- 09-02-2016
- 0 Comentarii
- 196
- 0
Pronunţînd numele lui George Enescu
Îl pronunţ pe acela al unui uriaş creator,
Al unui fascinant violonist, al unui nobil pianist
Al unui dirijor sobru şi profund
Şi, mai ales, al unui artist cetăţean,
Pentru care, „patria ca meditaţie”
A fost marele izvor al inspiraţiei sale…
Cît de mult a iubit acest orpheu moldav
Clasicismul nostru, folclorul românesc şi
Puritatea sa, spunînd cu o dezarmantă sinceritate:
– ,,Cu cît o melodie populară e prezentă
Mai simplu, cu atît mai viu străluceşte
În toată frumuseţea ei“…
A pledat pentru autenticitatea operelor de artă
Şi nu s-a sfiit a accentua că
– „Numai după ce multe, cît mai multe
Temperamente, cu adevărat artistice, vor
Vibra sincer în faţa mediului românesc,
Se va putea spune că muzica lor are
Un caracter care ne este
Propriu”…
A susţinut, cu tărie, ideea
Potrivit căreia
„Compozitorul român va putea
Să creeze paralel cu muzica populară,
Dar prin mijloace absolut personale,
Lucrări valoroase, asemănător caracterizate”.
A-ţi iubi Ţara înseamnă, pentru olimpianul
George Enescu, a iubi toate popoarele lumii,
Care prin lumea frumosului se vor înfrăţi
Şi, de aceea, adesea sublinia sensul sublim
Al cuvintelor:
„Muzica este graiul în care se oglindesc,
Fără putinţă de prefăcătorie,
Însuşirile sufleteşti ale omului,
Ale poporului”…
Iată de ce socotesc eu
– Imnograf byzantin –
Că Moldoveanul
Născut în „Spaţiul poeziei eminesciene”
Nu a greşit, cînd spunea:
– „Dumnezeu a dăruit
Românilor
Bucuria de a «melodia»
Doine, baladele
«Mioriţa», «Meşterul Manole»,
«Toma Alimoş» şi
Cîntece de dragoste şi pace,
Sub cerul, cu limpezimi de infinit,
Al armoniei,
Cu virtuţi
Consolatoare”…
DORU POPOVICI
-2.7 C