Ghid prin Europa. Pe urmele lui Horea la Viena (II)
  • 11-12-2023
  • 0 Comentarii
  • 242
  • 0

Perioada antică, perioada romană, perioada medievală (2)
Prezența romană a durat pînă în Secolul al V-lea. Poziționarea castrului în partea de est a imperiului l-a transformat într-o pradă ușoară pentru popoarele migratoare germanice, cărora le-a căzut curînd victimă. Drept centru al evului mediu timpuriu în Viena a fost considerat Berghof, care s-a transformat într-un centru comercial pentru regiunea viticolă înconjurătoare. Cea dintîi atestare documentară medievală este cea din 881 în Analele Salzburgului. Referirea a fost făcută în contextul unor lupte cu ungurii. Anul 955 a avut un rol hotărîtor asupra dezvoltării ulterioare a Vienei după ce în acest an regele francilor de est Otto I i-a învins pe unguri în bătălia de la Lechfeld (de lîngă Augsburg). În 976 s-a organizat comitatul Ostarrîchi (sau Marchia orientalis, ulterior Marcha Austriae și Osterland), pe al cărui teritoriu, la granița cu Ungaria, se află Viena de astăzi. Începînd cu Secolul al XI-lea, Viena a devenit un centru comercial important, în 1155 orașul fiind ridicat de Heinrich Jasomirgott la rangul de capitală. După numai un an, Viena a primit statutul de ducat autonom.
Domnia familiei de Habsburg (1)
În 1278 ducatul a fost cucerit de regele german Rudolf I, din Casa de Habsburg. Astfel a început
domnia acestei familii în Austria, domnie care conti­nuat pînă în 1918, la sfîrșitul Primului Război Mondial. Viena s-a aflat în evul mediu în umbra orașului Praga, care fusese desemnată reședință imperială pentru Casa de Luxemburg. Dinastia de Habsburg a încercat să dezvolte Viena, pentru a ține pasul cu Praga. O contribuție remarcabilă a avut Rudolf IV, care printr-o politică economică inteligentă, a ridicat nivelul de trai al populației. Două decizii importante i-au adus acestuia titlul de fondator: constituirea Universității din Viena în 1365 după modelul Universității Caroline din Praga și construirea Bazilicii „Sfîntul Ștefan”. Etapele următoare au fost marcate de conflicte între moștenitori, care au stîrnit tulburări și au condus la declinul economic al țării.
În 1438 Viena a ajuns oraș de reședință al Sfîntului Imperiu Roman de Națiune Germană, din dispoziția ducelui Albrecht V, devenit rege romano-german. Numele ducelui este însă legat și de marea acțiune de deportare și omorîre a evreilor vienezi din 1421-1422. În 1469 Viena a devenit reședință arhiepiscopală, ceea ce a determinat ridicarea Bazilicii Sfîntul Ștefan la rang de catedrală. În perioada de domnie a lui Frierich III, un monarh slab din dinastia de Habsburg, Viena s-a aflat mereu la dispoziția potrivnicilor săi, deoarece acesta nu putea asigura pacea ținutului împotriva bandelor de mercenari ce bîntuiau nestingheriți locurile. În 1556 Viena a devenit reședință imperială, după intrarea Regatului Ungariei și al Boemiei sub dominația Casei de Habsburg.
Din 1551 a început recatolicizarea orașului, care căzuse repede sub influența protestantismului lutheran. Regele Ferdinand I i-a adus la Viena pe iezuiți, care au exercitat o influență majoră asupra poporului, au pus bazele unui colegiu, li s-a transferat conducerea universității din Viena, au practicat cenzura editorială, au implementat prin acțiunile lor așa-zisa „contrareformă” a Sfîntului Imperiu Roman. Reprezentantul iezuit cel mai de seamă a fost Melchior Khlesl, arhiepiscop de Viena în jurul anului 1600. Acest război religios a dus la exproprieri și expulzări brutale, încît în 1640 în Austria au rămas foarte puțini protestanți. În 1529 a avut loc primul asediu otoman al Vienei, însă turcii nu au reușit să cucerească orașul. Granița dintre Viena și regiunea ungară devenită provincie otomană a rămas timp de 200 de ani la o distanță de doar 150 km, ceea ce a creat o atmosferă de nesiguranță, împiedicînd dezvoltarea Vienei. Totuși nu au încetat să apară construcții noi nici în această perioadă, care însă erau destinate sistemului de apărare a orașului. Fortificațiile ce au constituit pînă în Secolul al XVII-lea obiectivul principal al constructorilor epocii, și-au dovedit eficacitatea cu ocazia celui de-al doilea asediu otoman al Vienei, cînd cetatea a rezistat timp de două luni, pînă la intervenția armatei regelui polonez Jan Sobieski, care a despresurat-o, în 1683. Acest moment crucial a decis definitiv retragerea armatelor Imperiului Otoman din partea centrală a Europei.
Viena are, de asemenea, multe palate: Trautson, Auersperg, Schwarzenberg și Liechtenstein, pecum și palatul de iarnă al prințului Eugeniu de Savoia.
La cererea împăratului Leopold I (1640-1705), Johann Fischer von Erlach (1656-1723) a schițat primele planuri ale palatului Schönbrunn. Palatul, situat departe de porțile orașului vechi, a fost căminul împărătesei Maria Tereza (1717-1780), care l-a pus pe Nikolaus Pacassi să refacă palatul între 1745 și 1749 după cîteva din ideile ei. Palatul Belvedere (de Sus și de Jos) a fost construit pentru prințul Eugeniu de Savoia (1663-1736) ca reședință. Arhitectul celor două clădiri, terminate în 1716 și respectiv 1723, considerate exemple de arhitectură în stil baroc, se numea Johann Lukas von Hildebrandt (1668-1745). Pentru multe secole, Viena a fost centrul muzicii clasice și al operei. Christoph Willibald Gluck, Wolfgang Amadeus Mozart, Joseph Haydn, Ludwig van Beethoven, Franz Schubert, Johannes Brahms, Anton Bruckner și alții, au lucrat la Viena, iar Antonio Vivaldi a murit aici. Johann Strauss-fiul și familia sa au creat valsurile, iar orașul a devenit casă așa-zisei „A Doua Școală Vieneză”, cu Arnold Schönberg, Alban Berg și Anton Webern, toți fiind născuți aici.
Revenind la plimbarea noastră vieneză, trebuie spus că prima dată am ajuns la stația de U-bahn, cum numesc ei metroul, am coborît în subteran, ne-am luat biletele de la niște automate și... inutil să vă mai spun că totul arăta foarte bine, deși eu am văzut în periplul meu vienez  și mizerii pe stradă, nu doar cîini cu covrigi în coadă. Am văzut mult clădiri impunătoare, că doar fusese capitală imperială, dar arhitectura lor îmi era familiară atît din Brașovul natal cît și din restul orașelor transilvane.
Catedrala Stephan’s Dom, spre exemplu, e o cons­trucție monumentală, dar avem și noi Biserica Neagră; apoi m-am urcat în Roata din Prater să văd Viena de sus, dar noi avem Tîmpa; multe palate frumoase cu interioare deosebite, dar avem și noi Peleșul și, una peste alta, dacă stau să mă gîndesc bine, cel puțin jumătate din aurul și luxul care sînt acolo au fost create cu sudoarea frunții țăranilor iobagi din Transilvania, fie că snobilor și iubitorilor de Occident nu le va conveni chestia asta.
În concluzie, nu pot spune că Viena m-a dat pe spate prea tare, deși voiam să văd cîini cu covrigi în coadă, să văd locuri publice fără fir de praf sau de gunoi, în sfîrșit, eram pregătit pentru toate senzațiile acelea mărețe pe care cică ar trebui să le ai cînd te duci în Occident și nu mi s-a întîmplat să simt nimic. Dar nimic! Mi s-a părut un oraș normal, foarte frumos, cu oameni liniștiți, calmi și zîmbitori, foarte politicoși, cu arhitectură și construcții deosebite, cu un sistem de transport local extrem de ordonat și bine pus la punct, cu magazine bine aprovizionate și de dimensiuni considerabile.
Între timp venise metroul care ne-a dus pînă într-un punct unde am coborît. De acolo am ieșit pe scările rulante direct în față la Stephan`s Dom. Acum stau și mă întreb cum să vă descriu catedrala asta. E ceva imens, pe stilul bisericilor gotice din Transilvania, nava cu tot felul de arabescuri lucrate în piatră sau marmură la interior și cu o dantelarie excepțională pe turnurile de la exterior. Plus de asta, dintr-o parte era luminată cu un sistem de reflectoare colorate care se schimbau periodic astfel încît totul arăta foarte bine. Pînă să vă spun istoria edificiului trebuie să știți că de la Viena la Istanbul, din lumea medievală pînă în zilele noastre, nu există catedrala gotică mai mare și mai frumoasă decît Biserica Neagră din Brașov.
Catedrala din Viena a supraviețuit multor războaie și a devenit un simbol al libertății orașului. Construcția a început în anul 1147 și cea mai cunoscută caracteristică a sa, acoperișul diamantat, a fost adăugată abia în 1952, ceea ce înseamnă că au lucrat la ea 800 și ceva de ani. Prima biserică ce a ocupat spațiul unde se află acum Stephan`s Dom a fost o construcție în stil romanic peste care s-a construit alta mai mare. Un incendiu petrcut în anul 1258 a distrus-o și a început construcția actualei catedrale pe la începutul Secolului al XIV-lea.
Înainte să vorbim despre biserica propriu-zisă, să deslușim un pic ce e cu stilurile arhitecturale. Astfel, primele construcții destinate slăvirii Divinității sînt templele care au îndeobște trei încăperi ce indică trecerea de la lumea laică spre noua grădină a pămîntului purificat și apoi la rai.  Simbolul pămîntului purificat de Cerul coborît pe el se regăsește în construcția turnului principal care este de plan pătrat peste care se așează un dom semicircular. Dom-ul, cupola semicirculară, reprezintă continuitatea mișcării planetelor pe bolta cerească și Cerul care se coboară pe Pămînt. La bisericile moldovenești turnul se clădește peste un octogon care simbolizează, prin colțurile sale, cele 7 zile ale Creației și a 8-a zi a Învierii. Coloanele ce susțin acoperișul sînt considerate a fi mulțimea credincioșilor ce stau în fața Domnului zi și noapte, slăvindu-L, iar Iconostasul reprezintă perdeaua împodobită a templului care simbolizează separarea între ceruri și pămînt, generînd expresia „a trece în lumea de dincolo”, iar în biserica ortodoxă poartă icoanele cele mai importante cum sînt cele ale profeților, ale celor 12 apostoli, ale Mîntuitorului și Maicii Sale. Decorațiunile cu îngerași, flori, sfinți nu fac decît să încerce recrearea Raiului în Biserică. Numele vine din latinescul „basilica”, o clădire spațioasă din Roma Antică, ce servea ca sală de audiență pentru împărat sau judecători pînă cînd adunările de creștini încep să o folosească ca loc de întîlnire și venerare a lui Christos ca nou împărat și judecător.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite