După ce încheiasem anul turistic 2007 cu petrecerile de Halloween am decis cu soția mea, Raluca, să nu stăm acasă de Revelion, ci să mergem undeva. Unde să mergem? Păi, la Viena! Prietenii noștri – David și Angelica – fuseseră chiar în vara acelui an și, cum le plăcuse, o a doua călătorie în orașul lui Strauss nu putea să le strice. Bilete de avion nu mai erau, așa că urma să ne deplasăm cu mașina. Zis și făcut. Am încălțat roțile din față ale SEAT-ului cu niște gume de iarnă și am stabilit plecarea pentru seara zilei de 28 decembrie, urmînd să ne întoarcem în țară pe 2 ianuarie. De menționat că în perioada respectivă încă nu aveam agenția de turism, eram salariați prin alte părți, ceea ce însemna că lucrasem de luni pînă vineri de la 8 la 16. În seara respectivă hotărîsem plecarea pentru ora 1 noaptea. Eu trebuia să dorm de la 17 pînă la 1, ca să mă odihnesc pentru drumul lung ce urma să îl facem. Am dormit de m-am rupt, așa că pe la ora 21 îl sun pe David.
- Ce faci, dormi?
- Nu dorm, stăm pe aici.
- Auzi, ce-ai zice să plecăm acum?
- Nu am nimic împotrivă.
- Ok, la 22 sîntem la voi cu bagajele
La ora stabilită nu eram cu bagajele la ei, ci eram deja cu ele în mașină plecînd către Viena via Tg. Mureș – Cluj – Oradea. Proastă alegere, dacă mă întrebați acum. Hotărîsem cu David să conducem în țară pe rînd noi doi, schimbîndu-ne la fiecare trei ore, iar cînd vom ajunge pe autostradă să o lăsăm și pe Raluca. Am avut noroc de șosea liberă și fără zăpadă pînă la Oradea, cu o mică problemă între Turda și Cluj, cînd am dat peste o perdea groasă de ceață care ne-a făcut probleme vreo cîțiva km buni. În rest, putem spune că am zburat către graniță, astfel încît pe la 5 dimineața intram în Oradea, de unde am ieșit pe căile știute de mine din perioada studenției, așa că am făcut și un tur de oraș noaptea. La 5.30 eram la frontieră, unde un nene vameș somnoros s-a uitat la cărțile noastre de identitate ce frumoase sînt, ne-a urat drum bun și ne-a poftit în țara vecină și prietenă numită Ungaria. Aici, primul lucru constatat a fost lipsa gropilor. Cale de vreo 20 de km am mers continuu pînă în Berretyoyfalljou primul oraș de la frontieră, unde am făcut plinul dintr-o stație MOL cu forinții cumpărați special din țară și ne-am luat rovinieta pentru a traversa Ungaria. Am și mîncat cu ocazia asta și apoi i-am dat drumul mai departe.
Am traversat Debrecen-ul și am intrat pe autostrada care urma să ne ducă la Budapesta. Mijeau zorii în Ungaria și noi alergam cu 130 de km/h, oprind doar cînd și cînd pe la benzinării sau alte popasuri pentru diverse nevoi. Așa am funcționat pînă dincolo de Budapesta, cînd Raluca a trecut prima dată la volan. Eu și David ne-am dus în spate să moțăim un pic și fetele au rămas în față. Cît am ațipit noi, înaintasem deja destul de mult spre granița cu Austria, iar Raluca tocmai depășea niște camioane și, desigur, viteza legală... motiv de glume și tachinări prietenești pînă-n ziua de azi. Cînd am intrat în Austria am cumpărat rovinieta de la un OMV, după cum probabil ați intuit. Anormal era faptul că în magazinul stației era o înghesuială de nu puteai să arunci un ac și de peste tot se auzea vorbindu-se românește. Ne-am uitat unii la alții mirați și am plecat mai departe spre Viena, unde ar fi trebuit să ajungem în mod normal în 60 de minute dacă nu ne-am fi oprit la faimosul centru comercial de la porțile Vienei, Pandorf. După ce am lăsat mașina în parcare ne-au trebuit cam 4 ore să intrăm prin fiecare magazin, fiindcă nu numai că era începutul perioadei de reduceri, dar voiam să nu ratăm nimic. Nu mi-a venit să cred că așa ceva poate exista și încă nu văzusem South Center Shopping din capitala Austriei…
Am pornit din nou la drum pentru etapa finală pînă la hotel. Cînd am intrat în Viena, după ce traversasem cîteva șosele, am simțit cum începe să mă cuprindă oboseala. Îmi țineam cu mare greutate ochii deschiși și mă forțam să conduc mai departe pînă ce aș fi găsit un loc unde să opresc ca să-l rog pe David să mă schimbe. Eram după aproape 14 ore de călătorie și condus. La un moment dat, Raluca mă întreabă:
-  Nicu, ce naiba faci? De ce mergi așa în zig-zag cu mașina?
- Ei, merg în zig-zag…
- Eu zic să oprești să te schimb – zice David.
- Păi, uite, mai merg pînă acolo și opresc – îi zic.
- Nu, oprești ACUM!
- Ok.
Am oprit, m-am dat jos și am preluat harta Vienei de la David, continuînd drumul. Tot stînd cu ochii după autostrada A32, ce urma să ne ducă la hotel, firește că am ratat-o și ne-am trezit în altă parte. La primul stop, am deschis geamul și am întrebat niște localnici dintr-o mașină de alături cum ajungem la Schonbrunn, fiindcă știam că hotelul e aproape de acest palat-muzeu și ne puteam orienta mai ușor. Răspunsul a fost: „Tot înainte pînă vedeți palatul pe stînga”. Mulțumiți de răspuns, am tot mers înainte prin Viena pînă am văzut Schonbrunn-ul, unde am făcut dreapta așa cum scria pe hartă și de aici am ajuns foarte ușor și repede la hotel.
Am debarcat și ne-am făcut prezența în recepție, unde am fost primiți cu multă ospitalitate și amabilitate și am fost conduși în camere. Ne-am despachetat rapid și ne-am dus să ne vedem cu Ange și Devi, să mîncăm ceva și apoi, deși era 7 seara, să ieșim la un tur de Viena by night. Pînă să continui cu povestea plimbării, să vorbim un pic despre istoria orașului.
Viena, datorită suprafeței sale de numai 414,65 km², este cel mai mic land al Austriei și totodată singurul land care nu se învecinează pe nici una din granițele sale cu o altă țară. Întrucît este regiune autonomă, cu statut special, în cadrul republicii federale din care face parte, Viena dispune de suprafețe construite și de o infrastructură mult extinse în raport cu suprafața sa. 11,3% din suprafață este alocată construcțiilor, 11,1% reprezintă suprafața ocupată de rețelele de circulație, altele decît cele pe șine, care acoperă la rîndul lor 2,2% din suprafața totală a landului. Viena este considerată a fi regiunea cu cea mai mare suprafață destinată parcurilor și grădinilor, care se bucură de un procent semnificativ de 28,4%, reprezentînd 117,76 km². Apele reprezintă 4,6%, adică o suprafață de numai 19,1 km², fiind prezente pe o mai mare întindere în Burgenland. Viena se numără printre cele patru regiuni cultivatoare de viță de vie. 1,7% din suprafață a fost atribuită viticulturii, în timp ce suprafața împădurită acoperă 16,6%, iar agricultura se realizează pe 15,8% din totalul suprafeței acestei regiuni.
Clima Vienei este temperat continentală cu influențe oceanice dinspre vest. Precipitațiile sînt în Viena relativ mici în comparație cu celelalte regiuni ale Austriei, perioadele de secetă fiind lungi, iernile sînt însă blînde față de restul țării. Temperatura medie se ridică la 11,4° C în centrul Vienei, coborînd la 10,2° C spre periferie. Precipitațiile sînt în medie de 600 mm, vienezii bucurîndu-se de numai 60 de zile de vară, față de cele 70 de zile de iarnă pe an. În Viena se află Institutul Central de Meteorologie și Geodinamică.
Dezvoltarea sa ca unul dintre cele mai mari și importante orașe ale Europei Centrale, Viena o datorează, între altele, poziției sale geografice favorabile între culmile nord-estice ale Alpilor, în zona bazinelor vieneze. Orașul istoric a fost ridicat numai în partea de sud a Dunării, astăzi însă el se întinde pe ambele maluri. Viena a luat naștere la intersecția dintre direcția vest-est a Dunării cu cea din nord-sud. Fluviul formează aici mai multe brațe care cuprind numeroase insule. După căderea Cortinei de Fier s-au reluat relațiile economice și de tranzit dintre țările din nordul și cele din estul Austriei. Apropierea geografică de „blocul de est” de odinioară s-a făcut din nou remarcată fiindcă Viena se află la o distanță de doar 60 km de capitala Slovaciei, Bratislava, ceea ce este un caz unic în Europa (făcînd abstracție de cazul Vatican-Roma). Începînd cu 21 decembrie 2007, odată cu extinderea spațiului Schengen, care a inclus printre altele și țările învecinate Austriei (Cehia, Slovacia și Ungaria), granițele au devenit libere, permițînd pentru prima dată din 1918 să fie trecute fără control.

Perioada antică, perioada romană, perioada medievală (1)
Descoperirile arheologice au demonstrat că bazinul Vienei a început să fie locuit din epoca pietrei. În epoca bronzului, teritoriul a continuat să fie locuit, fapt atestat și de mormintele de incinerare descoperite aici. Epoca fierului prin Cultura Hallstatt s-a bucurat de o și mai bună reprezentare arheologică în această zonă, dovezile locuirii în perioada respectivă fiind de necontestat (necropole și alte urme). Din perioada celtică provin datele despre Oppidum-ul aflat pe Leopoldsberg și o cetate celtică denumită Vedunia („rîuleț de pădure”).
În Secolul I d.Chr., romanii au ridicat pe locul unde astăzi se află centrul istoric al Vienei, în apropierea Dunării, un castru și un oraș civil cu numele Vindobona (localizat în sectorul 3 al orașului de astăzi). Inițiativa romană a avut drept scop asigurarea graniței provinciei romane Pannonia. Se pot încă vedea pe străzile sectorului 1 (în centru) zidul și străzile castrului roman.
(va urma)
NICU MARIUS MARIN