Despre George Topîrceanu, nume impor­tant al literaturii române și reputat publicist, puţini știu că a fost și un mare pasionat al fotografiei. Muzeul Naţional al Literaturii Române Iași și Muzeul „George Topîrceanu“ Iași au privilegiul de a deţine în patrimoniu mai multe negative și fotografii realizate de remarcabilul poet.

 

George Topîrceanu s-a născut la București, pe 21 martie 1886, în familia lui Ion și a Paraschivei Topîrceanu, născută Coma. Originea Topîrcenilor este transilvană, cu rădăcini vechi în Ocna Sibiului, ca și a străbunicilor din partea mamei, oieri din comitatul Săliște. Între anii 1894 și 1898, parcurge şcoala primară la Bucureşti, apoi gimnaziul la Şuici-Argeş, pe Valea Topologului.

În perioada 1894-1898, familia se va muta cu locul de muncă la Râmnicu Vâlcea, din nou la Bucureşti, în Ialomiţa, Argeş, apoi la Nămăieşti, lângă Câmpulung Muscel, iar George se va muta, de mai multe ori cu şcoala. Însă cea mai frumoasă perioadă a copilăriei o va petrece la Schitul Văleni de la Nămăeşti, împreună cu bunica sa devenită călugăriţă, maica Tina.

Între anii 1898 și 1901 – Topîrceanu studiază la Liceul „Matei Basarab“ din Bucureşti, apoi, va trece la liceul-internat „Sfântul Sava“. În această perioadă realizează primele încercări poetice, fiind influenţat de Eminescu, Duiliu Zamfirescu şi Byron. A debutat la vârsta de 18 ani în nr. 15 din 13 mai 1904 din „Belgia Orientului“, supliment gratuit duminical, cu conţinut umoristic, al ziarului „Adevărul“, cu o poezie în gen cupletistic, intitulată „M-am pricopsit“.

În 1906, se înscrie la Facultatea de Litere, fără a o absolvi, din raţiuni materiale. În primii doi ani, colaborează la publicaţiile „Revista ilustrată”, „Revista noastră” şi „Tribuna” din Arad, iar apoi, între 1907 și 1909, ocupă mai multe slujbe, de la mic funcționar, institutor, suplinitor, apoi îşi satisface stagiul militar.

În 1909-1910, publică în „Viaţa românească” din Iaşi, în aceşti ani orientându-se şi către genul parodiei, prezent în „Răspunsul micilor funcţionari”, „Odă sobei mele”, „Noapte de mai”, „Balada chiriaşului grăbit”. Tot de acum datează şi remaracabila prietenie care îl va lega de Garabet Ibrăileanu. Anul 1911 aduce începutul unei prietenii strânse cu scriitorul Mihail Sadoveanu şi tot acum o va cunoaşte pe Alexandra Gavrilescu, numele real al scriitoarei Otilia Cazimir.

Primul său volum de poezii s-a intitulat Parodii originale și a apărut în iunie 1916. În același an, este încorporat şi trimis pe front, în luptele de la Turtucaia, unde va fi luat prizonier. Este trimis în lagăr, apoi se îmbolnăveşte, fiind internat la Sofia. Sergentul George Topîrceanu, care avea 30 de ani, îşi făcuse demult debutul scriitoricesc. Experienţa nefastă prin care autorul ,,Baladelor vesele şi triste” a trecut este povestită în volumul „Amintiri din luptele de la Turtucaia. Pirin Planina”, unde zugrăveşte situaţia precară a soldatului român.

George Topîrceanu a stat un an şi jumătate prizonier la bulgari, iar mărturiile sale despre episodul Turtucaia sunt cutremurătoare. Spune că a suferit de foame, de frig şi a fost pus la munci istovitoare, iar setea şi-o potolea „din şanţ”. De altfel, George Topîrceanu s-a îmbolnăvit în lagăr şi a fost transferat la spitalul din Sofia unde erau trataţi prizonierii Antantei.

În 1918, după prizonierat, se va întoarce în ţară, mai întâi la Bucureşti, unde, împreună cu Eugen Todie, scrie textul de revistă teatrală „A fost un vis”, apoi va ajunge la Iași.

În aprilie 1920, Societatea Scriitorilor Români discută despre excluderea mai multor colaboratori, printre care Ioan Slavici, Gala Galaction, George Topîrceanu, iar Tudor Arghezi adresează o scrisoare deschisă ziarului „Izbânda”, în care contestă dreptul unor membri ai Societăţii Scriitorilor Români de a cenzura opiniile confraţilor lor. Tot în 1920, îşi reia apariţia revista „Viaţa Românească”, unde Topîrceanu este prim-redactor. Vor colabora la revistă nume ca Al. Philippide, Demostene Botez, Mihai Ralea, Ionel Teodoreanu, Al. O. Teodoreanu.

Topîrceanu va deveni în aceşti ani un pasionat colecţionar de arme şi un inventator în domeniul stereoscopiei şi al fotografiei. În 1928, colaborează la revista „Bilete de papagal” a lui Tudor Arghezi, îi apare, la Editura Cartea Românească, volumul de poezii „Migdale amare” şi, tot aici, ediţia a III-a a volumului „Balade vesele şi triste”.

A ajuns, în scurt timp, scriitorul cel mai iubit de cititori, poetul devenit un „iremediabil ieșean“, cum îi plăcea să spună, având „darul, extrem de rar, să placă și publicului mare, ca și celor mai rafinaţi oameni de cultură“, potrivit lui M. Sevastos. Iar George Călinescu îl definea astfel: „George Topîrceanu este un remarcabil poet liric și un mare artist care, în căutarea formelor corespunzătoare sufletului său, se joacă cu degetul mic pe clapele unui pian, pe care, vrând, le-ar putea mișca, într-o repezită și furtunoasă Sonată“ (Revista ,,Adevărul literar și artistic”, iulie 1932).

Anul 1937, îl găseşte într-o stare fizică proastă, este istovit de boală, fiindu-i descoperit un cancer hepatic. Ministerul Artelor îi va susţine financiar tratamentul la Viena, unde va fi însoţit de devotata sa prietenă Otilia Cazimir. După o lună şi jumătate de tratament, se întoarce la Iaşi în căsuţa din Strada Ralet.

La 7 mai 1937, George Topîrceanu moare, la vârsta de doar 51 de ani. Este înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iaşi.

„Un miracol al literaturii române“

A rămas cunoscut în literatura română prin versurile cuprinse în volumele Parodii originale (patru ediţii antume: 1916, 1921, 1927, 1932), Balade vesele și triste (patru ediţii antume: 1916, 1920, 1928, 1931) și Migdale amare. Versuri umoristice și fanteziste (două ediţii antume: 1928, 1932). A semnat și pagini de memorialistică – Amintiri din luptele de la Turtucaia (1918), În ghiara lor... Amintiri din Bulgaria și schiţe ușoare (1920), Pirin-Planina. Episoduri tragice și comice din captivitate (1936), traduceri – W. Shakespeare, Visul unei nopţi de vară (1921), publicistică – Scrisori fără adresă. Proză umoristică și pesimistă (două ediţii antume: 1930, 1934), și proză – Minunile Sfântului Sisoe (1934-1938).

Una dintre cele mai frumoase caracterizări ale moștenirii sale poetice a făcut-o Nichita Stănescu:

„Un miracol al literaturii române este Topîrceanu, în ciuda popularităţii sale false. El este un novator nu ca Arghezi și nici ca Blaga, el aduce o înnoire nu a viziunilor cuvintelor, ci chiar a viziunilor. Spiritul poeziilor lui de deschidere, de absenţă a prejudecăţilor, de ochi de om deschis a doua oară după naștere, este unic și măreţ. El s-a născut cu puţin înainte de a se naște. De aceea s-a văzut născându-se“.

Atras ºi de arta fotografiei

Poetul avea preocupări dintre cele mai diverse, colecţiona arme și, așa cum scrie Aurel Leon în ,,Amintiri despre G. Topîrceanu (Iași, 1987), „(...) se pricepea la șurubării, avea pasiunea mecanismelor de tot felul. (...) Peste tot pe unde a stat avea ateliere pentru invenţii“, era pasionat de optică și de stereoscopie, iar expediţiile vânătorești, alături de prietenii Mihail Sadoveanu și Demostene Botez, se constituie în „fapte rămase de pomină“. A fost atras și de arta fotografiei.

În patrimoniul Muzeului Naţional al Literaturii Române Iași se găsesc mai multe negative pe sticlă ale poetului, mărturie a acestei pasiuni: „cea mai mare bucurie era să stea în odaia în care-și adunase cărţile, puștile, pistoalele, floretele, mașina de scris, aparatele fotografice și coliviile cu păsări de tot felul“, își amintea Otilia Cazimir, cea de care l-a legat o prietenie strălucită, ca un „frumos roman de dragoste“. (Sursa: HISTORIA.RO)

Muzeul „George Topîrceanu“ din Iaºi

Casa de pe Strada Ralet nr. 7, construită prin preajma anului 1900, în care a locuit poetul George Topîrceanu, între anii 1932 și 1937, a aparţinut socrului lui Demostene Botez, colonelul Constantin Vrabie. La 22 iunie 1985, în incinta micuţei case „precum un catren“ a fost inaugurată o expoziţie permanentă dedicată poetului; cu prilejul evenimentelor organizate la Centenarului nașterii lui George Topîrceanu (19-21 martie 1986), această casă a devenit oficial Casa memorială „George Topîrceanu“, astăzi Muzeul „George Topîrceanu“.

Din holul de intrare în casă, pașii vizitatorului dau în încăperea, ca o chilie, în care a locuit și a scris poetul, dominată de biroul de lucru pe care se găsesc, într-o reconstituire muzeografică, instrumente de scris (toc, suport pentru toc, călimară, port-sugativă, clește de capsat hârtie, cutie de lemn pictată pentru creioane).

Sunt expuse și alte obiecte care fac trimitere la George Topîrceanu: un barometru, discuri de patefon, aparate de fotografiat și negative pe sticlă, un sfinx și o piramidă în miniatură, pipe ș.a. În bibliotecă se regăsesc ediţii antume și postume ale lui George Topîrceanu și ale prietenilor săi scriitori: Mihail Sadoveanu, Demostene Botez, Otilia Cazimir, precum și exemplare din revistele la care a activat. Atmosfera este completată de inedite piese de artă plastică.

R.M.