Gheorghe Brătianu – o viață dedicată neamului românesc
  • 29-01-2021
  • 0 Comentarii
  • 560
  • 0

Motto: ,,Dați-ne, așa cum s-a spus de atîtea ori, o Românie a Românilor, dar dați-ne, în același timp, și o cîrmuire a demnității, o cîrmuire a cinstei”.

 

La 28 ianuarie a.c., s-au împlinit 123 de ani de la nașterea lui Gheorghe (George) I. Brătianu. Viitorul mare istoric medievist și important om politic (șef de partid) s-a născut în 1898 la Ruginoasa (Palatul Cuza), în județul Iași. Era fiul lui Ion (Ionel) I.C. Brătianu și al prințesei Maria Moruzi-Cuza, văduva lui lui Alexandru Cuza (fiul cel mare al domnitorului Al. I. Cuza). Deși părinții săi s-au despărțit la scurt timp după căsătorie, chiar înaintea nașterii sale, Ionel Brătianu l-a recunoscut ca fiu legitim și a avut grijă să supravegheze formarea intelectuală a tînărului George. Relațiile dintre tată și fiu au fost sporadice, deoarece mama sa nu îngăduia contactele între aceștia. Abia după 1918, Gheorghe I. Brătianu îl va frecventa pe I. I. C. Brătianu, cerîndu-i sfatul și sprijinul. S-a căsătorit la 27 ianuarie 1922 cu Elena Sturdza, sora prințului Mihai Gr. Sturdza, în București.

În 1924, în calitate de profesor universitar, ocupă catedra de istorie universală a Universității din Iași, iar din 1940, predă la Universitatea din București. În anul 1928 devine membru corespondent al Academiei Române și membru titular în 1942. Între 1935 și 1947 îndeplinește funcția de director al Institutului de Istorie Universală din Iași (1935-1940) și apoi al Institutului de Istorie Universală ,,Nicolae Iorga” din București (1941-1947). Încă din deceniul al treilea al Secolului al XX-lea, Gheorghe Brătianu a fost ales membru corespondent al Societății Ligure di Storia Patria din Genova (1925), în 1935 membru al Institutului Kondakov din Praga, iar în 1936, al Societății de Științe și Litere din Boemia. În 1926 a fost desemnat membru al Comitetului Internațional de Științe Istorice.

În anii ‘30, a fost șeful unei fracțiuni dizidente a Partidului Național Liberal, pe care o înființase. Gheorghe I. Brătianu se înscrisese în 1926 în Partidul Național Liberal, iar la 12 octombrie 1927 ajunsese șef al organizației Iași a PNL. În 1930, nemulțumit de politica partidului, va crea o grupare liberală dizidentă: PNL Gheorghe Brătianu (Georgist), în perioada 1930-1938.

În 5 octombrie și 26 noiembrie 1935, Gheorghe I. Brătianu, în intervențiile sale în Parlament, demonstrase pericolul pătrunderii trupelor sovietice pe teritoriul României, ca și imposibilitatea de a le impune plecarea de pe teritoriul românesc, atîta vreme cît Uniunea Sovietică avea pretenții asupra Basarabiei, arătînd că deschiderea granițelor înseamnă de fapt o invitație spre bolșevizarea țării. Comuniștii nu-i vor ierta niciodată aceste intervenții în parlament, ca și întrevederile avute cu Adolf Hitler.

La 11 noiembrie 1940 (după ce, cu o lună mai înainte devenise profesor titular la Facultatea de Filosofie și Litere a Universității din București, în locul lui Nicolae Iorga, care se pensionase), susține lecția de deschidere ,,Idea națională la unguri și la români” pentru cursul de istorie universală Evoluția ideii naționale, în cadrul căreia afirmă: ,,Dacă se zice că lauda dușmanului ne indică o greșeală, s-ar putea inversa; că insulta ne confirmă dreptatea, și de aceea am intenția să continui”. Referiririle la rapturile teritoriale (Basarabia, nordul Bucovinei, nord-estul Transilvaniei) din vara anului 1940 sînt directe și fără menajamente.

La 6 decembrie, la Institutul de Istorie Universală ,,N. Iorga”, are loc ședința de deschidere festivă a anului academic. În cuvîntarea pe care a rostit-o cu acest prilej, directorul Institutului, profesorul Gheorghe I. Brătianu, a spus: ,,Adevărul rămîne oricare ar fi soarta slujitorilor săi. De un lucru mă simt însă încredințat să vă asigur: că atît timp cît acest așezămînt va avea ființă și va purta numele lui Nicolae Iorga, eu sau oricare va vorbi din acest loc nu se va abate de la lozinca ce a fost un îndreptar statornic al vieții sale și i-a luminat, cu licăriri de fulger, ceasul întunecat al sfîrșitului. Tot ea ne călăuzește și în viitor; o cuprind doar întreagă aceste două cuvinte: NAȚIUNE și LIBERTATE”.

În 1947, în cadrul represiunilor dezlănțuite de autoritățile comuniste, este înlăturat de la catedra universitară și de la conducerea Institutului de Istorie, în septembrie i se fixează domiciliu forțat și i se interzic contactele externe. La 9 iunie 1948 - odată cu reorganizarea Academiei Române - care ia acum numele de Academia R.P.R. - i se retrage calitatea de academician ca, de altfel, altor 97 de personalități științifice și culturale românești.

Sfătuit de prieteni să se expatrieze, Gheorghe I. Brătianu a replicat ferm: ,,Brătienii nu dezertează din România!”. A acceptat o singură ,,abatere” de la acest principiu: în ianuarie 1944, cînd, în condițiile în care frontal germane-sovietic se apropia de granițele estice ale României, și-a trimis cei trei copii în Franța, la Paris, unde se aflau rudele din partea soției, spunîndu-le la despărțire, cu o premoniție uluitoare, că s-ar putea să nu se mai vadă vreodată.

În noaptea de 5/6 mai 1950, este arestat de organele Securității și întemnițat la închisoarea din Sighet, fiind reținut aproape trei ani, fără să fi fost judecat și condamnat.

Într-una din zilele dintre 23 și 27 aprilie 1953, a murit în închisoare, la vîrsta de 55 de ani, în condiții încă neelucidate. A fost înmormîntat în Cimitirul săracilor de pe malul Izei, fără cruce la cap și fără să se știe exact mormîntul. În anul 1971, autoritățile române au permis familiei (cele două fiice, Maria și Ioana) să strămute osemintele de la Sighet la Ștefănești-Argeș, în necropola Brătienilor de la Florica. A fost înhumat într-o nișă, alături de unchiul său, Constantin (Dinu) Brătianu, sub inscripția: ,,Au murit la Sighet, neclintiți în credința lor”.

În calitatea sa de istoric, Gheorghe I. Brătianu a susținut cu tenacitate și rigoare științifică teza continuității poporului român în spațiul carpato-danubiano-pontic. Lucrările sale asupra prezenței românești în Basarabia sînt reprezentative pentru statura istoricului și conștiința omului politic. I s-a propus, de altfel, să se dezică de tezele despre Basarabia, dar a refuzat, asumîndu-și cu luciditate responsabilitatea. Asemenea celorlalte personalități politice și culturale, care au murit sau au cunoscut teroarea comunistă a închisorilor, deportărilor și a coloniilor de muncă forțată, Gheorghe I. Brătianu se înscrie în constelația luminoasă de savanți și politicieni patrioți, ce legitimează identitatea etnică și culturală a poporului român.

R.M.

 

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite