
- 18-03-2021
- 0 Comentarii
- 502
- 2
Pentru a înţelege valoarea excepţională a unui savant şi
organizator de instituţii muzeale precum Grigore Antipa, trebuie să încercăm să
vizualizăm începuturile, cele cîteva colecţii incomplete de păsări, insecte şi
moluşte, pe care le preia în 1893, în calitatea sa de proaspăt numit director
al Muzeului de Zoologie, şi să le comparăm cu impozantul edificiu al Muzeului
de Istorie Naturală din Piaţa Victoriei, vizitat anual de peste jumătate de
milion de oameni. Acest drum a fost parcurs de Antipa timp de peste jumătate de
veac (1893-1944), perioadă în care a deţinut funcţia de director al acestei
instituţii. Cu atît mai inspirată ne apare azi opţiunea Regelui Carol I de a-l
folosi pe savant în diferitele sale funcţii, administrative şi ştiinţifice, cu
cît acesta a reuşit să ducă la îndeplinire, aproape singur, însărcinările încredinţate.
De altfel, Regele României avea incontestabilul talent de a „ochi” şi de a-i
stimula şi folosi pe oamenii care îl puteau ajuta în eforturile sale de a
moderniza ţara. Așa a făcut cu Spiru Haret în educaţie, cu un Vasile Lascăr în
administraţie, cu un Lecomte du Noüy sau Petre Antonescu în arhitectură, cu
Enescu în muzică, cu un Anghel Saligny în domeniul marilor construcţii.
Antipa se apucă, cu hărnicia şi acribia care îl
caracterizau, să contureze viitorul Muzeu de Științe Naturale al României. Și
cum norocul îi ajută pe temerari, putem spune că și Grigore Antipa a beneficiat
de o nesperată şansă. Cotrobăind prin patrimoniul învechit al muzeului ce-l
luase în primire, găseşte sub o scară, acoperite de colbul anilor, o serie de
lăzi nedespachetate, expediate de un anume medic Ilarie Mitrea din Răşinari.
Acesta călătorise mult în viața lui, mai cu seamă prin locuri exotice precum
Sumatra, Borneo, Noua Guinee, Malacca etc. Animat de un veritabil spirit de
colecţionar, Ilarie Mitrea adunase o adevărată comoară în cei zece ani
petrecuţi în Orientul Îndepărtat: un schelet de balenă, o colecţie de piei de
animale cu blană, păsări, animale inferioare conservate în alcool, obiecte
etnografice etc. O parte le donase Muzeului Imperial din Viena, o altă parte o
trimisese muzeului bucureştean. Colecţiile găsite sub scară aveau o certă
valoare ştiinţifică şi puteau constitui un bun început pentru un muzeu nou. Mai
ales că Antipa primeşte o nouă clădire, în strada Polonă numărul 18, pentru
instituţia pe care avea să o creeze şi să o conducă. Apoi, foştii profesori şi
colegi ai lui Antipa îl ajută trimiţîndu-i exponate foarte valoroase.
Încetul cu încetul, localul din strada Polonă, vizitat asiduu de pasionaţi,
inclusiv de membri familiei regale – mai cu seamă de micul principe Carol,
viitorul Carol al II-lea, și sora sa, principesa Elisabeta –, devine tot mai
neîncăpător. „Copiii îl iubeau în chip deosebit şi fiindcă era așa de mic aveau
față de el un sentiment neobişnuit de tovărăşie; numărul centimetrilor lui îl aduceau
foarte aproape de inima lor. Afară de aceasta ştia tot şi era întotdeauna gata
să-ţi împărtăşească cunoştinţele în anecdote interesante şi hazlii” (Regina
Maria).
Personalul muzeal sporeşte numeric cu încă un îngrijitor
şi un nou preparator, bugetul alocat funcţionării instituţiei, inclusiv
salariile, fiind de doar 2.000 de lei. Ca urmare, Grigore Antipa începe să
adreseze memorii peste memorii, începînd cu anul 1903, primului ministru, D.A.
Sturdza, pentru a i se pune la dispoziţie o clădire nouă şi fonduri
îndestulătoare pentru funcţionarea în bune condiţiuni a muzeului. Cu ajutorul
Regelui Carol I, obţine, în 1905, fondurile necesare (350.000 de lei)
construirii noului edificiu, un an mai tîrziu reuşind să mute colecţiile
zoologice din strada Polonă în noul imobil din Piaţa Victoriei. Antipa însuşi
desenează planul muzeului, după ce adunase material documentar, luase contact
cu alţi directori de muzee şi arhitecţi şi vizitase muzeele de istorie naturală
din Paris, Londra, Viena, Sankt-Petersburg. De construcţia propriu-zisă se va
ocupa inginerul constructor Mihail Rocco, iar faţada va fi realizată de
arhitectul Grigore Cerchez (1850-1927), autor printre altele al Institutului de
Arhitectură din Bucureşti, al castelului Cantacuzino din Buşteni şi a casei
Dissescu de pe Calea Victoriei, actualul Institut de Istoria Artei. Edificiul
din Piaţa Victoriei a fost organizat după cele mai moderne principii ale
muzeologiei. „Chiar dacă activitatea muzeului are caracter ştiinţific, scopul
în care este făcută are caracter general cultural, educațional, muzeul există
ca să difuzeze informaţii – şi poate mai mult decît atît – atitudini spirituale
în rîndul publicului larg” (Radu Florescu).
Or, Grigore Antipa, vizionar, reuşeşte să găsească îmbinarea fericită între cercetarea ştiinţifică,
modul de distribuire cît mai eficient al exponatelor şi popularizarea acestora
prin conferinţe publice cu proiecţii, ţinute în amfiteatrul muzeului. Pentru a
realiza toate acestea, el dovedeşte reale aptitudini de organizator, neuitînd
nicio clipă sfatul pe care i-l dăduse profesorul Hoyle, președintele Asociaţiei
Muzeelor din Anglia: „Prima însuşire pe care trebuie să o aibă un bun director
de muzeu este aceea de a fi un bun cerşetor”. Antipa obţine, prin rugăminţi,
vitrine de cristal pe schelet metalic în valoare de peste 300.000 de lei de la
prietenii şi colegii săi din străinătate, plus o serie de exponate de mare
valoare şi cărţi de specialitate. Fără îndoială însă, cea mai importantă
inovaţie a lui Antipa rămîn dioramele, acele reproduceri la scară ale
habitatului natural al unei anumite specii de animal. „Dioramele sînt primite
de public cu entuziasm, iar Antipa, trecînd anonim printre vizitatori, înregistrează
păreri critice, de care va ține seama la viitoarele sale realizări“ (Gh. Bîrca,
M. Băcescu). Muzeul de Zoologie din Piaţa Victoriei, care în scurt timp va
primi denumirea de „Muzeul Național de Istorie Naturală”, va fi inaugurat cu
mult fast în data de 24 mai 1908, în prezența Familiei Regale şi a membrilor
guvernului. Regele Carol I, apreciind „sîrguința ce aţi desfăşurat pentru acest
institut”, îi urează lui Antipa ca muzeul să devină „un nou îndemn pentru
studiul ştiinţelor naturale”. În cartea de onoare a muzeului Antipa pot fi
regăsite şi astăzi semnăturile din data de 24 mai 1908 ale Regelui Carol I şi
ale principilor moştenitori, Ferdinand și Maria.
Academicianul
În paralel cu activitatea sa de cercetare şi administrare, Grigore Antipa a
elaborat o serie de lucrări ştiinţifice – nu doar din domeniul ştiinţelor
naturale – care au făcut să fie ales ca membru titular al Academiei Române în
1910. Faptul că Grigore Antipa este ales membru al Academiei pe locul lăsat
liber prin decesul economistului şi fostului prim-ministru P.S. Aurelian arată
că „nemuritorii” României au avut în vederea vastitatea preocupărilor lui
Antipa, care nu se rezumau strict la domeniul ştiinţelor naturii. De altfel,
Antipa, cînd aborda o problemă, o analiza din perspectiva tuturor aspectelor
ei, așa cum a făcut-o de exemplu în „Dunărea şi problemele ei ştiinţifice,
economice şi politice“. Iar a sa carte „Problemele evoluţiei poporului român“,
apărută în 1919, este de fapt un amplu tratat de sociologie cuprinzînd cele mai
complexe probleme ale dezvoltării neamului românesc.
Tot în cadrul activităţii sale academice, lui Antipa i se încredinţează
sarcina de a administra fondurile donate înaltului for de către bancherul şi
filantropul Jacques Elias (1844-1923), el fiind acela prin grija căruia se
ridică actualul spital „Elias”. Îl va inaugura în 1936.
Antipa şi familia (1)
În 1899, Grigore Antipa se căsătoreşte cu Alina Petrescu, fiica generalului
medic Constantin Petrescu, un apreciat cercetător ce se distinsese în campania
de combatere a ciumei ce bîntuise Caucazul anilor 1850. Alina va fi tovarăşa de
viață ideală pentru Antipa, datorită firii ei blînde, dublate de o mare fineţe
sufletească, o aleasă cultură artistică şi un bun gust desăvîrșit. Îl va
seconda pe soţul ei în realizarea Muzeului de Științe Naturale, organizînd
biblioteca acestuia, dar participînd şi la aranjarea sălilor muzeale şi a
fiecărui exponat în parte. Din nefericire, sănătatea Alinei va fi întotdeauna
şubredă, necesitînd operaţii şi tratamente îndelungate în străinătate. Deși
tratată excelent în sanatoriul din Lausanne unde se afla internată, Alinei îi
lipsea tandreţea soţului ei: „Grozav îmi lipseşte cineva care obişnuia să mă
răsfeţe”, îi scria ea necăjită.
În 1931 moare fratele lui Grigore Antipa, Nicolae Leon, răpus de o
arterioscleroză avansată. Alina Antipa schimbă sanatoriul elveţian cu unul
vienez, apoi este internată la Baden.
(va urma)
RRM
1.9 C