru, cu respect vă întreb: nu era mai bine dacă puneați niște directori competenți și vă asigurați că își fac treaba bine? Desființați 50% din posturi. Așa, și? Aveți senzația că cei rămași vor putea face bine și munca celor plecați? Dumneavoastră ați fi în stare? Judecînd după cele 16 puncte sînt convins că NU!
12. Limitarea indemnizațiilor (componentă fixă) la membrii Consiliilor de Administrație/Supraveghere/Conducere la nivelul echivalent a 1,5 salariului mediu brut pe ramura de activitate unde își desfășoară activitatea compania, dar nu mai mult decît indemnizația lunară brută a unui secretar de stat.
Sigur era mai bine dacă ați fi dat afară din numitele CA-uri pe toți cei numiți politic ca „să mănînce și gura lor ceva” și să dea și la partid, înlocuindu-i cu oameni competenți care chiar să știe ce votează acolo!
13. Desființarea institutelor de cercetare/insti­tu­telor autonome care nu sînt relevante în actualul context socio-economic (de exemplu INCD Turism, Institut de cercetare în domeniul muncii și protecției sociale, Institutul Levantului).
De unde știi dumneata ce e relevant și ce nu e relevant în contextul socio-economic actual? Ce mare specialist în economie ești dumneata și cîte societăți comerciale ai dus de la zero la stabilitate economică? Pe de altă parte, știi domnia ta, domnule PM, că și politicienii competenți de pe vremea lui i-au spus lui Aurel Vlaicu că, în acel context socio-economic, avionul lui nu este relevant?
14. Comasarea/ absorbția/ reorganizarea regiilor autonome/ departamentelor de stat care nu se justifică pentru funcționare autonomă/independentă. Comasarea trebuie să aibă ca rezultat reducerea cu 15% a cheltuielilor de personal și funcționare și o reducere cu 15% a posturilor efectiv ocupate.
Aici dai oameni afară, ceea ce din partea unui social-democrat, cum te pretinzi, e șocant!
15. Actualizarea redevențelor ADS (300 ha în administrare, redevențe 2,5 mil lei/semestru) și ANIF.
16. Comasarea unor societăți comerciale/companii ale statului român/agenții cu profil de activitate similară (de exemplu RADIOCOM, Societatea Română de Radiodifuziune)
După cum vedeți, tăieri și crearea de haos în instituțiile administrației statului român. Nu ar fi fost mai bine, domnule Prim-Ministru, să anunți începerea unui program național de reconstrucție a industriei productive care să exporte bunuri aducînd astfel bani în țară și echilibrînd balanța bugetară? Motivația acestor măsuri a fost aceea de a reduce deficitul bugetar care apare atunci cînd cheltuielile unui guvern depășesc cheltuielile. Ce formă mai simplă și mai logică să ai la îndemînă pentru eliminarea acestui deficit decît creșterea încasărilor? Cum se poate face asta, domnule PM specializat în economie? Prin exportarea producției!
De ce e așa greu să faceți un plan de investiții sau să încurajați prin măsuri economice firmele private românești care vor să producă și să exporte mașini, unelte, haine, alimente etc.? Cumva fiindcă un plan de investiții presupune muncă și calități pe care dumneavoastră, domnule PM, și miniștrii dumneavoastră nu le au? Cît o să vă mai bateți joc de noi, domnilor guvernanți? Cît o să vă faceți că nu vedeți soluția cea mai simplă pentru rezolvarea tuturor problemelor financiare ale țării, și anume REPORNIREA PRODUCȚIEI INTERNE DE BUNURI?
Cît o să ne mai „împușcați” cu astfel de inițiative folosind PM-ul? Cînd o să puneți mîna să munciți efectiv în folosul nostru, al tuturor? Cînd o sa vă dovediți competenți? Cît o să mai ignorați mesajele pe care vi le dă poporul? Aveți senzația că dacă țineți PM-ul în mîini îndreptat spre noi, amenințînd că veți trage cu el, noi ne vom opri? Fiți atenți că la anul pe vremea asta o să fie rîndul nostru să tragem în voi și tare îmi e teamă că, atunci cînd vom termina, nu veți mai putea rosti decît celebra replică a lui Sergiu Nicolaescu: „Un fleac! Ne-au ciuruit”.
Notă: PM e prescurtarea atît pentru Pistol Mitralieră cît și pentru Prim-Ministru.

NICU MARIUS MARIN,
antreprenor HORECA


Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite