Gîndirea epigramistului
  • 26-01-2021
  • 0 Comentarii
  • 273
  • 0

Spațiul catrenului epigramatic e restrîns, dar al gîndului cuprins în el nu cunoaște margini. Pentru un umorist, în general, pentru un epigramist, în special, gîndirea e, în permanență, acțiune, prin structura cu care a fost dăruit și pe care și-a perfecționat-o în timp: el observă te miri ce, mintea lui decelează din realitatea înconjurătoare, dar și prin ricoșeuri la ideile receptate, prin asociații nebănuite, aspecte care scapă celui neinteresat; din acestea, uneori surprinzătoare, țîșnește scînteia care va străluci în poantă, care e cu atît mai percutantă, cu cît ajunge la „ce cu gîndul nu gîndești”. Și, cum capul este cel care guvernează totul la om, putem afirma că o minte în permanentă acțiune menține tonusul vital; epigrama, deci, e un ferment nu numai al umorului, ci și al activității cerebrale, al condiției umane, care menține, în egală măsură, condiția fizică și spirituală, îi dă vitalitate, prelungindu-i numărul anilor. Neuitatul Nicolae Ghițescu – unul dintre cei mai mari epigramiști contemporani, a spus, de nenumărate ori, că epigrama i-a prelungit viața. Și n-a regretat niciodată că a abandonat profesia de medic veterinar, care i-ar fi adus venituri substanțiale, și a îmbrățișat epigrama. Obișnuia să spună: „Dumneavoastră știți [era de o politețe seniorială] cît de bine mă simt eu între confrați și cîtă explozie de plăcere spirituală îmi produce o epigramă adevărată? Gust creațiile reușite ale altora ca și cum ar fi ale mele, ale noastre, ale celor care ne-am dedicat acestei scrieri și o respectăm”. I-am dedicat următorul catren:

El pacienții și-i iubește

Precum un Chronos tutelar

Și mi-i înghite părintește

Că-i medicul veterinar.

Citind o antologie de epigrame, cititorul se minunează de cîte aspecte, idei, concluzii, uneori, haioase le trec prin cap epigramiștilor, cîte asociații pot face între cuvinte/expresii apropiate ca formă și diferite ca sens etc. Parcurgînd, de exemplu, Antologia UMORULUI ROMÂNESC. Epigrama clasicilor (Ed. Grai și Suflet. Cultura Națională, 1998) – cea mai importantă contribuție a lui George Zarafu (n. 1933 comuna Oarja din Argeș, plecat dintre noi pe 31 octombrie 2019, în București) la promovarea epigramei românești, cititorul e surprins de amploarea domeniilor vizate, de aspectele luate în vîrful peniței. Autorul antologiei grupează epigramele pe diverse teme, care ating cifra de 228 și sînt prezentate în ordine alfabetică. Dintre acestea, cităm, aproape aleatoriu, următoarele: actorii, avariția, avocații, banii, cîrciumile și restaurantele, critica literară, dragostea, epigrama și epigramiștii, epitafuri, femeia, fumatul, infidelitatea, justiția, medicii, necinstea, poeții, politica, preoții, scriitorii, șefi și subalterni, vinul, vîrstele etc. Antologia cuprinde creațiile epigramiștilor clasici, din toată țara, dinainte de instalarea regimului „comunisto-bolșevic”. Și fiecare autor, din colțul lui de țară, cu experiența lui de viață, cu amprenta mediului și a timpului în care s-a format, vine cu gîndirea lui, cu universul lui spiritual, cu simțul de observație, cu ingeniozitatea și istețimea lui. Iată ce „spune” unul despre soacră:

A murit acum o lună

Căci a strîns-o Dumnezeu

Înainte cu o lună

Ca s-o strîng de gît și eu (Al. Misiuga)

Altul își recunoaște un dar și se adresează clevetitorilor spunîndu-le:

S-a zvonit în lumea-ntreagă

Cum că mi-ar lipsi o doagă,

Dar la mine altu-i chinul:

Sînt întreg, lipsește vinul! (V. Matei)

De la alți epigramiști aflăm cîte ceva despre femeia care este consultată de doctor:

La doctor mergi ca pacientă,

Dar se comportă ca golanii

Că dezbrăcarea-i iminentă

Și pîn’ la urmă-ți ia și banii!

Iar o tînără pereche – un român și-o „basarabeancă” se redescoperă ca neam:

În parcul plin de flori și fluturi,

Pe-alee fericiți se plimbă

Descoperind în lungi săruturi

Și legătura lor de limbă (V. Moleșag)

Unul ajuns foarte sus, de jos se vede tot mai mic, iar în alternanța la putere, cei care pleacă astăzi îmbuibați vor veni mîine leșinați; scade, de asemenea, numărul peștilor în acvarii, dar se-nmulțesc cei de pe stradă etc.

Șiproducțiade epigrame amoroase este bogată. Amintim numeroasele volume colective editate înainte de90, antologiile apărute în secolul nostru, printre care le menționăm pe cele editate de Uniunea Epigramiștilor români, precum „Antologia epigramei românești”, alcătuită de George Corbu, George Zarafu și Valerian Lică, cu prefață de Valeriu Rîpeanu (Ed. Pro Transilvania, București, 2007), sau cele realizate de Nic. Petrescu de la Pitești (care nu de mult ne-a părăsit) sau, pur și simplu, mulțimea de volume de autor apărute în ultimele decenii și numărul mare de creații cu care epigramiștii participă la concursurile/festivalurile organizate în centrele epigramistice din țară și la Chișinău. Înțelegem bogăția creației epigramatice cu care această breaslă se poate mîndri, bogăție spirituală cu care contribuie la zestrea literaturii noastre, adăugîndu-i, ca particularitate distinctă, azi, o specie umoristică specifică românilor, care poate fi înscrisă în patrimoniul cultural UNESCO, alături de doină și romanță. Și această bogăție se datorează talentului și specificului de gîndire al fiecăruia dintre zecile de epigramiști valoroși, care vor îmbogăți zestrea spirituală cu epigrame antologice. Pentru că, atunci cînd  ne trece prin cap un nume, în mod automat, ne vine în minte, în primul moment, o epigramă a lui. Iată cum îmi vin în minte epigrame cunoscute cînd mă gîndesc la:

N. Ghițescu        * Dimineața pe răcoare,

Cînd te scoli fără efort

Și nimic nu te mai doare,

Să fii sigur că ești mort!

Al. Clenciu         * Se tot petrece anual

Aceeași milenară dramă:

Culesul viilor pe deal  

Și-almorților”, mai jos, în cramă!

Mircea Trifu                * Femeia e un alfabet

Pe care îl deprinzi încet

Și-l uiți, deși nu preai convine,

...Atunci cînd îl cunoști mai bine.

M. Ionescu-Quintus * Nu regret c-am fost un an

În Guvernul Stolojan,

Dar visam să fiu ministru

De la Tisa pîn’ la Nistru!

Gh. Corbu         * Mîna-i ca un giuvaier

Pînă azi necunoscut,

Cît de lesne-i s-o sărut

Însă t de greu s-o cer!

Eugen Albu        * Cu omul neșcolit și prost

Nu lupt că n-are nici un rost,

Dar duc o luptă colosală

Cu prostul care are școală.

M. Petrone         * Tezaurul de la Pietroasa,

                                       la Moscova

Nu-s de-acord cu cei ce-mproșcă

Vorbe goale de reproș:

Ei c-un ochi erau pe cloșcă

Și c-un deget pe cocoș!   

Vasile Larco                * Românilor basarabeni

Doar cei bătrîni mai pot să spună

Ce-au tras sărmanii moldoveni

Cînd s-au culcat cu „noapte bună!”

Și s-au trezit cudobrîi deni!”

N. Bunduri * Femeia la 40 de ani

E ca și vinul bun, sadea,

De viță nobilă și pură

Dar nu țin toți la băutură!

Gh. Bîlici     * Trenule, mașină mică,

Eu ți-aș da-ntr-o zi toți banii

Să-l aduci pe Ionică

Și să-i duci pe toți Ivanii

Efim Tarlapan     * Astronomică

Carul Mic și Carul Mare

Pus-ai, Doamne, la loc sfînt

Sus pe cer, dar, din eroare,

Pus-ai boii pe pămînt.

Ion Diviza   * Catren parodic

Moldovenii cînd se strîng,

Mioritici și cuminți

La un colț de masă plîng,

La alt colț scrîșnesc din dinți.

și dacă-mi permiteți: * Unei prietene

De nu mi-ai fi atît de dragă

Ți-aș spune că-ți lipsește-o doagă,

Dar cum eu te iubesc nespus,

Susțin că ai o doagă-n plus!

,,Lista” nu s-a încheiat, am scris aceste epigrame, din memorie. Poate că aceste catrene care se rețin și, putem spune, circulă din gură în gură, constituie adevărata marcă a epigramiștilor respectivi. Se simte un adevăr care nu poate fi contestat: ca orice scriitor, cînd ideea fulgurantă îl îndeamnă să pună mîna pe condei, s-o frămînte, s-o extindă, s-o restrîngă, să caute sinonime care să-i servească la potrivirea ritmului, a numărului de silabe sau a rimei, epigramistul își croiește drumul spre sine, drum deschis și pentru cititor. În acest fel, autorul demonstrează „cu asupra de măsură” (expresie vehiculată azi) că, prin cea mai intimă fibră a sa – așa cum spunea savantul Henri Wald – omul este o ființă dialogală. În felul acesta, în arta sa apare un super-eu, ca tăcerea, ca respirația dintre notele m

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite