Localitatea Santău din județul Satu Mare este atestată documentar încă din anul 1213, ceea ce confirmă că are o vechime cu mult înainte de acea perioadă. Marea majoritate a locuitorilor sînt români, iar în decursul veacurilor aici s-au așezat ungurii și șvabii. Acest lucru este explicat și prin cele trei biserici. De asemenea, pe teritoriul actual al localității a existat și o veche mînăstire românească, care a fost distrusă prin obuze de generalul Bukov, la ordinul Vienei.
Printre personalitățile remarcabile din Santău, s-a numărat George Filep, participant la Marea Unire de la 1 Decembrie 1918 de la Alba Iulia, ales, apoi, ca deputat în Parlamentul României Mari.
A doua personalitate marcantă a fost Leontin Sălăjan, care a îndeplinit funcții de răspundere în mai multe ministere. Cea mai importantă a fost cea de Ministru al Forțelor Armate Române. S-a născut la 19 iunie 1913 și a decedat la 28 august 1966 la București.
În anul 1939, ca muncitor lăcătuș în Oradea, Leontin Sălăjan a devenit membru al Partidului Comunist din România, ce activa în ilegalitate.
Modul de organizare a Partidului Comunist din România era o copie fidelă a P.C.U.S., adică funcționa pe regiuni. Cea mai importantă funcție era aceea de „Secretar Politic”. Prima funcție a lui Leontin Sălăjan a fost ,,Secretar Politic” la Timișoara, apoi în anul 1945 la Regionala P.C.R. Satu Mare, după care la Oradea.
Crearea Partidului Comunist Român, consemnată la 8 mai 1921, este o dată inexactă. În realitate, în acea perioadă s-a constituit Partidul Socialist-Comunist. Abia în anul 1924, la Congresul de la Ploiești, s-a numit Partidul Comunist. În Statutul aprobat era stipulat că ,,România este un stat imperialist, cucerind teritorii străine în 1918. Dreptul minorităților este de a lupta împotriva României imperialiste pînă la despărțirea de Statul Român, drept introdus la intervenția Cominternului”. În acele condiții, prin Legea Mîrzescu, Partidul Comunist a fost scos în afara legii, fiind interzis pe teritoriul României.
La congresele ulterioare de la Harkov, Viena și Moscova, s-au făcut aprecieri eronate despre România. Delegații români nu depășeau 4 – 5 persoane, dar la lucrări participau și alți delegați, unguri, ucraineni, bulgari și ruși. Toate documentele erau întocmite la Moscova, fără a se cunoaște situația din România. Acest lucru a determinat ca în interiorul Partidului Comunist din România să se manifeste două curente: comuniștii care trăiau la Moscova, susținători ai tezelor Cominternului, și comuniștii din interior, care erau naționaliști, atașați cauzei românești, și nu agreau existența un „centru unic de comandă la Moscova” (vezi și lucrarea istoricului militar dr. Constantin Hlihor).
A fost generalul Leontin Sălăjan omorît de ruºi?
Moartea generalului Leontin Sălăjan a survenit în anul 1966, la doar un an de la dispariția lui Gheorghe Gheorghiu-Dej. Se poate considera că acesta a fost primul deces al unei personalități marcante din „Epoca Nicolae Ceaușescu”, din seria unor morți suspecte. De remarcat și faptul că moartea generalului Leontin Sălăjan a survenit tot în urma unei vizite de lucru la Moscova, ca și în cazul lui Gheorghiu-Dej. Despre decesul generalului au circulat mai multe variante. Prima variantă a fost că acesta a murit în urma unei operații de apendicită.
Din documentele studiate a rezultat că relațiile României cu U.R.S.S. erau destul de tensionate. Generalul Leontin Sălăjan, în 1966, a participat la mai multe întîlniri la Comandamentul Pactului de la Varșovia, desfășurate la Moscova și la București. Cu acele prilejuri, s-au discutat și chestiuni controversate privind unele proble­me organizatorice. Istoricul militar Alexandru Osca a relatat, printre altele, că ,,Delegația română, condusă de generalul Leontin Sălăjan, și-a exprimat numeroase rezerve privind «Proiectul de Statut», dorind ca România să aibă independență sporită față de Moscova, mai ales după plecarea Armatei Roșii și a Consilierilor Sovietici în anul 1958. Generalul a susținut că Comandamentul Forțelor Armate Unite trebuie să fie un organ de coordonare, nu de comandă în relațiile dintre țările socialiste, și nu de comandă unică”.
Pentru a soluționa divergențele, mareșalul U.R.S.S. Andrei Greciko a stabilit ca în zilele de 27 și 28 mai 1966 să aibă loc o întîlnire separată cu delegația română – reprezentată de general Leontin Sălăjan și general Ion Gheorghe, șeful Marelui Stat Major al Armatei Române. Convorbirile dintre comandanții sovietici și cei români s-au desfășurat după întîlnirea dintre Nicolae Ceaușescu și Leonid Brejnev. De reținut că, la scurt timp după vizita la Moscova, 28 august 1966, Leontin Sălăjan a încetat din viață la spitalul Elias. Legat de acest aspect, Gheorghe Litarezek a declarat: „Leontin Sălăjan a fost internat pentru o operație banală de ulcer sîngerînd. Cauza decesului a fost o peritonită biliară. Cu un an înainte, ministrul Leontin Sălăjan a avut o hemoragie digestivă în Iugoslavia. (...) A fost operat de profesorul Ion Făgărășanu. În august 1966, hemoragia s-a repetat. A fost internat la Spitalul Elias și, în timpul operației, s-a constatat că avea ulcer sîngerînd. Probabil că a suturat un țesut inflamator care s-a deschis, și generalul a făcut o peritonită. Pe urmă, a fost o evoluție de peritonită cu influență organică multiplă, care s-a terminat catastrofal. (...) Nu știu nimic despre o posibilă ciroză. I-am văzut ficatul, nu era boselat. O fi fost o preciroză”.
Leontin Sălăjan a fost ungur,
sau român?
Mulți cercetători și istorici au scris că generalul Leontin Sălăjan a fost ungur. Însă, această informație a fost falsă. Ei nu cunoșteau modul în care Administrația Ungurească falsifica numele românilor. După anul 1940, în comuna Santău, Administrația Ungurească a șters și de pe cruci numele românilor morți și le-au rescris în limba ungurească. Gheorghe Gaston Marin (fost demnitar comunist, care a deținut mai multe funcții ministeriale) a susținut că generalul Leontin Sălăjan a fost român: ,,Ca secretar politic la Timișoara, Satu Mare și Oradea, era un foarte bun român. În Ardeal, foarte puțini români erau comuniști. La Satu Mare și Oradea, 95% dintre membrii P.C.R. erau unguri și evrei. Românii nu prea erau membri în Partidul Comunist”. După ultimele precizări ale CNSAS s-a menționat un fals grosolan: ,,Generalul Leontin Sălăjan a fost ungur”. Iată o mărturie care contrazice această concluzie.
La moartea mamei sale, am prezentat (Ioan Corneanu) condoleanțe din partea Administrației Județene Satu Mare. Întreaga procesiune s-a desfășurat de către părintele ortodox în limba română. La conducerea Primăriei comunei Santău se afla un nepot al generalului Leontin Sălăjan, de etnie românească.
În anul 1964, după retragerea Armatei Roșii și mai ales după Declarația Plenarei lărgite a C.C. al P.C.R. din aprilie, România a obținut independența și o autonomie sporită în sistemul țărilor socialiste, lucru care nu a fost apreciat niciodată de U.R.S.S..
În acel an, generalul Leontin Sălăjan a organizat o amplă aplicație militară în județele Satu Mare, Sălaj și Bihor, la care a participat și Nicolae Ceaușescu, secretar cu Probleme organizatorice al C.C. al P.C.R. Entuziasmul ce a cuprins populația din această parte a țării și a mea, ca participant, a fost imens. O parte a armatei a fost cantonată la Santău, în satul natal al generalului. Trecînd în revistă acea parte a armatei, a defilat magistral și a prezentat onorul. Toți locuitorii comunei, copii, femei și bărbați, purtînd Tricolorul românesc, au ieșit în strada principală și, cu lacrimi în ochi, dăruiau soldaților flori și le adresau cuvinte de îmbărbătare. În prezența generalului Leontin Sălăjan și a lui Iosif Uglar, ostașii, împreună cu toată populația comunei cîntau ,,Treceți, batalioane române, Carpații”. A fost un moment tulburător, de simțire românească și de mîndrie a fiilor țării, dornici de a-și da viața pentru Sfînta Noastră Patrie – România.
În centrul comunei Santău, locuitorii au ridicat un monument închinat eroilor căzuți în Primul Război Mondial. În vîrful statuii străjuia Vulturul Cruciat, iar pe monument au fost consemnate numele celor căzuți în luptă. În perioada în care orașul Tășnad a fost centru de raion, președintele Sfatului Popular a hotărît demolarea monumentului, pe motiv că era o stavilă în fața sistematizării. Toate însemnele de pe monument au fost depozitate în pivnița clădirii în care funcționa sediul primăriei, pînă în anul 1987, cînd a fost ridicat un nou monument, pe care s-au așezat aceleași însemne, fiind adăugați și eroii căzuți în al II-lea Război Mondial. Pentru această lucrare s-au evidențiat primarul de atunci al localității, Iacob, și Maria Bradea.
De reținut că generalul Leontin Sălăjan și Iosif Uglar s-au ocupat de construirea Căminului Cultural, recondiționarea Școlii și asfaltarea drumului de la Tășnad la Santău. Ca recunoștință a locuitorilor din Santău, Primăria i-a construit lui Leontin Sălăjan un bust în fața Școlii Generale, care-i poartă numele.
IOAN CORNEANU
MIRCEA PÎRLEA