E greu să exprim în cîteva rînduri atașamentul acestui mare savant – matematician și informatician de talie mondială – față de noi, cei din breasla epigramiștilor. De multe ori am avut în mijlocul nostru asemenea personalități, Profesori, Academicieni, oameni cu cele mai înalte funcții care gustă și apreciază umorul, erau apropiați de noi, dar simțeam că, de la înălțimea lor de excelențe, se apleacă asupra noastră cu simpatie, chiar cu admirație. Ei, bine! (e o expresie tot mai frecventă în adresare, azi), alături de noi, Domnul Gh. Păun devine un confrate egal cu noi, și noi, egalii săi, ceea ce contează e mînuirea condeiului ascuțit, un lucru care ne solidarizează, ne face să uităm că e Academician, membru al colectivelor editoriale a peste 25 de reviste internaționale, membru titular al Academiei Europei ș.a. Cu alte cuvinte, e epigramist ca și noi, și ceea ce contează e creația, vîna, talentul și rodul lui pus pe hîrtie. Și, slavă Domnului, prin epigramele publicate, i-a întrecut pe mulți dintre noi.
Academicianul Gh. Păun e legat de neam nu numai prin filonul său de umorist, ci și prin rădăcinile ancestrale. S-a născut pe 6 decembrie 1950, în Cicănești (județul Argeș), într-unul din cele patru sate ale comunei Bărăști, care, alături de Mioarele, Urechești și Cicănești, armonizează localitatea aflată pe dealuri înalte, între păduri, cu ieșire numai spre Sud. Primul sat atestat a fost Bărăști, denumire care, etimologic, exprimă loc neted între două ape. De fapt, localitatea apare documentar în actul din 15 iunie 1565, prin care Petru cel Tînăr întărește proprietățile logofătului Ivan. Petru cel Tînăr, care a domnit în perioada 25 septembrie 1559 – 8 iunie 1568, era fiul lui Mihnea Ciobanul și al Doamnei Chiajna – fiica lui Petru Rareș (de aceea i se spunea și Răreșoaia). A fost numit ,,cel Tînăr”, pentru că la urcarea pe tron încă nu împlinise 13 ani.
Aceasta este originea marelui Român care, cu mintea, s-a înălțat în sfere inabordabile oamenilor de rînd, dar cu sufletul și cu spiritul, cu tot ce-l definește ca om, a rămas român și, azi, confrate de-al nostru.
Datorită acestor rădăcini, dar și chemării, date de Dumnezeu, pe care s-a străduit s-o onoreze, Academicianul Gh. Păun abordează și epigrama care mocnea în istețimea sa. În plus, ca om de înaltă cultură, cu școli urmate pe vremea cînd școala era școală, își exprimă opinia despre acest gen românesc de scriere, ilustrat de zburdalnica și, uneori, răutăcioasa epigramă, și promovează studiile de specialitate în domeniu: a publicat, cîțiva ani, în numere la rînd, articolele desprinse și concentrate, cuprinse în volumul EPIGRAMA ÎN LITERATURA ROMÂNĂ (592 p.) – rodul muncii de documentare, timp de 14 ani, finalizat cu obținerea ,,primului doctorat din țară și din lume” (cf. Șt. Cazimir) în materie de epigramă. Ba, mai mult, cum toate materialele au fost publicate în revista de cea mai înaltă cultură CURTEA DE LA ARGEȘ, al cărei fondator și redactor-șef este, la rubrica intitulată ,,La curtea epigramei”, a redactat și a publicat cele mai importante studii privind istoria universală și istoria românească a epigramei, afirmarea și înflorirea ei, privind personalități în domeniu, în volumul purtînd același titlu: LA CURTEA EPIGRAMEI, Biblioteca revistei Curtea de la Argeș, Ed. Tiparg, Pitești, 2021 (392 p.), cu un Cuvînt înainte (al editorului) de însuși Gh. Păun, care se încheie astfel: ,,O carte care face elogiul umorului și inteligenței, limbii române și epigramei românești”. Mulțumiri și plecăciune, înalt Om de spirit, pentru cinstea pe care o faceți acestei specii literare și celor care îi dedică mintea, studiul, talentul, condeiul.
Realizările în domeniul literar ale acestui savant demonstrează că, pentru domnia sa, umorul este o stare nativă. Preocuparea constantă pentru știința care l-a propulsat printre NEMURITORI (Academicieni), adîn­-
cirea în studiul matematicii și al informaticii nu i-au atenuat chemarea profundă de a scrie, de a se afirma ca literat. Evoluția spre epigramă a fost pregătită de scrierile apărute săptămînal în ziarul local ARGEȘ EXPRES. De fapt, în tot ce a scris – note de călătorie, articole de presă, eseuri, poezii, romane, se simte umoristul, neastîmpărul condeiului care inserează în text anecdote, butade, vorbe de duh, expresii populare, alături de judecăți științifice, îmbinînd stilul academic cu vorbirea omului de rînd care zeflemisește, devine năstrușnic, chiar miștocar. Omul trăitor cu gîndirea și preocuparea în sferele înalte simte nevoia imperioasă de a se topi printre muritori – dar și atunci adie în atmosferă ,,boabe de rouă” asimilate de NEMURITORI, ,,ceasornicarul de curcubeie”. Un asemenea autor era pregătit să lunece spre epigramă, deși dumnealui spune că a-nceput să scrie acest gen năzbîtios de umor ,,dintr-un ambiț, poate din mai multe” – primul fiind acela de a-i înțepa pe veleitarii care mîzgălesc, pe hîrtie, în general 4 versuri șchioape, ca pe niște graffiti și au impresia – chiar pretenția – că scriu epigrame. Iată una din viitoarele lui epigrame în care-l atacă dur pe grafoman:
Îi propun, văzînd cum scrie –
Și n-o spun cu rea credință –
Să le-aștearnă pe hîrtie
De unică folosință.
Titlul primului volum de epigrame, publicat în 1911 la Editura Tiparg din Pitești, îmbină original denumirea rubricii de caricaturi din ziarul ARGEȘ EXPRES, intitulată Cactus, susținută de Cucu Ureche încă din decembrie 1999, cu ,,mai tînăra rubrică de epigrame” – Ghimpe de veghe – susținută deja de autor, rezultînd Cactus de veghe. Urmează al doilea volum, publicat în 2014, și al treilea, în 2016, toate cu același titlu, demonstrînd, după cum se confesează, că l-a cucerit ceasornicăria scrierii epigramei, autorul fiind și ceasornicar, și cel care întoarce și potrivește ceasul să meargă în ritm tic-tac sau tac-tic (iambic sau trohaic), să arate, fără abatere, ora exactă și să sune deșteptarea cînd e pritocită poanta. Și nu-i poate ierta pe cei care publică maculatură:
Cartea de curînd ieșită
În ediție luxoasă
Ar fi și mai valoroasă
Dacă n-ar fi tipărită.
Citind antologii în domeniu, a ajuns la concluzia că epigrama se face la bătrînețe, atunci cînd oamenii au acumulat înțelepciune, sînt mai toleranți cu păcatele lor (rar cu ale altora) și, ca pensionari, n-au ce face. În felul acesta, își petrec timpul scriind epigrame (gen scurt, ușor de înjghebat), omorînd timpul și copila pe care vor s-o seducă în anii senectuții. Da, e adevărat, spunem și noi, epigramiștii, în majoritate, sînt de vîrsta a treia, dar mulți s-au afirmat plenar încă din tinerețe și/sau la maturitate. Să ne gîndim la Ion Ionescu-Quintus care, la 21 de ani (în 1896), a publicat cel mai valoros volum de epigrame din cîte s-au publicat pînă atunci. De altfel, e pe buzele confraților epigrama:
Fete fără zestre sînt
Cîte vreți pe-acest pămînt,
Dar aș vrea să am odată
Și o zestre fără fată!
Iată alți epigramiști foarte tineri, tineri și maturi cuprinși în EPIGRAMA (1938-1943) lui Virgiliu Slavescu (1884-1960): Aurel Iordache și Ion Mioc (19 ani), Ion Larian Postolache (22 de ani), Ștefan Tropcea (23 de ani), Leonida Secrețeanu și Apollo Bolohan (24 de ani), Gh. Belei (27 de ani), Mircea Pavelescu (30 de ani), Aurelian Păunescu (44 de ani). Să nu-l uităm pe viitorul Academician Gabriel Țepelea care a debutat editorial tot la 21 de ani, la fel ca tatăl ,,Quintușilor” (Mircea și Nelu) amintit mai sus. Totuși, marea majoritate a mînuitorilor condeiului ascuțit se încadrează în vîrsta a treia. Să ne gîndim la foștii noștri contemporani Al. Clenciu (1913-2000) cu o bogată și valoroasă operă epigramatică... îmi trece prin minte...
Doamna Ics, smerită față,
De cînd e n-a dus-o greu
Că s-a descurcat în viață
Încurcîndu-se mereu...
și N. Ghițescu (1919-2002), doctorul care-și mînca pacienții (era medic veterinar):
Dimineața, pe răcoare,
Cînd te scoli fără efort
Și nimic nu te mai doare,
Să fii sigur că ești mort.
Academicianul Gh. Păun a reușit să-i cunoască pe confrați și, asigurîndu-și autoironia, constată:
Poate greșesc, dar nu insist,
Dar am exemplul personal:
Nu am văzut epigramist
Să nu se creadă genial.
Este omul care s-a înălțat pe culmile culturii și ale științei, românul care a privit, cu pătrundere și cu neastîmpăr spiritual, lumea de la picioarele Dealului Olarilor și de la picioarele sale. E cel cu condei ascuțit și jucăuș care a publicat în ARGEȘ EXPRES, după cum am precizat, ,,vederile” apărute săptămînal și adunate în volumele I și II sub titlul VEDERE DE PE DEALUL OLARILOR, începînd cu 9 ianuarie 2013, pînă pe 9 iulie 2014 (77 de ,,bucăți”). Cu neastîmpăr spiritual, care nu putea fi departe de epigramist, privește lumea printr-un ,,fel de lentile măritoare, care focalizează pe te minunezi ce colțișoare ale lumii din jur și de dincolo de jur”, simțind ,,relaxarea pe care ți-o dă foșnetul frunzelor de salcie” de sub care privește lumea. Sînt ,,bucăți” umoristice, în general, de înalt nivel cultural, cu expresii din toate zonele limbajului, plus altele inedite, aspecte care-l includ pe matematician în tagma filologilor. Și se destăinuie: ,,Colecționez pentru a dărui” (vol.II, p. 95). Consideră că și în bancuri ,,umorul face valoarea unei glume...Seamănă cumva (s.n.) cu epigramele reușite unde, la fel, cititorului i se sugerează ceva, apoi strănutul poantei finale (expresia circulă în breaslă) îl trimite în cu totul altă direcție”. Și, deși amintește de aceste două ,,soiuri” de creații umoristice – una populară și alta cultă, exemplele date sînt niște ,,perle într-un rînd, un rînd și jumătate” ce pot fi încadrate atît în literatura orală, chiar de bășcălie, cît și în formulările apropiate de aforisme. Cîteva exemple cu paradoxuri, trăsnăi logice, planuri care se suprapun și se contrazic etc., culese ori înjghebate de cel pe care noi, epigramiștii, îl considerăm onorantul nostru confrate:
* Somnul previne îmbătrînirea – mai ales dacă te prinde la volan.
* Cel mai mic stat din lume. Statul de plată.
* Legile țării nu interzic nimănui să fie imbecil.
* Toate ciupercile sînt comestibile. Măcar o dată.
* Portofelul celor neatenți coboară cu o stație înaintea lor.
Un asemenea condei care-și însușește, pe parcurs, și armonia prozodiei clasice, a patru versuri, devine născător de epigrame.
(va urma)
Dr. ELIS RÂPEANU