George Topîrceanu, poet al cetăţii, cu o voce distinctă
  • 04-05-2021
  • 0 Comentarii
  • 152
  • 0

George Topîrceanu s-a născut la 21 martie 1886 la București și a murit la 9 mai 1937, tot la București. Părinții lui - tatăl, Gheorghe, cojocar, și mama, Paraschiva, maistru țesător de covoare - erau originari din părțile Sibiului (Topîrcea). George Topîrceanu termină liceul în anul 1906 ca bursier la Liceul Sfîntul Sava, se înscrie la Facultatea de Drept și apoi la Facultatea de Litere din București, pe care le părăsește din cauza lipsurilor materiale. Urmează o perioadă grea în viața poetului, în care, ca mic slujbaș, instructor, funcționar la Casa bisericii, capătă o experiență de viață care va alimenta cu teme sociale bogata sa colaborare la principalele reviste literare ale timpului.

Debutul său literar va avea loc în timpul liceului, în 1904, la revista Belgia orientului – supliment gratuit al revistei Ade­vărul unde, pentru a cîștigaceva parale”, colaborează cu poezii și proze, care anticipează talentul său parodic în poezie și umoristo-satiric în proză. Încurajat de succes, el va trimite versuri la revista Duminica, redactată de A. Nora, unde, în anul 1905, va scrie prima lui poezie notabilă, ,,Cui să-i spun”, sub semnătura G. Top, o romanță madrigalescă închinată viitoarei lui soții, Victoria Iuga.

În anul 1911, la invitația lui Garabet Ibrăileanu se mută la Iași în calitate de redactor al ,,Vieții românești”, unde desfășoară o foarte rodnică acti­vitate, legînd o trainică prietenie cu Mihail Sadoveanu și Alexandrina Gavrilescu, viitoarea poetă Otilia Cazimir, pe care o debutează. Se căsătorește cu Victoria Iuga din Nămăești-Muscel în anul 1912, are un fiu (viitor profesor de muzică), însă nu duce o viață de familie, petrecînd aproape tot timpul la Iași.

George Topîrceanu participă la războiul balcanic, consemnat în ,,Jurnalul din campania din Bulgaria”, și la primul război mondial, fiind făcut prizonier la Turtucaia – perioadă dramatică prezentată în ,,Amintiri din luptele de la Turtucaia” (1918) și apoi ,,În ghiara lui (1920). În anul 1916 îi apar volumele „Balade vesele și triste” și ,,Parodii originale”, care îi aduc deplina consacrare.

În anul 1920 reapare ,,Viața românească”, cu un număr sporit de colaboratori, unde George Topîrceanu publică numeroase poezii și cronici. Un an mai tîrziu îi apare traducerea comediei shakespeariene ,,Visul unei nopți de vară” și a ediției a II-a a ,,Parodiilor originale”.

În anul 1926, George Topîrceanu primește premiul național de poezie și e numit director al Teatrului Național din Chișinău, iar în anul 1927 citește în public și tipărește la Iași conferința umoristică ,,Bacilul lui Koch”. Anul 1928 marchează apariția noii cărți de versuri, ,,Migdale amare”, și a ediției a III-a a volumului ,,Balade vesele și triste”.

În anul 1930 îi apare cartea în proză ,,Scrisori fără adresă”, iar în 1931, ediția a II-a a ,,Migdalelor amare” și ediția a IV-a a ,,Bala­delor vesele și triste”, iar în anul 1932, ediția a IV-a a ,,Parodiilor originale”. Din anul 1934, începe să publice fragmente din romanul fantastic-satiric neterminat ,,Minu­nile Sfîntului Sisoe”.

La propunerea lui Mihail Sado­veanu, este ales în anul 1936 membru corespondent al Academiei Române. În primăvara anului ur­mător, i se agravează cancerul hepatic, boală care-l va doborî la
9 mai 1937.

Opera lui George Topîrceanu, profund națională prin trăsăturile ei fundamentale, aparțin neoclasi­cismului și realismului de esență populară demonstrat în special în ,,Parodii originale” și ,,Migdale amare”, unde limpezimea de cristal, armonia impecabilă a întregii construcții, limbajul de o înaltă puritate lingvistică versificată fără greș (trăsături clasice) se împletesc cu umorul specific românesc cu care este reflectată viața de toate zilele și realitatea social-politică a timpului.

Umorul său românesc de tip ianic care ne duce cu gîndul la mitologicul Ianus și la sintagma populară ,,rîsu’ plînsu”: este un amestec de sarcasm și duioșie, de vehemență și bonomie, de severitate și indulgență, care definesc atît de bine sensibilitatea și modul de a fi al poporului român. ,,Spiritul parabolistic, prin care fără răutate și dușmănie, imitînd doar prin caricaturizare, demolînd cu inventivitate și haz, dar cu materialul clientului acele aspecte pe care luciditatea, spiritul critic și bunul simț le resping organic, este un alt aspect al realismului popular atît de tipic hîtrului moralizator, devenit personaj familiar în peisajul românesc” (Tudor Opriș).

Parodia originală este o invenție topîrceniană, ea devenind un fel de critică literară în pilde, o demonstrație practică, concretă a opiniilor sale estetice, care, în numele realismului pentru care militează polemic în articolele de presă, satirizează sau șarjează în mod inteligent toate curentele literare nerealiste (de la romantism la modernism) și acele producții viciate de anumite maniere căzute în desuetitudine și ridicol.

Dușman declarat al artei pentru artă, al formei fără fond, al singuralizării și rafinării exasperante a substanței lirice, George Topîrceanu, fără a fi un adept declarat al lui Taine sau Gherea, s-a găsit totdeauna în mijlocul realității, în focarul preocupărilor sociale ca poet al cetății, fie prin participare critică, fie prin protecție umanistă a categoriilor sociale defavorizate, a lumii plantelor și ființelor mărunte, identificate cu existența umană.

Pe linia poeziei originale, George Topîrceanu are meritul incontestabil al unui înnoitor al baladei culte. Pînă la el a dominat balada istorico-eroică (Bolintineanu, Alecsandri, Alexandrescu). Topîrceanu crează Balada cotidianului social al faptului divers și balada naturistă, care dă drept de cetățenie estetică baladei de esență mioritică sau, prin transferarea unor procedee de fabulă, baladei animiste, în care eroii naturii (plante sau animale) au personalitate, grai și comportament omenesc. Din prima categorie fac parte ,,Balada chiriașului grăbit”, ,,În jurul unui divorț”, ,,Balada unei stele mici”, ,,Noapte de mai”, iar din secunda, „Balada munților” și ,,Balada morții”. Unele balade naturiste pot fi asimilate facturii rapsodice (,,Balada unui greier mic”, ,,Rapsodii de primăvară”, ,,Rapsodii de toamnă”).

În domeniul parodiilor originale și tipurilor noi de balade inaugurate de el, George Topîrceanu nu are un echivalent în lume, ceea ce explică imensa lui popularitate în toate epocile și în toate mediile românești.

În proză, memorialistica lui de război ne pune în față nu numai cu un talentat povestitor și portretist, dar și cu un redutabil pacifist, ea constituind un fel de antrenament epic pentru apariția romanului ,,Minunile Sfîntului Sisoie” (din nefericire neterminat) care, ,,departe de literatura antimonahală clasică de tipul Damian Stănoiu, constituie o scînteietoare sinteză între acida mocquerie voltairiană și satira socială caragealiană, învăluite însă în bonomia și umorul de o adîncă umanitate și toleranță a poporului, și se înscrie perfect în dimensiunile viziunii românești asupra lumii, adăugînd un nou galon reprezentativității naționale a operei lui George Topîrceanu” (Tudor Opriș). Să nu uităm că prin parodierea și prin para­frazarea unor vicii scriitoricești, George Topîrceanu, alături de Alecsandri, Caragiale și Tudor Mușatescu, se numără printre acei cîini de pază ai limbii române, care, dezvăluind agramatismele și pocirile cuvintelor, au contribuit esențial la actul de purificare a limbii românești și la apărarea și conservarea autenticelor ei valori estetice.

MIRCEA PÎRLEA

Biblioteca Județeană Satu Mare

Imi place articolul
Lasa un comentariu
Nota: HTML nu este primiti!
Trimite