Dumnezeu i-a dat viaţă omului, pentru ca acesta să se bucure de ea. Din păcate, omul nu e conştient de importanţa ei decît atunci cînd dă de vreun necaz… Goana lui după averi e mare, fără să ia seamă că, după moartea sa, nimic nu ia cu el în mormînt. La mai toţi oamenii, auzim că nu e bine să furi sau să minţi, să batjocoreşti cum îţi vine la gură pe aproapele tău… Contrariul, însă, îl vedem cu toţii, zi de zi, ceas de ceas… Oricît de mult cîte unul încearcă să fie mai bun şi să-şi vadă în linişte de ale lui, nu-i dau pace aceia cu care se intersectează la locul de muncă, în mijloacele de transport, sau oriunde în alt loc. Şi unii, şi alţii, din ambele tabere, uită că orice supărare este în defavoarea sănătăţii lor şi nu se gîndesc că o vorbă aruncată la voia întîmplării poate destrăma prietenii, poate ucide, lăsînd traume inimaginabile în sufletul omului. Pentru toate acestea, omul nu că are de dat socoteală lui Dumnezeu, cînd va ajunge la judecata Sa, dar el însuşi are de suferit, pentru că se poate întîmpla cîndva să apară mustrările de conştiinţă, fără să mai existe vreo cale de îndreptare a situaţiei. De ce oare nu sîntem toleranţi? De ce oare nu ne păstrăm cu firea şi unii, şi alţii, căutînd să renunţăm la certurile care nu duc la nimic bun, doar la şubrezirea sănătăţii? De multe ori, pentru a-şi căuta dreptatea, oamenii bat la uşile tribunalului, petrecînd un timp preţios din viaţa lor în sălile de judecată. Alţii, victimele vreunui individ incapabil să-şi stăpînească furia, sînt în situaţia de a-şi pune apropiaţii să facă drumuri la spitalul de urgenţă, acolo unde au ajuns pe patul de suferinţă, aduşi cu targa de Salvare. Uite aşa, viaţa ni se duce, crezînd că sîntem aici nemuritori! Deunăzi am văzut cum oameni în toată firea se certau că, din neatenţie, unul l-a călcat pe celălalt pe bombeu… Şi tramvaiul era plin de călători, care se amuzau copios de cearta lor… Asemenea întîmplări mărunte se petrec la tot pasul între noi, în orice moment din zi sau din noapte. Toată lumea vorbeşte, vociferează, comentează, mai ales după ce focul s-a stins, că unul dintre protagonişti a dat dovadă de înţelepciune. Şi zilnic asistăm la asemenea evenimente, care nu aduc nimic bun societăţii în care trăim, doar amărăciune şi dezgust… Viaţa este una singură, şi ea trebuie trăită cu iubire şi preţuire faţă de semenii noştri. Pămîntul este atît de bun şi de răbdător, încît ne oferă tuturor, fără discriminare, hrana cea de toate zilele. Să ne respectăm, să ne iubim frăţeşte şi, în loc de ceartă, să ne rugăm Bunului Dumnezeu să fie milostiv cu noi şi să ne ducă pe calea înţelepciunii. Numai aşa putem vorbi de libertate, de pace şi, într-adevăr, de Marea Unire dintre noi, aşa cum şi-au dorit strămoşii noştri!

Să ne ajute Dumnezeu ca, prin voinţă colectivă, răul să poată fi înlăturat, la fel şi zîzania dintre oameni, pentru ca, în final, cu un minim efort din partea fiecăruia, să trăim în linişte şi pace!

ION MACHIDON,

preşedintele Cenaclului „ Amurg sentimental”