Eremia-Teofil Grigorescu s-a născut pe 28 noiembrie 1863, la Golășei, lîngă Tîrgu Bujor, în familia lui Grigore (care a fost o vreme învățător în comuna Bujor) și a Mariei, fiind cel mai mic dintre cei 4 copii ai familiei. A urmat școala primară și gimnaziul la Liceul Vasile Alecsandri din Galați, fiind pasionat de matematică și latină, apoi Liceul Național din Iași, între 1878 și 1881. Deși tatăl său a murit cît tînărul era încă în școală și după decesul acestuia familia a trecut prin mari probleme financiare, reușește să-și finalizeze studiile. După susținerea Bacalaureatului s-a înscris la Facultatea de Medicină și de Științe la Universitatea din Iași.
Pentru a se putea întreține în facultate a fost nevoit să dea meditații și astfel a cunoscut-o pe viitoarea sa soție, Elena Arapu, care provenea dintr-o familie de militari și căreia i-a predate lecții particulare. Datorită influenței rudelor soției, a renunțat la studierea medicinei și s-a orientat spre o carieră militară, fiind admis în 1882 la Școala de Infanterie și Cavalerie din București.
După terminarea studiilor, tînărul se căsătorește cu Elena Arapu, care devenise profesoară de matematică. Cuplul a avut cinci copii: Traian, care va deveni general de artilerie și va fi arestat de comuniști în 1952, Romulus, deputat liberal și fost ofițer, Aurelian, care va deveni inginer, Lucreția și Margareta.
După absolvirea școlii militare de ofițeri cu gradul de sublocotenent, Eremia Grigorescu a ocupat mai multe poziții în unitățile de artilerie, iar în timpul Primului Război Mondial a fost comandant al Diviziei 15 Infanterie, al Corpului II Armată, al Corpului IV Armată, al Corpului VI Armată și al Armatei 1, marile sale succese fiind bătăliile de la Oituz și Mărășești.
În perioada Primului Război Mondial, Eremia Grigorescu a cunoscut-o pe Elena Negropontes, în conacul familiei căreia se afla comandamentul Diviziei 15 Infanterie. Începe o relație cu aceasta și vor avea un copil, născut la Bîrlad pe 20 noiembrie 1917, pe Dan Ulise Grigorescu. În 1918 Eremia Grigorescu a divorțat de soția sa și s-a căsătorit cu Elena, care era fiica lui Jean Ulise Negropontes, un mare latifundiar, industriaș și comerciant de origine greacă născut la Galați, cel care a finanțat mai tîrziu construcția Mausoleului de la Mărășești. Generalul a recunoscut copilul conceput în afara căsătoriei și a început o nouă viață alături de noua sa soție, care avea 39 de ani. La începutul lui 1919, Elena și Eremia Grigorescu au fost nași de căsătorie ai căpitanului de artilerie Ion Tîmpeanu, care s-a căsătorit cu Elena Lupescu, cea care avea să devină amanta și apoi soția regelui Carol al II-lea.
„Era întruchiparea tipului clasic al soldatului de rasă”
Artilerist și matematician eminent, ofițer de o desăvîrșită probitate morală, a făcut parte din diferite comisii însărcinate cu achiziționarea de material și armament necesare armatei române (explozibil de la uzinele germane ,,Troisdorf” și ,,Dürer”, arma de infanterie cu repetiție Manlicher, model 1893, obuzierul și tunul de cîmp „Krupp”, model 1904), fiind trimis în Germania, Anglia, Rusia, ca observator la marile manevre sau în vizită la diferite unități militare.
Cu puțin timp înainte de decretarea mobilizării, în 1916, i s-a încredințat comanda Diviziei 15 Infanterie, pe care a condus-o în luptele din sudul Dobrogei. Transferat împreună cu marea unitate pe frontul din Moldova în septembrie 1916, a participat la prima bătălie de la Oituz în octombrie 1916. Opunîndu-se forțelor inamice care declanșaseră ofensiva în trecătoare, Grupul „Oituz”- constituit din diviziile 15 infanterie și 2 cavalerie – a stăvilit înaintarea acestora și, printr-o serie de contraatacuri violente, le-a respins peste frontiera existentă la vremea respectivă. Cu acest prilej, generalul Eremia Grigorescu a lansat lozinca ,,Pe aici nu se trece!”, iar marea unitate și-a cîștigat denumirea de „Divizia de fier”. Pînă în vara anului 1917, se impusese deja ca ,,o figură mare și interesantă a războiului nostru. Era întruchiparea tipului clasic al soldatului de rasă - așa cum arăta Constantin Kirițescu - mîndru ca un muschetar, viteaz ca un cavaler medieval. Pe lîngă acestea, o solidă educație militară și tehnică, un ochi sigur și o energie de fier. Optimismul său robust își găsea expresiunea în formele romantice, ce deveneau populare, impresionau corpul ofițeresc și masele soldățimei și le ridica moralul. Deviza lui «Pe aici nu se trece» devenise celebră. Cu faima ei trecuse generalul de pe frontul Oituzului pe acela al Mărășeștilor. Domina cele mai grele situații printr-o neturburată încredere în sine”.
În timpul bătăliei de la Mărășești din iulie – august 1917 generalul Eremia Grigorescu a fost numit comandant al Armatei 1, pe care a condus-o la victoria ce avea să-l consacre definitiv în galeria marilor conducători de oști din istoria militară.
Marile unități din subordinea sa – constituite în dispozitivul defensiv din poarta Focșanilor, bazat pe principiul apărării active – au oprit ofensiva Grupului de armate al feldmareșalului August von Mackensen, silindu-l prin contraatacuri viguroase să bată în retragere.
Referindu-se la calitățile de comandant ale generalului Eremia Grigorescu, mareșalul Alexandru Averescu îl considera un adevărat ,,general de cîmp”, iar mareșalul Constantin Prezan aprecia că acesta ,,a infiltrat ofițerilor și trupei […] o desăvîrșită încredere în victorie, punîndu-i astfel în măsură de a susține dese și impetuoase atacuri și contraatacuri cu rezultate strălucite, contra unui inamic mult superior ca număr”. Între 24 octombrie și 29 noiembrie 1918 a fost ministru de Război în guvernul condus de generalul Constantin Coandă. În scurta perioadă cît a fost ministru, s-a preocupat pentru punerea în aplicare a planurilor de mobilizare a întregii armate române.
„A fost, pentru poporul nostru, reazimul pe care nimic nu l-a putut zgudui”
Eremia Grigorescu s-a îmbolnăvit în primăvata anului 1919 și a murit pe 21 iulie, la vîrsta de 56 de ani, după două luni de suferință, în urma complicațiilor provocate de gripa spaniolă, în timpul pandemiei care a lovit Europa după finalul războiului (alte surse indică un cancer al ficatului drept cauză a morții).
Cotidianul Adevărul a consemnat: „Împrejurul catafalcului de la Biserica Mihai Vodă din București, unde a fost depus, a fost adus un mare număr de coroane de flori naturale. Una dintre ele poartă inscripția: «Regele, generalului Eremia Grigorescu». Pe o alta stă scris numele generalilor Berthelot și Pétain. Sînt apoi coroane din partea armatei de Dunăre, a misiunilor franceză, italiană, polonă, engleză, din partea Marelui Cartier General, a Ministerului de război, a Arsenalului Armatei și a unui mare număr de unități militare și persoane oficiale. Toate coroanele au inscripțiuni care amintesc gloria care este legată de numele generalului dispărut.
Slujba religioasă a început la ora cinci și a fost oficiată de arhiereul Evghenie Piteșteanu. La acea oră erau de față familia defunctului, precum și următoarele persoane: Dl. Ion I.C. Brătianu, președintele Consiliului de Miniștri, Al. Constantinescu, general Văitoianu, Inculeț, Mîrzescu și I.G. Duca, Take Ionescu, Dimitrie Greceanu, Alex. Marghiloman, C.C. Arion, Vintilă Brătianu, Cambon, însărcinatul cu afaceri al Franței, Auritti, însărcinatul cu afaceri al Italiei, Psichas, ministrul Greciei, general Grazini, general Pétain, D. Onciul, Emanoil Antonescu, G. Negropontes. Din partea Curții au asistat doamna Procopiu, doamna de onoare a Reginei, Henry Catargi, mareșalul Curții, și locot.col. Cezărescu, adjutant regal.
Pe o măsuță din apropierea catafalcului sînt depuse următoarele distincțiuni obținute de defunct pe cîmpul de onoare: Legiunea de onoare în grad de mare ofițer, ordinul Mihai Viteazul clasa a II-a și a III-a, Crucea Sfîntului Gheorghe, ordinul Sf. Ana cu spade în gradul de mare ofițer și Coroana României cu spade în gradul de Mare Cruce. După terminarea serviciului divin, a luat cuvîntul Ionel Brătianu, care a rostit o cuvîntare în numele Guvernului: «Generalul Eremia Grigorescu, comandantul de la Mărășești, s-a dus dintre noi. S-a dus el, care împreună cu eroii căzuți în marea bătălie ne-a asigurat respectul lumii. Pentru această cunună cu care a înzestrat gloria armatei noastre, îi vom fi veșnic recunoscători”.
Generalul a fost înmormîntat inițial în cimitirul din Mărășești, cu onoruri militare, iar osemintele sale au fost reînhumate pe 29 august 1924 în corpul central al Mausoleului de la Mărășești.
Nicolae lorga scria la dispariția eroului de la Mărășești: „Generalul care se coboară în mormînt după ce așa de frumos l-a luminat o așa de frumoasă glorie a însemnat pentru poporul nostru mult încercat, în suprema lui criză, reazimul pe care nimic nu l-a putut zgudui“.
R.M.