
- 07-11-2022
- 0 Comentarii
- 219
- 0
● Fostul ministru de interne Marcel Vela, senator PNL, a anunțat că împreună cu alți colegi parlamentari a depus un proiect de lege pentru ca pisicile și cîinii să poată avea acces în mijloacele de transport în comun. Proiectul prevede ca accesul să fie permis „animalelor de companie, cîini și pisici, indiferent de talie și de rasă, în instituții publice (…) dacă acestea sînt însoțite de un adult”. De asemenea, „este permis accesul în mijloacele de transport în comun cu animale de companie, atîta timp cît nu pun în pericol siguranța călătorilor”, se mai precizează în proiectul de lege. ● După ce Joe Biden a spus că democrația este în pericol, îndemnînd americanii să iasă masiv la vot, Tucker Carlson, moderatorul FoxNews, a comparat mesajul acestuia cu discursul lui Stalin, cînd a cîștigat alegerile cu 99% din voturi. Evident, înregistrarea de pe YouTube a fost cenzurată. Moderatorul a declarat că modelul american de democrație nu este singurul. Există și versiunea sovietică a democrației. Același cuvînt, dar cu o definiție foarte diferită. „Bolșevicii au preluat puterea în Rusia în 1917, promițînd mult mai multă democrație. Țara pe care au creat-o, Uniunea Sovietică, a devenit cel mai opresiv stat polițienesc din istorie. Cu toate acestea, ar trebui să știți, a fost o democrație. Așa îi spuneau. Germania de Est a fost și ea o democrație, la fel și Vietnamul de Nord, la fel și Etiopia sub Mengistu, la fel și Albania sub nebunul Enver Hoxha. Democrația este totul”, a apreciat moderatorul conservator. ● În timpul unui discurs al mobilizării la vot, ținut în Florida, fieful republicanilor, președintele Joe Biden a făcut două gafe monumentale. Pentru a scuza inflația record, Biden a încercat să dea vina pe președintele rus Vladimir Putin, pentru creșterea costurilor în urma invaziei din Ucraina, care a tulburat piețele internaționale de energie, scrie New York Times. „Inflația este o problemă la nivel internațional în acest moment din cauza războiului din Irak și din cauza impactului asupra petrolului și a ceea ce face Rusia”, a spus Biden în timpul discursului din Florida. Președintele și-a dat seama imediat de greșeală: „Scuzați-mă, războiul din Ucraina”. Dar, încercînd să explice de ce a încurcat cele două războaie, el a spus: „Mă gîndesc la Irak pentru că acolo a murit fiul meu”. În realitate, Beau Biden, fiul președintelui, a luptat în Irak timp de un an. Și a supraviețuit. El s-a întors în SUA în 2009 și a murit de cancer la creier, în SUA, în 2015. ● Presa din Franța scrie că soldații francezi dislocați în România suferă de frig și foame. Ministrul Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, a vizitat, joi, 3 noiembrie, trupele franceze dislocate în România în cadrul Operațiunii Eagle. Presa franceză scrie că în spatele imaginilor frumoase, soldații deplîng logistica defectuoasă și condițiile de viață nedemne. „O vizită rapidă și precisă. Ministrul francez al Forțelor Armate, Sébastien Lecornu, s-a deplasat joi dimineață, 3 noiembrie, în tabăra militară de la Cincu, în România, unde militari francezi sînt dislocați din februarie în cadrul NATO. (...) Totuși, viața de zi cu zi a celor peste 700 de soldați francezi care locuiesc în unitatea militară de la Cincu este, în realitate, mai puțin glorioasă. Hrana este insuficientă, spațiile unde locuiesc soldații sînt parțial insalubre, iar încăperile sînt reci”, relatează sursa citată, afirmînd că mulți militari consideră condițiile de viață de acolo drept nedemne.
● Mandatul lui Jens Stoltenberg la conducerea NATO se va încheia în septembrie 2023, iar jocul între aliați legat de succesorul acestuia a început, scrie New York Times, care dezvăluie, citînd surse, cine care ar fi candidații pentru această funcție. Numele lui Klaus Iohannis nu s-ar afla pe această listă. Statele Unite nu propun un candidat american, fiind aproape o regulă ca un general american să fie comandantul suprem al forțelor aliate
în Europa. Publicația americană scrie că, deloc surprinzător, Uniunea Europeană ar dori ca următorul șef al NATO să fie dintr-o țară membră – 21 din cele 27 de state ale sale sînt membre ale alianței nord-atlantice. Deși europenii nu s-au unit încă în jurul unui singur nume, au și ei mai mulți candidați puternici. Printre aceștia, s-ar număra: premierul Estoniei, Kaja Kallas (45 de ani), președintele Slovaciei, Zuzana Caputova (49 de ani) și Kolinda Grabar-Kitarovic (54 de ani), președinte al Croației în perioada 2015-2020 Și Marea Britanie, care a părăsit Uniunea Europeană, dar nu NATO, va încerca să își impună propriul candidat, favorit fiind actualul ministru al Apărării Ben Wallace (52 de ani). Pe lista prezentată de News York Times nu se află și numele președintelui Klaus Iohannis. ● Rușii ar fi furat pisaniile lui Ștefan cel Mare de la muzeul Herson. Ministrul român al Culturii, Lucian Romașcanu, a discutat sîmbătă dimineață cu omologul său ucrainean, Olexandr Tkachenko, despre posibilul furt. „Din informațiile sale legate de acțiunile agresorului rus, există date certe că au fost sustrase picturi din muzeele din Mariuopol și artefacte din aur din muzeele din Melitopol, unele despre care se știe că au fost deja scoase la vînzare”, precizează oficialul român. ● Sîngele creat într-un laborator a fost administrat pacienților într-un prim studiu clinic mondial, spun cercetătorii britanici. Cantități mici – echivalente cu cîteva picături – sînt testate pentru a vedea cum funcționează în interiorul corpului. Cea mai mare parte a transfuziilor de sînge administrate la nivel mondial se bazează întotdeauna pe oameni care donează regulat. Dar scopul final este de a produce grupe de sînge vitale, foarte rare, care sînt greu de obținut. Acestea sînt necesare pentru persoanele care depind de transfuzii de sînge regulate pentru afecțiuni precum anemia falciformă. Dacă sîngele nu are o potrivire precisă, atunci organismul începe să-l respingă și tratamentul eșuează. Acest nivel de potrivire a țesuturilor depășește binecunoscutele grupe sanguine A, B, AB și 0. Profesorul Ashley Toye, de la Universitatea din Bristol, a spus că unele grupe sînt „foarte, foarte rare” și „s-ar putea să existe doar 10 astfel de persoane în țară” care să poată dona. În momentul de față, există doar trei unități din grupa sanguină „Bombay” – identificate pentru prima dată în India – în stoc în toată Marea Britanie, scrie BBC. ● COVID-19 nu poate fi privit ca o boală sezonieră și este încă în faza de pandemie, a declarat Melita Vujnovic, reprezentantul Organizației Mondiale a Sănătății (OMS) în Rusia, într-un interviu pentru TASS. „Oamenii pot considera că a devenit o boală minoră în prezent. Nu este așa. Nu putem numi COVID-ul drept boala sezonieră; este încă în faza de pandemie, dar nu în cea acută cînd nu a existat absolut nici o imunitate. În primul an pandemia a fost cea mai gravă, în al doilea – mai mult sau mai puțin, dar și provocatoare, deși ne-am descurcat mai bine. Deci, nu, nu putem vorbi despre boală sezonieră ca despre gripă”, a spus Vujnovic. Pandemia de coronavirus nu s-a încheiat încă, a spus reprezentantul OMS. „Da, nu sîntem în faza acută ascendentă a pandemiei, dar virusul încă provoacă multe cazuri, mulți oameni sînt bolnavi în întreaga lume, iar valul continuă”, a adăugat specialistul. ● Germanii sînt tot mai săraci, în condițiile în care cozile la băncile de alimente din această țară au crescut considerabil. Nu mai puțin de două milioane de oameni primesc provizii de la băncile de alimente Tafel, conform președintelui organizației Jochen Bruhl. Potrivit presei din Germania, cantitatea de hrană donată e în scădere, existînd deja limite de primire din partea băncilor de alimente. Voluntarii sînt deja foarte stresați pentru că sînt obligați să refuze oameni săraci, care au disperată nevoie de mîncare. „Oamenii au uriaşe temeri existenţiale şi îngrijorări despre modul în care vor reuşi să plătească facturile pentru hrană, întreţinere şi căldură”, a avertizat reprezentantul Tafel. Acesta a subliniat că băncile de alimente nu pot compensa pentru „ceea ce statul nu poate face”. ● Anul 2023 vine cu scumpiri pe toate planurile. Pe lîngă utilități, alimente sau carburanți, și vacanțele în cele mai importante destinații turistice vor fi mai „piperate”. Cu o inflație uriașă, hotelierii turci anunţă majorări de preţuri cuprinse între 15 şi 30%. Alin Burcea, proprietarul unei agenții de turism, a spus că dacă românii apelează acum la early booking, „în mod normal media de discount e de 30%”. Acesta a explicat că early booking-ul e mai avantajos, datorită concesiilor care s-au făcut în perioada pandemiei. ● Pe fondul amenințărilor tot mai numeroase cu un război nuclear, o companie din SUA propune oamenilor cu dare de mînă să investească bani în propriile buncăre. Pe piață au apărut deja companii gata oricînd să ofere spații de siguranță în cazul unui conflict de natură nucleară. E vorba, evident, de buncărele anti-atomice. Un astfel de buncăr, denumit „Fiara”, este deja pe piață. Casa dispune de un spațiu mare de locuit, potrivit pentru o familie și este disponibilă pentru cumpărare, scrie The Sun. Locuința are 4 camere și 2 băi și poate fi cumpărată de oricine oferă suma cerută. Pe lîngă aceste 4 dormitoare mari, cu paturi supraetajate, buncărul vine și cu alte utilități surpriză: două bucătării spațioase, dotate cu cuptoare cu microunde, cuptoare normale și frigidere. Proprietatea dispune și de un spațiu subteran, care vine cu o cămară mare, perfectă pentru depozitarea unei rezerve uriașe de gustări pentru vremuri dificile. De asemenea, în interior a mai fost instalat un sistem special de filtrare, care îi va proteja pe locuitorii săi de substanțe chimice sau gaze nocive. Locuința de lux mai dispune și de un poligon de tragere personal și o seră interioară și un spațiu de grădină unde ocupanții își pot cultiva propriile fructe și legume, dacă situația o va cere. Prețul exact al acestui buncăr nu este cunoscut.
● Primarul Sectorului 1, Clotilde Armand, care și-a bazat ascensiunea politică pe așa-zisa luptă cu corupția, se află în centrul unui scandal de corupție, după ce a încasat ilegal bani europeni, numindu-se pe ea însăși în funcția de manager al unui proiect derulat de primărie. După cum scrie în plîngerea penală trimisă la Parchetul de pe lîngă ÎCCJ, aceasta și-a folosit funcția de primar al sectorului 1 ,,pentru a favoriza unele persoane”, respectiv pe ea însăși, creîndu-și venituri suplimentare (cu 30%), pe care le-a încasat pe persoană fizică, după cum spune Agenția Națională de Integritate. ● Prefectul Capitalei, Toni Greblă, a venit cu o serie de declarații pe marginea subiectului Clotilde Armand. Acesta a precizat că ANI s-a sesizat în privința nelegalității unor dispoziții emise de primar, dar, pînă la o sentință judecătorească, edilul beneficiază de prezumpția de nevinovăție și își continuă mandatul. ,,Legea spune că, în cazul în care un primar, ca în cazul de față, este găsit în stare de incompatibilitate, atunci mandatul încetează cu data rămînerii definitive a atribuțiilor judecătorești” a spus Toni Greblă, la Antena 3. În privința atribuțiilor primarului suspendat, prefectul Capitalei a afirmat că acestea vor fi preluate, după ce ,,Consiliul Local desemnează un vice-primar care preia atribuțiile primarului, în acea perioadă el se numește primar interimar pînă la organizarea alegerilor, dacă mai este timpul necesar”. ● Secretarul general al ONU, aflat la reuniunea pentru climă COP27, din staţiunea egipteană Sharm el-Sheikh, a lansat un avertisment dur privind impactul schimbărilor climatice. Antonio Guterres a avertizat luni că toate ţările trebuie să aleagă: ori colaborează pentru reducerea emisiilor de dioxid de carbon, ori condamnă generaţiile viitoare la o catastrofă climatică, transmite Agerpres, citînd Reuters. Prin discursul său, Guterres a dorit să transmită o urgenţă înaintea celor două săptămîni de dezbateri privind modalităţile de evitare a celor mai grave efecte ale schimbării climei, cu toate că guvernele sînt preocupate mai ales de războiul din Ucraina, de inflaţia în creştere şi de criza energetică. Guterres a cerut un pact între statele cele mai bogate şi cele mai sărace pentru accelerarea tranziţiei de la combustibilii fosili şi accelerarea finanţării pentru reducerea emisiilor, în timp ce unele efecte ale încălzirii globale s-au produs deja. ,,Cele mai mari economii - Statele Unite şi China - au o răspundere deosebită de a se alătura eforturilor pentru a transforma acest pact în realitate”, a spus el, făcînd apel la renunţarea treptată la cărbune în întreaga lume pînă în 2040, iar în ţările membre ale Organizaţiei pentru Cooperare şi Dezvoltare Economică (OECD), pînă în 2030. ● O poziție similară a fost exprimată de președintele Franței, Emmanuel Macron, care a declarat că este necesar ,,să se pună presiune” pe ,,ţările bogate non-europene”, în special pe SUA şi China, pentru ca acestea să-şi plătească ,,partea” pentru a ajuta ţările sărace să facă faţă schimbărilor climatice, scrie Agerpres. ,,Trebuie ca SUA şi China să fie cu adevărat prezente”, pentru că europenii sînt ,,singurii care plătesc”, a spus Macron în timpul unei discuţii la Sharm el-Sheih cu tineri africani şi francezi angajaţi în protejarea mediului. Franţa şi Europa sînt, potrivit lui Macron, pe o traiectorie bună în ceea
ce priveşte reducerea emisiilor de dioxid de carbon.
Însă este necesar ca marile ţări emergente ,,să renunţe foarte repede la (consumul de) cărbune”, a pledat președintele francez.
R.M.
-2.9 C